Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next »
/ Tigara care arde

**Bella Emily Rose** · 29 Dec 2010, 18:26

Imi place cum ti'a iesit si ma bucur ca de data asta mi'ai trimis PM Finna

**Desiree Rose Goth** · 29 Dec 2010, 23:49

Bella Emily Rose Wrote:Imi place cum ti'a iesit si ma bucur ca de data asta mi'ai trimis PM

O sa am grija intotdeauna de PM pe viitor Finna

**Bella Emily Rose** · 29 Dec 2010, 23:58

Ma bucur atunci

P.S. : Da'mi PM cu parerea despre postul de pe blog. ACUM Love

**Desiree Rose Goth** · 14 Jan 2011, 22:14

In primul rand scuzati de intarziere.In al doilea rand sa-mi spuneti daca nextul nu este pe placul vostru ( prea mare/ patetic/ plin de greseli/ plictisitor/ fara macelariri in masa ), ca sa-mi fac si eu o parere despre el In al treilea rand...am una din dilemele alea existentiale.Imi ziceti si mie unde sa fac next?

Capitolul 3-Puterea neputinþei

-La naiba cu voi ºi cu toate!
Scotoceam prin niºte bagaje pe care le gãsisem întâmplãtor- nu aveam idee ale cui erau- când m-a trãsnit ideea de a cãuta sub pat.Da, era posibil sã fie acolo.De fapt, mai mult ca sigur cã se aflau acolo.
Numai cã nu erau.ªtiam cã mã minþeam singurã, oricât aº fi încercat sã mã conving cã nu cãutasem peste tot.Uram sã recunosc, dar puterea neputinþei era pe cât de neprãvãzutã, pe atât de sãcâitoare.Ok, nu crezusem cã intensitatea ei era nestãvilit de înlãnþuitoare; din punctul meu de vedere mã pregãtisem cu mult înainte pentru ceea ce era mai rãu.
M-aº fi dus pânã la Bentley ( principalul suspect în cazul ãsta ), dar eram sutã la sutã sigurã cã era ocupat cu filmele lui odioase.
-La naiba, am mormãit iarãºi, ca un ecou a furiei mele cuprinzãtoare.
-Ai pãþit ceva?
Megan se sprijinea de tocul uºii, afiºând o nonºalanþã politicoasã amestecatã cu îngrijorare.Dacã nu aº fi fost atât de pornitã ºi neatentã la spusele ei i-aº fi zis sã o lase baltã cu diplomaþia.
Am pufnit, deloc amuzatã, ºi am trântit câteva numere ale revistei Seventeen în colþul cel mai îndepãrtat al camerei.Nu mã înþelegeþi greºit, eu nu cumpãrãm lucruri de genul ãsta; pur ºi simplu s-a întâmplat sã am obstacolele astea în faþã.
Am bolborosit câteva cuvinte ininteligibile ºi am trecut la scotocit pe sub covoarele prãfuite de vreme.Mã prinse o tuse neaºteptatã, aºa cã am renunþat, fugind sã deschid geamul.
-Ai pãþit ceva cu capul? clarificã Megan confuzã, schiþând un zâmbet cu alurã profesionalã.
Mi-am îndreptat absentã spatele, renunþând pentru câteva clipe la nebunia ce mã aºtepta cu o nerãbdare nestãpânitã.Momentele în care rãtãceam ceva din purã prostie nu mã caracterizau de obicei.
-Nu-mi gãsesc þigãrile, am articulat eu ultimul cuvânt cu o mânio-indiferenþã uimitoare.Le-am pierdut…ããã…
Mã fâstâceam tot mai mult pe mãsurã ce mi se înfãþiºa rãspunsul corect.Îmi venea sã-mi dau câteva palme mentale, dar m-am abþinut.O las pe mai târziu, nicio problemã.Timpul pãstrase pentru mine o rolã de film mult mai lungã decât aveam nevoie.
-…dupã-amiaza asta, când ne-a spionat idiotul de Bentley, am terminat oftând.Auzeam cum bãteam în glasul meu o grãmadã de apropouri : ahaaa, cum de nu mi-am imaginat mai devreme?! Niciodatã nu rezistam sã-mi las câte o criticã constructivã în vremurile grele.
-Am zis eu cã ai ceva cu capul, ridicã Megan din umeri, ca o întãrire a afirmaþiei de mai devreme.
I-am aruncat o privire a lehamite în timp ce dãdeam o luptã interioarã: sã o pocnesc sau sã nu o pocnesc fiindcã mã fãcea nebunã? Pânã la urmã, partea onestã din mine izbuti sã iasã la suprafaþã; nu am atacat pe nimeni.Deocamdatã.
-Hai cu mine sã le caut prin tufiºurile din lagãrul ãsta nenorocit.
Nu adãugasem niciun te rog rostit cu tact; însã, spre surprinderea mea, Megan mã urmã fãrã sã protesteze.Ce bine ar fi dacã toþi oamenii ar fi la fel de cooperanþi precum ea.
-Putem merge pânã la Alex, s-ar putea ca el sã þi le fi furat, îmi spuse Meg pe un ton plat.
Da, era o idee mai mult decât bunã; partea slabã din plan o constituia faptul cã nu doream sã îl deranjez pe Bentley de la micile lui fantezii.Mai avusesem experienþe de genul acesta ºi în trecut, iar singurul lucru pe care l-am învãþat a fost: Niciodatã nu disturba un psihopat de la activitãþile lui de psihopat.Un sfat destul de precis, dupã pãrerea mea.
-Neee, chiar nu vreau sã vãd ce face acum.
Megan chicoti.Eu nu înþelegeam de ce percepea nuanþe amuzante în rãspunsul meu-vorbisem serios.Serios!
Am ieºit amândouã din complexul aglomerat de camere, mai degrabã bâjbâind printre grupurile de adolescenþi adunate acolo.Mi-am punctat în minte cele mai rapide moduri de a te strecura printre oameni; preferatul meu era, pe departe, ieºitul pe fereastrã.Frumos ºi accesibil, mai ales cã încãperea în care stãteam eu se situa, în mod neaºteptat de convenabil, la parter.
Mi-am scos mobilul, cu gând sã sun pe cineva care reuºea sã-mi facã niºte servicii speciale.Mai veneau vizitatori prin colþul ãsta uitat de lume, nu-i aºa?Corect, nu putea sã ne interzicã tocmai asta.Ar fi fost o discriminare de cea mai înaltã clasã.
Când m-am uitat pe ecranul telefonului am remarcat cã nu exista niciun pic de semnal în locul ãsta.
-Ce dracu’..? am început, prea stupefiatã pentru a adãuga altceva.Ultima speranþã pe care o pãstrasem în mine s-a prãbuºit precum o frunzã dusã pe aripile vântului; prea iute pentru a vedea cum cade.
-Oups…am uitat sã-þi zic cã nu este semnal pe-aici.
Adevãrul era crud, iar priceperea cu care a intonat cuvintele îmi destrãmã orice senzaþie de bine ºi calm.
Oh, cât de avantajos pentru ea ca sã-ºi reaminteascã tocmai acum.Mi-am întors capul ca sã o observ cum se holba la rabla mea preistoricã Nokia cu un rânjet aºternut pe buze.
-Nici dacã faci trucul acela cu telefonul îndreptat spre tavan? am întrebat cu amãrãcine.Meg clãtinã asiduu din cap.Am hotãrât sã mã dau bãtutã- pentru un sfert de secundã.Dar nimeni nu poate da apeluri din lagãrul ãsta?
-Doar în clãdirea principalã a taberei sunt câteva telefoane care merg.Fiecare persoanã din tabãrã are dreptul la doar un apel pe sãptãmânã, timp de un sfert de orã.
Am privit-o cu o umbrã de iritare pe chip, dându-mi seama abia acum înþelesul cuvântului discriminare.Cum o mai puteam suna pe Nikki ca sã mã ajute cu fondul de Marlboro?Stabilisem, înainte sã plec, felul în care va funcþiona aprovizionarea, iar dictatura de aici îmi dãdea planurile complet peste cap.
-Hei, am glumit când am zis când locul acesta e un lagãr, am mãrturisit, sesizându-mi izul de amãrãciune din glas.
-Eu nu m-am îndoit nicio clipã cã ai vorbit serios, râse Megan.Ei bine, tocmai ai demonstrat cã mã pot înºela în privinþa ta.
Mda, într-adevãr a fost foarte greu sã fac asta.
-ªi clãdirea în care poþi da apeluri unde e? am întrebat derutatã ghidul turistic.
-Fix în faþa ta, geniule.
Am privit construcþia- nu eram sigurã dacã îi puteam spune aºa.Parcã era scoasã din scenariul unui film satanistic cu buget prost; combinaþia perfectã dintre stupid ºi cacealma.
Nu se potrivea cu restul taberei.
-Dar asta e o bisericã în toatã regula.
Realizasem lucrul acesta dupã turlele înclinate într-un mod neartistic; în plus, pãrea orientatã spre rãsãrit.În sinea mea consideram cã aveam în faþã o dovadã mai mult decât concretã : de-acum eram total convinsã cã nimerisem în mijlocul unor nebuni primejdioºi.
-ªi ce? ripostã Megan indiferentã.Servise ca bisericã…înainte de Rãzboiul Civil, când a fost distrusã.Pe urmã oamenii au reconstruit-o din bucãþile rãmase.
Am meditat tãcutã la vorbele ei.Cât de vechi era locul în care mã aflam?Crescent Falls pãruse ceva… inofensiv, pueril ºi stresant la prima vedere.Nici nu îmi trecuse prin minte cã trãgea dupã el un numãr de ani mai mare decât al meu.
Priveam geamurile gotice ale clãdirii când am simþit ceva izbindu-se cu putere de umãrul meu.Am crezut cã voi izbucni într-o crizã istericã de personalitate, dar, dimpotrivã, m-am uitat cum fata care dãduse peste mine se îndepãrta.Nu-mi adresase niciun cuvânt gen scuze, sau cel puþin ceva care sã semene cu asta.
-Ai grijã pe unde mergi, împiedicato!
Se opri pentru scurt timp, râzând glacial.Nici mãcar nu s-a întors cu faþa spre mine, ce naiba.De la depãrtare, singurele lucruri pe care reuºeam sã le observ erau buclele ei, roºcate în lumina soarelui ºi hainele de firmã.
-Dawn, nu îþi pune mintea cu Eve.Glasul lui Megan se auzea ciudat de dezaprobator din dreapta mea.Deja ºi-a împrãºtiat prostia în întreg campusul.Crede-mã, nu meritã.
I-am dat dreptate, deºi în sinea mea nu negam furia cuprinzãtoare.Într-un impuls de neputinþã, am punctat fisura cu o mânie înãbuºitã.
-Ce, acum eºti un fel de detectiv ce îºi rãsuceºte mustaþa ca sã demonstreze dominaþia ºi perspicacitatea lui peste restul poporului?
-Rolul pare a fi tentant…dar nu pentru persoana mea.N-ai observat?Toatã lumea prezintã o oarecare încredere faþã de mine, iar eu folosesc chestia asta în avantajul meu.Nu cã aº face ceva ilegal, bineînþeles…
A accentuat intenþionat ultimele cuvinte, gest care m-a fãcut sã mã îndoiesc exagerat de spusele ei.Mã miram cã oamenii chiar se bizuiau pe Megan; pentru mine, o adolescentã cu tunsoare pixie excentricã, însoþitã de atitudini pe mãsurã, nu era cineva cãruia sã-i ceri ajutorul în vremuri disperate.Însã nu trebuie sã judeci o carte dupã copertã, cãci mãsurãtorile nu vor fi mereu precise.Mi-am imprimat notificarea în minte, pregãtitã pentru a servi la alte momente de cumpãnã.
De asemenea, am gonit resturile de gânduri despre acea Eve.Voi reveni la planurile cu ea mai târziu, când voi fi în stare sã o privesc cu sânge rece, fãrã sã mã atingã umbre copilãreºti de furio-egoism- cea mai mare slãbiciune a mea.

*

-Mnup, nu e nimic.Sigur nu e întâi aprilie…iar þigãrile se aflã în buzunarul tãu?
Puterea neputinþei mã izbi încã o datã pe ziua aceea, învãluind absurd dezamãgirea în care mã scufundasem.Puneam pariu cã în urmãtoarele câteva secunde mã voi simþi din ce în ce mai rãu din cauza orgoliului meu rãnit.
Da, avusesem dreptate întru totul.ªtiam cã voi declanºa un rãzboi împotriva egocentrismului de dinãuntru, dar…pot admite cã e greu sã fiu eu.
-Evident cã nu, geniule.
M-am oprit din cãutat, cu privirea îndreptatã spre Megan,dându-mi seama cã replica nu-mi aparþinea în totalitate.Influenþe strãine s-au destrãmat peste concepþiile pe care le avusesem pânã în momentul în care am intrat în binecunoscutul ºi mult-îndrãgitul lagãr.Eh, ce sã faci, raþiunea vine ºi pleacã dupã placul ei, fãrã sã facã stopuri de-a lungul drumului.
-Þi-am zis eu! Aº fi bãgat mâna în foc cã nu era nimic aici, dar tu nu, Batman.
Am oscilat puþin, prinsã între principiile mele de bazã.
-Hai sã mergem la Bentley, m-am dat bãtutã, decizia revãrsând repulsie asupra stãpânirii mele de sine.Hotãrârea aceea se învârtea circular, doar în jurul unui punct.Era ameþitor sã te întorci de unde ai plecat, mai ales când nu aveai chef sã recunoºti cã tot ce ai realizat între cele douã momente a fost în zadar.
-Mã bucur cã îþi vii în fire, îmi rãspunse Megan sarcasticã, dar existã o fisurã în plan , o chestie micuþã ce...ar putea afecta întreaga lume.Te miºti prea încet pentru gusturile mele selecte.
-Atunci ce propui, Miss? am pufnit cu un amestec de amuzament ºi sarcasm furios.
-Mhh…sã ºtii cã îmi place titlul.Eu zic sã punem pe cineva sã ne facã treburile : e mult mai simplu, mai scurt ºi nu voi fi nevoitã sã aºtept sã te miºti.
M-am certat cu ea tot drumul cãtre centrul taberei, simþind cum dispoziþia mea precarã se dilua tot mai mult.Mã rog, nu aveai ce sã-i ceri lui Megan: starea ei nu se strica precum vremea, aºa ca a mea.Pãrea imunã la orice criticã sau bãtaie de joc pe care încercam sã i-o strecor cu forþa în conversaþie.
Nu aveam idee despre cine dorea sã ºantajeze, dar prevedeam cã nu va fi o discuþie de conduitã.Într-un fel, cauza pe care o susþineam se transpuse , dar mã ºi înºelasem cu privire la cum vor decurge lucrurile.
-Bun, deci e clãdirea numãrul ºase la…Megan se chinui sã îºi aminteascã, pocnind din degete din vina nerãbdãrii.Gata, numãrul ºase, al doilea etaj, camera doisprezece.Îl obligi pe tip sã-i dea înapoi lucrurile furate lui Dawn, continuã intransigentã, aruncându-mi o privire scurtã.I-am rânjit aprobator, analizându-i cu atenþie metodele.
-În caz cã neagã..?
-Uhh..pãi, îi spui sã-ºi miºte fundul pânã la mine, fãrã niciun nu vreau d-astea în program.Pe urmã revii sã-mi dai reportul, ai înþeles, Natalie?
Fata dãdu tãcutã din cap, zâmbind a satisfacþie.Mã întrebam ce i-a promis Megan în schimbul afacerii de era atât de neimpresionatã de ordinele ei.Mi-am muºcat involuntar buza de jos, curioasã.
-E în regulã , comparativ cu alte dãþi, râse Natalie, imitând un gest de ”Am înþeles, sã trãiþi! acompaniat de o ironie slabã.Plecã chicotind, ceea ce îmi stârni curiozitatea.
-Uite aºa se rezolvã problemele, mã dãscãli Megan, împreunându-ºi mâinile într-un gest sugestiv.Îi pui pe alþii sã þi le rezolve…
-…în schimbul unei favori din partea ta, am continuat cu un entuziasm nestãvilit.Hai, varsã tot.Explicã-mi ce i-ai oferit.
ªtiam cã eram pateticã ºi copilãroasã -din nou - , dar nu rezistam în faþa curiozitãþii, la fel ca…pisica.Meg clãtinã din cap, o cutã de anticipare traversându-i faþa.
-Nee, top secret.Numai cei implicaþi direct în afacere cunosc asta.
M-am prefãcut bosumflatã , fãrã sã folosesc prea mare efort.La naiba cu puterea neputinþei, acum acþiona precum un deja-vu idiot.Dar, din dorinþa de a-mi pãstra orgoliul intact, nu am mai cicãlit-o în legãturã cu asta.
Poate mai târziu.
În aºteptarea lui Natalie, Megan practic mã obligã sã merg cu ea în clãdirea administraþiei ca sã verific evidenþa celor care se instalau în tabãrã în ziua cu pricina; mi-a spus cã era o treabã grea ºi cã avea nevoie de ajutorul meu.ªantaj emoþional de doi bani.Bineînþeles, eu m-am uitat prin grãmada frumos aranjatã de hârtii în timp ce ea stãtea ºi se uita la mine.
Aparatul de aer condiþionat adia cu rãsuflãri reci; mã deranja lucrul acesta, aºa cã l-am închis scoþându-l din prizã.Atmosfera din încãperea unde m-a condus Megan era destul de sumbrã, lumina soarelui intrând pe o singurã fereastrã.Numeroase dulapuri erau larg deschise, dezvãluind cutiile aruncate neglijent pe rafturi-scopul pentru care fusesem adusã.
Doamne, nu ºtiusem cã tabãra asta te punea sã completezi atâtea hârþoage inutile.Toate acestea doar ca sã dovedeºti cã ai intrat ºi ai ieºit din Crescent Falls.
Plictisitor.Tipic.Erau aºezate dupã ani ºi vârstã, concept creat pentru a-mi realiza munca- în realitate, nu prea gãseam fiºele menþionate în înºiruirile interminabile ale lui Megan.
-Te grãbeºti mãcar? Lumea nouã a aterizat deja aici.
Avea un ton schimonosit, de parcã ea ar fi cotrobãit prin toate cutiile acelea arhipline.Pe deasupra, îmi indicã printr-o fluturare leneºã din încheieturã autobuzul ce staþionase în faþa taberei.
-Cautã tu prin toate prostiile astea! am mârâit scoasã din sãrite, aruncând frustratã niºte hârþoage pe biroul din mahon.Eu nu vreau sã-mi creascã barbã…
-Dacã aº fi fost în locul tãu terminam deja, replicã ea plictisitã, luând primele hãrtii la care ajunsese.Oftã cu nãduf, se aºezã pe scaun ºi începu sã bifeze câteva dintre fiºele ce le lãsasem pe birou.
Tãcutã, m-am apropiat de fereastra , atingând în trecere draperiile vechi garnisite cu dantelã.Acestea îmi aminteau de camera mea de acasã; simplã, aranjatã dupã gusturile vechi ale mamei ºi îmbunãtãþitã de mine cu câteva postere reprezentând trupele mele preferate.ªi…la naiba, iarãºi devin melancolicã peste mãsurã.
M-am proptit cu coatele pe pervaz, urmãrind absentã ºirurile nesigure de studenþi ce tocmai veniserã.Probabil cã arãtam ºi eu dezorientatã prima oarã.Adicã…alaltãieri; dezorientatã , cât se poate de furioasã, cu sentimentul nervilor notat pe creier.Sincer, i-aº întâmpina pe noii veniþi: “Bine aþi venit în Crescent Falls! Vã veþi distra de minune aici.Regimul comunist nu vã va pune probleme, aveþi semnal mai ridicat ca oriunde, iar distanþa faþã de cel mai apropiat oraº este mai mult decât convenabilã: cincizeci de kilometri! Vã dorim ºedere plãcutã.Ahem...înmormântare plãcutã!”
Iar acestea erau dovezile ce demonstrau cã idilicul paradis este administrat de diavoli.
Mi-am lãsat gândurile fluturând aiurea, cuprinzând indirect lumea din spatele ferestrei.Am atins cu vârful degetelor sticla translucidã, consolându-mã pentru clipele pierdute.
Atunci l-am vãzut pentru prima oarã.
Secunda în care ni s-au întâlnit privirile avea izul a zece eternitãþi; de fapt, nu putea fi o secundã.Ar fi zburat acum mult timp.Mâna îmi tremura în timp ce alunecã încet pe suprafaþa netedã a sticlei.Nu mai conta nimic; îmi simþeam bãtãile inimii ca pe ceva neavut pânã acum, þinând cont cã încetasem brusc sã rãsuflu din cauza exasperãrii.Probabil cã am uitat cã exista ceva atât de nedefinit precum respiratul sau chiar gânditul.Toate devenirã inutile.
Într-un colþ îndepãrtat al minþii mele analizam lipsa a ceea ce numeam raþiune.
-Sã ºtii cã încã nu mi-a crescut barbã! strigã Megan mulþumitã de undeva din spatele meu, întrerupându-mi visarea.Starea de reverie dispãru precum a venit; în momentul urmãtor puneam la îndoialã întruparea celor zece eternitãþi într-o simplã secundã…dar nu puteam nega intensitatea acelor ochi verzi.

**Bella Emily Rose** · 14 Jan 2011, 22:18

In primul rand , ai intarziat cu PM'ul
Dar se accepta.
In al doilea rand , capitolul asta nu e nici pe departe asa cum l'ai descris tu .
Cand o sa inveti sa nu te mai subestimezi ?
Trecand la lucruri serioase :

Quote:-Evident cã nu, geniule.

Imi place replica .

Quote:Starea de reverie dispãru precum a venit; în momentul urmãtor puneam la îndoialã întruparea celor zece eternitãþi într-o simplã secundã…dar nu puteam nega intensitatea acelor ochi verzi.

Ochi verzi

Asa . Ar mai fi ceva de spus : Esti prea pesimista pentru varsta ta !!!

Chiar imi place Love

**Desiree Rose Goth** · 07 Feb 2011, 23:15

Stiu ca ar trebui sa dau niste detalii in legatura cu sondajul de mai sus, but.. se subintelege.
A, si sper ca incercarea jalnica de macelareala de la sfarsit sa nu fie chiar dezastruoasa.

Capitolul 4 – Tãcere fãrã preaviz

Nu mã simþeam deloc bine.
Toate naþiile de sentimente –entuziasm, exasperare, furie, ameþealã, neputinþã, disperare, nebunie- , îmbinate cu o galantã lipsã de chef, mã împiedicau sã gândesc limpede.Capul îmi zvâcnea cu arsuri incoerente, iar ritmul muzicii îºi croia loc prin mine cu forþa. Glasurile din jur se dezvãluiau cu murmure confuze, iar râsetele stâlcite ºi false mã fãceau sã o iau razna.Am închis ochii, sperând ca sã-mi disparã durerea de cap.
Deci, da, nu mã simþeam bine.
Aºa – zisa petrecere a lui Megan putea sã se ducã naibii din partea mea, chiar dacã mã rugase sã am grijã de unele aranjamente ºi detalii. De fapt, n-aveau decât sã se ducã naibii toþi, fãrã nicio excepþie.Singurul motiv pentru care nu plecasem era ca nu cumva sã-i schimb pãrerea lui Megan despre mine; oricât mã enervau hotãrârile ºi modul ei de a privi lucrurile, tot îmi era folositoare în lagãrul acesta. Mda, lumea ar spune cã profitam din plin de Megan ºi, sincer, nu aveam de ce sã dezmint afirmaþiile. Nu-mi place sã arãt lumii o mascã falsã, care nu mi se potriveºte în niciun chip ; sunt eu, numai eu , ºi cu asta basta. Ar fi o greºealã sã consider cã nu-mi pasã de pãrererile celorlalþi.Din contrã, tocmai pãrerile acestea sunt ca o loviturã fatalã adusã orgoliului meu fragil.

Apropo, dacã tot am pomenit despre opinii, sã le ia ºi pe ele naiba.
-Cred cã ai nevoie urgentã de ceva anume.
Oh, Doamne, grozav, de-a dreptul excelent. De fapt, Doamne, chiar îþi mulþumesc fiindcã eºti excesiv de darnic cu mine..îþi înþeleg perfect intenþiile.
-Ce naiba mai vrei ºi tu, Bentley? l-am întrebat , fãrã sã mã obosesc sã mã uit în direcþia lui.Îmi era destul cã trebuia sã-i ascult glasul leneº reverberând în capul meu, laolaltã cu toate onomatopeele din jur.
-Mã gândeam cã poate te intereseazã..dar, mnah.. se vede cã nu-þi pasã.
Nu l-am auzit întorcându-se sã plece.Semn rãu.Va avea de-a face cu mine în urmãtoarele zece secunde.Sau , mai bine zis, cu nervii mei deja aflaþi într-o stare precarã.
Mi-am întors capul.Primul lucru care îmi sãri în ochi fu expresia aroganto- ironicã de pe faþa lui.Al doilea lucru pe care l-am remarcat a fost sticla de bere pe care o þinea atârnatã în dreptul blugilor.

-Redd’s ! am sãrit cu o încântare trecutã de paroxism.
Nu l-am mai întrebat de unde ºtia cã era bãutura mea preferatã. Logic cã ºtia.Dintr-o datã m-am simþit stânjenitã cã am þipat la el mai devreme…dacã cumva nu-mi mai dãdea Redd’s? În clipa aceea mã interesa exclusiv bãutura.
-Ah, mda.
Aruncã o privire nepãsãtoare spre sticlã. Gestul pãrea mai mult decât evident din punctul meu de vedere; voia sã mã scoatã din minþi cu orice preþ. Cu un entuziasm prefãcut, am realizat cã nu se va lãsa atât de uºor.Ar fi trebuit sã anticipez asta.
-M-am gândit sã-þi aduc, dar dacã nu-þi pasã…
-Îmi pasã acum, am mârâit concentratã, încercând sã-mi impun un ton schimonosit ºi rugãtor.Niciodatã nu îmi iese, la naiba.
-În marea majoritate a cazurilor, atunci când o persoanã zice “ Îmi pasã” , respectivul chiar crede ce spune, punctã Bentley, scurt ºi concis.
Sticla aceea se bãlãngãni de parcã dorea sã-mi facã ºi ea în ciudã.Exasperatã, am cãutat o replicã ce i-o puteam trânti cu tact în faþã.
-Dar îmi pasã.ªi ºtii ce? Îþi voi da ºi niºte bacºiº mai târziu. Dacã vrei.
I-am zâmbit galantã, dar în sinea mea îl înjuram în toate felurile posibile.Idiot, n-ai ce sã-i faci.Bentley clãtinã asiduu din cap , gest care mã enervã neintenþionat de tare.
-N-am ce face cu bacºiºul tãu de doi bani, mãrturisi el sfios, desfãcând sticla de Redd’s.M-am crispat involuntar.Nu-mi pot cumpãra cu el nici mãcar un bilet de autobuz ca sã ajung de la petrecerea asta în camera mea.
-Ããã…camera ta e vizavi , am remarcat derutatã.
-Întocmai.Aºa, cã sã vezi cât valoreazã bacºiºul tãu.
Luã nonºalant o gurã de bere.M-am sprijinit de perete ºi m-am abþinut sã-i dedic toate cuvintele pe care le aveam pe limbã.Jalnic din partea mea, dar încã mã ajuta rãbdarea.Am aruncat o ocheadã în jur, privind feþele amuzate, simþind aerul încãrcat cu distracþie.M-am întrebat cum reuºeau oamenii din încãpere sã se prefacã atât de bine.

Sau poate cã îmi lipseºte mie ceva.Am simþit replica mea internã zdrobindu-mã în înveliºul reproºului.Sau, mai degrabã, zdrobindu-mi mândria.
-Te rog? am mai încercat încã o datã.ªtiam cã voi regreta din tot sufletul mai târziu pentru cã mã purtam cu el mult prea frumos.ªi politicos.ªi chestii din astea pe care de obicei le detestam la majoritatea persoanelor.
La naiba, parcã cerºeam milã.. ºi mila însemna o insultã pentru mine.
Bentley îmi aruncã o privire plinã de superioritate care mã fãcu sã oscilez între hotãrârea de a-l pocni sau de a-l lãsa la fel de prost ca la început.Am inspirat încet, sperând sã mã calmez.N-am rezistat sã nu mârâi în surdinã.
-De ce sã-þi dau? La fiecare colþ al clãdirii ãsteia gãseºti cel puþin un bax de bere. Nu te uiþi în jurul tãu?
Fãcu un gest larg din mânã, arãtându-mi împrejurimile.Abia în momentul acela am observat sticlele aruncate neglijent pe sub mese.Proastã, proastã, de ºai’ºpe ori proastã.Idioatã cu diplomã.
Un singur amãnunt mã fãcea sã mã simt cât de cât bine: toate sticlele pe care le vedeam erau goale.
-Du-te dracului, l-am invitat, în maniera mea specificã.Am profitat de clipa de neatenþie – clipa în care izbucni într-un râs isteric, în ciuda faptului cã mereu îl jigneam cu replica respectivã – ºi i-am furat sticla din mânã.Ok, puteþi sã-mi spuneþi beþivancã sau orice vreþi ; dar la mine acþiona numai mândria.
Fu rândul meu sã-l privesc cu superioritate.Spre surprinderea mea, nu avu aceeaºi reacþie exageratã pe care am testat-o ºi eu ; mã rog, nu toatã lumea e la fel de ciudatã ca ºi mine.Am zâmbit involuntar auzindu-mi concluzia absurdã.
Bineînþeles, dupã aceea am desfiletat sticla ºi, fãrã pic de consideraþie ºi politeþe, nu m-am sinchisit sã mai caut un pahar – lucruri inutile ce se gãseau la câþiva centimetri depãrtare, dar amãnuntul ãsta irelevant nu are aºa mare importanþã pentru mine.
Oricum, pãcat cã nu m-am îmbãtat niciodatã în viaþa mea.Mi-ar fi prins bine în momentele stresante, cum ar fi acesta.Durerea de cap încã persistã, în ciuda faptului cã am fãcut rost de ceea ce îmi trebuia.M-am concentrat pe gustul uºor- acriºor al berii, rugându-mã simultan ca sã nu mai simt nimic.

-Cu plãcere.
Accentuã ironic fiecare cuvânt, dar am bãgat de seamã cã mai dorea sã-mi zicã ceva: ”Îmi eºti datoare vândutã.” Apoi plecã, probabil ca sã-ºi mai aducã ceva de bãut.
Oftând, m-am sprijinit pe fereastra primului geam pe care l-am þintit cu privirea.Noaptea nu era vegheatã de obrazul palid al lunii; întunericul muºca din lumina gingaºã a celor câtorva stele ce zãceau pe cer.Dincolo de tabãrã, în pãdurea întregitã de pãienjeniºuri, coniferele se legãnau uºor sub vântul fantomatic.
Am mai luat încã o gurã de bere, amintindu-mi nostalgicã de micul parc din faþa casei mele.
Celelalte clãdiri din jur pãreau pustii; numai câteva persoane plictisite nu veniserã la petrecere, preferând sã stea liniºtiþi, fãrã sã stea în mijlocul unor nebuni.
ªi cel mai probabil mã voi alãtura lor.Fie ce-o fi.
Am înºfãcat geanta mea simplã din pânzã în drum spre ieºire , abandonând sticla aproape goalã sub prima masã ce-mi ieºi în cale. Am rânjit involuntar când am dedus cã vor avea nevoie de ore întregi ca sã cureþe locul acela.
Þinând geanta strâns în mânã, am coborât spre parter. Câteva întrerupãtoare îmi ieºirã în cale, ºi , încãpãþânatã, am încercat sã aprind lumina.Camerele rãmãseserã totuºi cufundate în întuneric. Tabãrã de douã parale, afectatã serios de crizã , mi-am oferit eu propria explicaþie.
Mã rog. Voi supravieþui, chiar dacã mã voi împiedica de toatã mobila pânã voi ajunge la uºã. Absolut nicio problemã.
Când am pãºit pe ultima treaptã, cineva mã bãtu uºor pe umãr.
Iar în secunda aceea scurtã am încetat sã mai rãsuflu. Am încercat sã mã întorc, dar o mânã rece aproape îmi rãsuci încheietura mâinii. O durere surdã mi se stârni în oase, dar nu o puteam simþi din cauza valurilor de adrenalinã ce pãtrundeau în mine . Nu am reuºit sã þip – ºocul încã mã cuprindea într-un pãienjeniº riguros.
Am început sã mã zbat în strânsoare. Rezultatul fu cã alunecat câþiva centimetri de pe treaptã, aproape cãzând în genunchi ; douã mâini se miºcarã lin, dar rapid, înspre gâtul meu, împiedicându-mã sã respir. Un icnet mi-a scãpat neintenþionat dintre buze.
Bun, deci întotdeauna mi-am imaginat cã voi putea fuma o ultimã þigarã înainte sã mor…ceea ce era destul de tragic. Am presupus vag cã psihopatul, dupã ce avea sã mã stranguleze , avea sã mã îngroape pe undeva, într-un loc neºtiut de nimeni. Iar asta în cel mai fericit caz. Sincer, nu-mi prea convenea.
Mã simþeam ciudat, ca ºi cum un vãl negru acoperea totul, împiedicându-mã sã gândesc limpede. Am zgândãrit în zadar cu unghiile mâinile care mã cuprindeau. Ironic, nici mãcar nu aveam sã vãd cine mã omoarã.

Strânsoarea slãbi în timp ce un sunet confuz de paºi se auzi în apropiere. Mâinile îmi dãdurã rapid drumul. Fãrã sã-mi dau seama de ce se întâmplã în jurul meu, am început sã tuºesc ºi sã inspir aer în prostie.
-Te simþi bine?
Glasul îngrijorat reverberã cu ecouri ciudate ; am sesizat atingerea uºoarã , pe braþ, ce încerca sã mã calmeze. Mi-am ridicat capul , dar în întuneric nu distingeam decât conturul vag al unei persoane necunoscute. Un tip.
-Nu, i-am reproºat.
În fond, întrebarea lui nu avea niciun sens. Era sã fiu omorâtã în urmã cu douã secunde, cum naiba sã mã simt bine? Atunci mi-am dat seama cã aveam lacrimi în ochi.
Am perceput un sunet bizar, de parcã un obiect greu s-a rostogolit pe podea. În urmãtoarea clipã, perdelele ce învãluiau uºa de la intrare luarã foc.
Mda, nu poþi câºtiga întotdeauna.

**Bella Emily Rose** · 07 Feb 2011, 23:59

Rabdarea mea a ajuns la sfarsit , Dess . Si vreau sa stii chestia asta .
In primul rand , ai pus un sondaj , iar optiunile de acolo nu prea imi surad , in afara de cuvantul " DA " .
In al doilea rand , nu cred ca este nevoie sa te subaprciezi in fiecare post . Sincer
Si acum , sa trec la urmatoare etapa .

Comentarii :

Quote:Toate naþiile de sentimente –entuziasm, exasperare, furie, ameþealã, neputinþã, disperare, nebunie- , îmbinate cu o galantã lipsã de chef, mã împiedicau sã gândesc limpede.

Cuvantul asta suna putin cam ciudat , dar cred ca e ok pana la urma .

Quote:-N-am ce face cu bacºiºul tãu de doi bani, mãrturisi el sfios, desfãcând sticla de Redd’s

Incep sa cred ca ai ajuns dependenta de bautura asta .

Altceva , nu cred ca mai am de obiectat , onorata instanta .
Sper doar sa nu mai fiu martora la alte plangeri din partea ta in acest topic . Daca cineva are dreptul sa se planga ,atunci noi , cititorii , suntem aceia .

**Desiree Rose Goth** · 08 Feb 2011, 11:31

Bella Emily Rose Wrote: In primul rand , ai pus un sondaj , iar optiunile de acolo nu prea imi surad , in afara de cuvantul " DA " .

Mie imi surade si ultima optiune.

Bells Wrote:In al doilea rand , nu cred ca este nevoie sa te subaprciezi in fiecare post . Sincer

Nimeni nu-i perfect.. Whistle

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout « Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next » //  / Tigara care arde

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next »
/ Tigara care arde