Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
1 2 3 4 5 6 Next »
/ turn the page

**Evan F. Lovel** · 08 Dec 2012, 23:02

Evan ridică din umeri. Îi dădea dreptate, bineînţeles. Era perfect adevărat. Dorinţele oamenilor se transformau în slăbiciuni, iar slăbiciunile duceau de obicei la distrugere. Cu toate astea, Evan adora slăbiciunile lui. Îi plăcea să îşi observe caracterul şi să îi şlefuiească fiecare colţişor până ce va deveni o sferă perfectă, fără niciun cusur sau neregularitate. De aceea el se concentra mai mult asupra propriei persoane decât asupra altora.
Cu toate astea, acest lucru îi făcea în majoritatea timpului rău. Evan nu veadea la el prea multe lucruri bune şi îl speria enrom de tare perspectiva de a trebui să trăiască cu gândul că, în mintea lui, acea sferă perfectă pe care o visează nu este posibil de realizat. Pentru că viziunea sa proprie asupra lui era mult prea aspră şi firea omenească îşi spunea cuvântul, încercând să îi întunece judecata şi făcându-l să vrea mai mult. Cea mai mare greşeală era să vrei mai mult decât maxim şi să ai pretenţii peste aşteptări. Sau aşa era în mintea lui Evan. i se părea că potenţiala dezamăgire era prea greu de suportat.
- Slăbiciunea nu e bună, spuse el, cu un mic zâmbet, sprijinindu-s spatele de peretele alb. Îl durea fiecare oscior din corp şi nu avea nicio idee de ce, însă spiritul lui era atât de puternic şi energic în acel moment, atrenat de dorinţa de a sta în preajma acele fermecătoare fete încât era convins că nu exista posibilitatea de a se întoarce în Pivniţă prea curând.

**Astrid Eir Osmund** · 09 Dec 2012, 15:57

Isi deschoise ochii larg si il privi pe baiatul ce statea asezat chiar in fata ei. Ii arunca pentru prima oara in acea seara o privire sincera. Nu indraznise pana acum sa se uite la el. Dar acum se afunda din ce in ce mai tare in ochii lui de culoarea carbunelui. Analliza fiecare detaliu legat de acestia si cu fiecare secunda care trecea simtea ca avea sa se inece in privirea lui. Isi dadause deja seamam ca ochii lui erau caprui si ca numai intunericul noptii ii faceau sa para negri.

'Crezi in destin? Crezi ca este un motiv pentru care ne-am intalnit tocmai in seara aceasta?' intreba viperina, incercand sa-si desprinda privirea de a lui, dar nereusind sa faca acest lucru.
Ea credea in destin. Era sigura ca lucrurile se intamplau cu un motiv. Nimic nu era intamplator si fiecare actiunea, cat de mica ar fi fost, avea sa dezlantuie una si mai mare. In plus, faptul ca se intalnisera abia acum ii sustinea teoria. Ar fi putut sa se vada de sute de ori in Marea Sala, in pivnita sau chiar pe coridoarele castelului. Totusi, se vedeau pentru prima oara intr-una dintre cele mai stranii incaperi din Hogwarts.

**Evan F. Lovel** · 10 Dec 2012, 23:08

Evan fu surprins de întrebarea fetei. Nu ştia exact ce să îi răspundă, însă avea un fel de idee. Evan era genul de om ce credea în lucruri ca soartă, destin şi planuri făcute pentru viaţa fiecărui om.
Îşi drese glasul. Se simţea puţin incomod să discute pe baza acelui subiect pentru simplul fapt că nu ştia prea multe despre el. Nu prea ştia cum să reacţioneze.
- Sincer, da, spuse, direct, încercând să nu îşi urmeze obiceiul de a gândi atât de mult până la limita în care nici el nu mai înţelegea nimic din ghemul firelor minţii sale. Cred că este un motiv pentru fiecare mică întâmplare din viaţa noastră. În special pentru această întâlnire.
Evan ridică uşor din umeri, privind-o în ochi. Era foarte frumoasă. Ar fi vrut să îi spună, să o ia în braţe şi să îi explice cât de drăguţe i se păreau toate micile ei gesturi şi obiceiuri şi cât de perfectă era în ochii lui. Însă gâtul îi era uscat şi mâinile nu voiau să se mişte. Îşi desprinse privirea fără tragere de inimă de pe trăsăturile ei şi îşi căută puncte pe pereţi asupra cărora ar putea să îşi focalizeze energia, care să îl distragă de la ideile lui distructive.

**Astrid Eir Osmund** · 10 Dec 2012, 23:26

Incepu sa zambeasca fara a-si mai putea controla muschii fetei. Se asemanau foarte tare, ei doi. Evan parea sa fie mai indraznet decat era ea, dar in preajma lui parea a se schimba cu totul. Era ceva magic legat de el, ceva ce o facea sa vorbeasca fara a gandi in avans, ceva ce o impiedica din a verifica ceasul argintiu ce-l purta la mana stanga, ceva ce ii planta in suflet dorinta de a nu sfarsi acea noapte nicicand.

'Ma simt bine alaturi de tine. Ma simt libera' spuse acele cuvinte fara a se putea controla.
Habar n-avea ce era in mintea ei insa se simtea bine ca-i marturisise acel adevar.

'Imi pare rau. Nu stiu de ce am spus asta' zise razand si isi lovi fruntea cu palma micuta a mainii stangi.
Adevarul era insa ca nu-i parea rau. Voia sa se deschida in fata lui, sa-l lase sa o cunpasca cu adevarat. Stia ca astfel avea sa fie ranita insa nu-i pasa. Incepuse sa tina la acest strain mai mult decat tinuse vreodata la un prieten sau la o ruda - desigur, isi putea numara prietenii pe degete si singura ruda pe care o cunostea era mama sa. Nu-l cunostea decat de vreo ora, dar se simtea mai apropiata de el decat se simtise vreodata de altcineva.

**Evan F. Lovel** · 12 Dec 2012, 21:05

Evan îi zâmbi. Îi plăcea să audă asta. Şi el se simţea liber în faţa ei. Chiar dacă el se simţea liber în faţa oricui, nu fusese aşa întotdeauna. Îşi amintea momentele în care fusese intimidat, în care simţise că mai bine nu vorbeşte decât ca oamenii să nu fie de acord cu ce spune. Era ciudat. De obisei, oamenii timizi apreciau foarte mult îndrăzneala şi frumuseţea persoanei libere, care spune ce gândeşte chiar şi fără să vorbească în cuvinte. Iar genul acela de oameni, adora timiditatea şi frumuseţea unei persoane care nu pare că nu se străduieşte să îşi spună părerea, ci o păstrează pentru el.
Lui Evan mereu îi plăcuse să studieze ciclul constant dintre aceste două firi complet diferite. Nu ştia exact în care categorie se încadra, însă avea impresia că în cea a oamenilor îndrăzneţi. Nu putea spune că era el foarte curajos şi că niciodată nu se simţise umbrit de alţii, sau închis în sine, însă se cunoştea suficient de bine încât să ştie că avea un mod aparte de a-şi exteriorza gândurile discret, însă ciudat de clar şi direct.
- Mă bucur că te simţi liberă cu mine, spuse el, zâmbind. Nu ai de ce să îţi ceri scuze.

**Astrid Eir Osmund** · 21 Jan 2013, 09:23

Chicoti usor si apoi isi inchise pleoapele pret de mai multe secunde. Era noapte, iar ea era obosita. Suferea de insomnie si nu mai dormise de cateva zile decat vreo doua sau trei ore. Totusi, discutia sa cu Evan era mult prea interesanta pentru a-si lasa somnul sa o intrerupa.
Se uita absenta la baiatul de langa ea si putea simti mici fluturasi sau poate pasari calatoare impungandu-i stomacul. Nu mai simtise asa ceva pana atunci si nu era tocmai sigura cum ar fi trebuit sa reactioneze.

'Iti multumesc pentru aceasta seara' zise, masandu-si usor burta. Zburatoarele nu pareau sa vrea sa o raneasca insa ii ofereau un sentiment foarte ciudat. De parca ar fi urcat cu unul dintre lifturile magice sau s-ar fi aruncat de pe cel mai inalt turn al scolii.
Ii placea acel sentiment si, in acelasi timp, voia sa scape de el. Voia sa se simta din nou libera in prezenta lui Evan si nu-si faca griji pentru nimic.

**Evan F. Lovel** · 22 Jan 2013, 23:35

Evan o privi pe Astrid pentru câteva momente, apoi îşi mută atenţi asupra propriilor tenişi, fiind brusc conştient de faptul că erau murdari şi ponosiţi.
Se aşeză mai comod, apoi zâmbi la auzul cuvintelor ei.
'Mulţumeşte-mi la sfârşitul serii,' spuse el, ridicând din sprâncene. Nu voia să fie sfârşitul. Voia să fie doar începutul. Sau mijlocul. Sau orice, numai nu sfârşitul. Şi-ar fi dorit ca sfârşitul să nu vină niciodată în fiecare activitate plăcută. Probabil asta va vedea în Oglindă când va avea curajul să se privească. Poate. Era un singur mod de a afla, unul care nu era prea convenabil pentru partea laşă a sufletului viperinului.
Se sprijini de perete, apoi îşi îndoi gâtul, dându-şi capul pe spate şi privind tavanul. Îşi imagină brusc stele pe suprafaţa mată şi incoloră şi fu nevoie de un mic efort să îşi controleze mintea din a nu o lua pe alte căi. Bătu brusc din palme şi simţi o mică tresărire surprinsă până şi în corpul lui.
'Ei bine, cred că ar fi timpul să îţi arăt ceva,' spuse, zâmbind slab.
Se ridică de pe jos, scuturându-şi neglijent blugii gri de praf şi mergând cu paşi leneşi până în colţul îndepărtat al camerei. Îşi scoase bagheta şi atinse cu vârful acesteia o plăcuţă a faianţei peretelui.
Plăcuţa se dădu la o parte, dezvăluind o cărticică mică şi groasă. O luă şi se întoarse spre Astrid, arătându-i-o.
'A fost al tatălui meu,' spuse, cu un mic zâmbet. [b]'A ascuns-o aici ca să nu o găsească nimeni.

**Astrid Eir Osmund** · 23 Jan 2013, 18:17

Il urma mai intai cu privirea, iar apoi se ridica si merse in spatele lui. Se opri in acelasi timp cu el insa prefera sa pastreze o distanta de vreo doi metri intre ei. Nu stia ce avea de gand sa faca tanarul cu bagheta insa nu voia sa riste nimic. Avea incredere in el dar acest lucru nu i se parea tocmai pozitiv. Oamenii o dezamagisera de mii de ori pana atunci si nu voia sa mai lase pe altcineva sa-si bata joc de ea. Stia ca probabil isi facea griji degeaba insa traia dupa deviza better safe than sorry.

Ofta uimita cand Evan ii arata o cartea si se apropie mai tare de el. Se aflau acum la o distanta nu mai mare decat o rasuflare. Erau atat de aproape unul de altul incat daca Astrid s-ar fi ridicat pe varfuri ar fi putut sa-l sarute pe viperin.

'Tu ai ascuns-o aici?' intreba ea dandu-se un pas inapoi pentru a sfarsi episodul incomod.

**Evan F. Lovel** · 23 Jan 2013, 21:17

Evan o privi pe Astrid, încercând să îi urmărească reacţia. Nu ştia exact la ce se aşteptase, însă era destul de mulţumit de sentimentul de încurcare care i se citea pe faţă.
Îi simţea căldura corpului şi respiraţia ei era fierbinte pe pielea lui. Îşi închise ochii pentru o secundă, apoi îi răspunse la întrebarea cu un zâmbet.
'Nu, defapt, tatăl meu a ascuns asta aici. Mi-a spus unde e şi să o caut. Chiar mă ajută.'
Evan deschise micuţa carte doar pe jumătate. O privi pe viperină, apoi flututră paginile îngălbenite. Cartea era plină de diagrame şi farmece, poţiuni şi plante sau ierburi cu locurile în care se puteau găsi.
'Aici e cam tot ce nu a învăţat tata la ore, dar l-a ajutat aproape zilnic. Majoritatea vrăjilor sunt inofensive.'

**Astrid Eir Osmund** · 24 Jan 2013, 23:41

'Se numeste oarecum trisat' spuse viperina ridicandu-se pe varfuri pentru a vedea mai bine micile inscriptii ce acopereau paginile ingalbenite de vreme.
Chicoti incet si isi ascunse pentru cateva secunde chipul cu mainile. Era o eleva model ce-si preda tot timpul temele exact atunci cand trebuia si care statea ore intregi sa studieze in biblioteca castelului. Cartea aceea i se parea un fel de manual de trisat. Dupa cum spuse Evan, acolo se aflau o gramada de lucruri pe care elevii nu le puteau invata la ore. Elevi precum ea care isi dadeau interesul in procent de suta la suta.

'Trebuie sa admit insa ca tatal tau si-a gasit un loc foarte ingenios pentru a ascunde aceasta cartea. Astfel stia ca numai anumite persoane o vor putea gasi.'

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised 1 2 3 4 5 6 Next » //  / turn the page

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
1 2 3 4 5 6 Next »
/ turn the page