Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii
1 2 3 4 5 … 8 Next »
/ Witch, please

**Colin Hawkeye Rovson** · 22 Jan 2013, 23:27

Piciorul lui se misca instinctiv, batand in loc ritmul de doua masuri. Si chiar daca melodia se canta ceva mai lent si mai dulceag, el ii dadu inainte pe acelasi ritm alert.
" So now as I gather armour, bits and pieces here and there, I think about examples: how you act, and what you dare. 'Cause you never know who's watching or how far that story goes... and where'er that Lady is I hope she knows"
Se dadu in stamba la final, trebuia sa recunoasca. Isi juca degetele... doar ca se incurca. Iar ceea ce trebuia sa se termine in glorie deplina se prabusi cu un sunet inalt, vibrant, facandu-l pe Hawk sa se aplece in timp ce i se parea ca pune cineva o pisica sa-i zgarie vertebrele.
Se lasa linistea pentru o clipa indelungata.
" Scuze" se facu auzita vocea lui Hawk, mica si pitigaiata.
Isi musca buza intr-o strambatura tensionata si se intoarse incet -foarte incet- pentru a se uita in sus la Arlin. Asta il facu sa-si aminteasca brusc cu cine era si ce facea. Asa ca incepu sa chicoteasca, amuzat de propria lui incetineala. Niciodata nu-i iesise atunci cand dorise sa se dea mare. Asa ca renunta repede la idee, bucurandu-se de moment. O batu pe Soimeanca pe genunchi.
" Foarte bine, ritmaci irlandez"

**Arlin van Iver** · 23 Jan 2013, 23:12

Ce bine ca zambetele erau gratis si ca puteau fi daruite oricui, oricand. Daca ar fi avut pret, atunci i-ar fi platit o avere lui Colin pentru ca zambise. Insa nu stia daca zambetele ar fi fost luate drept o jignire, incat ea sa-i plateasca lui Colin, sau invers. Colin sa o plateasca pentru ca zambise. Zambetul era cea mai in voga infractiune.Facu acelasi gest, batandu-l pe umar, insa.
" Bravo, Soimean!"
Daca el ar fi fost faimos, atunci ea ar fi platit dublu ca sa prinda loc in primul rand, sau ar fi stat pe scena, undeva unde nu putea fi vazuta. Si-ar fi dorit sa coopereze cu Hawkeye, sa faca un cantec impreuna. Cantase candva cu tatal ei, intr-un teatru din Irlanda. Lacul lebedelor era piesa ei. Simtea melodia.. impreuna cu dansul, in sange. Pe amandoua. Isi imagina un pian, in dreapta ei. Fu modesta si nu-si imagina unul de opera, ci unul ca cel de acasa. Ii facu cu ochiul lui Hawkeye, si se aseza regeste, imitand un adevarat pianist, asezandu-se. Isi pocni degetele si incepu sa clapeze. Apasa incet, si schimba degetele foarte repede de pe o clapa pe alta.
" Ce ai vrea sa auzi?" intreba, privindu-l peste umar.

**Colin Hawkeye Rovson** · 24 Jan 2013, 22:02

Facu o reverenta, desi arata cat se poate de ciudat, chircit peste chitara. Se ridica incet, zambindu-i Soimencei. Din cine stie ce motiv, isi imagina scenariul bizar in care unul din ei ar fi cel mai serios manager posibil -cu ochelari de soare smecheri, costum calcat la dunga si o intreaga echipa de paza si protectie in spate- in timp ce celalalt era mega-starul - de asemenea cu ochelari de soare de fite, un zambet de milioane si un elicopter personal. Realiza la un moment dat ca ar putea sa faca cu schimbul; azi el va fi managerul Arlinei, iar maine vor inversa rolurile. Si puteau incerca si combinatii, chiar daca asta insemna sa duca lipsa de 'personal'. Azi vor fi amandoi marile vedete, maine vor da sfaturi unui cantaret inexistent, strigand ocazional ' NonGuy, fanii o sa te adore!' Desigur, toate acestea erau doar niste vise amuzant de creat. In principal, Hawkeye nu putea sa-si imagineze ca unul dintre ei va deveni acel gen de artist cu atitudine, mii de fani, sute de bani si zeci de cereri in casatorie trimise prin posta. Nu, mai degraba ceva restrans. Cativa prieteni apropiati in concerte improvizate.
Rezema cu grija chitara, iar cand se intoarse se vazu troznit de aparitia pianului. Camera Necesitatii 1, Hawk 0. Insa zambi entuziasmat atunci Cand Arlin se aseza, iar el se grabi sa stea in spatele ei, privind peste umar clapele albe si negre.
" Orice iti doreste inima" ii raspunse, inca avand in minte ecoul acelor note rapide in crestere pe care fata le facuse.

**Arlin van Iver** · (This post was last modified: 24 Jan 2013, 23:42 by Arlin van Iver.)

Isi pocni degetele, obisnuita deja cu sunetul, si-si lasa degetele sa danseze. Ar fi vrut sa cante Lacul lebedelor, insa lasa asta pentru alta data, pentru a-i arata si dansul, lui Colin.
" Hey there Delilah/what's it like in New York City?/I'm a thousand miles away/ but boy tonight you look so pretty/ yes you do/ Times Square can't shine as bright as you/ I swear it's true. " Hey there delilah nu era o joaca. Iti trebuia putintel antrenament pentru a o manui bine. Continua sa cante, incercand sa-si aminteasca urmatoarele versuri.
" Hey there Delilah don't you worry about the distance/ I'm right there if you get lonely give this song another listen/ Close your eyes, listen to my voice it's my disguise/ I'm by your side"
Nu suna atat de bine bine pe cate dorea ea. Poate era de vina cantecul. Sau vocea ei. Apasa de mai multe ori pe clapita, asemenea unui domn care batea cu lingurita intr-un pahar de cristal, pentru putina atentie.
" Sa trecem la ceva mai dramatic." spuse ea, incepand o noua piesa. De data aceasta era Lacul lebedelor. Nu se putea abtine. Melodia aceea ii rasuna in minte, ca un tiuit lung dupa o explozie.

**Colin Hawkeye Rovson** · 24 Jan 2013, 23:37

Melodia ii era necunoscuta, chiar daca isi imagina cu usurinta acordurile pentru chitara. Probabil ca o sa vina -foarte, foarte curand- si ziua in care o va stresa pe Arlin sa-i cante iar melodia, numai de dragul de a o auzi si de a-si da seama cum poate sa o transpuna pentru chitara. In felul asta ar putea sa o aiba mereu intr-un coltisor al mintii si al sufletului. Inainte sa isi dea seama, incepu sa bata ritmul cu degetele in materialul blugului. Frumos. Melodia chiar ii prindea. Iar vocea Arlinei era parca facuta pentru asta. Nu avea acea nota sobra, iar tonalitatile usoare transformau cantecul intr-o joaca inocenta, sincera. Isi inchise ochii, amintindu-si sa-i redeschida pentru a putea privi in continuare alergatura degetelor ei pe clape.
" Uau, Arly.... Nici macar nu aveam habar ca poti sa canti asa" spuse cand piesa se termina, deopotriva incantat si uimit.
Mai stia doua persoane care cantau la pian, insa numai pe una reusise sa o auda pana atunci. Insa, daca era sa traga linie, Arlin iesea prima. De ce? In primul rand, canta bine. Nu putea sa-i reproseze ceva. Iar in al doilea rand, stilul ei era mai cald. Nu era ahtiata dupa o perfectiune a tehnicii. Insa atunci cand schimba melodia, Hawkeye casca gura, recunoscand piesa.
" Nu te cred" sopti el, complet captivat.

**Arlin van Iver** · 25 Jan 2013, 00:02

Rosi toata, dar continua sa cante. Poate melodia ar fi sunat mai bine, cantata de o orchestra. Tchaikovsky era idolul ei. Avea mai multi idoli, desigur, insa el era unul dintre cei mai apreciati. Ii iubea muzica, si se intreba cum ar fost viata fara acest geniu. Fara mintea sa, fara ideea lui.
" Colin, nu fi modest. Tu esti cel uimitor." reprosa satena. Parul ei ramase la aceeasi culoare, si stia ca asa va fi multa vreme, pana ii va trece.
Se opri din cantata, si se intoarse spre Colin.
" Ia un loc." Pianul era un instrument.. mai greu de mainuit. Incepu cu ceva usor. Apasa cateva clapite, una alba, cea neagra de deasupra, inca o data cea alba, inca o data cea neagra, de cinci ori. Apoi, ii lasa mana libera lui Colin. Poate, se vedeau la fel de uimitori, ca intr-o oglinda, insa varianta feminina/ masculina. Ea nu putea minti. Colin se pricepea. Poate si ea se pricepea, insa nu se lasa astfel cuprinsa de narcisism. Isi aminti ziua in care atinse pentru prima data clapele unui pian. Fusese un moment magic. Insa si o durere de cap, deoarece nu stia inca sa cante. Isi musca tensionata buza inferiora, si il privi pe Soimean. Ea era plina cu toata rabdarea din lume.

**Colin Hawkeye Rovson** · 25 Jan 2013, 22:02

Se aseza langa Arlin, aratand precum un copil de gradinita ce dorea sa i se dea o jucarie anume si statea precum un Sfant. Spatele drept, dar umerii usor plecati, ochii mari si un zambet sovaitor pe buze. Desigur, un zambet menit sa nu reprezinte tocmai lupta dintre seriozitate si entuziasm. Isi puse mainile in poala, uitandu-se pierdut la clapele din fata sa.
" O lebada din Irlanda. Stii, grifonul ala a avut mare dreptate cand a zis ca esti o pasare irlandeza" mustaci el.
Lacul lebedelor. Atata timp, atata clasicism, atata gratie. Simtea brusc o nevoie teribila de a lua primul tren spre Londra si a se duce la un spectacol de balet, rugandu-se sa scape de vesnicul impiedicat interior, fie numai si pentru cateva minute. Si da, Hawk era un impiedicat interior, caci, daca nu ar fi avut asta in sange, sigur ar fi scapat repede de astfel de stangacii.
Era pierdut, impietrit, dar fascinat si moale, privind cu un interes aproape comic felul in care se jucau degetele. Mana lui ramase pe clape.
" Sa inteleg ca asta e un do, iar asta este atunci un re" facu el si le apasa timid. Sunetul ce ii zbarnaia in urechi era identic cu cel stiut la chitara. Numara clapele, incerca sa-si dea seama la ce folosesc cele negre, iar apoi isi lasa mana sa-si faca de cap. Repeta ceea ce vazu la Arlin, incurcandu-se de doua ori. De fiecare data se stramba si o lua de la capat. Pana ii iesi. Incerca sa improvizeze, dar se dovedi un fel de 'melc-melc' extrem de afon. Isi scarpina ceafa.
" Cum poti sa faci asta? Adica, sunt pur si simplu atat de multe clape!"

**Arlin van Iver** · 26 Jan 2013, 11:47

Intr-adevar. Grifonul. Nu-si daduse seama atunci, despre ce vorbea, insa acum ca Hawkeye ii deschise ochii.. realiza ca are mare dreptate. Apasa si ea pe cele doua clape, la fel cum facuse Colin.
" Da." iar sunetul nu era unul foarte rau. " Vezi ca nu e chiar asa greu?" spuse ea ca apoi sa zambeasca. Incepu sa cante o piesa dramatica de-a lui Chopin, exagerand putin la inceput. O pasare irlandeza. Repeta ea in sinea ei, in timp ce canta. Si chiar se intreba de ce mama ei ii lasase un mic medalion ce avea forma unei pasari, intr-un cerc. Si chiar era o pasare cu gatul lung. Locuise inconjurata de pescarusi, care zburau zilnic in jurul farului in care locuia impreuna cu tatal ei.
Se opri.
" Dar, Colin.. incepu dansa, intorcandu-se lent spre el, pentr a-l putea apuca de brate, mai mult mangaindu-le." Cati nasturi descheiem si incheiem zilnic? La cate petreceri in Camera Necesitatii, in turn sau in Marea Sala mergem anual? Cate foi de pergament suntem nevoiti sa mazgalim, mereu si mereu, ca apoi sa sfarseasca pierdute prin valize, sau poate chiar la gunoi? De cate ori ti-ai tocit buricele degetelor ca sa inveti sa canti la chitara? Nimic nu e usor, nimic nu e normal. Totul este un replay. Trebuie sa te imprietenesti cu asemenea melodii, si apoi cu pianul, pentru a-l putea manui." se grabise putin la partea cu nasturii si foile, insa terminase toata fraza intr-o nota de calm.

**Colin Hawkeye Rovson** · 26 Jan 2013, 20:47

Nu, nu era atat de greu, dar categoric nu era nici atat de usor precum sustineau altii. Doar zambi, cumva surprins de faptul ca intr-adevar era in fata unui pian si ca reusise sa cante ceva, chiar daca era stangaci si lipsit de orice logica muzicala. Il bucura si in acelasi timp il inriga faptul ca Arlin era cea care ii deschisese acest drum. De fapt, nu facuse doar asta. Il si ajutase sa faca primii pasi pe acest drum. Altcineva avusese tentativa o tentativa de genu' inainte, dar Hawkeye se dovedise acelasi incapatanat ca intotdeauna. Pana la urma, era datoria lui de a fi incapatanat. Cineva trebuia sa faca si partea asta, nu?
Raspunsul Arlinei, explicatia in sine, il lua prin surprindere. De ce? Pai, nici el nu prea stia, sa fie sincer. Poate il uimise chestia cu nasturii. Era un mare fan al camasilor, iar asta insemna ca stia prea bine ce inseamna sa inchei atatia. Si pentru Colin, fiind Colin, insemna sa reia procesul de fiecare data, descoperind ca se incheiase gresit. Poate ca il uimise si partea cu chitara. Isi amintea cum umblase cu plasturi pe degete si cum nu putea sa tina in mana nici macar o ceasca. Pentru el, chitara era un instrument divin, dar asta nu il scutea de corzile taioase atunci cand facea singur pe interesantul.
Oh, si Chopin... Raiul muzicii clasice rasuna in Camera Necesitatii.
Ok. Cu melodiile ii era usor sa se imprieteneasca. Cu pianul... Nu o sa dea inapoi. Isi freca palmele, pocni din degete si isi pozitiona mainile deasupra clapelor.
" Ok. Te ascult. O fac intocmai cum imi spui. Poti sa incerci sa ma inveti orice iti trece prin minte. O sa ma revansez" zambi el.

**Arlin van Iver** · 29 Jan 2013, 00:07

Si totusi, ce incerca sa faca? Sa-i fie o prietena buna, foarte buna, sau o mama? Nu o putea detrona pe Ema, si habar nu avea in ce relatii se mai afla Colin cu celelalte fete din turn, sau, poate din alte case.
" Bine." spuse aceasta, intorcandu-se spre pian.
Isi lasa gandurile sa curga pe clapele pianului, ca un rau dezlantuit sub stropii de ploaie, sau ca si cuvintele dintr-o scrisoare adresata sotului, copilului, care se afla in armata, pentru a-si proteja tara. Melodiile lui Birdy erau cateva dintre preferatele ei, pe care le canta uneori la pian, pentru a-si dezmorti degetele.
“God knows what is hiding, in that world of little consequence, behind the tears, inside the lies, a thousand slowly dying sunsets, God knows what is hiding in those weak and drunken hearts, I guess the loneliness came knocking, no on needs to be alone, oh save me.." Desi vocea ei pieri in lumina slaba a camerei, notele muzicale se auzeau inca, repetandu-se. Versurile acelea descriau viata, in totalitate. Partea trista, cel putin.
Se opri, pentru a-l privi pe Hawkeye. Apasa din nou, putin mai lent de data aceasta pentru ca el sa vada fiecare miscare, si apoi il lasa pe el sa incerce.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii 1 2 3 4 5 … 8 Next » //  / Witch, please

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii
1 2 3 4 5 … 8 Next »
/ Witch, please