Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
1 2 3 4 5 6 Next »
/ You better keep a distance

**Aylee L. Lovel** · 16 Sep 2012, 22:42

Asculta atenta eplicatia plina de viata a Emei despre viata de soimean. Inca de cand se stia, inainte de a veni la Hogwarts, fusese o singura case la care sperase sa nu fie sortata. Nu credea ca i-ar fi placut nici cercetasii, insa nu ii pasa in mod deosebit. De visat se visase mereu la astropufi sau la viperini, unde si ajunsese. Insa de cand era mica sperase sa nu fie sortata la Ochi-de-Soim. Nu avea nimic in mod deosebit cu casa aceea, ba chiar avea mai multe cunostinte in acea casa, insa nu se putea imagina acolo. Unul dintre motive era cel pe care il scosese in evidenta si Ema. Oamenii se astepau la lucruri de la tine. Se asteptau la lucruri marete, la cunostinte fara margine, la inteligenta absoluta. Nu ar fi putut sa reziste la asa ceva, nu atunci cand ea de abia reusea sa vorbeasca cu alti oameni. Da, existau cerinte si la alte case, insa cele da la Ochi-de-Soim ii displaceau in mod deosebit.
-Nu asa cum iti imaginezi, zise cu un zambet trist. Viperinii nu mai sunt cum erau inainte. Masinarii de ucis, fara sentimente si cu o doza uriasa de egiosm, avand mereu pregatit un raspuns sarcastic sau o gluma proasta. Asa isi imganieaza toata lumea viperinii, asa erau candva. Insa acum... Uita-te la mine. Decat sa interactionez cu oamenii mai degraba as sta inchisa intr-o cusca de metal. Oamenii nu reactioneaza niciodata asa cum te-ai astepta, nu fac nimic doar de dragul de a te ajuta si de cele mai multe or de fapt te folosesc doar pentru scopurile lor proprii, care,de, fapt, nici nu te implica pe tine. Fara suparare, adauga ea. In ultimul timp e de parca toata lumea ar proveni de la viperini, sau de parca inca ar fi la viperini, fara sa le pese ca scoala s-a incheiat, iar viata trebuie luata in serios. Oamenii sunt ciudati...
Tonul sau deveni vehement, iar cuvintele erau spuse repede unele dupa celelalte. Ema reusise sa o faca sa vorbeasca liber. Singurul moment cand facea asa ceva era cand povestea. Odata, cineva ii spusese ca daca ar fi trait cu cu 200 de ani in urma, atunci cu siguranta ar fi fost un bard la curtea cuiva, sau chiar unul calator. Insa nu se nascuse atunci, se nascuse acum, asa ca povestile sale ramaneau doar pentru ea si singuratatea sa. Sau cel putin asa spera.

**Ema Snow** · 18 Sep 2012, 17:24

OOC: Te rog iarta-mi intarzierea; am fost mai mult decat chioara

Zambi, desi in ochi i se citea un soi de amaraciune. Da, mai auzise vorbele astea inainte. Cum ca Viperinii nu mai sunt ce-au fost. Pe de alta parte, asa cum spusese si Aylee, toti oamenii pareau sa aiba in ultima vreme un strop excesiv de egoism.
" Nu sunt neaparat ciudati..." murmura ea. " Sunt mai degraba prinsi in niste instincte primare. Ca niste animale. Desi animalelor le pasa de familiile lor. Oamenii sunt acum niste pradatori avizi de putere, iar majoritatea sunt in stare sa-ti dea in cap numai pentru ceva ce-ti apartine si la care ei ravnesc. Au apus de mult vremurile cand exista mai multa cinste, cand lumea se rusina pentru un flecustet. Isi pierd caracteristica ce ne deosebeste ca specie de restul animalelor. Inteligenta. Au mai ramas cativa de genu' asta. Daca sunt puternici si rezista, au grupuletele lor, daca nu, sunt mancati de lupi"
Ridica din umeri, regretand intr-un fel ca vorbise atat de dur. Nu trebuia si recunostea faptul ca spusele ei aveau o nota extremista. Insa pe moment, asa simtea. Nu se putea lauda cu 'echilibrarea' situatiilor. Si ce-i drept, nu intelegea de ce. Ea fusese intotdeauna cea obiectiva. Sau, mai bine spusa, cea mai obiectiva din grupul ei de cunostinte. Era ceva natural, caci Ema prefera sa nu se bage. Era genul de persoana care statea pe margine, neimplicata, privea schimbul de informatii si la final se trezea dandu-si cu parerea, iar parerea ei era intotdeauna mai mult o concluzie abstracta.
" De ce ai prefera sa stai intr-o cusca decat sa interactionezi cu oamenii?" intreba Soimeanca cu o voce slaba.
Putea spune ca Aylee era mai retrasa, insa nu vedea cum de ar fi fost de acord cu asa o extrema.

**Aylee L. Lovel** · 18 Sep 2012, 19:06

Nu stia de ce, insa nu se simtea prost vorbind cu Ema. Poate pentru ca nu vorbea cu ea asa cum ar vorbi cu o prietena, iar asta din mai multe motive. In primul rand pentru ca nu prea avea prieteni si de obicei si de fata cu acestia era mai tacuta, mai retrasa. Iar in al doilea rand pentru ca nu o considera pe Ema o prietena. Nu din rautate, doar ca nu era genul de persoana care sa considere e cineva prieten dupa o singura discutie. Pentru ea o prietenie se forma prin incredere reciproca, iar increderea se forma prin cunoastere. Putea compara asta cu doua case. Una de paie si una de caramizi, ca in povestea aceea incuiata. Nici nu era nevoie sa zica care era mai rezistenta. Nu, cu Ema se simtea de parca ar fi vorbit cu un terapist, un psiholog. Si nu o spunea in modul jingitor, ci in felul acela in care stia ca aceasta nu o sa o judece.
Ramase mirata cand fata termina ceea ce avea de zis. Ar fi considerat-o mai degraba o fire calma si pasnica, genul de "umarul pe care sa plangi" din grup. Nu se astepta la o asemenea vehementa din partea ei. Se parea ori ca subiectul trezea ceva interesant in Ema, ori viperina avea acelai efect asupra soimenei precum il avea si soimeana asupra ei. Aylee concise ca panza vietii oamenilor era impletita intr-un model mult prea complicat pentru a putea fi prevazut.
Intre timp, incepu sa se gandeasca la intrebarea fetei. Ea fusese mereu asa, insa nu se intrebase niciodata cu adevarat de ce.
-Nu stiu cum sa explic ceea ce simt, insa sper ca o sa intelegi ceea ce vreau sa spun. Parintii mei nu sunt devoratori importanti, nu fac parte din marea familie a aurorilor, iar ordinul nu ii baga in seama pentru ca nu au nici un motiv sa o faca. Sunt amandoi vrajitori care provin din familii de incuiati, singurii vrajitori ai familiei. Insa sunt amandoi atat de inchisi, mental vorbind, incat singurul lucru care ii diferentiaza de parintii lor sunt baghetele care stau prafuite intr-un buzunar uitat. Apoi s-a intamplat minunea, aici facu o pauza care sa marcheze ghilimelele imaginare, si cei doi au facut un copil, o fetita pe nume Aylee. Lola. Desi toti vindecatorii le-au spus ca vor avea o fetita, acestia au hotarat sa asculte de medicii incuiati, care le-au spus ca vor avea un baiat. Dezamagirea a fost mare, iar reactia pe masura. Camera de copii, aranjata minunat, doar ca pentru un baietel, a ramas goala, in asteptarea unui Alex care nu a venit niciodata. Fetita a fost mutata in mansarda transformata intr-o asa zisa camera si crescuta de mai multe bone.
Era atat de rea plata sau atat de rele conditiile ca bonele sa se schimbe una dupa alta? Probabil ca nu, asta nici nu conta. Ceea ce le-a facut pe acestea sa plece era fetita, care din momentul in care incepu sa vorbeasca dadu semne de o ciudatenie anume. In secunda in care o atingeai se transforma intr-o mica varinata a ta, a sentimentelor tale in acel moment. Vindecatorii de la Sf. Mungo numeau asta empatie, o putere atat de rara in zilele noastre printre vrajitori, o putere care inca se studiaza. Parintii o numeau simplu, "Inca un motiv sa nu o bagam in seama."
Lua o pauza, pentru a respira si pentru a vedea ce efect aveau vorbele sale. Spusese totul la persoana a treia in parte pentru ca asa ii placea si ei sa asculte orice poveste, iar in al doilea rand pentru ca ii era mult mai usor sa nu o zica din propria perspectiva. Intr-un fel, in felul acesta povestea era mai impersonala, iar asta nu putea sa fie decat de bine.

**Ema Snow** · 18 Sep 2012, 19:47

Ema asculta cu atentie si rabdare. In timp ce Aylee vorbea, nu putea sa nu se lase 'spalata' de negativitatea pe care o avusese cu doar cateva clipe in urma. I se parea ca mintea ei era goala, desi absorbea cuvintele Viperinei cu o putere nebanuita. In acelasi timp, informatiile pareau sa fie prelucrate, concluziile erau trase, dar parca mintea ei refuza sa prezinte rezultatele. Asculta neutra.
Se parea ca Aylee avusese cateva evenimente prin copilaria sa. Ema putea sa inteleaga. Si ea avusese, chiar daca ale ei erau in alte circumstante si chiar daca cele importante erau ceva mai recente. Soimeanca se nascuse dintr-o mama Incuiata si traise printre ei. Se simtise mereu in umbra surorii mai mari. Insa invatase sa vada cu adevarat cum statea situatia. Ani mai tarziu, fusese nevoita sa-si infranga proprii demoni. Si cei interiori, si cei exteriori. Asta o lasase oarecum rece in anumite situatii. In ultima vreme, se tot repetau. Ema trebuia sa reinvete sa fie 'calda' in permanenta.
Empatie? Empatia era ceva natural si cat se poate de frumos. Desigur, putea sa fie considerat un blestem sau o binecuvantare; depindea de situatie si de cum erau privite lucrurile. Insa stia prea putine. Avea nevoie de mai multe date despre asta.
Ii placea felul in care Aylee povestea. O fascina. Se apleca inconstient usor in fata, ascultand in continuare.

**Aylee L. Lovel** · 19 Sep 2012, 14:57

Ema parea sa asculte foarte atenta, fara a scoate vreun cuvant. Aylee lua asta ca pe o indemnare de a continua, ceea ce si facu. Ii placea sa povesteasca. Nu sa stea la povesti cu alte fete, despre ultimele trenduri in materie de catei sau posete. Nu, asta i se parea o prostie. Ceea ce ii placea ei era sa spuna povesti, povesti adevarate, cu personaje magice, intamplari supernaturale si iubiri cosmice. Iar asta o tinuse in viata mult timp.
-Asta inca nu ar fi insemnat nimic. Micuta Aylee traia practic de pe o zi pe alta, incercand sa faca fata atator emotii care nu ii apartineu, atatea pe care nici nu le intelegea. Insa invatase sa nu se aproprie de oameni, sau daca se apropria atunci sa nu ii atinga, si totul merse bine pentru un timp, chiar daca acum statea toata ziua singura, pentru ca parintii hotarasera ca nu merita sa ii caute o bona odata la fiecare doua saptamani. Insa Lol a implinit sapte ani, deci, dupa traditia incuiata, era momentu sa se duca la scoala. Nu conta ca si-a rugat parintii, si-a implorat parintii sa nu o trimita acolo. Decizia nu ii apartinea si fusese deja luata.
Nu e nevoie si nici nu o sa povestesc prin ce a trecu Aylee la scoala, timp de patru ani, perioada in care nimeni nu a vrut sau a incercat sa se imprieteneasca cu ea. Daca ar fi fost sa descrie vreodata iadul, atunci l-ar fi descris exact asa, ca pe o scoala in care copii bogati sunt rai, iar batausii apar la fiecare colt. Insa nimeni, niciodata nu ii ceruse o descriere a locului unde se afla.
Apoi, in sfarsit, implini varsta de 11 si ani si stia ce inseamna asta. Hogwarts, magie, oameni care sa fie ca ea, oameni care poate ca o vor accepta, o vor iubi. Insa acest lucru nu se intampla ca in cartile pe care le devora in singuratatea camerei ei. Jobenul o sortase la viperini. Cei din afara casei sale nu vorbeau cu ea, iar cei din interior nu prea o bagau in seama pe fata tacuta si singuratica. Apoi, dupa doi ani, veni vara. Acea vara...
Aici vocea i se franse. In mod normal ar fi plans, insa lacrimile ii secasera cu mult timp in urma. Simti totusi intepaturile din ochi, si isi duse mainile acolo, de parca asta ar fi putut sa opreasca acele ce o apasau din interior. Nu era sigura ca vroia sa spuna si restul povestii. Nu era sigura ca putea. Tot ceea ce zisese pana atunci nu fusese altceva decat un mic prolog, partea fericita a intamplarii. Isi inconjura genunchii cu mainile, oricat de nepotrivita ar fi fost pozitia in comparatie cu hainele pe care le purta, cu locul unde era.

**Ema Snow** · 19 Sep 2012, 16:53

Schita un zambet trist cand veni vorba de scoala Incuiata. Ema isi dorise sa invete la o astfel de scoala, asa ca marile categorii de elevi nu ii erau necunoscute. Bogatanii, popularii, tocilarii, golanii, prostii... Ofta usor. I-ar fi placut sa auda si restul povestii, deoarece se simtea ca si cand ceva lipsea. Insa nu dadu semne ca obliga sa auda. Avea senzatia ca ce urma era intim. Prea intim pentru o legatura nu foarte bine conturata. Da, Aylee parea o fata vrednica de prietenia altora, desi retrasa, iar Ema se simtea destul de comod in compania ei. Oricum, din cate aflase pana atunci, putea sa intuiasca destul de usor raspunsul la intrebarea ei.
Se gasi blocata la vocea franta si si-ar fi dorit extraordinar de mult sa zica ceva. Dar nu doar vorbe goale. Mintea ei se invartea in cercuri mici, de parca uitase complet sa vorbeasca. Ramase cateva clipe in tacere, inca in cautarea unor cuvinte potrivite, dar cand si-a dat seama ca nu aveau sa vina la chemarea ei, Soimeanca se lasa sa alunece de pe canapea. Se aseza pe podea, langa Aylee, si isi aduse genunchii la piept, prinzandu-si mainile sub ei. Isi pleca capul, iar suvitele satene ii acoperira o parte a fetei.
" Imi pare rau..." murmura ea incet, cu o voce putin mai sobra decat obisnuia. " Mi-as dori sa pot sa te ajut cumva..."
Nu o spusese in sensul de 'o, vai, esti fara speranta'. Nu, Ema nu putea sa se gandeasca la asa ceva. Ii placea sa fie pozitiva. Ea gasea un strop de speranta chiar si in inima unui criminal. Si-ar fi dorit sa existe o cale de a o face pe Aylee sa zambeasca. Macar pentru o clipa. Si asta pentru ca stia ca totul pornea de la un zambet. Atunci cand venea unul, multe altele mai urmau.

**Aylee L. Lovel** · 20 Sep 2012, 18:14

O privi pe Ema cum se aseaza langa ea, cum isi ridica si ea genunchii la piept, imitandu-i pozitia. Aylee nu facu nici o miscare in afara de a se da cu cativa centimetri mai incolo, pentru ca sa nu se atinga de soimeanca. Nu din ratate. Statura asa un timp, fara sa vorbeasca, fara sa se miste nici una dintre ele. Linistea o calma, ii ajuta inima sa nu mai bata atat de repede. Spunand povestea ii revenira in minte toate acele momente de durere si disperare, zilele in care ii era frica sa se ridice din pat, noptile in care plangea pana sa adoarma, caci nimic altceva nu mai functiona.
Acum nu mai putea sa planga, nici daca incerca. Chipul alb ca varul nu mai fusese brazdat de lacrimi de foarte mult timp. Ar fi fost si pacat sa se strice fata aceea de papusa de portelan. Inspira adanc. O data. De doua ori. De nouasprazece ori. Stia ca nu putea sa lase povestea asa, in aer, chiar daca era sigura ca Ema nu s-ar fi aratat suparata nici daca i-ar fi aflat sfarsitul alta data. Avea sa duca pana la capat ceea ce incepuse.
-Aylee a stat la Hogwarts doar doi ani. Nu isi facuse prieteni pe acolo, nu o lega nimic de locul acela. Apoi veni vara, iar ea plecase acasa, unde nu avea nici atatea legaturi cate avea cu scoala. Intr-o dupa amiaza tatal sau avea un musafir important, un viitor sef, fata de care trebuia sa para o familie fericita, familia tipica incuiata. Asta insemna ca si Aylee terbuia sa se prezinte la cina. Insa barbatul era un om rau, care se gandea numai la ucideri si razbunari, iar in secunda in care Aylee il atinse din greseala se transforma totul in iadul de pe pamant. Fata se transformase intr-o mica varinata a sefului, care isi dadea arama pe fata. Incepu sa tipe, sa strige si sa ameninte cu moartea, dand foc la tot ceea putea, folosindu-si bagheta cea neagra din lemn de cires. Pana cand adevarata Lola reusi sa reia controlul asupra corpului era deja prea tarziu ca sa se mai poata repara ceva. Barbatului i s-a spus ca a lesinat si si-a imaginat tot ceea ce vazuse, iar detectoarele ministerului nu aveau cum sa dovedeasca faptul ca un minor se folosise de magie.
Insa parintii au ajuns la concluzia ca Aylee e periculoasa, asa ca facura cel mai groaznic lucru posibil. O trimisera in Franta, intr-un centru pentru vrajitori nebuni. Din nou, aici nu voi povesti ceea ce s-a intamplat cu exactitate. E de ajuns sa stii ca acolo a fost tratata ca un animal. Inchisa in camere de un alb stralucitor fara a i se da de mancare, indopata cu medicamente incuiate si magice, din care unora nici nu li se stia efectul real, aproape inebunind din cauza lor si a atingerior dese si repetate, caci nu putea sa se fereasca de doctorii care nu o credeau ca asta e problema. Asa a descoperit scrisul, singurul lucru care o mai tinea in viata, lucrul care ii lipsea cel mai mult in momentele cand era inlantuita de perete din cauza vreunui acces de nervi si furie cauzat de cate un asistent.
Nu ar fi putut spune cat a stat acolo, ea ar fi putut sa jure ca trecuse o viata intreaga, insa se dovedise ca au fost doar doi ani. Intr-o zi, o fata o ajuta sa evadeze, o fata pe care nu o cunostea si pe care nu o mai vazuse de atunci in coace. Insa a scapat. S-a dus acasa si le-a spus parintilor ca a fost eliberata din cauza ca acum era normala. Nimeni nu a cautat-o nici nu avea de ce. S-a intors la Hogwarts. Si de atunci continua sa se lupte cu vechii sai monstrii, dar si cu cei noi, creati in centrul "Soare rasare".
Incepu sa rada isteric la auzul numelui. Acum isi terminase povestea. Acum nu mai avea aproape nimic de ascuns. Acum, fara sa vrea, bagheta i se stinse. Acum tacu brusc, lasandu-si capul pe genunchi, taind zgomotul dintr-o data, lasand camera in liniste si intuneric.

**Ema Snow** · 20 Sep 2012, 20:19

Ema isi intoarse de cateva ori privirea spre ea, dar termina uitandu-se la genunchii ei. Nici nu se clinti cand bagheta se stinse, iar incaperea se scufunda in intuneric si liniste. Nu era o problema pentru ea intunericul. Pupilele dilatate permiteau primirea unei cantitati mai mari de lumina, asa ca tanara putea sa vada pana la peretele din fata. O gramada de contururi. Din cine stie ce motiv, simtea mici intepaturi la nivelul ochilor, dar le indeparta, clipind des. Luptele cu vechii monstri? Stia si ea cum sta treaba. Se chinuise sa se lupte cu demonii sai interiori ani intregi si daduse batalii mai aprige cu ei decat cu cei in carne si oase.
Simtea discutia dezechilibrata. Aylee ii raspunsese la intrebare spunandu-si povestea. Ii permisese Emei sa descopere o particica din ea. Explica destul de multe. Soimeanca nu facuse asta. O facea sa se simta ca o straina murdara. Asa ca trase cu putere aer in piept si isi ridica privirea spre perete.
" E... singuratate. Sa fii puternic si sa traiesti ca o umbra. Sa fii special si sa pretinzi ca esti un prost... Sa fii diferit si sa trebuiasca sa te comporti normal..." murmura ea incet dupa o vreme, cu o voce putin cam prea adanca pentru timbrul ei normal. " Sa lupti cu temerile tale si sa-ti dai seama la un moment ca ajungi sa lupti impotriva firii tale..."
Urma inca un moment de liniste. Ema isi lasa iar parul sa-i acopere fata.
" Sa inteleg ca Aylee are o puternica empatie fizica..."
Se gandea la posibilitatea de a te calma numai atingand o persoana calma. Toata chestia asta era fascinanta, dar isi dadea seama cat de tare loveau partile negative.

**Aylee L. Lovel** · 20 Sep 2012, 21:14

Isi lasa timp sa se obisnuiasca cu intunericul, cu faptul ca isi spusese cuiva povestea care pana acum ii apartinuse doar ei. Normal ca Ema nu stia toate detaliile. Desi avea doar 16 ani, Aylee ar fi avut de povestit zile intregi, daca ar fi fost nevoie sa isi zica chiar toate detaliile viatii. Insa probabil ca mai mult de atat nu v-a spune nimanui, niciodata. Dintr-o data isi dadu seama ca avea incredere in Ema, ceea ce era o noutate pentru ea. Nu avusese niciodata incredere in cineva. Nu in cineva pana atunci strain, cu siguranta. Asculta tacuta comentariul ei si se bucura ca nu era ceva in genul "O doamne esti un monstru, o persoana oribila evadata dintr-un spital de nebuni. Pleaca de langa mine!". Din ceva motiv, avea impresia ca Ema o intelege. Poate avea si ea probleme sale, pe care si le va impartasi intr-o zi. Toate la timpul lor.
Incepea sa vada clar, chiar daca inca nu reusea sa distinga exact formele incetosate pe care le vedea. Faptul ca isi apasase ochii cu genunchii nu o ajuta. Din cauza ca povestise despre ea insasi, incepu in nou sa se gandeasca la asa zisele ei puteri, din cauza carora doar suferise. Ea le-ar fi numit mai degraba blestem. Sau slabiciuni. Incercase mult timp sa se gandeasca la ele pozitiv, sa le gaseasca partea pozitiva, insa nu reusisa asta inca.
Isi simtea dintr-o data picioarele amortite, din cauza pozitiei si a tocurilor inalte pe care le purta. De cat timp statea pe jos? De cat timp erau ele acolo? Probabil ca Margareth plecase de mult, insa nu prea mai conta asta. Se ridica, pierzandu-si echilibrul din cauza intepaturilor pe care le simtea de-a lungul gambelor. Reusi, totusi, sa faca un mic numar de pasi, care sa ii porneasca circulatia sangvina asa cum trebuia. Cand miile de ace minuscule incepura sa se retraga, Aylee se opri. In raza ei vizuala ajunse o oglinda mare... Oglinda lui Erised! Nici nu isi daduse seama de faptul ca se aflau in camera oglinzii. In timp ce merse langa ea, incepand sa isi treaca degetele lungi peste incrustatiile din rama, se intreba cum de reusise sa rateze oglinda pana atunci.

**Ema Snow** · 21 Sep 2012, 17:16

Preferase sa-si spuna ultimul gand la persoana a treia pentru a nu zdruncina farmecul vorbelor Viperinei. Era mai bine asa. Macar pentru moment. Si in plus, simtea ca asa era mai natural. Cat de aiurea sa spui ca asa era mai natural! Era un paradox, dar Emei ii placeau paradoxurile. Nu mereu, dar in majoritatea cazurilor.
Ramase pe podea. Se simtea bine asa cum statea atunci si chiar nu o tenta sa se miste. O urmari cu coada ochiului pe Aylee si se gandi in treacat ca singura explicatie plauzibila pentru pasii nesiguri era amorteala. Si probabil ca nu se insela din moment ce fata parea sa mearga din ce in ce mai comod.
Isi pleca iar capul, ramanand singura cu gandurile ei. Ceea ce tocmai ii spusese Aylee trezise o gramada de amintiri in mintea Soimencei. Amintiri care o bucurau si o intristau in acelasi timp. O faceau sa se simta puternica si slaba. Rece, dar totusi calda. Da, romanticii aveau dreptate in viziunea lor. Lumea chiar era o unitate de contrarii si se pareau ca si oamenii erau la fel. Isi ridica mainile si isi sprijini coatele de genunchi, ingropandu-si fata in palme. O facea sa se simta mascata, ascunsa privirii, chiar daca era perfect constienta ca Aylee inca o vedea. Uneori era mai bine sa te prefaci, insa ei ii venea greu sa faca asta chiar si cand era cu adevarat singura. Se decise sa nu se mai gandeasca la astfel de lucruri. Era mai bine sa fie pozitiva si sa nu strice atmosfera calma.
Arunca o privire rapida spre Oglinda lui Erised, dar se decise sa nu mearga. Nu inca. Stia ce va vedea. Probabil sora sa.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised 1 2 3 4 5 6 Next » //  / You better keep a distance

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
1 2 3 4 5 6 Next »
/ You better keep a distance