The light is gone

[Ellena R. Howard]

Cap3. Save me but leave me alone!

Alexandra pov.

My life ....

Mirosul din tramvaiul aglomerat imi provoca o greata puternica. Incepeam sa cred ca oamenii astia nu se mai ingrijesc deloc. Cu acest gand si multe altele aud vocea robotului ce spune care este urmatoarea statie. Exact acolo eu trebuia sa ma intalnesc cu cineva si sa fac schimb de valize. Nu eram adepta calatoriilor cu mijloacele de transport in comun, dar acum decisesem sa ma injosesc. Aud usile cum se deschid si cobor calcand apasat pe tocurile inalte pe cimentul tare si rece.

O senzatie de frica ma cuprinde, un avertizment de undeva dat ma face sa ma intorc si sa observ doi tipi ce se apropiau repede de mine. Am mers cativa pasi in fata si cand sa scot pistolul de sub fusta putin larga, am fost izbita de unu din stalpii de sustinere de beton a statiei. Pierdusem aer pentru o secunda si cand era gata sa fiu ucisa de cei doi ce aveau cutite in maini, unu din ei cade brusc. Inima imi batea foarte tare, insa mai tare imi bate cand vad cine se bagase pentru mine. Priveam persoana si nu imi venea sa cred. Simon…
-Simon?! Am zis cu voce tare, parca neputand sa ma abtin. Timpul se opreste cand muta privirea la mine si ma tinteste in ochii. Erau ciocolatii dand senzatia de amarui ca o ciocolata amaruie delicioasa. Erau tentanti, dar si agresivi. Era o privire mandra, dar si una stralucitoare, ochii fiind in general oglinda sufletului. Momentul de neatentie insa, se pare ca la costat. Primeste un glont se pare de la celalat atacator exact in umar. Nu scoate un sunet dar scapa pistolul din mana. Il dezarmase si asta nu era bine.

Atunci am simtit cum ceva in mine explodeaza. In mai putin de o secunda am scos pistolul de pe piciorul meu si incarcandu-l il tintesc direct in cap pe celalat atacator ce il ranise. Nu stiu cum nimerisem exact in capul tipului, dar sangele ce se imprastiase pe jos, era clar o dovada de crima, crima facuta se pare din…pasiune pentru cineva. Mi-am alungat rapid gandurile, nedorind sa par nesigura si m-am indreptat cu pasi mici si eleganti catre Simon ce se tinea de umar si imi privea fiecare gest facut. Parea ca ascunde ceva, ca dorea sa-mi zica ceva. Avea un contur al fetei minunat, era probabil cel mai frumos barbat din mafie, cel mai bun dealer. Nici nu stiu de ce eram asa indragostita de el, pana la urma nu il cunosteam deloc. Auzisem de el o gramada, ca se pricepe in manuirea armelor, ca e bun si la bataie corp la corp, ca se pricepe la afaceri dar mai ales ca e mana dreapta a unui mare dealer de droguri din tara. Nu stiam de ce il iubeam, pe baza zvonurilor, sau doar pentru ca la prima vedere mi-a furat inima. Insa nu doream sa fiu vulnerabila si sa ajung pionul lui pe o tabla de sah. Nu-mi permiteam sa fiu folosita si ranita in dragoste.Nu acum cand am o reputatie asa de buna si o viata plina de condimente apetisante. Dealerii nu au viata privata, sunt in continua miscare, asta am invatat-o de la mentorul meu ce a murit salvandu-ma pe mine.

Am scos din buzunarul sacoului negru o batistuta alba curata si fara alte expresii faciale m-am apropiat de el si l-am legat bine la umar cu ea, pentru ai opri sangerarea. Ma privea doar, ochii sai lucind puternic. Mi-am ridicat privirea si l-am tintit in ochii.
-Multumesc, du-te la spital ai nevoie de recuperare. Vocea imi era rece, patrunzatoare spargand linistea din statia de metrou. Ma privea oarecum debusolat. Nu aveam sa ii permit sa nu ma asculte. Am lasat jos amandoua valizele, lasandu-i-le lui. Merita sacrificiul asta pentru ca-mi salvase viata. Chiar daca i-as fi sarit in brate ca un copil si i-as fi spus cat de mult il iubesc. Nu, asta nu o va face Alexandra Angel niciodata,oricat as fi de indragostita.

Sunt trezita din amalgamul de ganduri de niste latraturi puternice venite din intunericul din departare. Asta era Max. Un caine puternic de atac si cel mai bun prieten al meu. Daca Max aparuse aici, inseamna ca Ryan unu din prietenii mei de familie aparuse cu masina sa ma duca acasa. Fara alte cuvinte m-am indepartat de Simon disparand alaturi de Max in intunericul statiei de metrou si disparand din acea zona ca si cum nu as fi fost. Eram foarte buna la disparitii si aparitii bruste. Pe drum nu am facut decat sa oftez si sa ma mustre constiinta ca am lasat ceea ce iubeam acolo. “Iarta-ma Simon, dar dragostea nu exista in intunericul vietii mele!”. Acest gand eclipsandu-mi mintea.

___________________________

Cainele Alexandrei! ->