Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Padurea Interzisa

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 8 Next »

/ You're looking for evil ...

"Hmm,simplu,le face jocul' crede-ma ca pot fi foarte rea cand e vorba de familia sau prietenii mei,dar cred ca ti-am mai spus si asta!"
Observand ca trei Devoratori se indreptau catre noi i-am spus Evelinei:
"Sa ai grija. Sa nu cumva sa patim ceva,eu te apar!"
Mi-am imbratisat prietena dupa care am rostit observandu-i pe cei trei pe rand:
"Expelliarmus"
"Stupefy"
"Crucio"
Am pufnit nervoasa...

Rose se lupta cu cei trei Devoratori.Nu vroiam sa o las singura asa ca am vrut sa rostesc o vraja cand alti doi Devoratori au iesit de dupa copaci.
-Ai mei sunteti am soptit si m-am pregatit de ce era mai rau.
Amandoi veneau spre mine cand am strigat "Reducto" iar unul dintre ei fuse aruncat departe.
-Unul s-a dus mai ramane unu mi-am spus si m-am pregatit sa il infrunt si pe el.
Facu o miscare brusca pe care nu am avut timp sa o observ iar apoi striga "Crucio".
Simteam cum durerea venea si era insuportabila.Am tipat tare,nu credeam ca am sa rezist.Apoi durerea s-a mai slabit.
-E-expelliarmus am strigat cat am putut iar bagheta s-a zbura langa un copac.
M-m uitat la Rose care se descurca bine.Apoi ceva iesise din tufisuri si venea in spatele lui Rose.Am vrut sa strig o vraja dar am observat ca defapt era de partea noastra.Era un centaur...

Cand am observat centaurul pe care il cunosteam l-am salutat politicos:
"Buna,Jose"
Acesta speriase un Devorator ,apoi ii alerga pe cati putea. Au mai ramas doar vreo trei. Aveam sa ne luptam cu acestia. Am oprit vraja "Crucio",iar acesta pleca departe cand observa ca mi-am indreptat din nou bagheta catre el.
Insa acum aveam o mica-mare problema:ce puteam sa fac cu acela care se indrepta catre Eveline ,cu acela caruia i-am aruncat doar bagheta,nimic mai mult.
Am rostit cu o voce clara ,senina:
"Sectumsempra!"
"Haide,Ev ,sa plecam cat mai repede de aici..."

Am inceput sa fugim de locul unde ne luptasem cu Devoratorii.Ne-am oprit dupa 15 minute intr-un loc unde eram in siguranta deocamdata.
M-am asezat la radacina unui copac si mi-am pus barbia pe genunchi privind-o pe Rose.
-Cunosteai acel centaur? am intrebat aducandu-mi aminte ca il salutase pe centaurul care ne ajutase.
Se pare ca dorintele mele se indeplineau in seara asta.Mai intai am vrut sa ii intalnesc pe asasini surori mele si i-am intalnit.Am vrut sa ma razbun si m-am razbunat.Apoi mi-am dorit sa vad un centaur si l-am vazut.In seara asta se parea ca mi se indeplineau dorintele...
Am aruncat o privire pe cerul senin gandindu-ma cum sa iesim de aici.Padurea asta e ca un labirint.Stim sa intram dar nu stim sa mai iesim...
Am oftat si am inchis ochii incercand sa ma linistesc apoi i-am deschis si m-am uitat la Rose.

Am ramas asa cu ochii la cerul care acum era foarte Intunecat. M-au trecut niste fiori pe sira spinarii,dar mi-am revenit aproape imediat fiindca imi dadusem seama ca Ev ma intrebase ceva,parca auzisem in fundal voceai ei insa am dorit sa ii raspund.
"Hmm,pai cam da,adica unele creaturi de aici chiar au nume...Si stiu destul creaturi de aici,de exemplu te poti intalni cu niste paianjeni giganti,cu uriasi..Si multe altele.
Padurea Intunecata are multe taine,crede-ma!"
Am tras o gura de aer,dupa care am continuat:
"Iar uriasii pot fi niste fiinte minunate...uneori!...Insa sunt foarte ,cum sa zic eu? Sunt foarte sensibili!"

Am zambit la spusele lui Rose.Se pare ca nu tot ce tinea de Padurea Interzisa era rau.Centaurii s-au dovedit buni si cred ca si uriasii desi nu am cunoscut unul.In schimb cu paianjenii aia uriasi aveam multe tangente.
Mi-am lasat capul pe spate iar in minte mi-a aparut imaginea lui Santiago.
Am tresarit si m-am ridicat in picioare,amintindu-mi ce facusem.M-am luat cu mainile de cap si am inceput sa plang.
-Trebuie s-sa i-iesim de a-aici am spus printre suspine si am incercat sa ma calmez.
Numai suportam sa stau in padurea unde omorasem pe cineva,chiar daca a fost in legitima aparare.

Am ramas perplexa uitandu-ma la Eveline si nu stiam ce a patit. Am stat cateva secunde uitandu-ma la ea cum plange apoi am putut sa imi dau seama ca si-a amintit din nou ce se intampla. Nu stiam ce pot sa ii zic,dar totusi am incercat sa o calmez:
"Nu e vina ta!"
Aceasta suspina,se pare ca nu avea sa uite foarte curand. Intr-un fel e normal,fiindca acest lucru nu poate fi uitat foarte usor,dar...pana la urma o facuse sa se apere pe ea,pe mine. Am imbratisat-o spunandu-i ca totul este bine. S-a mai linistit putin,insa se pare ca nu indeajuns.
"Bine,plecam!",am reusit eu sa rostesc lent si bland sperand sa se mai calmeze.
In acel moment am iesit din Padurea Interzisa si nu stiam cand Eveline se va mai intoarce aici.

TOPIC CLOSED.