Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri

1 2 3 4 5 Next »

/ Dirty Hands

Expresia de pe fata baiatului mai ascundea inca o farama de nemultumire provocata de atingereea aceea cu totul neasteptata, insa chipul ii radia a visare.De ce sa-i strice frumusetea de vis? gandea Fantine, asa ca se multumi doar sa-l priveasca in continuare, neputand face mai mult, starea aceea nemateriala nepermitandu-i.Isi lasa intreaga greutate a corpului sa-i cada pe genunchi, luand o pozitie neobisnuita, ca in timpul unei rugaciuni.Isi lasa mainile sa-i cada in poala si astepta cuminte trezirea baiatului...
Nu-si putea explica acest "somn" al baiatului, insa il voia cat mai repede terminat, crezand ca e o prea mare tragere de timp toata treaba aceea si ca toate nu mai puteau continua la fel, tatal sau avea nevoie de ajutor ACUM!
"Colin!Colin!" incerca ea sa-l trezeasca disperata, insa fara efect, asa ca nu se putu abtine la a-i da doua pereshi de palme peste fata visatoare.Stia ca nu-i vor produce decat un alt val de fiori si gadilituri.
Ce faci?A? se trezi o voce revoltata din interiorul ei, care o facu sa inceteze cu chemerea aceea idioata si fara vre-un sens .De ce sa-l deranjeze pe Colin, in fond ce vina si ce treaba are el in toata povestea asta?Nu puteaa sa-i riste viata cu niste povesti idioate in care nici ea nu stia daca mai crede.Trebuia sa intrea in bucata aceea de carne ce zacea in fotoliu si sa-si faca treaba mai departe fara a-si pierde timpul acolo si fara a mai baga pe altii in povestea aceea destul de periculoasa.
Intr-o fractiune de secunda se ridica de la podea, isi faceau efectul "calitatile" acelea lupesti care ii dadeau nu doar energie, dar si o viteza inebunitoare.Cand se vazu fata-n fata cu Fantine cea din fotoliu, curajul isi cam diminua din intensitate, iar nesiguranata incepea incet dar sigur sa-i ia locul.Isi intinse degetele ca un fluid spre "EA cea adevarata", insa o fulgerare dureroasa ii introduse in corp cateva sute de Wolti asa ca mana a i retrase ca arsa, de la locul atingerii. Nu o mai interesa pericolul la care se supuse, nu o mai interea fulgerarea ce ar fi fost una fatala, nu o mai interesa nimic...
Acum ca nu exista o cale de intoarcere, ca nu se realiza nici o conexiune inrea suflet si trup totul era sfarsit.
Vei ramane asa pentru totdeauna, o fantom, asa cum ti-ai dorit! reaparu vocea din interiorul ei plina de ura si sarcasm...

• Era si nu era acolo. Insa, chiar si asa, stia prea bine cum se simtea. Era de parca toate simturile lui veneau cu informatii bubuitoare. Asa ca timpul paru sa-si piarda importanta. Hawkeye se simtea de parca lumea lui devenise cetoasa. Simturile se retrageau in amorteala, iar gandurile deveneau mai tacute. Orice sunet muri, de parca auzul sau fusese cumva afectat. In acelasi timp, propriile respiratii, care continuau sa-si grabeasca ritmul, sunau puternic si aproape violent in capul sau. Se simtea de parca mainile ii tremurau usor, dar incontrolabil. Totul parea ireal si se intamplase in doar cateva secunde - pretioase, importante secunde. Stia ca trebuie sa actioneze. Si inca repede. Dar se simtea complet pierdut.
  Mormai la senzatia ca cineva ii striga numele si aproape ca se scutura de atingerea diafana. Cumva, stia ca nu e timp acum. Ceva... Trebuia sa faca ceva in legatura cu... ceva legat de Fantine Tholomyes... Asta ii trezi in minte un nou sir de amintiri, venind navala peste el dupa clipa de tacere. Si nu ii lua mai mult de o secunda sa realizeze. Se simtea precum un prost. Pentru ca emotia aceea fusese mereu acolo, chiar daca nu-si dadea seama cand incepuse. Insa era sigur ca exista, chiar si atunci cand incercase sa-i explice fetei situatia. Si realiza ca o mintise, desi nu dorise, pe Fantine. Ce-i drept, se mintise singur, incercand sa bage un sentiment pe vina unei infatisari lipsite de putere. I se parea straniu. Pentru ca era absolut sigur de dragostea pe care i-o purta Rosaliei, insa, in acelasi timp, exista acelasi soi de simtiri si pentru altcineva. Si isi dadu seama ca pe Fantine nu o iubea asa cum o iubea pe Ema, de exemplu. Nu. Asta nu mai era grija fraterna. Era cu siguranta mai mult. Si Colin era cu siguranta pierdut, ratacit in niste sentimente pe care probabil nu le intelegea cum se cuvine. Cum era posibil sa iubesti doua persoane in acelasi timp? Nu intelegea...
  Se stramba, simtindu-si muschii urmand comenzile date de minte. Isi deschise ochii, albastrul pierdut in ganduri cetoase. Dar se ridica brusc, facandu-si lumea sa se invarta ametitor pentru cateva clipe. Soimeanul se uita imediat spre fotoliu, vazand fata inca adormita in starea ciudata de captivitate.
  " Fants?" intreba moale, simtind privirea bunicii in ceafa.
  

Daca ar fi fost un anotimp ar fi fost iarna.Necatand la focul din ea, focul ce i se contopise cu picaturile de sange si care ii alerga prin vene, la energia sa de copil mic si la delicatetea ei pura, ar fi ales sa fie o zi de iarna.Nu doar ca iubea frigul, senzatie de care nu se putea bucura la fel ca ceilalti si care ramasese un vis al ei, dar ura focul acela salbatic ce o frigea pana la inima cateodata, dar care o inzestarse cu atea calitati.Iubea fulgii si era inebunita dupa mirosul lor.Un parfum proaspat pe care il asocia culorii albe, pur si limpede.Nu stia daca ceilalti muritori pot simti mirosul acela incredibil, insa era multumita ca macar se putea bucura de iluzia mirosului daca nu de atingerea lor, care se transforma de fiecare data intr-o disparitie neasteptata.Fierbinteala pielii sali ii inghitea la cea mai miac atingere.Credea ca mirosul lor e asemanator celui al frigului si se amagea cu o iluzie cat de mica a senzatie mult dorite de racoare. Ar fi fost iarna, anume iarna, fiindca frigul din sufletul ei, singuratatea care-i era o umbra si retragerea aceea de tot ce apartinea vietii dulci si fragede o transforma intr-o regina a iernii, o regina a disperarii.

Briza aceea de caldura oarba ce i-o aduse Colin cu cateva luni in urma, la prima lor intalnire se evapora tot mai repede si sigur, incat sufletul ei incepu sa danseze de rand cu primii fulgi a-i iernii, intr-o bezna surda, nuda si rece, dureros de rece.Pe sufletul ei se asternu un strat de gheata, insa crusta ce ii acoperea carnea ramase la fel de fierbinte.
Cum putea ea sa vorbeasca de suflet si trup ca un tot intreg cand ele erau bucatite si instrainate, in sensul cel mai direct!"Pe masura ce inaintezi in emotie te apropii de sfarsitul ei, nimic nu te mai poate salva, nu exista decat frmuseti trecatoare" isi aminti ea o vorba veche ce incepuse sa o doara si sa o intunice tot mai mult in disperare.
Statea in mijlocul unui univers strain si pustiu, in care nu isi simtea rostul.Era ca o fantoma ce se lasase asupra unui oras adormit.O fantoma nedorita de nimeni... un intrus!
Cand Colin se ridica de pe podea, intr-un mod degajat, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, in Fantine se trezi parca o noua forta daruitoare de viata!Se napusti asupra lui, fara a o mai da importanta faptului ca nu era decat un nor de praf straveziu, aproape neobservabil.Contactul fi neobisnuit, ca o reincarnare.Isi simtea pieptul tare, la fel ca si mainile,care se napustisera inainte.Era o senzatie pe care nu o mai traise pana atunci, asemanatoare cu momentul in care ti-ai baga degetele intr-o budinca gelatinoasa abia scoasa din frigider.
Se producea o conexiune, una ireal de frumoasa.Una care nu era realizabila cu corpul ei si cu un corp strain.Se gandi ca poate nu era atat de strain pe cat parea, era corpul cu sufletu ce ii dadea speranta, cel pe care il iubea la infinit si langa care ar fi vrut sa traiasca o eternitate.

• Tremura, strabatut de un fior sumbru. Parca cineva tocmai turnase pe el o galeata cu apa rece si il pusese in bataia vantului. I se facu pielea ca de gaina. Hawkeye clipi des, incercand sa-si faca privirea mai clara si sa indeparteze urmele de adormeala din ochii sai. Intre timp, mintea sa ii atragea atentia asupra faptului ca Cercetasa nu ii raspunsese. Si pe langa asta, incepu sa aiba strania senzatie ca e urmarit. O senzatie la cel mai sumbru nivel posibil. De parca cineva i se uita in suflet, conectat la gandurile si memoriile sale.
  Se ridica usor ametit, si, pe jumatate tarsaindu-se, pe jumatate mergand in genunchi, se posta langa fotoliu. Hawk se uita inapoi, cautand cu rapiditate privirea batranei Tholomyes. Incerca sa-i zambeasca asigurator, desi ii iesi cam crispat. Si, intr-o secunda, deveni ferm convins de faptul ca nu putea face asta de fata cu dumneai. Asa ca inventa numai decat o scuza cum ca banuia ce se intampla, dar ca are nevoie de un pat liber ca sa o puna pe Fantine. Dulcea doamna aproba, o ingrijorare induiosatoare in ochi. Insa nu ii zise nimic Soimeanului, disparand pe usa.
  Hawkeye isi intoarse toata atentia asupra Fantinei. Ii verifica pulsul si functiile vitale, asa cum invatase in cartile de medicina. Caldura din pieptul sau, caldura propriei magii, inca fragila in simtire, se revolta intr-o lupta pe care el nu o intelegea. Insa incerca sa se concentreze pe treburile importante. Se trezi destul de surprins sa vada ca totul era cat se poate de normal. Insa ceva o impiedica sa devina constienta. Daca ar fi gasit cauza, Hawkeye era cat se poate de convins ca problema s-ar rezolva. Se intreba daca nu cumva pustoaica nu-l ascultase si nu se grabise sa intre acolo unnde-i era locul atunci cand legatura sa cu exteriorul mental se rupsese. Incerca sa se concentreze asupra prezentei ei, uitandu-se peste umar, deasupra fotoliului, langa el... Insa nu prea il ajuta. Putea sa o simta, mai aproape ca niciodata, insa nu-si dadea seama unde statea.
  " Fantine, serios?" intreba aerul, incercand sa sune mustrator.
  Cumva, vocea sa capatase o tenta de enervare. Si-ar fi dorit sa-si tina magia in loc ca sa nu-l mai distraga cu respingerea aia prosteasca. Ce naiba avea sa respinga?
  

Parca si-ar fi regasit senul vietii, luminata de o forta mistica ce venea din interiorul lui Colin.Simtea ca iubirea ca iubirea crestea si o invaluia intr-un roz divin si inaltator.Boare aceea de primavara ce isi facu loc in interiorul ei crestea cu o viteza inebunitoare, ajungand sa inunde intreaga incapere de miros dulce de flori.
Simtea cum un roz pur imbibat cu miros de crini intra in norul de praf si o facea mai vie, mai "materiala".
Colin era aproape, cautatnd-o.Insemna ca nu mai era singura dfinitiv, ci mai exista macar cineva care o voia alaturi si care isi facea griji pentru ea...
Acum, ca niciodata se simtea superioara lui Colin.Ar fi putut continua cu un sir de glume pe contul baiatului, ascunzanduse sau neraspunzandui, sa faca un joc de-a v-ati ascunselea, insa ceva ii spunea sa nu! Iubirea din ea!Da! Si iar iubirea a triumfat, ca in filmele frumoase!
De ce sa se minta si sa-si ascunda sentimentul , trebuia sa fie sincera macar cu dansa, daca nu si cu Colin.Da, il iubea mai mult ca niciodata si era fericita.Se resemnase cu faptul ca Colin iubea pe altcineva, iar ea ii era doar ca o sora mai mica de care avea grija si pe care o iubea, insa intr-un fel diferit.Resemnarea ii aduse fericirea mult cautata!
"Coliiin!" ii iesi din gat un strigat mic, ca un tipat de fericire. "Credeam ca...caa.." nu voia sa continue fiind prudenta la vorbele sale, nevrand sa provoace un nou viscol in sufletu ei abia mirositor a primavara.
Stia ca el nu o vede, asa ca acum se putea satura sa-l priveasca ca o nebuna, pauza care dura mult prea mult asa ca continua pe acelasi ton, radiind de fericire :
"Sunt aici" si isi intinse mainile pentru a-i atinge fata, stiind ca era cel mai bun mod de a-i demonstra ca era chiar acolo, la doar cativa centimetri de el.
"Colin, nu se produce nici o conexiune...nici unaa..." continua ea fara a-si desprinde mainile de pe fata baiatului, stiind ca el intelese perfect mesajul ei...

• Ii auzi vocea, desi cumva indepartata si neclara, de parca un strat intreg de apa ar fi stat intre ei. Insa simti destul de repede aceeasi atingere ciudata, aproape imateriala, pe fata. Tresari si se retrase putin, desi continua sa simta atingerea. Isi intoarse automat capul si se uita chioras, privirea sa incercand sa se focalizeze pe un chip ce nu era acolo. Se incrunta usor, auzind si restul cuvintelor, ceva mai clare de data asta.
  " Oh..." a fost tot ce a putut spune in cateva secunde de tacere apasatoare.
  Realiza ca asta era cheia spre problema somnului. Fantine care statea pe canapea era doar o cochilie goala. Pentru ca adevarata esenta a Cercetasei se afla acum de cealalta parte a lui.
  Insa mesajul apuca sa se imprime in mintea lui, incet, dar sigur. Eh, asta, era cu siguranta o problema. Se intreba ce ar putea face ca sa refaca o conexiune sigura. Si pe langa asta, il ingrijora gandul la ce s-ar putea intampla daca Fantine statea prea mult in starea actuala. Oare un suflet se putea pierde?
  Cu gandurile inca prinse intr-un proces complicat de a se lumina, Hawkeye nu prea mai acorda atentie luptei din interior. Magia inca se revolta, asemenea unei parti a constientului, insa incepea sa piarda teren. Soimeanul cruta doar un gand in privinta subiectului: poate ca orice era acolo disparea sau poate ca in sfarsit magia sa se luminase si se prinsese ca nu era nimic cu care sa lupte. Indiferent de situatie, continua sa se concentreze in gasirea unei solutii. Insa, in tot acest timp, mica conexiune impotriva careia se dadea lupta lui interioara, instinctiva, devenea tot mai puternica. Nici macar nu realiza ca Fantine parea mult mai aproape, mult mai materiala. Sau faptul ca incepea sa ii simta prezenta intr-un mod mai izbitor. Isi dadu seama, poate prea tarziu, ca brusc nu mai era singur in propria sa minte. Casca ochii, incercand sa delimiteze prezenta ciudata, dar mult prea cunoscuta cu care isi impartea gandurile.
  
  
  

Simtea cum rand pe rand fiecare molecula ce alcatuia materia aceea neobisnuita, norul fluid in care se ascunde sufletul ei incepea sa-si piarda din vigoare, se evapora, iar o amorteala cumplita pe care nu isi imaginase ca ar putea sa o aiba si intr-o astfel de forma, o cuprinse...
Se stingea...
Sufletul ei murea, era prea fragil si neajutorat ca sa mai reziste in acele conditii vitrege.Stia ca nu il mai vedea pe Colin niciodata, ia gandul o distrugea.Incerca sa se tina tare, ca Colin sa nu simt schimbarea brusca, fiindca conexiunea aceea inexplicabila ce se faurise intre ei i-ar fi permis baiatului sa simta orice "ne la locul lui". Incerca sa se poarte absolut normal
pentru a nu-l face si pe el sa sufere, pentru a trece frumos in lumea cealalta, alaturi de fetele ei, alaturi de mama, alaturi de Elene...Voia ca totul sa iasa ca un mic accident, ca timpul, care s-a grabit prea mult sa-si ia vina in mainile sale, iar totul sa ramana ca inainte.Nu voia lacrimi, nici amintiri desarte, voia sa moara decent.Isi aminti de lupta dintre mangustesi cobre. Se simtea o mangusta.Una care avea sa stea linistita pana in momentul sortit, iar apoi in loc sa atace, sa se stinga si sa se inalte. O mangusta imuna la veninul de cobra. Un suflet imun la durere, fiindca totul avea sa se intample atat de usor, asemeni unui vant trecator, asemeni unei ceti de dimineata ce se topeste peste zi...Avea sa fie mai usor dect isi imaginase.Fara durere, fara sange, fara lacrimi...
Nu gasea nici o parere de rau in faptul ca se va stinge.Ceea ce o macina cel mai mult era gandul ca nu-l va mai revedea pe Colin, ca nu va mai simti aripile de fluturi..
Nu mai putea.Rabdase prea mult, mult prea mult.
"Unui caznit Dumnezeu ii iarta pacatele, sa-mi fie iertate si mie "
Se napusti asupra baiatului, ca o Xena intr-o lupta data pe viata si moarte.Iii cuprinse buzele intr-ale ei si le saruta cu foc, ca pentru prima si ultima oara.Buzele i se juca delicat ca manate de un impuls divin, nu isi imaginase ca exista o asemenea placere pamanteana, nu se satura de dansul acela de patimi si simtiri pure, candide.
Cand buzele is e desprinsera la fel de delicat de cele ale baitului, intredeschise de uimire, Fantine se trezi intreaga parca.Simtea ca sufletul ei se transformase in ceva cu totul material, strain, dar atat de familiar....

• Racoarea care acum capatase si o identitate paru sa-i acopere toata fata, mult mai materiala decat de obicei. Si ii lua clipe zdravene ca sa se prinda de traseul urmat pe chipul sau. Nu isi putea explica cum, dar era ferm convins ca stia gandurile Fantinei. De parca le auzea in propria minte, dar cumva era sigur ca nu-i apartineau. Si cand in sfarsit realiza si ce se intampla, corpul lui ingheta intr-o fractiune de secunda. Orice muschi se bloca, respiratia ii ramase in gat, plamanii prinsi intre doua miscari. O voce mica, dar din ce in ce mai galagioasa, incepu sa se revolte in mintea sa. Urla sus si tare ca ceea ce se intampla nu avea niciun sens, niciun fundament si nicio doza de moralitate. Urla ca o furtuna ca asta era incalcarea unei libertati si ca ar trebui sa se arate revoltat. Si poate ca ar fi facut asta, daca ar fi stiut cum sa se miste. Totul... Era prea mult. Era 'atacat' de ganduri ce nu-i apartineau, derutante, si simtea emotii la care nici macar nu ar fi indraznit sa mediteze.
  Se termina intr-un moment suspendat in timp. Hawkeye continua sa fie blocat, uitandu-se inainte cu ochi goi, o expresie derutata intiparita pe chipul sau. Iar prezenta impotriva careia nu mai luptase era acum puternica si foarte... ei bine, foarte prezenta. Timpul isi relua cursul normal, iar Hawkeye se ambala in pozitia ingenuncheata, ametit, obosit, clatinandu-se periculos inainte si inapoi. Isi intinse mana pentru a se prinde de bratul fotoliului si a se tine pe loc. Incerca sa-si scuture capul, dar asta nu se dovedi prea eficient, obtinand in schimb o durere de toata frumusetea.
  " Ok, Cercetaso, cum naiba ai facut asta?" intreba in soapta, cu o voce strangulata, desi in minte cuvintele erau urlate in surprindere si neincredere. Si stia ca de data asta o sa-si primeasca raspunsul, pentru ca o simtea pe fata in propria-i minte.
  

Inchise ochii...Plutea printr-un intuneric pe care nu il vedea dar pe care il simtea ca pe o prezenta vie.La inceput ii placea, fiindca ii dadea voie sa contempleze si sa-si faca rotitele sa mearga, incercand disperat gasind un raspuns la intrebarea: "Ce se mai intampla de data asta?"; mai tarziu incepu sa o irite la fel ca si toata linistea aceea ce-i bazaia in urechi. Ochii i se adaptasera atat de bine cu intunericul, incat, atunci cand lumina puternica izbucni dintr-un punct necunoascul ascuns in fundal, acestia ardeau nebuneste, iritand-o pana la lacrimi...
Era o lumina albastra, foarte familiara, care venea cu mare viteza sprea ea, pana cand se opri, iar de undeva din departare se auzi un sunet inabusit ca o vuitura de tren.Da!Era un tren adevarat, iar cand privi imprejur descoperi o gara - ea mai obisnuita gara la prima vedere insa in care vibra o imensa doza de magia.
Nu se abtinu sa nu intre in tren, care pesemne pentru asta se si oprise, pentra ca ea, Fantine, fata fantoma sa intre.Descoperi cu stupoare ca in locul galagiei, nelipsite in orice tren, se asternea o adiere tesuta din soapte continue. Se trezi imbulzita de o multime de oameni necunoscuti, insa pe care, avea senzatia ca-i mai intlnise.
O inghesuiau, o calcau pe picioare si ii suflau in urechi aceleasi soapte surde.Se chinuia sa inteleaga ce era cu toata aglomeratia aceea de oameni noi si vorbe necunoascute, de informatie si date straine...
...Vedea in fata ochilor un copil mic cu ochi albastri si par ciufulit care alerga printr-o curte verde, verde.Ii placea piciul, mai ales ca avea pe chip ceva atat de cunoscut si familiar.Descoperi ca nu era un baietel tare cuminte, iar artificiile imprastiate peste tot in iarva verde, erau o dovada in acest sens.Ii placea atat de mult aerul acela proaspat si racoros, aducator de ploaie, incat ii venea sa ramana acolo pentru totdeauna, insa totul se destrama iar ea nimeri intr-o camera bine luminata, unde domina un albastru pur ce ii aminti iarasi de ploaie si de mirosul de iarba proaspata din curtea cu baiatul.Zari o biblioteca modesta, ce cuprindea cateva volume impunatoare despre medicina.Din nou un pusti, mai maricel, asezat pe un pat micut pentru dansul,de care statea rezemata o ghitara, delectandu-se cu o lectura captivanta.Era sigur un adolescent ce se confrunta cu problema cresterii rapide, incat ajunse sa nu mai incapa in patul in care doar cu o lun ain urma dormea linistit.Nu ii zarea chipul, insa observa dupa parul ciufulit in acelasi mod ca era pusti din gradina.La fel ca si prima "holograma" se destrama si cea de-a doua.Inaintea ochilor ii aparu un teren de vajthat, mai mic decat cel de la Hogwarts.Se ducea o lupta crancena, cand, deodata linistea si suspansul fu spart de un strigat disperat "Aiden! Nuu" iar in acelasi moment la pamant fu trantit cu forta un baiat cu par castaniu si ten galbui.Isi fracturase o mana....Din nou aceeasi camera vopsita in albastru, acelasi baiat, caeleasi carti de medicina...Simti din spate un zbarnait melodios si dulce, iar cand se intoarse zari un pusti, cantandu-i unei fete blonde si mult mai mari decat dansul, o melodie, la ghitara care era cu cateva minute in urma rezemata de micul pat...Din nou fata ii era aplecata, iar Fantine nu putu nici de data asta sa-i descopere chipul...Doi baieti, unul nalt si slab, cu parul valvoi, pesemne acelasi baiat, imbratisa barbateste, batandu-l cu palma pe spate pe un altul, mult mai micut, spunandu-i un "Bravo, fratioare!"...
Deodata in vartejul de viziuni Fantine se zari pe ea, alaturi de Colin, in Padurea Interzisa, exersand un Patronus.Era prima lor intalnire...Iar apoi in fata i se profila un lup maroniu cu ochi albastri asezat protector in fata unui baiat...iarasi Colin...
Realiza cu stupoare ca era victima intr-o lume necunoascuta, o lume starina, o lume in care Colin era eroul principal.Se simtea ca o intrusa, care avea sa ii curme intimitatea.I se baga cu bocancii in suflet, in sensul cel mai direct!
Nu mai vru sa continuie insirarea de momente, acre erau doar niste amintire la care ea nu trebuia sa fi atenta, nu trebuia sa rascoleasca trecutul altcuiva!Nu avea nici un drept!
Acum cand reusi sa-si alunge din fata ochilor orice urma de amintiri care nu ii apartineau, simti o prezenta straina, era Colin, el simtea atat de aproape, de parca ar fi fost inghesuiti amandoi intr-un singur corp.
Si daca era adevarat!?

• I se paru ciudat ca sirul de amintiri sa-i vine brusc in minte, dar le ignora cu rapiditate, de parca ar fi dat un televizor pe mute.
  Ce simtea era cat se poate de straniu. Nu o vedea, dar putea sa o simta pe Fantine in mintea sa. Ca un licar de scanteie, total straina si nelalocul ei, dar in privinta caruia era sigur. Si era si mai ciudat, pentru ca practiv o vedea pe Fantine langa el, inca asezata in fotoliu. Il speria sa vada acel trup atat de lipsit de energie. Il infricosa in sensul primordial al cuvantului. Il ingrozea, dandu-i fiori pe sira spinarii si trimitandu-l cu gandul la cele mai rele scenarii. Se forta sa se intoarca cu spatele, stiind acum unde sa caute sursa de suflet.
  Isi inchise ochii. Da, putea sa o simta acolo, insa trebuia sa-i atraga atentia. In mod straniu, i se paru o misiune destul de dificila.
  " Fantine... Fantine. Fantine!" incepu sa strige in minte. Nu se mai obosi sa vorbeasca si fizic. Oricum nu l-ar fi ajutat la ceva.
  Incerca sa-si imagineze cum ar arata lucrurile pentru ea. Iar amintirile de mai devreme revenira, iar el le forta sa fie cat mai violente in putere. Cauta in graba o memorie de care sa se prinda, ceva sigur si stabil. Si se opri asupra unei puternice, de cand era copil.
  In camera pustie, mult prea mare si mult prea inalta chiar si pentru cei cinci locuitori ai ei, se afla un singur baiat. Hawkeye incerca sa-si creeze propria perspectiva, actuala, diferita de cea de atunci. Era in primul an la Hogwarts. Statea pe pat, cu umerii cazuti si cu privirea in pamant, cautand resemnare in ceva ce nu gasea. Usa de la dormitor se deschise, iar in camera baietilor de la Ochi-de-Soim intra o Ema mult mai tanara. Hawk observa din nou diferentele infime, dar existente. Aceasta Ema nu avea nici cearcane sub ochi, nici o duritate subtila in privire. Ochii ei, desi nu erau distanti ca in prezent, se umpleau acum cu furie. Observa din nou, cu aceeasi claritate ca si atunci, cum emotiile se schimba pe chipul ei. De la furie la resemnare, apoi la o mila obosita. Cu miscari blande, fata ii intinse o bagheta.
  " Ai mai multa grija data viitoare, Rovson. Nu se stie ce se poate intampla"
  Si in ciuda faptului ca ale sale cuvinte pareau dure si autoritare, vocea Emei reflecta o grija parinteasca. Tanara disparu pe usa, lasandu-l pe baiat in liniste, sa-si studieze bagheta. Iar atunci, Hawk-cel-din-prezent o zari. Era silueta roscovanei, chiar langa usa. Se simtea putin cam prost ca o fortase in amintirea asta. Insa scopul scuza mijloacele.
  " Fantine" spuse din nou, apropiindu-se de ea.