Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Whinging

1 2 Next »

/ well done

• Will îşi adânci mâinile în buzunar. Ningea, în sfârşit dup atâtea zile de îngheţ fără zăpadă. Privea fulgii de zăpadă, care se topeau înainte să atingă pământul, singurul loc în care erau în stare să se aştearnă fiind crengile copacilor înfriguraţi şi uscaţi.
  Viperinul nu avea nicio idee cum naiba ajunsese în Little Whinging, şi mai ales pe Aleea Boschetelor. Nu avea nicio legătură cu locul ăsta şi, în afara faptul că era conştient de puterea istorică a casei pe care Cel Ales a locuit-o în copilărie, nu cunoştea niciun motiv pentru care -ar fi aflat acolo.
  Cu toate astea, Will nu era obişnuit să îşi facă planul şi îşi urma pur şi simplu paşii, care îl purtau mereu în locuri pe care nici el nu le ştia.
  Privi cerul plumburiu cu o urmă de zâmbet pe buze, însă tresări brusc, simţind o mână pe umăr.

Nici ea nu mai stia de capul ei. Era total prinsa in alta lumea iar in momentul in care lua praful si incerca sa se duca intr-un loc cu prietenii dar din greseala citii pe un afis un nume si ajunse in alta parte. Greseala ei ca de fiecare data. Era cu capul in nori ca un copil mic. Cand ajunse acolo incepu sa tuseasca usor iar mainile si le duse pana la fusta si camasa si incepu sa le scuture pana cand aratau si ele mai de doamne ajuta. Se mai aranja unpic si se uita in jur cam speriata si dezorientata. Stia locul dar nu stia cum sa ajunga inapoi de unde a venit. Incepu sa se plimbe prin acele locuri si continua sa se caute o iesire pe undeva. Devenea mai neindemanatica pe zi ce trece si nu avea ce sa faca, copil mic ce era. Mai mic in fiecare zi dar totusi lumea o iubea asa cum este. Pana la urma Irine incepea sa se intrebe daca era bine cum este ea acum sau putea sa isi schimbe comportamentul. Aceste intrebari o derutau mai mult decat era asa ca ofta usor iar dupa revenii la drum. Continua sa se uite in jurul sau pana cand vazu un tip foarte inalt si brunet. Zambii usor, gandindu-se sa vorbeasca cu el poate o putea ajuta cu ceva in acel moment. Se duse pana la urma la el si isi duse unul dintre degete pe umarul sau, uitandu-se mai atenta la el. I se parea cunosc baiatul, ori era cu ea in scoala dar de la alta casa ori il vazuse pe undeva dar nu stia de unde.
- Hey, spuse ea zambind dulce la baiatul din fata ei
Continua sa se uite la ea, pastrand acel zambet pe chip. II placea sa fie draguta cu lumea mai ales ca fata avea nevoie de ajutor nu el.

• Will fu puţin surprins şi trebuia să zică speriat când se întoarse. Avea mâna încleştată pe baghetă, însă aceasta era în buzunar. Aproape că răsuflă uşurat când în faţa lui găsi o fată aparent inocentă, cu un păr blond şi lung. Era destul de înaltă şi slabă şi primul lucru pe care îl observă la ea fu o feminitate inocentă şi naivă, care îl amuză din prima.
  'Bună,' îi răspunse la salut.
  Nu ştia ce să mai facă acum. Intrase în vorbă cu el, aşa că nu se simţea dator să îşi spună numele. Cu toate astea, se simţea destul de jenat în linişte şi nici nu ştia ce voia fata de la el. Nu se cunoşteau, era sigur de asta, deşi părea la vârsta potrivită pentru Hogwarts, lucru care nu era chiarl exclus, chiar dacă se aflau într-un cartier de Încuiaţi.
  

Fata se uita la baiat si ii zambise dragut. Poate ca era nebuna si il speriase pe baiat dar putin avea nevoie de ajutor. Incepu sa se joace usor cu degetele si se uita putin in pamant dar dupa se uita la baiat pentru ca nu era frumos sa vorbesti cu cineva si sa te uuiti in alta parte. Observase cum baiatul isi duse mana pana la bagheta si isi tinu mana acolo pentru ceva timp iar dupa rasufla usurat. Un zambet imi aparu pe chip vazand cat de bine este antreanat baiatul.
- Imi pare rau. Nu am avut intentia sa te sperii sau sa te pun in garda, s-a vazut dupa bagheta. Dar....sunt cam neindemanatica as putea zice si am ajuns pe aici din greseala. Nu prea stiu drumul inapo spre casa... speram ca vei stii tu si oricum m-am gandit ca esti vrajitor la Howarts sau poate ma insel. Oricum imi pare rau din nou daca te-am speriat, spuse ea zambindui dulce
Poate avea mare noroc cu baiatul si dupa ar fi ramas datoare. Poate l-ar fi scot la un suc pentru asta, deoarece a fost foarte dragut.... asa pare si nu cred ca se va schimba asa de repede. Chicotii usor la baiat pentru gandurile sale si zambise dragut asteptand raspunsul baiatului din fata ei.

• Will o privi pe fată, puţin confuz şi încurcat. Ce baghetă? Erau într-un loc pentru Încuiaţi, nu şi-ar fi scos el bagheta în faţa unei necunoscute de a cărei existenţă nu ştia absolut nimic. Bagheta lui era şi fusese în buzunar. Poate că Irine observase gestul lui de a-şi încleşta mâna în jurul acesteia acum câteva secunde, însă nu ar fi putut să ghicească, putea să strângă orice în buzunar fără ca cel din faţa lui să îşi dea seama.
  Îşi scutură capul, încercând să lase gândurile acelea la o parte. Nu mai avea rost să se gândească la asta. Poate Irine îşi urmase pur şi simplu intinctul când spusese că era vrăjitor. Lucru stupid într-un astfel de loc, însă care dăduse roade de această dată.
  Nu era speriat. Era doar confuz.
  Deci fata aceea se pierduse. Voia să ajungă din nou la Hogwarts. Ei bine, era destul de simplu să Dispară de acolo şi să Apară direct la intersecţia dintre Hogwarts şi Hogsmeade. Dar dacă Irine nu voia să ajungă la Hogwarts, ci altundeva? Ar fi putut-o ajuta, bineînţeles, însă nu promitea nimic în legătură cu finalul.
  'Te ajut, doar spune unde vrei să ajungi,' spuse, ridicându-şi sprâncenele într-o expresie uşor amuzată.

Se uita la baiat mai serioasa. Oare de ce nu zicea nimic? Parea putin cam nervos si confuz. Doamne dar nu a incercat sa il enerveze. Nu asta fusese intentia ei. Se simtea putin cam suparata si vinovata deoarece il enervase pe baiat. Nu prea dorea sa faca lumea sa se simta rau. Dorea doar sa gaseasca drumul bun spre locul in care dorea sa ajunga. Cand aceasta o intreba unde doreste sa ajunga, zambii usor la el.
-Pai.... in primul rand multumesc pentru ca ma ajuti si in al doilea rand as vrea sa ajung la Aleea Diagon. M-am cam pierdut.....putin cam rau as putea zice, spuse ea zambind dulce
Incerca sa fie din ce in ce mai draguta si sa nu il supere pe baiat. Asta era modul ei de a fi si personalitatea ei elastica dacca ar putea spune asa. Dorea sa fie inca un copil si asta facea in aceste momente, sperand ca nu are nimic de pierdut si chiar stia asta intr-un fel.
-Apropo numele meu este Irine Wagner si ti-ai dat seama de unde sunt. Eu sunt soimeanca, spuse aceasta mai in soapta la sfarsit
Nu dorea sa o auda vreun incuiat de pe aici ce ii spusese baiatului. Se uita la el si se gandii ca ori este din aceelasi loc cu ea ori un vrajitor adult, nu isi putea da seama de asta inca.

• Will o privi pe fată uşor amuzat. Era destul de aiurită. Ca să ajungi pe Aleea Diagon trebuia să mergi în Londra şi era ceva distanţă până acolo. Nu puteau risca să Dispară şi să Apară în locuri care roiau de Încuiaţi, aşa că vor trebui să o ia pe calea mai grea. Autobuz.
  Singurul autobuz magic, supranumit Autobuzul Salvator, nu circula decât noaptea şi cei doi erau ăn mijlocul zilei, aşa că Will nu îndrăznea să spere că vor putea ajunge la Londra cu ceva magie.
  Trebuiau să meargă la Ceaunul Crăapt, apoi să atingă cărămizile corespunzătoare şi- ta daaa- Aleea Diagon.
  Will îşi puse mâinile în şold, privind-o pe fată cu un zâmbet. Deci era la Ochi de Şoim. Îi rămânea îndatorat pentru ceva vreme.
  'Viperini,' cedă el, ridicând din umeri.
  Era atât de mândru cu casa sa încât nu se putea abţine să nu le desconsidere pe celelalte. Poate era doar un aspect al caracterului său întortocheat, însă avea impresia că tot psihicul lui era ca o monedă, care avea două părţi diferite.
  'Bine,' spuse el, alungându-şi acele gânduri. Îşi lăsă mâinile pe lângă corp, apoi privi în jur. 'Trebuie să găsim un mijloc de transport care să ne ducă în Londra. Crezi sau nu, dar te-ai pierdut destul de rău.'
  Will cercetă strada. Autobuzele nu circulau aşa de capul lor prin orice orăşel, şi Little Whinging clar nu avea acces la nicio rută de acel gen. Viperinul oftă, privind maşina din curtea alăturată cu părere de rău.
  'Haide,' spuse, pe un ton obosit şi o luă de braţ, trăgând-o blând după el. Îşi scoase bagheta discret şi uşile maşinii se deblocară în câteva secunde.

Cand il auzi pe baiat facu un semn mic din mana iar cand o prins de antibrat si o trase bland dupa el, aceasta zambii fortat. Incepu sa ofteze usor in timp ce se uita la autobuzul la care ajunsese si baiatul deschide usile. Nu trebuia sa vina cu mine, putea foarte bine sa imi zica ce sa fac si m-as fi descurcat si singura.
- Hey dar nu trebuie sa vii cu mine, poti foarte frumos sa imi zici ce sa fac si o sa reusesc si singura. Poti sa te duci unde trebuia sa ajungi tu. Nu vreau sa iti aman planurile, spuse aceasta zambind dragut la el
Era foarte dragut din partea lui pentru ca a dorit sa o ajute si inca facea asta dar nu ii putea cere sa vina cu ea si chiar nu avea sa o faca. Ar fi fost chiar foarte egoista dar asta nu era ea. Se uita la baiatul de langa ea si astepta un raspuns de la el. Nu prea stia ca avea baiatul sa faca dar i se parea un baiat mai rece si inchis in el fata de altii si totusi fata avea senzatia ca nu se va intelege cu el. Nici macar nu imi spusese numele sau dar nici nu ceream aceasta chestie. Continua sa se uite in timp ce ofta rapid, vrand sa scape de aceste ganduri din cap.

• Will o privi pe Irine cu o expresie tâmpă pe faţă. Tocmai era în mijlocul procesului de a fura o maşină. Defapt, fapta era deja făcută dat fiind că portierele erau deblocate şi reuşise să pornească motorul. Râse scurt, însă o trase uşor de mână, făcând-o să intre în maşină.
  'Vreau să te ajut,' spuse, ridicând din umeri. 'În plus, nu mai avem timp acum să ne târguim.'
  Will apăsă pe acceleraţie chiar în momentul în care faţa unui bărbat ieşi pe geamul deschis. Viperinul râse scurt, însă se feri de privirea lui. Nu voia să fie prins.
  Apoi dădu cu spatele, ieşind pe strada liberă. Bărbatul, cam de vârstă mijlocie, ieşi din casă în grabă şi începu să strige la ei şi la maşină, care deja înaintau cu viteză spre Londra.
  Will zâmbi, privind înapoi doar ca să vadă băbratul cum intră în casă. Cu o fluturare a baghetei, numărul maşinii se schimbă şi culoare îşi schimbă nuanţa într-una mai deschisă.
  'Dacă sună la poliţie, nu ne pot învinui ala,' explică el, apoi îşi potrivi oglinda. 'Nu îţi face griji, am să îi dau maşina înapoi. Doar că autobuzele nu circulă prin Little Whinging şi nu avem alt mod de transport care să nu atragă atenţia.'

Se uita la baiat ca si cum ar fi fost in pom si pomul in aer. Doamne fereste, tocmai furase o masina si mergea cu ea spre Londra. Irine mai avea putin si lesina iar gandul la ceea ce facuse baiatul avea sa stea in mintea ei toata viata. O va bantuia chestia asta. Nu ii venea sa creada asa ceva asa ca incepu sa stranga tare unul dintre scaune. Unghiile ei incepeau sa se infinga in materialul gros si urat pana cand isi dadu seama ca trebuie sa se calmeze pentru ca i-o inapoia proprietarului. Totusi nu a fost un gest atat de minunat si de laudat.
- Cred ca o sa am pe constiinta acest gest. Chiar nu trebuia. Pana la urma am furat o masina dar ar fi bine sa o ducem inapoi. Nu este deloc normal. Cea mai mare prostie pe care am facut-o in viata mea, spuse ea oftand vizibil
Trebuia sa se obisnuiasca pana la urma cu baiatul si cu partea lui de rebeliune sau mai bine spus cu comportamentul sau. Era viperin isi putea da seama ca nu va fi dragut cu ea. Eram si de la case diferite si total diferiti la comportament. Nu se stie ceea ce credea baiatul despre Irine dar se gandea ca nu ceva foarte dragut.