Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri

1 2 3 4 5 Next »

/ Dirty Hands

Trenul se opri brusc, scuturand-o zdravan, sau poate era doar o mica pedeapsa pentru curiozitatea ei, pentru faptul ca isi bagase nasul in amintirile altcuiva.Acum nu mai era nici o gara, nici un peron, nici o holograma...
Isi dadu seama ca peronul 18 era doar o statie a anilor baiatului, o statie in caare asteptase trenul amintirilor straine, trenul amintirilor lui Colin.Nu putea gasi printre toate experientele traite, una asemanatoare!
Era la fel o magie, insa una cu totul neobisnuita, de care se minuna cu fiecare clipa ce trecea.Impartasea o fericire inexplicabila, amestecata cu vina neagra si arzatoare.Fericirea aceea pe care sigur o simtea si Colin, era o masca a iubirii, a unei iubiri imposibile, dar dureros de frumoase.Vina era ca o vipera ce ii otravea firul de speranta invaluit in aura tesuta din fericire.
Ii era rusine pentru fericirea aceea, devenea o profitoate, o lasa, intr-un anumit fel, una care profitase de o incredere pura si care intrase cu forta intr-un suflet strain...
Ce era facut, era facut...Dar nu putea ramane asa pentru totdeauna!
Doar gandul ca ei doi devenisera un tot intreg ii reinvia fluturii ce isi ogoisera dansul, odata cu vorbele dureroase din seara in pestera.Acum erau mai zbuciumati ca niciodata, zvarcolinduse in cel mai splendid dans, dansul iubirii.Stia sigur ca si Colin ii simtea in acel moment, fiind ca un prizonier controlat de niste sentimente straine.
Simtea chemarea baiatului ca o adiere vie, ca o mangaiere, dulce si proaspata.Nu stia cum sa-i raspunda, se simtea in fata unei misiuni prea grea pentru dansa.Se lasa luata de vraja vocii baiatului, purtandu-si gandul spre fiinta lui...Spera sa fie suficient ca el sa o auda...

• Era putin nedumerit. Nu stia daca trebuia sa continue sa-i caute atentia sau daca, din contra, trebuia sa o ignore cu desavarsire. Nu stia ce ajuta mai mult in toata povestea asta.
  Simtea ca poate sa o inteleaga. Toate emotiile ce-i spalau trupul si mintea, in ciuda faptului ca era ale altcuiva, erau la fel de puternice de parca ii apartineau. Se simtea prins in toata filozofia, ametit de abuzul de informatii.
  Se pierdu pe drum. In propriul trup si in propria-i minte, el se pierdu. Nu mai stia ce-i apartinea lui si ce era al Fantinei. Nu mai stia daca tot ce isi aminteste era intr-adevar al sau. Tot calmul si control pe care il avusese cu doar cateva clipe in urma, disparuse complet. Nu stia ce efect o sa aiba asta asupra fetei, dar nici nu mai era capabil sa se gandeasca. Doar era vag constient ca isi pierduse controlul asupra corpului, prelingandu-se pe manerul fotoliului.
  Firul se rupse. Totul era in ceata. Nu mai stia cine era si unde era.
  
  Era intuneric. Era primul lucru pe care il sesizase. Si nu se simtea deloc in siguranta. Parca stia de undeva ca nu ii place intunericul. Dar nu mai stia de ce. Si stia ca nu era singur, desi nu-si dadea seama unde era cealalta prezenta. Pe masura ce se uita in jur, lumea se contura sub ochii lui. La inceput a fost o pestera. Cumva familiara, dar, din nou, nu putea sa-si dea seama de unde o stia. Se uita spre peretele unde putea sa vada ca era scris ceva. Dar nu mai stia sa citeasca. Focul de langa picioarele sale murise demult. Inima incepea sa-i bata mai tare, auzindu-si ritmul sangelui in urechi. Il cuprindea panica. Incet, dar sigur. Se retrase in umbrele pesterii, cautand siguranta.
  In intunericul brusc, un singur scancet sparse linistea.
  

Fantinei incepu sa-i placa "ascunzisul" acela.Se simtea in siguranta - un suflet curat, un suflet sanatos care sa o ocroteasca era tocmai ceea de ce avea nevoie.Ea - o singuratica incurabila, o pesimista jalnica si o ciudata ciudat de ciudata, incepu sa-si mai descopere si un egoism acid ce cuprindea bucata de suflet aciuata in intimitatea unui strain.Incepea sa-si scoata coltii ca o vipera si sa ucida orice suflu de fericire din corpul tinar.Se asemuia unui vampir, care in loc de sange sustragea energia dintr-un corp plin de viata, il epuiza cu simpla prezenta!
Se ura pentru simplul fapt ca se gasea acolo...Ce proasta era!O disperata jalica, o mizerabila flamanda de iubire, cersind-o de la cineva care nici macar nu i-o putea oferi!
Se ura pentru o trezire stupida intr-o dimineata de octombrie!O dimineata care ii hotarase mersul urmatoarelor luni de viata!Ura padurea aceea idioata spre care o manara pasii in dimineata aceea!Ura lupul din ea, dar ii ra dor de el! Isi ura patronusul !Ura soimul de luminaa sidefie! Ura albastrul de pe uniforma stupida! Ura tunelul pe care apucase!Ura visul ce o aduse la Colin.Ura casa aceea ce ii inunda mintea cu amintiri amagitoare!Ura pasarile de foc si creatorul lor! Ura mangaierea fina a mainilor mari si puternice! Ura peronul pe care sosise trenul cu amintiri ! Ura trupul slabanog si al naibii de dragut!
Era razvratita asupra propriei persoane, razvratita asupra a tot ce iube!
Un intuneric de smoala ii aparu in fata ochilor!Era atat de real, insa stia ca e doar o alta inventie tampeasca!Nu mai trebuia sa se amageasca cu poveste de copii mici!

• Era ca o foame constanta ce tragea orice farama de umanitate si de caldura. Mintea lui ratacita realiza ca era cat se poate de daunatoare, dar cumva, tanjea dupa acea prezenta. Tanjea dupa caldura pe care i-o oferea. Si stia, instinctiv, ca exista o legatura cu acea prezenta pe care el o impartea, dar nu-si mai aducea aminte.
  Era doar o creatura, imbibata in apa rece si neagra. Era un ratacitor greu, mult prea incet chiar si pentru propria-i lume. Dar tocmai asta era problema! El nu mai stia care era lumea sa. Sau din ce era formata. Cum arata, cum mirosea, cum se simtea la atingere. Se gandi ca isi prinde genunchii ciudati cu bratele, insa totul era doar o iluzie in mintea sa. Nu mai conta si nici nu credea ca avea sa conteze vreodata. O sa ia totul ca atare. Asa ca isi continua trairile, prinzandu-si genunchii cu bratele si ghemuindu-se in fundul pesterii. Oare asta era lumea lui? Asta era realul? Era realul cel real cu adevarat sau doar realul lui?
  Prezenta reaparu cu o noua intensitate. Mai puternica. Mai violenta. Nu mai vroia. Se baga si mai mult in stanca ce-i acoperea spatele gol, ignorand durerea resimtita. Tristete, amagire, ura, furie... Toate veneau in valuri mari spre el, iar el isi dorea doar sa scape. Sa plece undeva unde era in siguranta. Dar era in siguranta aici. Nu... Oricine mai era acolo cu el, acela trebuia sa plece. Asta era locul lui, nu al altora. Nu trebuia sa-si paraseasca locul.
  Confuz, debusolat, pierdut. Incerca sa priveasca, dar ochii lui nu vazura nimic. Si incerca sa-si imagineze un foc langa, care sa alunge intunericul si frigul. Nici asta nu se intampla.
  " Te rog... Nu-mi face rau"
  Cuvintele razbatura pustiul, insa ceva era schimbat. Aceea nu era vocea unui baiat vesel, optimist si plin de viata. Era vocea unui pierdut, unui om lipsit de orice speranta. Era vocea unui baietel speriat.
  

I se parea ca orice rau care o ameninta semana cu o cobra.Atunci, imaginatia sa colabora cu raul.Il vedea ridicandu-se incet ca o cobra leganandu-si trupul serpuitor, sprijinindu-se pe coada, latindu-si capul, scotand limba si fluturand-o amenintator.Raul, ce purta o masca intunecata o privea fix, cu ochi hipnotici, o fascina si astepta clipa cand avea sa dea atacul fulgerator.Acel ultim atac avea sa-i distruga fericirea si sperana in mici bucatele.Se legana in jurul ei, ca in jurul unei victime ce tipa disperat.Tipatul ei era insasi disperarea...
Acum se gaseau fata in fata, ca pentru o lupta finele, o lupta a binelui si raului.O lupta a intunericului si luminii, a vietii si mortii...
Iar ea...Menirea ei era sa i se impotriveasca, sa-si scoata coltii si sa-i sfartiuce corpul lucios de smoala...

Era prea slaba...

Mai era vocea aceea blanda pe care o iubea la infinit si pe care o ura in acelasi timp-vocea lui Colin care o implora sa-l scape de gandurile sinistre care ii provocau durere, ganduri straine pe care le simtea la fel de puternice ca si cel care le inventase, la fel ca si Fantine...
Il iubea prea mult ca sa mai continuie in felul acela, ca o ipocrita care nu doar intrase cu forta in sufletul lui, dar continua sa-i provoace durere.
"Cols, Cols, incepu ea epuizata, pe un ton sumbru si trist...Cols, scoate-ma de-aici ... Cols, te implor!"
Se ghemui in cel mai indepartat colt sin sufletui baiatului, incercand sa se indeparteze tot mai mult de sufletul lui...Nu voia sa-l faca sa sufere!Delira...
Iarta-ma!
Iarta-ma!
Iartama!

• Nimic nu mai avea sens. Si nu mai exista nimic in-afara de rautatea neagra, pregatita de atac, ce-i rodea energia precum apa ce erodeaza stancile. Si nu mai conta nimic in-afara de durerea surda ce-i cuprindea intreaga fiinta. Incerca sa cheme macar un gand inapoi. Stia doar ca le pierduse candva, dar nu stia unde sa le caute.
  Iar prezenta aceea incepea sa se retraga. Asta in nedumerea. In schimb, cu fiecare pas pe care prezenta il facea mai departe de el, cu atat se marea energia neagra.
  " Cols, Cols" veni o voce epuizata, cumva familiara. Parea distanta. " Cols, scoate-ma de-aici... Cols, te implor!"
  Cols? Ce era Cols? Parea sa fie legat de o amintire draga. Nu, parea sa fie legat de o invalmaseala de amintiri dragi.
  
  Se uita cu ochii inrositi la genunchiul lovit. Cazuse. Alergase prin curte si cazuse. O femeie inalta, delicata, cu parul negru si ochii de un albastru marin se apleca deasupra lui. Avea cel mai dulce zambet si un parfum unic.
  " Haide, Cols, puiule, nu s-a intamplat nimic rau. Vezi?"
  Femeia ridica o bagheta, o atinse de carnea zdrelita, iar, cu cateva scantei, rana disparu.
  
  Cols... Femeia aceea ii spunea asa... O alta imagine ii veni in minte. O tanara roscata ce ii zambea si il striga la fel. Cols... El era Cols... Era o porecla pe care nu multi o foloseau. Majoritatea ii ziceau altfel, desi nu-si amintea.
  Temator, se ridica de la locul sau, stanca din spate urland dupa carnea sa. Trebuia sa o gaseasca pe aceasta roscata, caci acum stia ca ea era prezenta. I se paru ca se misca precum un fulger in interiorul propriului sau suflet.
  Stii ca te voi ierta intotdeauna...
  Nu stia de ce gandise acele cuvinte, dar asa i se parea normal. Se apleca seasupra ei, asa cum facuse femeia bruneta in amintirea lui. Ii atinse fruntea, dand suvitele roscovane la o parte. Isi unii fruntea cu a ei, cautand liniste si siguranta. Ceva paru sa scape din interiorul sau. Si din nou, nu mai stia nimic.
  
  Primul lucru pe care il realiza era faptul ca il durea ingrozitor capul. Statea pe podea, rezemat cu spatele de un fotoliu, intr-o casa necunoscuta, dar cumva stiuta. Se uita in spate, la fata roscata din fotoliu.
  

O liniste mortala se asternu intre cele doua suflete incuiate intr-un singur corp..
Era sigura ca tacerea aceea, nu prea frumoasa, ascundea o mica taina de care ea nu se prinse inca.Inainte simtea orice gand, cat de mic, care bantuia partea de suflet ce ar fi trebuit sa posede intregul corp, partea de suflet a baiatului.Acum insa se schimbase ceva, era altfel, de parca ea cu tot negativismul si cu toata umbra ce o aduse in "noua casa" inghitise orice urma de fericire la fel cum focul inghite tot ce sufla, lasand in urma cenusa.Ea, nu lasase nici macar o mica suflare, de parca ar fi inundat tot corpul acela cu un intuneric negru si strain.
Partea sa de suflet incepea sa devina mai puternica, sa domine, ca si cand se alimenta cu o energie straina, ca si gand ucidea pentru a deveni ma puternica.Ucidea!Da!Ucidea micul firicel de suflet ce ii fusese alaturi mereu, sufletul pe care il iubea cel mai mult, sufletul acela cu nuante albastrui, sidefii, imaculate..
Fluidul albastru care inainte stapanea cochilia aceea in care ea daduse buzana, in care intrase cu forta ca o cotropitoare, murea in fiecare clipa cate putin...
Il simtea...slab, sleit de orice puteri, secat de amintiri...Sufletul lui Colin, epuizat de o schimbare brusca si cu totul neobisnuita, nu rezista...
Trebuia sa faca ceva, macar acum!Dar cum!?
Trebuia sa stabileasca din nou un contact intre ea si parte de suflet a baiatului, pentru a mai putea salva situatia.Isi mana gandurile spre el, voind sa-l trezeasca din amorteala rece in care cazuse prada.Il striga cu gandul, spera sa o auda, macar un ecou, o adiere, oricat de mica!
"Hei!Colin!Colin, ma auzi, mai esti!?Tine-te! Te pot ajuta!"...Cat de neverosimil nu ar fi sunat, trebuia sa incerce, era o ultima salvare.
O reimprospatare, de asta avea nevoie Colin.Chiar daca era peste puterile ei sa o faca, ea care niciodata nu se interesase de viata lui, de trecutul si amntirile sale, trebuia sa scormoneasca in memoria ei, pentru a gasi cele mai mici indicii care l-ar ajuta pe baiat sa "revina".Pana atunci toate intamplarile se invartisera doar in jurul ei: Fantine cea care avea nevoie de un patronus!Fantine cea care nu se poate retine la vederea unei carni fragede de om!Fantine cea neindemanatica ce are nevoie de ajutor peste tot! Fantine cea cu capul in nori!FANTINE CEA CARE E OBLIGATA SA REVINA LA REALITATE!Era sigura ca daca scapau teferi din toata povestea asta cu suflete si amintiri, avea sa se maturizeze, era obligata!Gata cu visarea!Gata cu copilariile!
...Trebuia acum sa inceapa cu elementarul, ca o profesoara intr-o clasa noua...
"Cols, e ok, e ok!" incepu ea, pentru a se linisti in primul rand pe sine. "Colin, eu sunt Fantine!Iti amintesti!Fantine!Claia rosie de par!Ptronusul sidefiu!Soimul de argint!Lupul de..."
Ce tot indruga!? nici macar ea nu se putea dezmetici intr-atatea amintiri, nu tocmai "bolnavul"...Il lua pe Colin ca pe un bolnav care avea nevoie de ajutor.Isi aminti de momentul cand sora sa era bolnava, iar ea facuse pe infirmiera.Isi jucase bine rolul.Acum era din nou nevoie de dansa pe post de vraci!
Ea - o singuratica incurabila, intrase in pierea unui vindecator de singuratate...

• Se uita cu ochi neutri la chipul ala. Nu-l interesa si chiar nu dorea sa-l intereseze. Sau cel putin asa credea. Iar numele ala... Cols... Si mai exista o varianta. Conexiunea se facu destul de repede. Presupuse in final ca il chema Colin, iar lumea ii zicea Cols. Desi inca avea sentimentul ca nu toata lumea. Se incrunta usor si trecu la urmatorul nume. Fantine... Ah! Fanty! Roscovana era Fantine! Bun. Mult mai clar acum. Patronus? Parca avea si el asa ceva. Era un sentiment de bucurie asociat notiunii. Si cumva, era ceva vechi readus la viata. Soimul... Da... Soimul argintiu era patronusul lui. Cumva il pierduse si il readusese. Dar...
  Scrasni din dinti, simtind pur si simplu cum capul sau urla. O singura scanteie de amintire, iar totul veni inapoi in mintea sa. Desigur ca o stia pe pustoaica asta! Si desigur ca isi readusese patronusul, bucatica din fericirea lui! Si desigur ca nu avea timp de asa ceva acum, cand trebuiau sa se grabeasca sa-l ajute pe adevaratul domn Tholomyes. Nu facatura aia ce mai avusese putin si ii omora pe amandoi. Iar toata povestea si 'imparteala' sufleteasca trebuia sa se incheie.
  Hakweye se simtea renascut. Da, corect. Hawkeye. Asa obisnuiau sa-i spuna ceilalti. Ema, Arlin, Juls, Nina, Lexie, Kurt, Dawn, Will... Cu totii. Totul era acolo pentru el sa vada. Cazatura de la sapte ani, Expresul de Hogwarts, prima vizita in Hogsmeade, camera baietilor din anul VI din Turnul Ochilor-de-Soim. Zambi in sinea lui. Toata esenta sa vibra acum in suflet, inlaturand negativismul precum lumina inlatura intunericul. Vibra a putere, a memorii, a viata... Acelasi entuziasm molipsitor si aceeasi incapatanare enervanta. Incerca sa nu striveasca tot ce intalnea in cale. Sa se controleze. Si o cauta pe Fantine, ascunsa undeva in toata lumina asta.
  

Vina aceea care nu era deloc de ordin metafizic sau religios, care nu era nici simpla spaima a existentei in fata absurdului si nici macar un rezultata al infricosarii prin teroare; era ami degraba o idee abstracta care dupa viziunea Fantinei trabuia sa fie acolo doar pentru a-i trezi un sentiment impaciuitor cu un oarecare grad de resemnare, pentru a se sti spovedita pentru gresalele sale.
Se gandea la ziua cand pornise pe drumul ce o aduse pana acolo.O credea pe cea in care venise impreuna cu Colin in casa asta, cand incepuse toata povestea cu suflete calatoare si amintiri straine... adica chiar azi!Dar nu!Era o victima, ucisa de doua fiinte nevinovate, de doi copii:Colin si Fantine!Iar asta insemna ca ziua aceea existase cu mult inainte!
Analiza acum cu o viteza inebunitoare orice amintire alaturi de Colin ... pestera sinistra, tunelul, sala trofeelor, trandafiri albastri, padurea, visul...Toate pareau sa duca intr-un singur punct, pareau sa indice clat un singur moment, o singura zi.O dimineata devreme de octomnbrie, un patronus sidefiu, o prima intalnire...Toate pareau sa indice ziua intalnirii lor, ca si cand aceasta devenea vina a tot ce s-a intamplat, ca o greseala ireparabila.
Nu putea accepta!
Cu Colin simtise viata ca pe cea mai mare bucurie, simtise gustul aventurii si al iubirii.Poate ca erau facuti unul pentru altul, poate ca menirea lor fusese sa-si traiasca viata cautand, descoperind mistere.O Cercetasa si un Soimean: o doza de curaj si inteligenta, inchise acum intr-un singur corp.Si...Si poate nu era atat de rau pana la urma!
Nu se putea amagi, insa, cu gandul acela care ii aduse parca lumina , sau poate trezirea lui Colin si raimprospatarea amintirii fusese pricina luminii ce o invaluia din toate partile.
Acum putea judeca clar, avea mintea lucida si constiinta impacata.Daca existase o metoda prin care invadase in corpul baiatului, trebuia sa existe si o iesire! Sau poate era una si aceeasi: Un sarut! - una alt abuz asupra lui Colin!Daca asta ar fi putut ajuta, nu avea sa ezite nici o secunda, chiar daca i incalca baiatului niste drepturi.
"Cols, trebuie sa ma saruti! Nu pe minee, nu!Pe cea din fotoliu!

• Hawk ramase usor blocat. Un sarut? Ca-n povestile Incuiate cu printese si broscoi? Doar ca acum, situatia lor nu statea deloc asa. Aici era vorba de ceva mult mai profund decat putea vreodata sa atinga o poveste de adormit copiii. Insa, exista o piedica. Colin stia asta. O simtea in adancul fiintei sale. Deoarece loialitatile nu puteau fi dezbinate, iar el nu putea sterge cu buretele o poveste ce inca avea radacini. Nu putea sa vina cu un topor si sa dea lovitura dupa lovitura, ca un sadic si un nemilos.
  Poate ca ar fi fost mai bine daca s-ar fi retras in pustinicie... Se simtea tras din toate partile. Iar el era doar unul. Un simplu baiat care nu putea sa mai faca fata.
  Inca incremenit, procesa iar si iar cuvintele cuvintele Cercetasei. Ii dadea dreptate. Poate ca ar mai fi existat o alte cale de scapare, insa nu mai avea nici timpul, nici energia sa o caute. Toate erau la limita. Insa nu se putu aduse sa se miste. Asa ca se detasa complet. Stia prea bine ca avea nevoie de asta. Sentimentele sale erau impartite in atatea directii, dar toate erau la fel -sau aproape la fel- de puternice. Nu mai putea... Nu mai era capabil sa reschimbe intreaga roata.
  Cauta in interiorul lui 'iesirea' potrivita. Cateva secunde mai tarziu, privea iar in sufrageria micuta si calda a familiei Tholomyes. Hawkeye se ridica pe picioare tremurande si o privi pe fata adormita in fotoliu. Asta era momentul in care sufletele lor se desparteau. Aveau o misiune. Aveau o persoana de gasit. Aveau indicii de pus cap la cap. Si nu mai aveau timp. Mintea lui nu era altceva decat un mare vas gol. Bloca orice amintire, orice gand, orice sentiment. Pastra doar scopul precis si misiunea pe care trebuia sa o indeplineasca. Colin isi rezema mainile de bratul fotoliului si se apleca. Era complet rigid, iar mintea sa alba. Sarutul nu dura in realitate mai mult decat o clipa, dar in gandurile ce il navalira brusc, scapate de sub control, totul parea segment din eternitate. O secunda dureroasa, incarcata de emotie. Insa gasi puterea de a zambi, prelingandu-se cu incetinitorul inapoi pe podea, rezemat de fotoliu.