Dirty Hands

[Fantine Tholomyes]

Mergea incet pe drumul bine cunoscut, ghidata doar de amintiri si sentimente..
Era ca o somnambula care hoinarea prin vise...ca un inger diafan cu aripi de argint si chip de lumina, un inger strain, prea diferit pentru acea lume, adus in acel loc si in acel moment de izbeliste pentru a schimba viata in esenta.
Fulgii care ii cadeau delicat pe parul de jaratec deveneau in ochii fetei niste mici binecuvantari preschimbate in speranta pufoasa si neprihanita.
Inainta prin intunericul rece imbibat intr-o ceata verzuie densa care parea un val intunecat ce voia sa o opreasca...
Isi amintea de promenadele nocturne alaturi de tatal sau, sub clar de luna, invaluiti in magia divina a noptilor de vara.
Acum era diferit, caldura fina a noptilor era preschimbata in fiorul de greata al iernii, iar camaradul sau iubit de care il numea "tata" luase forma singuratatii ce o veghea de undeva de sus, mult mai prietenoasa de asta data, mai familiara ca oricand.
Simtea in preajma ei o prezenta atat de draga si iubita incat isi zise ca isi iesise din minti, ca singuratatea ii inghitise atat ratuinea cat si simturile normale omenesti.Parea atat de aproape si atat de putenica de parca era era reala.Asemeni Soimului de lumina, daruitoare de nadejde, ii crea o senzatie de deja-vu ...
Nu intalni nici vina transformata in norul violet de cerneala, nici frica cu chip insangerat, si nici macar speranta in rochie de lumina, cu luciri diafane, timide...
Era libera, mai libera ca niciodata, iar odata cu sentimentul libertarii crestea si frecventa batailor inimii sale, era ingrijorata ca ceva ar putea merge aiurea..
Inima i se opri in loc cand isi dadu seama ca ajunse tocmai la rascrucea de drumuri, iar cativa metri o desparteau de locul din "visul real"...

[Colin Hawkeye Rovson]

• Simturile lui erau intinse peste tot, fortate sa fie sensibile. Pregatite sa capteze ceva. Orice ar fi indicat un pericol. Nu conta in ce forma. Statea ca pe ace, cu mana leganandu-se mereu spre buzunarul in care avea bagheta, gata sa ridice scuturi la nevoie. Urechile ignorau bazaitul cu care deja se obisnuisera, atente sa auda pasi straini. Privirea albastra i se intorcea mereu si mereu, cercetand imprejurimile. Incerca sa simta orice nu era la locul natural. Atat fizic, cat si energetic, sufleteste. Se putea dovedi dificil, dar nici ca se arata prea preocupat de cat de greu era. Atata timp cat nu se intampla nimic, era de bine. Isi putea conserva energia pentru ceea ce stia ca va urma negresit. Spera doar ca avea sa se insele si ca baia de sange nu se va revarsa pana la rasaritul soarelui, gata sa umfle pamantul inghetat cu durerea sa. Nu mai vroia sa vada masacrul vietii. Ii era suficient si stia ca va mai avea parte de scenele sfasietoare de-a lungul vietii. Pana la urma, el avea o misiune. Iar altele vor urma, fie ca vor fi alaturi de Fantine sau nu. Avea propriile lui ganduri negre si propriile razbunari pe care le ingropa in bunatate. Va face tot posibilul ca sa nu lase lacomia si ura lumii sa-l transforme. Ar fi pacat.
  Pe jumatate atent la imprejurimile lor, pe jumatate cufundat in ganduri, abia daca observa ca se apropia periculos de mult de Cercetasa. Ramase locului, cascand ochii spre intersectia din fata. La naiba! Era in plin teren descoperit. Daca fata se intorcea acum... Se uita in jur, disperat sa gaseasca ceva. Si reusi, cu pasi grabiti de pisica, sa se strecoare in spatele unui nuc batran, ferindu-se de privirile curioase.
  Inca putin... Inca putin si baghetele se vor ridica in lupta, ca sabii faurite in suflul de foc al dragonilor.
  

[Fantine Tholomyes]

Cand doar un pas o mai despartea de usa impunatoare de lemn putrezit si patat de ploi, cu maner rugenit, auzi voci sipotitoate ca ecouri surde si reci, reverand in incapera si facandu-i fiori pe sira spinarii. Realiza inca nesigura si nelamurita ca era aproape de un fapt implinit, care chiar daca avea sa o faca sa sufere pe ea, ii facea in acelasi timp fericiti pe altii.Ii mai bantuia coridoarele creierului amintirea baiatului cu ochi de ocean si par ciufulit de smoala, cu chip vesel si zambet senin, slabanog si frumos.Gandurile o chinuiau si deveneau un acid arzator, o arma mult prea dura de autodistrugere.
Nu stia cum ar fi fost mai bine sa actioneze.Lupul din ea cerea libertate, iar ceva de sus ii spunea sa nu-si incercerce norocul.
Se gandea la foile ce i le daduse Colin si le scoase din buzunarul hanoracului mai mult din reflex decat din necesitate.Aveau si ele locul lor, doar ca mai tarziu !Se multumi doar sa le priveascacateva secunde si sa le ascunda in acelasi buzunar.Incerca sa is creeze un mic plan, insa nu stia cum ar putea actiona in acele imprejurimi.Avea mai mult ca niciodata nevoie de ajutotul lui.Incerca sa nu se gandeasca ca el nu era acolo si ca poate nu il va mai vedea niciodata…Si iarasi isi arunca gandurile spre lupul roscat.Stia ca in el se ascundea adevarata ei putere, cea mai rationala metoda era sa actioneze exact asa, sa se transforme.
Ii scapase insa un mic detaliu care sigur era de maxima importanta.Puterea ei era « valabila » atata timp cat se compara cu cea a simplilor magicieni…Si daca cei trei erau ca ea !? Gandul, la inceput fara nici o importanta paru sa o conduca spre o concluzie stranie. « Si ce daca era o razbunare toata povestea Lupilor ? Daca exista o poveste care sa deschida toate lacatele intrebarilor ?Daca era vorba de un ritual dubios ? »
Se cutremura cand si dadu seama de timpul pierdut aiurea in noianul de ganduri, dar mai ales cand descoperi o voce care se apropia tot mai mult de locul in care era ea :
« Avem oaspeti ! »
Lupi!Lupi.Sigur lupi!...Mirosul, el era cel care o daduse de gol !Mirosul de lup simtit de un altul ca ea !

[Colin Hawkeye Rovson]

• Intregul sau corp se incorda atunci cand vazu usa. Era ceva de rau augur... Nu-i placea. Nici lemnul putrezit, decorat pe alocuri cu mucegai si pete de umezeala, nici locatia ca atare. Ii trimitea fiori pe sirea spinarii. Il facea sa fie tensionat, nervos. Presimtea ca va tresari la cel mai mic sunet. I se facuse frig. In interior si in exterior. Mai lipsea un vertij si senzatia de greata si avea setul complet.
  Isi stranse mainile in pumni si le relaxa, in mod repetat, incercand sa le incalzeasca. Degetele lui se prinsera sigure in jurul baghetei, pregatite sa ridice. In mintea lui se gandea, din nou, la mai multe lucruri de o data. Relua iar si iar o lista de vraji ce i-ar putea ajuta, era atent la miscarile Fantinei, ignora bazaitul din urechi, lucra la intregul puzzle reprezentat de situatie si isi facea cateva griji in privinta frigului. Poate ca trebuia sa fie ceva mai atent, insa adrenalina ce incepuse sa fie pompata in sistem amortea senzatiile fizice. Era destul de sigur ca cineva iar putea da un pumn si nu ar simti prea multa durere. Se intreba de ce Fantine doar sta acolo. De ce nu facea ceva? Care era planul ei, de fapt?
  Ceva se misca in linia periferica stanga, iar Hawk o prinse cu coada ochiului. Isi intoarse automat privirea. Mari, blanosi, maraitori, impunatori si al naibii de coltosi. Il preocupa in deosebit silueta ce se profila. Isi dori sa urle un avertisment spre Fantine, dar stia ca ar fi fost oricum prea tarziu. Fusese deja descoperita. Mintea lui o lua la goana. Avea nevoie de o solutie logica. Daca iesea acum la iveala, atunci asul din maneca pe care Cercetasa il avea, desi probabil nu era constienta de asta, se pierdea. Ceea ce ar fi naspa, mai ales daca lucrurile aveau sa se infunde. Se lasa mai mult la pamant, ferm hotarat sa vada mai intai cum evoluau lucrurile. Va sta ascuns cat mai mult posibil.
  

[Fantine Tholomyes]

Mainile incepura sa-i tremure iar degetele ii inghetara pe foaia si mai rece...
Ochii ii erau pironiti pe trei corpuri masive straine dar oarecum familiare, comune.Se simtea una de-a lor, insa in acelasi timp ii vedea ca pe niste dusmani de moarte.Pentru prima data simtea acel sentiment cu totul strain.Se simtea altfel decat ceilalti ai ei.Nu is putea explica cum se facea ca acum se simtea un inamic in fata celor ca ea.Exista o ura ascunsa intre ei, care nu ar fi trebuit deloc sa existe acolo.Le curgeaa prin vene acelasi sange, batea in ei aceeasi inima ce pomba foc in locul sangelui.
Privi cerul care nu voia deloc sa-i ofere speranta, ramanea la fel de sumbru si pustiit, de un gri ucigator...
Stia ca lupta era la doar un pas de ea, insa nu voia nici o graba, incercand cat de multsa indeparteze momentul.Si ii trecu deodata acelasi gand sumbru: "Doar nu credeai ca va fi usor?"...Exact atunci isi dadu seala ca acea scena ce i-o jucase lui Colin nu fusese decat un moft al ei, iar sufletul ei alerga inca dupa schimbare...
Blanile fumurii si de taciune inaintau usor dar sigur.Se ascundea insa in mersul lor o ezitare, iar totul era altfel dacat cum ar fi trebuit sa fie cu adevarat.Se ascundea o amenintare vizibila, insa oprita parca de o forta, limitata de o anumita "regula".Exista o piedica ce nu putea si incalcata si parca ea trbuia sa fie cea care sa elimine bariera,.Simtea privirile care ii cereau ceva, insa nu putea nicidecum sa inteleaga ce ii scapase.Se vedea oarecum superioara in fata lor, chiar si in acele imprejurari vitrege, simtea ca ea putea schimba totul.O farama de ezitare din partea celor trei...
Nu putea pricepe unde era deznodamantul.Avea in fata trei lupi impunatori, mult mai mari chiar si decat varcolacul Fantine, ea era inca o fiinta umana, o faptura firava si plapanda cu totul diferita de cele trei creaturi.
Si daca aici se ascundea misterul? Daca asta era motivul ezitrii? Daca lupta putea incepe doar intre creaturi de acelasi sange, fara discriminari?...
Daa!Asta era! ii trecu gandul prin minte ca o strafulgerare.O lupta nu se putea da decat intre creaturi cu puteri egale, cu posibilitati asemenea!
Trebuia sa fie ca ei!Trebuia sa se transforme, astfel putand da frau liber unei lupte inca necunoscute.
Si ce era daca refuza?Doar nu putea exista nici o lupta atata timp cat nu avea loc "egalarea fortelor"!

[Colin Hawkeye Rovson]

• Incerca sa faca tot ce ii statea in putere de a ramane locului. Chiar si fizic. Se vazu nevoit sa apuce pamantul, sapand inconstient cu degetele in solidul cleios, de parca asta i-ar fi rezolvat problemele. Tremura, desi nu stia daca era frig sau emotie. Incerca sa se gandeasca la lucruri mai abstracte. Dar ii veni greu si in final se dovedi imposibil. Nu putea sa se miste acum. Nu putea sa intervina. Si trebuia sa priceapa asta si corpul sau si sa nu-i mai dea ghes sa sara si sa se puna in fata Fantinei, asa cum facuse cu atatea ore inainte, in fata lupului ce-i mutilase mana.
  Incerca sa se controleze. Daca nu era atent, respiratiile aveau sa devina galagioase, inima de asemenea. Putea sa puna pariu ca nu era o problema pentru cei trei lupi sa identifice locul in care se afla Hawk. Incerca sa devina matematic. Asta il facea mereu de gheata.
  Daca urma o lupta, atunci avea sa nu fie una corecta. Chiar daca Fantine era puternica ca si lup, nu stia daca fata va reusi sa reziste impotriva a altora trei. Cat ea s-ar ocupa de unul, altul ar putea sa atace din lateral. Era de-a dreptul marlanesc si mai mult decat josnic, dar era posibil. I-ar fi placut sa faca si el ceva. Sa poate sa se transforme. Acum, parca si forma de animag a Emei i se parea avantajoasa. Ce conta o bufnita pentru un lup? Cu ce putea sa invinga? Dar ar avea de partea lui instincte si simturi acum amortite, prizoniere in forma umana. In sangele cald, in trupul slab. Mintea era singura lui arma. Sau cel putin asa credea, desi incepea sa se indoiasca. Mintea lui nu rezistase atunci cand cea a Fantinei se alaturase. Incerca sa nu se gandeasca. Din nou. Si isi fixa privirea pe lupi, inca asteptand.
  

[Fantine Tholomyes]

Nu era sigura pe de ceea ce trebuia sa faca, si ameteala si durere de cap incepu sa ii cuprinda mintea in catuse de otel.
Ea, fetita sensibila si firava, era acum o punte intre doua realitati, ea avea sa faca legatura dintre pace, daca mai putea fi numita astfel, si razboi...
Devenea scateia care avea sa dea nastere unei lupte in locul unui foc de proportii...
Incerca cat mai putea sa se concentreze, cu toate cu nu prea ii reusea, iar ceata neagra ce ii invalui capul devenea tot mai densa si mai densa...
Nu se mai putea retrage, nici de cum!Venise acolo pentru o misiune, riscase prea mult pentru a da inapoi tocmai atunci, cand era atat de aproape de telul ei, sau mai degraba de moarte...Se facuse prea multa vasare de sange, prea multe lacrimi si o fusese inghitita o viata de om, chiar daca vinovat.Plus la asta mai erau si sufletele destramate, si inimile franse, si lacrimile curse...
Ramanea o singura solutie: sa-si cheme focul, sa inceapa lupta!
Isi stranse pumnii si penetra intr-o secunda, care dura cat o eternetate, in cealalta lume, lumea simtita de sub o blana de foc..Din multimea de transformari asta fussese ce mai spectaculoasa.O simtise altfel, detasata parca de corpul ei, nedorita.Simtea cum o crusta de piele fina e crapata de puterea cu care curgea focul...Lupul isi facuse aparitia invaluit in splendoare!
Cei trei erau impunatori in fata ei si sigur puternici.Simtea ca sub blana lor e cenusa se ascundea un foc de o mie de ori mai fierbinte decat al ei..Sau poate nu...De fapt: de unde venea focul acela?Era puterea si forta sau iubirea si bunatatea( care i-ar fi adus o victorie sigura)!?
Anume la intrebarea asta avea sa isi raspunda in urmatoarele clipe.
Ii ramase doar speranta clasica ca Iubirea va salva totul!

[Colin Hawkeye Rovson]

• Era unul din cele mai superbe lucruri pe care le vazuse vreodata. Nu era prima oara cand o vedea pe Fantine transformandu-se, dar sigur avea sa tina minte asta.
  In clipa ce urma miracolului, semnalul lui Colin se ridica in vazduh. Maraielile celor trei lupi strabatura zona, impunand respect, emanand putere. Asta era razboiul pe care nu doreau sa-l piarda. Iar transformarea Fantinei fusese intr-adevar clipa pe care o asteptase tanarul atat de tensionat. Se ridica in picioare, flexandu-si mana cu bagheta. Insa ramase ascuns. Vantul adia usor de undeva din fata, iar asta insemna ca mirosul sau era temporar ascuns. Nu o sa piarda ocazia. Cu cat stiau cei trei -si chiar si Fantine- mai tarziu de prezenta lui, cu atat mai bine. Daca avea ocazia sa-i deruteze putin, atunci exact asta o sa faca. O sa faca orice le poate aduce un avantaj.
  Hawkeye isi inchise o clipa ochii si rupse vraja care il anunta de prezenta Fantinei. Nu mai avea nevoie de ea acum ca stia unde era fata. In schimb, folosi energia ramasa pentru urmatoarea sa miscare. Incerca sa coboare cu mintea in adancul sufletului sau, spre sfera luminoasa de magie ce se gasea in radacinile sale. Incerca sa ia de acolo energia de care avea nevoie, puterea care ii va asigura durabilitatea. Simti aproape instantaneu fluxul de energie ce-i trecea acum prin sange, clocotind sa fie folosita. Nu ezita. Isi ridica bagheta si, fara sa mai zica vreun cuvant, o singura scanteie de lumina tasni. Se aseza pe blana Fantinei, destramandu-se in raulete de lumina si ajungand sa ramana ca picaturi stralucitoare de roua printre firele de blana. Era un scut. Un scut nu prea vizibil, dar un scut fara doar si poate.
  Hawkeye isi pregati iar bagheta, urmarind cu atentie fiecare lup, pregatit sa atace cand situatia o cerea.
  

[Fantine Tholomyes]

Simtea cum forta sa crestea odata cu tensiunea, imbibata parca in carnea ei, in gandurile sale, in inima si suflet, in ochii in care se zbuciuma marea...
O atingere fina aparuta de nicaieri incepu sa se astearna pe suprafara de blana moale si roscovana, ca o binecuvantare.Isi imagina ca puterea toata secase in corpurile celor trei si se scurse ca prin minune in corpul ei, facand-o tot mai puternica si mai sigura de ceea ce face.Simtea ca Legea Atractiei chiar functiona si nu era doar o inventie patetica...Atragea puterea si suflul sperantei ca un magnet, crezand ca speranta era cea care ii oferise parca o pelerina invizibila ce diminua frica si facea puterea sa creasca din ce in ce mai mult.
Ca in filmele de actiune Incuoate dupa care era inebunita in copilarie, cand dusmanul se apropie ca o cobra gata de atac, asa se intampla si cu ea.Se simtea incercuita si nu mai avea peretele din spate, care sa o apere de vre-un atatc neprevazut.
De mica, era la fel de retrasa si nu intra in contact cu nimeni.Ii era frica de fetele necunoscute, cu toate ca le zambea binevoitor vrand parca sa diminueze o posibila ura a lor pentru ea...Era absurda idee urei purtate unui copil nevinovat, pe care ea si-o formase si o facea tot mai clara pe zi ce trecea, ajungand sa devina o piedica, o bariera intre ea si lumea normala. Parintii ei chiar si de psiholog ajutati nu putura sa inlature acea retragere si absenta a dorintei de socializare.Ramanea o singuratica cand era cu ceilalti copii straini, pe cand acasa era sufletul familiei.La gradinita era numita "Ciudata", pentru un adevarat lucru straniu.
Peretele...
Se aseza mereu cu spatele la peretele sau din curte pentru a evita posibile atacuri din spate, simtind ca e inconjurata de dusmani...Voia peretele aceal mereu acolo, protector, si sigur!
Nu astepta atacul fatis al unuia din lupi, ci sari ea, cu multa incredere, nestiind daca se arunca in fata mortii sau a castigului...

[Colin Hawkeye Rovson]

• Imaginea nepamanteana a unui dragon de lumina, ingropata undeva in amintiri vechi ale Soimeanului, isi facu prezenta in mintea baiatului. Mare, furios, stralucitor, letal, dar gratios si cat se poate de rece. Asta fusese candva salvarea lui. O vraja menita sa distruga si sa apere, mult mai simpla in esenta decat un patronus. De indata ce s-a gandit la asta, cuvintele ii parasira buzele inainte sa constientizeze.
  " Hǣðstapa leothell" sopti el.
  Insa, spre surprinderea lui, dragonul din scantei de foc iesi sub forma unui lup. Era destul de sigur ca isi gresise intentiile, dar ignora gandul. Lup, dragon, principiul era acelasi. Nu vedea de ce nu l-ar putea folosi. O zari pe Fantine atacand, iar el facu exact acelasi lucru. Fantasma vrajii lui se proiecta in cel mai apropiat lup, trantindu-l la pamant. Doar ca asta ii atrase atentia asupra lui Hawkeye. Baiatul inghiti in sec, dar isi stranse mana in jurul baghetei in timp ce se incapatana sa ramana pe loc. Cercetasa va trebui momentan sa se descurce cu doi lupi. Se ruga doar ca Fantine sa reziste suficient de mult incat el sa termine cu patrupedul din fata lui.
  Doua lupte se dadeau brusc in acelasi timp, insa cea dintre om si lup parea lipsita de importanta, caci nimeni nu isi mai intoarse atentia. Hawkeye arunca vraja dupa vraja, uneori nimerind, alteori ratand marele lup. Se dadea treptat inapoi, incercand sa puna cat mai mult spatiu intre lupta lor si cea a celorlalti trei. Asta se dovedi o idee putin cam proasta. Colin se impiedica in radacinile iesite ale unui copac si pica pe spate, ridicandu-si mainile instinctiv pentru a se apara. Muscatura veni instantaneu, iar timpul paru sa inghete, suspendandu-l intr-o clipa infinita. Niciun sunet nu-i scapa, desi fata lui se contorsiona in durere. Isi ridica bagheta si lovi lupul in piept, profitand de pozitia ciudata. Cu o alta vraja, il azvarli intr-o parte, privindu-l un moment lung. Cum lupul nu se misca, Hawk isi indrepta atentia spre propriul picior. Sangele imbiba repede materialul blugilor, dar el se grabi sa revina la scena initiala, schiopatand spre linia copacilor.