Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 8 9 10 11 12 … 16 Next »

/ Viata, asa cum e...Sau nu?

Foarte tare capitolul
Iar la unele faze am ras
Pacat ca scrisul e cam mic

O sa scriu si la 15 da mai dati 2 commuri

vrem next
si repede

Exact
Te rugam , Neo ><

Pfff. Sunteti durere! Ce ma fac eu fara voi?!
Da, ok. Vine azi. Fetele care aveti messul meu in lista, o sa fiti criticii la sange de dinaintea public[rii capitolului, da?

Capitolul
15











Yota
izbucni într-un zguduitor hohot de râs, (lucru care nu fu o experienþã prea
plãcutã) dar fu determinat sã se opreascã brusc, atunci când gura i se umplu cu
plãcinte.


-Ieeei!
Mamã, sunt bune!


-Poate
mi te pãleºte iar… a început Thunder.


-Ghiooorþ…


-ATERIZEAZÃ!
am strigat eu, dar dragonul a început sã râdã iar.


-“Aterizeazã…”
se maimuþãri el. Glumeam!


Thunder
se tãvãlea ºi el pe jos de râs.


-Vã
distraþi pe seama mea?


-ªi
ce ai sã îmi faci? întrebã, în glumã, dragonul. AU!


-Þie
nimic, eºti prea mare, dar lui Thunder… Ce e?


-În
numele…! Ultima plãcintã avea în ea un… Ce drãcovenie! chicoti dragonul,
examinând mai atent obiectul care îi învineþise vârful nasului. E un fier de
cãlcat!


Oamenii
de pe aici erau mai moderni decât crezusem. La urma urmei, oare eram chiar aºa
departe de casã?


-Duduiþã,
Frumuºelule, ÞINEÞI-VÃ BINE! Ateeeeeeerizeeeeeeez!


-Sã
trãiþi! am fãcut, sacadat, mai mult în zeflemea, eu ºi Thunder.


Sã
fim oneºti, a aterizat fix ca un bolovan.


-Yota.
se prezentã el paznicului înarmat de la poarta castelului.


Acesta,
în loc sã îl pofteascã bucuros înãuntru, cum crezusem cã avea sã se întâmple,
rãmase impasibil.


-Yotamis
Entaron Zemran, omule!


-Ah,
ah…Rasa? se interesã paznicul.


-Saurian
de talie mare, subspecia Draconica. rãspunse Yota pe acelaºi ton. Deºi credeam
cã se vede.


-Sunteþi
aºteptat?


-Nu.
rãspunse plat, dregonul, uitându-se în jos, la omuleþul acela atât de
îndrãzneþ, care abea depãºea cu înãlþimea grosimea une gheare de-a lui ºi pe
care, doar cu un “inocent” strãnut ar fi putut sã-l spulbere.


-Atunci
aveþi îngãduinþa de a intra neinvitat pe baza scuzei unei întrevederi urgente
cu Lãmâ… vreau sã zic, Majestatea Sa?


-Nu.


-Atunci
poate Domniºoara e aºteptatã?


-Nici
atât.


-Atunci
daþi-mi voie sã mã dezbrac de hainele de om la locul lui: Ce cãutaþi aici?!


-Domniºoara
e Nimfã. ªi frumuºelul de lângã ea a preluat misiunea unuia din spionii imperiali.


Dar
rãspunsul, în mod supãrãtor, rãmase unul ºi acelaºi, nerostit, aparent neutru:
Nu ne lãsa sã intrãm.


Poziþia
paznicului redeveni brusc marþialã, în timp ce, mã gândeam, dragonul îl
trimitea pe omul în armurã în diferite locuri nu prea cuviincioase,
bineînþeles, doar în gând.


-Un’,
doi, trei…patru, pauzã… mormãi paznicul. Alelei! Regina!


ªi
Regina Ember îºi fãcu apariþia, aproape
nefiresc de înaltã, îmbrãcatã într-o rochie de un verde lãptos, tivitã la poale
cu un firiºor auriu. Nu purta aur, aºa cum mã aºteptasem eu, ci un lãnþiºor
drãguþ de argint cu o perlã pe post de medalion. Pe pelerina albã, de catifea,
se odihnea o rândunicã, ceea ce am presupus…bine, hai sã nu mint, mi-a spus
Yota, cã e simbolul Reginei. Pãrul ei lung, aºa de lung cã dacã l-ar mai fi
lãsat sã creascã 10 centimetri, s-ar fi împiedicat în el, se revãrsa într-o
cascadã de bucle prinse într-o coafurã complicatã.


-Denzar,
pot sã ºtiu de ce stã Yotamis în picioare, la uºã?


-La
poartã, Regina mea.


-N-are
importanþã. Nu mi-ai rãspuns.


-Nu
e invitat.


-Ah,
paznicii noi! Scuzã inconvenientul, Yota, el nu ºtie. Denzar, Yotamis e în
totdeauna invitat. îi explicã, binevoitoare, Regina.


-Da,
Regina mea. Yotamis Entaron Zemran,
Saurianus Draconica, puteþi intra.


-Ei,
aºa mai zic ºi eu! O singurã problemã.


-Domnule?


-Eu
nu încap pe uºa asta.


-N-o
sã prea fie nevoie, azi luãm cina afarã. Apoi îºi întoarse privirea ºi spre
noi: Sfântã Fecioarã! Yota, ce s-a întâmplat cu aceºti copii?


-Au
fost atacaþi de Vrãjitoare. Rain e Nimfã ºi…


-ªtiu
cã e Nimfã, Yota. În orice cay, sunt nespus de bucuroasã sã vãd cã planul
nostru a mers aproape ca uns. Rain, eu sunt Regina Ember. Dar evitã, te rog, sã te
foloseºti de titlul.


-Da’
Majesta…adicã…ã…Doamnã. m-am fâstâcit eu, întrebându-mã de ce nu i se prezintã
ºi lui Thunder. Apoi mi-am amintit cã se cunosc.


-Thunder,
aratã-i acestei draguþe domniºoare care ar fi o îmbrãcãminte mai potrivitã. ªi
vezi sã nu o laºi sã se rãtãceascã printre rochii. Apoi poate te schimbi ºi tu.
Eu mã duc dupa Hans. Yota, du-te înainte, în grãdina din spate.

foarte tare Rain

Quote:-ªi
ce ai sã îmi faci? întrebã, în glumã, dragonul. AU!
-Þie
nimic, eºti prea mare, dar lui Thunder… Ce e?
-În
numele…! Ultima plãcintã avea în ea un… Ce drãcovenie! chicoti dragonul,
examinând mai atent obiectul care îi învineþise vârful nasului. E un fier de
cãlcat!

Multumesc. Mai astept commuri. Iar nextul... Pai nu promit nimic. S/ar putea sa plec la bunic si sa il incep aacolo, ca sa n/am juma`la iasi, juma`la husi

Pacat ca pleci
Sper sa te intorci repede cu nexturi aici
Si cu idei de Rpg

P.S. : Capitolul asta a fost prea tare

Capitolul 16

Ei, atunci am înþeles eu, în sfârºit, de ce îi spusese Regina dragului meu prieten sã îmi poarte de grijã „sã nu mã rãtãcesc printre rochii”. Pentru cã, ceea ce crezusem cã se va arãta sub obiºnuita înfãþiºare a unui dulap, era o încãpere cât toatã casa mea!
Când Thunder a prezentat-o ca fiind „garderoba micã”, chiar nu m-am putut stãpâni sã mã întreb cât de mare e cealaltã(pentru cã, evident, dacã existã ceva botezat X mic, existã ºi ceva botezat X mare.). Dar oricum, ºi în acea camerã te puteai rãtãci liniºtit, având în vedere separeurile din abanos, care aproape cã formau un labirint.
-Nu mergem acum. Aici eºti o lady, Rain, îmi explicã Thunder, aºa cã alege-þi ceva de îmbrãcat ºi(bineînþeles cã le poþi proba)apoi mergem sã þi-o prezint pe Gwendoline, care sã iþi arate unde e baia (eu, sub nicio formã nu am voie acolo, ºi nici cã mi-aº dori! ). Dupã ce faci ºi tu o baie ca lumea, timp în care eu o sã mã ocup de toaleta personalã, mergem la Delia sã te usuce calumea pe cap ºi sã... sã facã ceva cu pãrul ãla, în numele Domnului!
O privire în una din multele oglinzi care acopereau, aproape în întregime, pereþii (ceea ce, v-am mai spus, nu era puþin) m-a convins cu desãvârºire cã avea dreptate: Pãrul meu arãta ca o cãpiþã de fân (ei, da, chiar aºa!) de culoare castaniu-negru. Ce? Putusem sã jur cã, atunci când am plecate de acasã...! Lãsaþi-o baltã.
Dupã ce m-am perindat pe acolo cam juma’ de orã, fãrã vreun rezultat, Thunder s-a oferit sã ma ajute, precizând cã era imposibil, pentru un nou-venit sã gãseascã ceva aici, deoarece:
-Vezi tu, hainele de fiecare fel, de exemplu, bluyele, sunt aºezate pe mãrimi, fiecare mãrime pe culori, fiecare culoare pe model, fiecare model dupã mmesaj. Iar articolele vestimentare sunt ordonate alfabetic. Dar dacã vrei o rochie de mãtase, o vei gãsi la M de la mãtase, nu la R de la rochie...
-Aha. Ok, deci...deci...dacã nu sunt prea pretenþioasã, cred cã vreu o rochie de bumbac, preferabil albã. Dacã are spatele gol jur cã te pocnesc! am mai adãugat, vãzând ce articol vestimentar îmi întindea.
-Dacã nu... Ce spui de asta?
-A, vizibil mai bine!
Aºa cã iatã-mã, cititorule, plecând cu Thunder spre Gwendoline.
-U... invitata Reginei la masã, tot palatul vuieºte. ªi tu chiar ai nevoie de o baie serioasã! Sper cã eºti o puºtoaicã cu simþul umoruului. Dacã da, Regele o sã fie încântat. ªi adreseazã-i-te cu „Domnule”. Nu cu „Înãlþimea Ta”, nu cu „Majestate” ºi mai ales nu cu „Lãmâie”. Doar ªambelanii îi zic aºa, ºi niciodatã în public. Prietenii îi mai zic ºi... O , dar hai cã mã iau cu vorba!
Trãncãnise aºa repede, cã de-abea reuºisem sã pricep tot.
-Ce DUMNEZEU faci?! am exclamat, ºocatã, când am vazut cã se þinuse dupã mine, în baie.
-Intru sã te frec pe spate, de ce? îmi rãspunse Gwen cu nonºarlanþã, ridicând o jumãtate de milimetru dintr-o sprânceanã.
-Ba nu intri! i-am trântit-o, pe un ton ce, credeam eu, nu admitea replicã.
Doar cã ea n-a simþit asta:
-Vezi sã nu te porþi aºa ºi cu Regele ºi Regina. ªi-n niciun caz cu bucãtarul franþuz. E un soi tare-afurisit.
Dupã lupte seculare de vreo cinºpe’ minute, am reuºit sã o conving sã mã lase singurã, iar când, ceva mai încolo, a trebuit sã închei, spre totalul meu regret, cu bãlãceala, Thunder mã aºtepta la uºa bãii. Întrebare: Chiar Thunder? Cã eu nu mai eram deloc sigurã de asta. Mai ales cum era îmbrãcat acum, într-un ciudat costum de mãtase în bleu marin ºi alb.
-Vã vine ca turnat, domnule, am zâmbit eu.
-Delia! a strigat el, dupã ce mi-a întors zâmbetul. Avem un condamnat la cinã aici! ªi tre’ sã-i aranjeyi cânepa din cap!
-Mersi de compliment! am subliniat eu. ªi ce vrei sã spui prin „condamnat la cinã”?
-N-o sã fii chiar condamnatã, râse, dacã bucãtarul italian, (bãtrân, sãracu’, nu uitã sã punã albuºurile-n mâncare ºi cojile la gunoi, nu invers. Se întâmplã la fel ºi cu nucile, aºa cã ai grijã la plãcinte, nu muºca cu atâta încredere cât te îndeamnã Regele.
-Vai de mine, condamnat, zici?
Era Delia. Scundã ºi roºcãþicã, apãruse, tropãind în vârful pantofilor ei cu toc, de care avea atâta nevoie.
-Dulceaþã, cum vrei sã te tund?
- Nu am idee. Faceþi-mi o surprizã.
-Ba NU! se repezi Thunder. Apoi la urechea mea: Prin surprizã, înþelege experiment. O sã iasã o încâlcealã.
Dupã vreo trei ore de rãzboaie între Delia ºi vârtejurile mele, am ajuns la un rezultat.ªuviþele scurte erau împletite în trei, cele lungi în patru, apoi se împleteau între ele în cinci. Întregul mezamplas era apoi prins într-un moþ ciudat de interesant. Ei, hai, sã nu fiu rea... semãna, vag, dar semãna, cu unul din cocurile acelea stranii de le vezi prin filme. Asta, în primele trei secunde. Dup’-aia, când s-a aºezat un pic, am descoperit cã imi place.

(other page)
-Mon dieu*!
Thunder se uita la mine... ei, ca o pisicã la un castron cu lapte. Nu cã nu semãnam cu unul, având în vedere cã eram îmbrãcatã în alb.
-Yota de aºteaptã, ma chere**. Sã mergem.
-Da, într-adevãr. Mersi, Dalia! ªi felicitãri! Nimeni nu a mai câºtigat un rãzboi cu pãrul meu pânã acum.
___________________________________________
* Dumnezeule!(francezã). În text, admirativ.
**draga mea.(idem) Eu n-am putut pune accentul pe cel de-al doilea e, dar asta se datoreazã tastaturii. În mod normal, se citeºte, într-un fel, „ma ºer”. N-am idee de o boabã de francezã, acuzaþi-o pe mama.