Surprize de Craciun

[Ema Snow]

M-am uitat incurcata. Ce Dumnezeu? Mintea mea parea sa proceseze cu greu ce se intampla.
Blaine disparu intr-o clipa pe usa, prea repede ca sa mai auda " Stai"-ul meu.
Mi-am concentrat gandurile si m-am rugat sa nimeresc din prima.
" - Accio cartea lui Blaine"
Cartea aparu din spatele mesei de la caserie. Am prins-o si m-am indreptat spre vanzator. I-am lasat 10 galeoni pe piept.
" - Nu ai vreun drept sa jignesti, stii asta?"
Nu am mai asteptat raspunsul lui. Am zbughit-o pe usa.
Era prea tarziu, nicio urma de el.
" - Blaine? Blaine!"
Am strans bine cartea in maini. Unde era? Cum il puteam gasi mai repede? Era bine?
Am oftat si m-am indreptat spre gangul dintre librarie si cladirea de langa. Am lasat cu grija cartea pe o cutie curata si m-am transformat. Era pentru a doua oara cand imi foloseam abilitatea. Era un pericol, stiam asta, dar nu-mi pasa. Mi-am intins aripile, de parca statusem prea mult intr-o cusca.
M-am lansat in aer si am luat delicat cartea cu ghearele. O tinem usor, dar ferm, ca sa nu-mi scape.
Am inceput sa-l caut din zbor. M-am asigurat ca nimeni nu ar fi intrat la banuieli. Adica... pana la urma ce ar vedea? O bufnita alba, micuta, cu o carte in gheare. Si? Nu era ceva anormal in lumea vrajitorilor. Puteam prea bine sa fiu o bufnita de posta.
Destul de departe, intr-un spatiu deschis, dar pustiu, m-am decis sa ma intorc. Nu il gasisem.
Dar mi-a atras atentia. Forma neagra de jos, silueta ce se ivea pe zapada alba din jur. M-am apropiat. Era un lup cu cicatrici. Imi erau cunoscute... Blaine?
Am planat deasupra sa si am lasat cartea sa alunece spre baza unui copac. Era un loc ferit de zapada acolo. Cartea avea sa fie in siguranta.
M-am asezat pe cea mai apropiata ramura, sa fiu vizibvila, si am privit staruitor lupul, drept in ochi, asa cum bufnitele fac adesea.

[Misha Darren Collins]

• Se transformase înapoi într-un lup ºi fugea din nou, când se opri ºi vãzu bufniþa albã prima. Apoi privirile i se oprirã pe carte ºi apoi înapoi la bufniþã ºi fãcu conexiunile necesare. Se dãdu câþiva paºi în spate, cu urechile date înapoi ºi se uitã la zãpadã, pãrând cã se încruntã, cicatricile accentuându-se pe blana neagrã, ieºind în evidenþã puternic. Simþi cum toatã furia dispãrea - pentru puþin timp, era sigur - ºi cum... cum devenea calm, brusc, dar trist pentru cã fusese ca un idiot ºi se simþea jignit încã de cãtre vânzãtor.
  
  Se transformã înapoi în forma sa umanã ºi merse încet pânã la carte, pe care o ridicã ºi apoi se uitã în sus, înapoi la bufniþã. La Ema, de fapt. ªtia cã era Ema dupã privire ºi pentru cã avea miros uman, pe care-l simþise în forma de lup. Se dãdu câþiva paºi în spate ºi se lovi cu spatele de un alt copac, apoi alunecã la baza acestuia, lãsând cartea sã cadã pe zãpadã lângã el. Nu trebuise sã-ºi piardã cumpãtul în asemenea hal, sã fie un asemenea idiot, tâmpit ºi toate adjectivele tâmpite.
  
  - La dracu', Blaine, de ce þi-ai pierdut cumpãtul? Ai fost un idiot ºi un tâmpit ºi pentru numele lui Isus Hristos pe o prãjiturã, l-ai Împietrit pe vânzãtor în ultimul hal, Blaine, ce naiba...
  
  Auzi câteva strigãte ºi se uitã în sus, apoi sãri în picioare, uitându-se la vânzãtorul care fugea înspre el, urmat de câteva persoane în pelerine. Înºfãcã cartea ºi fugi în direcþia opusã, transformându-se înapoi într-un lup, cu cartea în bot. Se împiedicã ºi se rostogoli pe zãpadã, iar cartea îi cãzu la câþiva metri în direcþia din care vânzãtorul ºi cei cu pelerine veneau. Încercã sã ajungã la aceasta, dar se feri la timp de o vrajã ce trebuia sã-l împietreascã ºi alergã mai departe, înainte de a sãri peste niºte cutii ºi de a se ghemui la baza acestora, pe o alee întunecatã, cu ochii închiºi, sperând sã nu fie descoperit. ªtia cã nu trebuise sã fugã, ci trebuise sã rãmânã ºi sã dea explicaþii, dar... instinctul îi spusese asta, iar acesta nu era niciodatã greºit.
  
  

[Ema Snow]

Am sarit cu aripile deschise numai ca sa aterizez in picioare, imediat dupa transformare.
Mi-am scos bagheta in timp ce alergam spre locul unde era Blaine. Am avut grija sa ma pozitionez cumva intre el si multime, dar nu prea aproape de cutii, sa nu demasc locatia sa in cazul in care oamenii nu ar fi vazut-o.
" - Protego!" am strigat la timp, vraja atintita spre mine destramandu-se intr-un milion de picatele de lumina.
Am strans si mai tare bagheta.
" - Stati asa, oamenilor. Expelliarmus! Ascultati... Expelliarmus! La naiba! Vreti sa nu mai atacati si sa ascultati?" am tipat nervoasa la ei.
" - Ce vrei?" ma intreba barbatul de la librarie. " Realizezi ca aproape m-a omorat?"
" - Te-a omorat pe naiba! Pari destul de viu pentru mine!"
" - Aproape ca m-a omorat"
" - Te-a impietrit! Asta nu e moarte, dar daca ti-o doresti asa mult, te pot ajuta!"
Stiam ca mint, nu as fi putut vreodata sa fac asta. Dar speram doar ca vocea mea deja ragusita de la atata urlat sa-i convinga, sa mascheze minciuna.
Vanzatorul doar imi arunca o privire mortala, satula, si am fost sigura ca a fost insotita de o injuratura in gand.
" - Bun... Multumesc pentru atentie."
Nu am renuntat la scut, dar am lasat bagheta usor mai jos.
" - Ce aveti cu el? O zi proasta poate transforma pe oricine."
" - Ai vazut cum a vrut cartea aia?" reactiona barbatul.
" - Dumneavoastra l-ati refuzat intr-un mod nu prea politicos. L-ati acuzat ca a furat, pentru numele lui Dumnezeu!"
Nu ma intelegeau. Simteam asta, vedeam asta chiar si din statica lor. Am oftat prudent. Nu doream sa le dau satisfactie.
" - Va rog..." am soptit. " Intelegeti ca si dumneavoastra ati gresit si lasati-l in pace. E perioada sarbatorilor!"