Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

1 2 3 4 5 … 7 Next »

/ Tired

Obosise. Dupa o zi in care cercetase coridoarele Hogwarts-ului fara scop si fara destinatie, fara a se gandi la ceva precis, in sfarsit obosise. Petrecuse ore bune cautand doar linistea si singuratatea, care acum ii rasunau in urechii si in suflet, de care acum era atat de satula... Se intamplasera atatea lucruri in ultima vreme... Era atat de confuza si mai ales atat de obosita.
Privea absenta pe fereastra. Intunericul punea treptat stapanire asupra domeniului. Coridorul se umplu incet de o ceata neagra din ce in ce mai densa, ca si cum inserarea ar fi arucat un voal indoliat peste Hogwarts. Tortele se aprinsera intr'un sfarsit si cateva cioburi de lumina taiau negrul dintre peretii castelului, in seara aceea mai intunecati ca niciodata.
Georgya se gandea ca sosise momentul sa se intoarca in Turn. Ryan era probabil ingrijorat, fata lipsise aproape toata ziua. In plus, era sambata seara. In fiecare miercuri si sambata ii trimitea cate o bufnita Dayanei in care ii povestea ce se mai intamplase. Ce mult si-ar fi dorit ca prietena sa sa fie la Hogwarts... Si Dayana isi dorea, dar dorinta celor doua fete era doar o lumanare aprinsa, singura sursa de lumina, intr-o primbare nocturna prin Padurea Interzisa in timpul unei furtuni. De parca Beauxbatons, era o scoala de magie mai buna ca Hogwarts... dar cateodata, a incerca sa le explici parintilor ceva este ca si cum ai incerca sa ii explici unui copil de cinci ani ca nu poti sa ii cumperi matura de jucarie pe care o vrea el.
Fata facu doi pasi, indreptandu-se spre Turnul Cercetasilor, dar fara vreun motiv se intoarse la fereasta. Continua sa priveasca intunericul. Gandurile ii zburara tot mai departe... atat de departe incat de acolo nu se mai vedeau nici Castelul, nici muntii de teme pe care ii avea, nici albul zapezii de afara, nici intunecimea zidurilor reci si nici chiar coridorul pustiu, cufundat intr-o lumina galbuie.

(Eu si Colin.)

• Era perfect constient de faptul ca problemele lui nu erau nici pe departe cele mai grave. Banalitatile cu care se infrunta fiecare adolescent. Probleme de carea avea sa rada in cativa ani; putea sa puna pariu. Insa, chiar si asa, tot i se parura cele mai importante din lume. Pentru ca erau ale lui, iar asta le ridica incredibil de mult in lista de prioritati. Cel putin cand era singur. Si poate ca tocmai asta ii lipsea acum. Putina singuratate. Desi nu era cel mai mare fan... Insa ceva mai retras ar fi fost dragut. Sa nu mai fie inconjurat de atatia si atatia si sa aiba un minut pentru propria sa minte.
  Hawkeye inainta pe culoarul rece, lasand in urma usa mare din lemn ce dadea spre Biblioteca. Nu mergea repede, dar nici incet. De fapt, nu prea se axa pe ritmul in care picioarele lui loveau, pe rand, podeaua de piatra, insa era putin preocupat de zgomotul pe care il facea. Avea impresia ca, daca urma sa o ia la fuga, avea sa faca o galagie infernala. De parca intreg Hogwarts-ul se pregatea de razboi. Ciudata analogie, zau. Cel putin acum, cand gandurile din mintea sa se incaierau de pe fronturi comune. Aliat intors impotriva aliatului. Isi scutura capul, trecandu-si la final mana prin claia neagra de par.
  Trecu in liniste pe langa ferestre, cu mintea aiurea, in incercari incapatanate de a-si gasi echilibrul. Insa se opri in mijlocul culoarului, informatia prinzandu-l din urma. Hawk se uita inapoi, usor incruntat, uitandu-se la silueta de langa ferestrele inalte. Nici macar nu isi ridicase privirea spre ea cand trecuse.
  " Scuza-ma... Esti bine?" intreba el, facand cativa pasi spre tanara.
  

"De ce inca sunt aici?" se intreba Georgya confuza.
Ofta. Gundul ii fugi la Ryan si la cearta de aseara. Dupa cate facuse pentru el cum putea sa o trateze intr-un astfel de mod? Daca nu ar fi fost el si-ar fi petrecut Craciunul in munti, printre dragoni... cu familia, asa cum si-a dorit mereu. Nici macar nu dorea sa isi imagineze fetele parintilor sai cand au citit scrisoarea Georgyei, mult prea scurta si scrisa in graba, in care le spunea, fara a da vreun motiv ca renunta la expeditia pe care o visase de cand se stia, pentru care si-a rugat parintii veri si ierni la rand si isi petrece Craciunul la Castel.
Se saturase de tot. Asta era motivul pentru care inca se afla pe coridor, daca s-ar fi intors in Turn si-ar fi reluat viata atat de complicata impreuna cu toate problemele splimentare pe care i le aducea. Ii era atat de greu sa vorbeasca cu cineva acum. Pentru ca asta este viata. Cand incerci sa vorbesti cu cineva despre viata, intamplari, probleme, bucurii, fara a-i da detalii despre alte persoane, detalii memorabile sau macar fara a-i oferi cateva informatii convidentiale pe care sa le poata transmite intregii planete, esti pur si simplu un ciudat. Poate pentru ca unii oamenii se hranesc cu barfe. Pacat ca sunt tot mai multi.
De ce trebuia sa fie atat de complicat? De ce lucrurile nu puteau fi macar un pic mai simple? Ii era atat de dor de Dayana, ea ar fi stiut ce sa ii spuna intr-un astel de moment. Fata parca o auzea spunand: "Stresule, nu mai fi suparata. Nu esti stresanta cand esti suparata! Si rolul tau de stres e sa stresezi, sa ma stresezi, asa ca revino-ti!"
Cineva era in spatele sau. Cum de nu l-a auzit venind? Ce ciudat... Tocmai spusese ceva. Dar ce? Isi sterse rapid cele doua lacrimi care se indreptau rapid spre barbie.
"Ce?.. Cum? Ce ai spus? " intreba Georgya.
Fata se intoarse. In fata ei statea un baiat. Uitandu-se la roba lui vazu ca era la Ochi-de- Soim. Incerca sa ii spuna ceva, dar se bloca. O, Doamne, de ce se holba la el?! Clipi apasat de cateva ori, apoi isi sutura putin capul.
"Hmm...Mm... Da..sunt bine...." spuse fata, care realizase cee ce tocmai o intrebase, incercand sa nu se balbaie prea rau.

• I se parea putin confuza. Dadu sa repete intrebarea, dar isi primi raspunsul. O clipa, ramase ca un idiot, privind-o la deruta. Isi reveni repede.
  Oare doar i se parea ca existau trasee umede pe chipul ei sau era ceva real? Pentru ca daca erau doar in mintea sa, atunci era un semn clar sa mai lase lectura usoara a spaniolilor si sa treaca la carti cu macele. Si poate sa se indeparteze putin de fete, ceea ce se putea dovedi dificil intr-un loc in care ele erau majoritare. Insa, indiferent de situatie, Hawkeye isi tinu gura. Nu dorea sa intre in chestia asta. Si nu vroia sa o faca pe tanara sa se simta obligata de a-si pune sufletul la vedere. Stia cum e si nu dorea asta nimanui.
  Nu scoase niciun alt cuvant. Doar statu acolo, privind-o cu atentie si incercand sa se convinga singur ca era ok. Parca il manca limba sa-l intrebe daca e sigura ca e bine, dar se abinu. Si chiar se mandrea cu asta in sinea lui. Trebuia sa actioneze delicat si sa nu forteze nota.
  " Oh, pai... e ok atunci" spuse intr-un final, un zambet mic pe buze.
  Se intoarse incet si dadu sa plece, insa facu exact ceea ce-i dictase mintea initial. Se uita peste umar si ridica usor dintr-o spranceana.
  " Esti sigura?"
  

"Da, sunt sigura." spuse fata, de data asta promt. " Doar ca imi pari cunoscut."
Desi isi dorea sa se descarce cuiva, fata nu isi putea incalca una din cele mai importante reguli pe care si-le facuse:"Niciodata sa nu te plangi.". Chiar daca in mintea sa stiga tare si clar: "Nu, nu sunt bine!!!", a ales sa nu se planga. De ce? Simplu, pentru ca i s-ar fi parut penibil sa isi puna toata frustrarea pe tava in fata unui strain care cel mai probabil o intrebase din politete. Chiar a apreciat gestul baiatului, poate ca si din acest motiv a ales sa nu ii umple capul cu probleme ei.
Era atat de ciudat... Semana cu cineva, dar nu isi putea da seama cu cine. Nu se asemana doar prin trasaturi fizice, se asemana cu persoana aceea si prin felul de a vorbi sau prin gesturile pe care le facea baiatul.
Fata era sigura ca nu il mai vorbise niciodata, dar in mintea sa isi facu loc un mic sentiment de deja vu. Poate il mai vazuse pe coridoare sau poate chiar fusesera colegi la una din orele de curs, dar asta nu explica nimic. Ii parea ca baiatul seamana cu cineva mai cunoscut, iar faptul ca nu stia cu cine anume o scotea din minti.
Dandu-si seama ca probabil se uita intr-un mod si mai ciudat ca inainte -daca era posibil- si ca arata ca o nebuna, Cercetasa se stradui sa revina cu picioarele pe pamant.
" Scuze, nu m'am prezentat." spuse fata, iar dupa un moment: "Eu sunt Georgya de la Cercetasi."
Ura sa se prezinte in fata celor de varsta asemanatoare cu intreg numele. I se parea prea formal.

• De data asta nu repeta intrebarea. Zambi bland, convins intr-un fel si el ca totul era bine. Desi inca mai avea senzatia ca nu trebuie sa forteze subiectul. Incerca sa nu se gandeasca si sa ignore total sentimentul.
  " Pai, ma bucur sa te cunosc, Georgya" raspunse politicos, continuand sa zambeasca. " Eu sunt Hawkeye, de la Ochi-de-Soim"
  In mod straniu, isi aminti de primii sai ani la Hogwarts. De cateva ore zbuciumate la Potiuni si elevii mai mari pe care ii privea cu admiratie. Isi scutura capul, incercand sa se concentreze pe prezent. Oricum, pe atunci era prea mic ca sa fie bagat in seama. Hawkeye se inaltase brusc, intr-o perioada destul de scurta. Daca pana acum cativa ani se strecura printre picioarele elevilor din anul VII, brusc era capabil sa le vada peste capete. Nici trasaturile fetei nu fusesera lasate in pace. Rotunjimile specifice unui copil de 11-12 ani s-au topit in pometii inalti si ascutiti pe care Hawk ii avea acum. Iar ochii, initial pierduti si prudenti, se luminau acum in incredere.
  Toata trebusoara asta avea ceva suspect la mijloc, insa incerca sa se fixeze strict la ce era important. La ce era real, palpabil.
  " Si eu cred ca te stiu de undeva..." spuse cateva clipe mai tarziu, ganditor, cautand in minte.
  

Tacerea se lasa intre cei doi. Georgia incepu sa se afunde in ganduri. Avea senzatia ca uitase cev...O, nu! Uitase sa ii trimita bufnita Dayanei... Era sigura ca nu se va supara, dar era la fel de sigura ca in ziua urmaroare fata va astepta aceea bufnita cu mare nerabdare, asta era motivu pentru care ii parea atat de rau ca uitase de scrisoare.
Putin nesigura Cercetasa se scotoci prin buzunare si scoase un carnetel imbracat in piele maro si o pana neobisnuit de mica. Isi nota ceva inauntru, apoi astepta ca literele sa se amestece intre ele inainte de al inchide. Era un cadou de la tatal sau. Scriai ceva si literele se amestecau, formand un cod. Puteai descifra ce scrie doar daca scriai cuvantul la care se gandise posesorul atunci, era un fel de cuvant cheie. Problema era ca aceste cuvinte erau schimbate la fiecare 24 de pagini. Georgia isi alesese o fraza, pentru ea foarte usor de retinul si folosea pe post de cuvinte cheie, pe rand, toate cuvintele din acea fraza. Dar care era aceea nimeni inafara fetei nu mai stia si nici nu credea ca cineva ar putea fi atat de ciudat incat sa ghiceasca.
Unul dintre ei trebuia sa inceapa o discutie, dar nu era prea sigura ca dorea sa fie ea aceea. Se simtea destul de ciudat, mai ales pentru ca si Hawkeye ii spusese ca avea si el impresia ca o cunoaste pe fata de undeva. Trebuia sa inceapa legandu-se de un lucru banal, pentru ca continuarea la nesfarsit a discutiei "te cunosc si ma cunosti...dintr-o alta viata sau asa ceva", daca tot nu isi puteau da seama de unde, era mult mai mult decat ciudata si ar fi ajuns mai plictisitoare decat o mie de intrebari stupide.
"Deci, in ce an esti?" il intreba Georgia, " Eu sunt in anul trei." continua ea.

• Era unu din acele momente in care o voce mica si pitigaiata se facea auzita in mintea lui. Striga ca o nesatula, pe un ton enervant, 'ciuudaaat!'. Brusc, capata tonalitati frustrate si continua cu repros: ' da' fa ceva, prostanacule!'. Exceptand faptul ca nu era niciodata indicat sa te bucuri de discutiile bi-directive cand venea vorba de propria minte, Hawkeye isi strofoca creierul in cautarea unui subiect banal care sa nu accentueze si mai mult intreaga atmosfera. I se parea oarecum presant. Acea tensiune constanta pe care o purta aproape orice Soimean. De parca, faptul ca era un membru al Casei Albastre ii oferea cunoasterea nelimitata si solutiile pentru orice situatii. Lumea se astepta de la foarte multe lucruri marete, in domenii intelectuale, cand venea vorba de urmasii Rowenei.
  Rasufla mai mult decat usurat cand o auzi pe Georgia vorbind.
  " Sunt in anul VI. Credeam ca o sa fie mai interesant, dar sincer, tanjesc dupa lectiile de anul trecut."
  Se stramba amuzat si ridica din umeri.
  " Mmm... Anul III. Presupun ca invatati cum sa infruntanti un Bong anul asta la Aparare, nu?"
  El parca asa isi amintea. Desi lectia aia nu-l ajutase prea mult pana acum. Inca nu se ivisera ocaziile.