Life makes love look hard

[Bell Evans]

• Îşi privi uşor amuzată tartele cu ciocolată şi caramel, părând nedumerită; în următorul moment însă întinse repede mâna şi luă furculiţa din mâna lui Raizen. Acesta o privi aproape şocat cum îi fură din cartofi, aşa că pe moment nu avu nicio reacţie. Tânăra începu să îi savureze, uitând de propriul mic-dejun.
  
  "-Mm, dar să ştii că sunt chiar foarte buni" remarcă fosta cercetaşă, râzând; mereu avusese problema asta. Murea de poftă de fiecare dată, iar felul în care mânca Raizen nu o ajuta deloc. Îl privi amuzată, sperând să îşi întipărească pentru totdeauna figura lui din acel moment. "Ohh, haide; poţi să-i mănânci tu pe restul. Şi carnea ştii prea bine că nu mă tentează" continuă Bells, fluturând furculiţa goala. Nu luase decât trei sau patru cartofi, cât să-şi astâmpere pofta. Mai luă însă unul, îndreptând furculiţa spre Raizen. Acesta o privi uşor confuz, dar realiză ce încerca să facă şi începu să râdă. "Să ştii că îmi place să te hrănesc..atâta timp cât împarţi cartofii cu mine" chicoti ea.
  
  Îl lăsă în cele din urmă să mănânce singur, întorcându-se la tartele ei; erau geniale - şi asta era puţin spus. O doză bună de zahăr înca de la primele ore ale dimineţii. Era cel mai bun mod de a-şi începe ziua.
  
  Îşi rezemă spatele de spătarul rece al scaunului, continuând să manance încet; îl privi cu blândeţe pe Raizen, chicotind uşor. Acesta îşi ridică aproape instantaneu privirile spre ea, arborând un zambet dulce. Zâmbi la rândul său, neputând să se abţină; era ceva imposibil. Zâmbea doar cand il vedea - când zâmbea şi el simţea că nu mai are stare.
  
  "-Ce vrei sa facem după ce terminăm de mâncat?" întreba el, tăindu-şi o altă bucată de friptură.
  
  Rămase pe gânduri preţ de câteva secunde, după care îşi dădu o palmă peste frunte; tânărul o privi aproape terifiat, însă ea începu să râdă în următorul moment. Uitase cu totul de asta.
  
  "-Ãăă..nu cred ca ţi-am spus; adică sigur nu ţi-am spus, din moment ce nu ne-am întâlnit toată vara" începu ea. Raizen ridică o spranceana, aşteptându-se probabil la cel mai rău. "Mi-am cumpărat un..câine" continuă Bells. "Un labrador, mai exact; acum patru luni. E abia un puiuţ şi astăzi l-am lăsat în camera mea de la castel. Au trecut cam multe ore de când e singur; şi, umm..e el micuţ, dar e în stare să distrugă un arsenal întreg de perne". Tânărul începu să râdă, iar Bell îşi dădu ochii peste cap. Nici nu era prea sigură dacă avea voie cu câini la castel. Dar nu avea cine să îi reproşeze asta, până la urmă. "Deci, ce zici?" întrebă ea, după alte cateva minute de tăcere. "Vii să o cunoşti pe Annie?".
  
  Fu aproape uimită de entuziasmul tânărului când o luă de mână câteva minute mai târziu, ducând-o afară; ieşira în grabă de pe Alee, dispărând într-un vârtej de culori şi senzaţii. De parcă singurul ideal al lui Raizen era să plimbe un pui de labrador. Păcat că nu ştiuse asta mai de mult.
  
  Va urma..