Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo

« Previous 1 2

/ To be continued

Ema isi privi reflexia din mica oglinda. Exista o parte din obrazul ei de un rosu-violet, o culoare pe care nu o suporta, asa ca se grabi sa-si lipeasca un plasture.
Pasi agitata pe culoarul spitalului. Inca nu ii venea sa creada ca in urma cu cateva zeci de minute fusese pe Aleea Nocturn, impreuna cu sora sa. Iar acum era in spital, asteptand vreo veste de la Dawn. Sora ei fusese prinsa intr-un schimb de vraji, iar acum era printr-o sala, cu o rana destul de urata la picior. Iar Ema nu stia unde era acea sala, caci nu avea inca voie sa o vada.
Privi fereastra din capatul culoarului si se rezema de perete, lasandu-se sa alunece in jos. Se ghemui acolo, pe podeaua lucioasa, imbratisandu-si genunchii si rezemandu-si capul pe brate.
Statu acolo o vreme, privind in gol si lacrimand, gandindu-se la tot felul de scenarii.
Cand lacrimile i s-au uscat pe obraji, a auzit pasi in celalalt capat al coridorului, venind spre ea. Ema isi ridica privirea spre noua persoana.

Elizabeth privi o clipă clădirea impunătoare. Era mai mare decât orice spital văzuse ea în întreaga sa viaţă , iar stilul acela clasic îi oferea o notă de eleganţă şi curăţenie. Compară o clipă acest spital cu unul Încuiat. Spitatale Încuiate erau cam la fel, dar totuşi mai eficiente îi păreau cele magice.
Zâmbi din colţul gurii şi intră în spital. Se bucură atunci când în loc de obişnuitul miros de clor al spitalelor Încuiate simţi aer curat , perfect respirabil. Holurile erau pustii şi chiar nimeni ce părea că lucreză acolo nu era în preajmă. Păşi precaută înainte căutând o anume sală. Paşii săi răsunau în tăcerea ce se aşternuse pe hol, iar acest lucru o înspăimânta uşor.
Chiar când crezuse că spitalul este complet gol zări o sliuetă ghemuită lângă perete . Suspinele se auzeau într-un uşor ecou, făcând-o pe Elizabeth curioasă. Se apropie cu paşi mici dar siguri de persoană şi încremeni. O privi pe cea de dinaintea ei.
,,Ema?..." Întrebă aceasta încet, aproape şoptit.
OOC: Sper că e ok că am continuat eu.

OOC: Chiar ma bucur ><

Ema tresari cand isi auzi numele, chiar si in soapta. Isi ridica privirea, dar nu vazu bine. Fata isi freca ochii frenetic si privi iar, recunoscand-o pe Elizabeth.
Zambi si se ridica, scuturandu-si blugii mai mult din reflex, caci podeaua era curata ca lacrima - asta, daca nu cumva si mai curata - .
" - Hei"
Vocea ii suna ragusit, asa ca facu scurt un sunet estompat din gat.
" - Ce mai faci, Elizabeth?"
Isi aminti totusi unde erau, iar zambetul se diminua.
" - E totul in regula?" intreba Ema ingrijorata.

Ema tresărise atunci când îşi auzise numele. Se întreba de ce se speriase aşa , dar pe moment nu zise nimic. Fata îşi ridicase faţa spre ea şi afişase un zâmbet. Oricât încerca să se ascundă Elizabeth observă roşeaţa din obraji săi şi era sigură că Ema plânsese.
,,Eu ? Destul de bine..." Îi răspunse privind-o blând . Era foarte curioasă ce se întâmplase şi spera din tot sufletul să nu fie ceva grav. Văzuse accident grave la viaţa ei şi chiar le trăise, aşa că era sigură că putea suporta orice se întâmplase.
,,Eu sunt în regulă. Dar tu?...Ce s-a întâmplat?" Întrebă pe un ton calm şi blând , fiind destul de îngrijorată.

Ema isi flexa mana.
" - Eram cu sora mea pe Nocturn. A avut loc un mic atac, iar Dawn are o lovitura in picior. Nu e nimic grav, doar ca nu pot sa o vad cum. Doctorii m-au rugat sa mai astept putin. Nu stiu, poate i-au dat niste calmante" isi dadu fata cu parerea. " Eu doar m-am julit putin, dar iarasi, nimic grav"
Acum se simtea atat de prostuta. Stiuse ca nu e nimic grav, dar plansese.
Ii era multmai usor sa fie obiectiva cand era cu cineva. Ii era mai usor sa fie realista, caci in singuratate putea fi prinsa in propriile-i ganduri.
" - Ce te aduce prin acest loc sinistru?" intreba Ema, desenand ghilimelele in aer.

Răsuflă uşurată atunci când află că nu era nimic grav. Întotdeauna se întâmplau lucruri groaznice în jurul ei şi se bucura că de data asta Dumnezeu ţinuse cu ea. Aleea Nocturn...Se încruntă încercând să-şi amintească câte ceva despre ea. După ce privi îndelung podeaua îşi aminti. Era locul ăla înfricoşător unde bântuiau tot felul de vrăjitori întunecaţi. Trecuse o dată pe acolo, şi asta fiindcă se rătăcise. Înafară de acea dată nu mai pusese piciorul acolo şi nici nu dorea acest lucru.
,,Eu? Păi mă gândeam la o eventuală slujbă aici şi mă gândeam de ceva vreme să vin să văd cum..." Zise rapid cu un zâmbet senin pe buze. Era adevărat că sângele o îngrozeam dar dorea din tot sufletul să îi ajute pe cei din jurul ei. O privi câteva clipe pe Ema, apoi se încruntă uşor.
,,Şi totuşi ce făceaţi acolo?" Întrebă curioasă şi spera că totuşi nu era prea băgăcioasă.

" - A fost un accident de ceata-iluzie. Cand treci prin ea te poate intoarce in directia gresita. Am ajuns pe Nocturn, iar singura mea cale de iesire era pe unde am venit. Si nu prea puteam actiona pana nu se remedia problema. Iar sora mea... Sincer, habar nu am ce cauta acolo. Pur si simplu ne-am izbit una de alta. Iar cum pe Nocturn sunt tot felul de maniaci, ne-am trezit in mijlocul vrajilor."
Ema isi aminti ca sora ei zicea ca atacatorul ii este cunoscut, dar acum era destul de convinsa ca nu e asa. In momente de tensiune, imaginatia iti joaca feste.
" - Un post, zici. O sa fie minunat! Mama mea este doctor si stiu cat de multumita e seara, cand vine acasa. Si e chiar hilar, pentru ca mamei mele i se face rau cand vede un mort. Dar atunci cand lucrezi cu un pacient, nu ai timp sa te gandesti la asta."

Ceaţa-iluzie...Îşi amintea că mai auzise pe cineva vorbind despre asta, dar nu apucase să asculte prea mult căci era doar în trecere pe lângă acea persoană. Aşa cum spusese şi Ema, înţelesese că ceaţa te poate face să mergi în direcţia greşită. Se bucura enorm că până acum nu dăduse peste aşa ceva, dar în acelaşi timp îi părea rău că se întâmplase acest lucru tocmai Emei, care era o persoană aşa bună.
Credea că ea şi sora ei fuseseră destul de confuze atunci când se treziseră în mijlocul unui duel, cu toate acele lumini trecând pe lângă umerii lor. Elizabeth ar fi fost cel puţin confuză.
,,Dar nu e sigur să lucrez aici, pentru că sincer sângele mă îngrozeşte." Murmură pe un ton uşor stânjenit. Nu îi era frică de blesteme sau de o baghetă îndreptată spre ea, dar se temea tocmai de lichidul ce îi trecea prin vene.
,,Sper că va fi bine ..." Zise peste câteva secunde făcând referire la sora Emei.

" - Crede-ma, sangele nu va mai reprezenta o problema" ii zambi bland Ema, punandu-i mana pe umar. " Iar Dawn, o da, va fi bine."
'Mi-a promis' continua Ema in gand, cu teama sa vorbeasca tare.
Alti pasi rasunara pe holul pustiu. Un doctor inalt, cu ochelari si o fata placuta, linistitoare, isi facu aparitia langa usa. Se uita cam aiurit la cele doua fete si intreba pe o voce solemna:
" - Ema Grace Snow?"
Soimeanca se intoarse mai spre el.
" - Sora ta este in salonul 11. Te poti duce sa o vizitezi daca doresti"
Disparu aproape instantaneu, iar fata isi zise ca alti pacienti il asteapta. Se uita o clipa la Elizabeth si o trase dupa ea pe urmatorul hol.

Se auzi clanta scartaind, iar usa se deschise. Isi facu aparitia Ema, ochii ei verzi privind cu curiozitate. Parca nu vedea ceva la care se astepta. Dar ce vroia? Sange si bombe?
M-am ridicat, sprijinindu-ma de perna si aproape am inghetat cand am vazut un chip nou.
Fata ce tocmai intrase avea parul brunet si niste ochi negri minunati. Am ghicit ca poate e vreo cunostinta de-a surorii mele si am regretat ca nu o mai rugasem de ceva timp pe Ema sa-mi povesteasca despre prietenii ei de la Hogwarts.
" - Buna!" am zambit larg si i-am intins mana. " Sunt Dawn"
Nu stiu cat de corect ar fi fost sa spun 'sora Emei', caci nu prea mai semanam asa mult. Parul meu era mai intunecat, iar ochii-mi erau caprui-inchis. Asta ca sa nu mai adaug stilul meu militaresc total diferit de al Emei si expresiile si mai diferite.