Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 8 Next »

/ ... When you need a place to hide

Probabil ca ii dadeam dreptate lui Cryss. Mereu cand vorbeam cu ea imi facea bine acest lucru. Sfaturile pe care mi le dadea pareau atat de sufletiste. Am zambit usor ,iar surasul meu m-a trimis sa privesc luna.

Mareata Luna care mereu ne ocrotea si ne impartasea secretele tuturor. Nu stiu cum se face,dar ma simt atat de bine intr-o noapte cu luna,misterul ei ma linisteste,ma face sa nu ma mai gandesc la momentele rele si sa imi aduc aminte de tot ce a fost frumos.
Pe o voce mai timida am spus:
"Da,a fost frumos...Tot ce am impartasit impreuna si ma consoleaza gandul ca el stie ca inca il iubesc. De fapt nu ma consoleaza,dar ma face sa ma simt mai bine..."

Da,inca imi era greu. Nu trecuse mult timp de cand murise,dar stiam ca odata cu trecerea timpului ranile mele se vor vindeca. Doar se zice ca timpul 'le vindeca pe toate'. Sau oare nu e asa?

"Nimeni nu vindeca nimic, doar tu insuti !", am exclamat eu dintr-o data, citindu-i gandurile ce le afisa pe fata fara sa isi dea seama.
Era atat de usor de citit, precum o carte larg deschisa.

O carte din care unele pagini erau arse pe margini de atata durere si doruri amare, insa o carte frumoasa, ilustrata cu tot felul de imagini creative ce reliefau propria ei personalitate.Nimeni nu putea deschide in totalitate Jurnalul Vietii Ei, caci cheia fusese aruncata undeva departe, probabil in raul ce avea sa se duca la capatul lumii, acolo unde luna nu mai fuge de stele.

"Si stii ce este cel mai frumos ? Atunci cand te gandesti la el, sa-ti amintesti doar lucruri frumoase. Oare nu asta ar dori el ?", i-am spus eu, stiind exact cum era situatia in care se afla ea, caci si eu o traisem sau o traiam, nu vroiam sa stiu.

"Da,exact asta incerc sa fac. Sa ma gandesc la momentele care mi-au inseninat viata,la amintirile in care zambeam amandoi,cand viata ne-a oferit sansa de a iubi,de a sti ce poate semnifica acel sentiment. Toata lumea zice 'Te iubesc',dar acest sentiment este unul deosebit,probabil cel mai intens dintre toate. Si stii ce era frumos? Noi nu ne spuneam acest lucru,fiindca noi stiam ca acel sentiment exista si acele doua vorbe sunt strans legate intre ele si se afla in sufletul nostru."

Hmm,oare de ce vorbeam asa de mult? Nu stiu,dar cand povesteam cu Cryss ma simteam in largul meu si stiam ca ii pot povesti orice.

Aveam incredere in ea,fiindca consider ca si ea avea in mine. Sper.

"Ahh ... Uite inca ceva : Astazi am invatat ca prietenia este cel mai minunat lucru care ti se poate intampla vreodata, iar asta pentru ca aici tu detii controlul, pentru ca nu se strica atat de usor si pentru ca este atat de eterna si pura."

Nu stiam de ce, dar cumva prietenia dintre noi doua imi dadea aripi sa evadez din propriul trup si sa fac o data inconjorul lumii, asta fara a simti vreun efort.

'Oare prietenia noastra chiar nu are noduri ?', m-am intrebat eu zambindu-i lui Rose, caci eram sigura ca intelesese la ce ma gandeam.

Ma uitam la Cryss si o vedeam asa mai ganditoare. La orice s-ar fi gandit imi dadeam seama ca este ceva in legatura cu tot ce discutasem pana acum. Cu siguranta se intreba ceva ,iar eu incercasem sa imi dau seama ce gandeste in acest moment. Probabil ca era ceea ce ma gandeam eu si de aceea asteptand un raspuns i-am spus fara sa o intreb despre ce e vorba:

"Stii... Nu stiu daca exista prietenie perfecta. Dar eu stiu acum un singur lucru , ne aflam aici in acest moment si ne sprijinim una pe cealalta iar o prietenie se bazeaza si pe incredere,iar eu am incredere in tine! Nu stiu ce parere ai tu...Eu acum tocmai iti povesteam lucruri importante din viata mea care nu i le-as spune oricui. Familiei si prietenilor ,cred ca atat.! Iar tu te numeri oarecum printre amandoua!"

Wow .... ma mira ceea ce imi spunea Rose, desi stia bine ca sentimentele erau reciproce, eu imi exprimam altfel admiratia ...

Aveam nevoie de ceva.

Dintr-o data camera se schimba in ceva ce numai mintea mea putea recepta si anume doua fotolii uriase, iar peretii erau pictati in miii de culori diferite. O parte era numai alb-negru, ceea ce semnifica partile cand lumea mi se parea secata de culori, iar restul era numai rosu, verde albastru, lucru care imi arata cat de frumoasa putea fi viata uneori.

"Vezi Rose ... Asta e viata !!!!", i-am spus eu fara a ma gandi la ce vorbeam.
"Uneori trebuie s-a traiesti o vreme ca sa vezi cum e ...."

Priveam in jurul meu si acum nu ma mai mira nimic,eu ma obisnuisem cu felul lui Cryss de a fi si speram ca si ea se obisnuise cu al meu.
Priveam peretii care intr-o parte erau atat de vii colorati,de parca ar exprima tot ce e mai bun in viata si care ne trimteau noua o stare de fericire...
Iar in alta parte,alb-negru,viata cum este perceputa de unele persoane mai mereu. Stiam ca acele nonculori exprima monotonia si chiar nu vroiam sa ma gandesc la ele,in ultimul timp le 'foloseam' cam des.

Am zambit dupa care am spus: "Cryss,ce mult mi-au lipsit aceste momente in care putem sa zambim..."

".... cand doare cel mai tare ... cand amintirile ma saboteaza ! ",
zburau vorbele afara din gura mea, larg deschisa.

Imi priveam cu sila si admiratie creatia, nestiind ce sa cred despre pictura ce ma reprezenta pe de-a intregul, caci aveam multe laturi, trebuiau numai cunoscute ... fiecare pe rand ...

"Da, uneori zambetele sunt singurele care mai au puterea sa aduca un strop de apa in desert ...",i-am spus eu, dar nu aveam o voce stinsa, precum inainte, de data aceasta eram intr-adevar vie !!!
"Ohh, nu stiu de ce fac toate astea, de fapt imi urmez incet inima, ascult doar soaptele ei de abia auzite. Ador asta ... Ma face ... libera !", am realizat eu pe aceasi voce colorata.

Ascultam atat de atenta ceea ce imi spunea Cryss. Chiar ma linistea mai tot ce spunea asa ca m-am asezat pe un fotoliu dupa ce m-am plimbat prin toata camera pentru a asculta cu mare atentie tot ce spune.
Apoi am chicotit:
"Hmm,parca as fi la psiholog. Numai acolo stai atat de concentrat...!"
Am tras aer in piept dupa care am inchis ochii,acum vroiam sa percep eu acele culori,dar nu cum erau pe pereti,ci cum simteam eu ca pe niste tablouri ce imi colorau viata.
Uneori sunt momente din viata pe care le urasti si le-ai da pentru orice,dar sunt altele care iti lumineaza viata,care dau sensul la tot ce faci si ce simti..

"Psiholog zici ?", am intrebat-o eu chicotind.Ei da, lumea de multe ori imi reprosa asta, dar nu aveam cum sa schimb ceva, caci pur si simplu asa eram eu, poate mult prea ingandurata uneori.

"Ehh, poate e o slabiciune, sau doar EU !", am recunoscut eu, gandindu-ma inca la observatia cu concentrarea.

"Oricum Rose ... Daca tot fac pe pshigologul, atunci tu ce vezi si ce ai vrea sa vezi ?", am intrebat-o eu, accentuand cuvantul "vrea", lucru care strica tot.

Apoi am prrivit in gol multa vreme , caci nimic strain nu-mi mai veni in minte, trebuia sa-mi gasesc din nou spijinul care sa ma ajute sa nu ma gandesc la ... la unele lucuri cenusii.