Eclipsa

[Veronique A. Dupont]

• Incepuse sa se mai linisteasca. Spusese tot ce avea pe suflet si acum rasufla sacadat incercand sa-si regaseasca pacea.
  Salathiel avea dreptate, poate ca n-ar fi trebuit sa-l ignore in tot acel timp, dar asa simtise ca era corect. Nu fusese niciodata complet sincera cu cineva, iar el nu era o exceptie. Nu spusese nimanui despre lacrimile pe care le varsa in fiecare noapte pentru trupurile care le lasase fara suflare la pamant. Nu spusese nimanui despre atacurile de panica, despre frica care o coplesea adesea sau despre modul in care incerca sa se ascunda sperand ca nimeni nu o va gasi si nu va trebui niciodata sa se trezeasca la realitate.
  De cand se intorsese de la Durmstrang nu mai dormea, nu mai manca si refuza sa vorbeasca cu oricine ii iesea in cale. Se ducea ziua in Hogsmade pentru ca acolo n-o cunostea nimeni, iar seara se intorcea la castel. Isi petrecea noptiile ascunsa in Padurea Interzisa sau pe langa lac. Nu vroia sa spuna nimanui despre starea in care se afla. Ii era frica ca daca o va face ii va pierde incetul cu incetul pe toti cei care inca mai tineau la ea.
  'Imi pare rau. Nu este treaba mea, pana la urma, ceea ce faci tu' isi ceru scuze Ronnie privindu-l pe baiat cu o urma de tristete in ochi. 'Am avut mult treaba si....cei din anul I sunt foarte bezmetici, nu stiu nici macar unde le este capul. A trebuit sa am grija de ei sa nu distruga scoala' explica viperina simtind un gol in stomac. Se adancea ca de obicei in minciuni, dar credea ca acela era lucrul bun de facut.