Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Stadionul de Vajthat

1 2 Next »

/ Eclipsa

Temperamentul lui Sal ajunsese undeva unde nu mai fierbea, ci se evaporase deja. Nu o batuse niciodata la cap pe Ronnie de ce se transforma in animag, ca ar putea ramane asa, sau de ce face alte mii de lucruri pe care doar ea stia ca le face cu un scop bun.

"Din cate stiu, draga mea, nu m-ai vizitat nici dupa ce ai binevoit sa ma aduci acolo de la Durmstrang. Multumesc pentru asta, apropo. O sa-mi aduc aminte in viitor sa nu ma mai atasez emotional de persoanele carora le salvez viata." rosti Sal rece si incaleca pe matura.

• Isi apuca medalionul, strangandu-l in pumnul sau si mutandu-l dintr-o parte in alta a lantului sau de argint. Era un tic nervos la care nu putea renunta. Facea acel lucru de fiecare data cand se afla intr-o conversatie si avea senzatia ca nu mai are niciun argument care s-o apere. Desigur, cuvintele baiatului fusesera dure si nefondate, dar viperina nu putea face nimic.
  'Nu ai dreptul sa-mi reprosezi aceste lucruri. Stii prea bine ca eu nu-mi terminasem misiunea la Drumstrang, mai aveam atat de multe lucrui de facut. Nici macar n-ai stat atat de mult in spital' aproape ca tipa fata. Ajunsese intr-un punct din care stia ca avea doua optiuni, ori se oprea in acel moment si se retragea in pivnita, ori statea pe loc si incepea o adevarata cearta. Nu-i placuse niciodata sa se certe si nici nu fusese buna la acel lucru, dar i se parea ca fusese mult prea nedreptatita in ultimul timp si nu avea de gand sa-i permita si viperinului sa-i faca acelasi lucru.
  'In plus, am trecut pe la tine' replica vrajitoarea fara a se mai putea controla. Ii venea sa se loveasca cu capul de ceva pentru ca lasase gura sa vorbeasca fara ea.
  Adevaraul era ca trecuse prin Aripa Spitalului imediat ce se intorsese la Hogwarts. Era noapte, iar viperinul dormea. Ronnie se hotarase sa nu-l deranjeze si le intreba pe asistente despre starea in care se afla acesta. Pleca multumita afland ca o ducea destul de bine si ca avea sa fie externat a doua zi.

Ochii baiatului erau aproape negri si priveau fix un punct aflat undeva in spatele viperinei din fata lui. Pleoapele pe jumatate deschise erau din cand in cand acoperite de parul rascolit de vant. Salathiel statu cateva clipe asa, bucurandu-se de vantul ce ii mai linistea impulsurile.

"Nu ti-am reprosat nimic Ronnie, doar am constatat un fapt. E treaba ta ce faci, cand faci si cum faci. Si daca tie ti se pare ceva normal sa nu ne vedem atata timp dupa cele petrecute la Durmstrang, nu am nimic impotriva."

Iritarea de mai inainte lasa loc unei tristeti adanci pe care chipul baiatului insa n-o reflecta, pastrandu-si implacabilitatea de mai inainte. Inauntru insa, Sal simtea cum locul gol din sufletul sau era rece, uscat si dureros.

• Incepuse sa se mai linisteasca. Spusese tot ce avea pe suflet si acum rasufla sacadat incercand sa-si regaseasca pacea.
  Salathiel avea dreptate, poate ca n-ar fi trebuit sa-l ignore in tot acel timp, dar asa simtise ca era corect. Nu fusese niciodata complet sincera cu cineva, iar el nu era o exceptie. Nu spusese nimanui despre lacrimile pe care le varsa in fiecare noapte pentru trupurile care le lasase fara suflare la pamant. Nu spusese nimanui despre atacurile de panica, despre frica care o coplesea adesea sau despre modul in care incerca sa se ascunda sperand ca nimeni nu o va gasi si nu va trebui niciodata sa se trezeasca la realitate.
  De cand se intorsese de la Durmstrang nu mai dormea, nu mai manca si refuza sa vorbeasca cu oricine ii iesea in cale. Se ducea ziua in Hogsmade pentru ca acolo n-o cunostea nimeni, iar seara se intorcea la castel. Isi petrecea noptiile ascunsa in Padurea Interzisa sau pe langa lac. Nu vroia sa spuna nimanui despre starea in care se afla. Ii era frica ca daca o va face ii va pierde incetul cu incetul pe toti cei care inca mai tineau la ea.
  'Imi pare rau. Nu este treaba mea, pana la urma, ceea ce faci tu' isi ceru scuze Ronnie privindu-l pe baiat cu o urma de tristete in ochi. 'Am avut mult treaba si....cei din anul I sunt foarte bezmetici, nu stiu nici macar unde le este capul. A trebuit sa am grija de ei sa nu distruga scoala' explica viperina simtind un gol in stomac. Se adancea ca de obicei in minciuni, dar credea ca acela era lucrul bun de facut.

Dintre toate lucrurile pe care Sal putea sa le faca pentru a se abtine de la a o impietri pe Ronnie, alese probabil pe cel mai prost. O imbratisa.

"Termina cu prostiile astea. Daca o sa fim mereu doar parteneri de lupta si nimic mai mult, da-ma la o parte si pleaca. Sau, daca vrei, plec eu. Doar nu mai trece de la un moment de prietenie la zile de ignorare totala. Te rog..."

Nu izbutise sa spuna lucrurilor pe nume nici de data aceasta, dar spera ca Ronnie intelesese oricum. Se pregatea totusi pentru vreo vraja, findca nu stia cat tolereaza viperina atingerile.

• Il lasa s-o imbratiseze pentru ca era prea obosita ca sa lupte. In plus, stia prea bine ca avea nevoie ca cineva sa-i poarte de grija. Fusese singura mult prea mult timp si obosise sa trebuiasca mereu sa se descurce pe cont propriu. Avea nevoie de cineva caruia sa-i pese de ea si de starea in care se afla. Avea nevoie de cineva care s-o imbratiseze in momente ca acela, cu toate ca persoana in cauza stia cat de urat ar fi putut reactiona viperina.
  Isi lasa capul pe pieptul lui pastrandu-si, insa, mainile lipite de corp. Incepuse sa tremure si stia ca nu era vina frigului. Ii era rau. Golul din stomac inca nu disparuse, facand-o sa se simta bolnava. O durea fiecare parte din corp, iar raniile ce i se astupasera cu vreo luna in urma o ardeau de parca aveau de gand sa se deschida si sa lasa siroaie de sange sa o acopere. Isi inchise ochii pentru ca simtea ca va incepe sa planga. Imbratisarea, durerea, lacrimile si toata acele amintiri care-i bantuiau mintea zi si noapte o faceau sa se simta slaba. Sa simta ca are in permanenta nevoie de cineva. Poate ca nu era complet adevarat, dar nici nu se smulsese din imbratisare percum obisnuia sa faca.
  'Vreau sa fim prieteni' sopti fata.

Undeva intr-un colt al tribunei, ascunsi de umbrele noptii si nevazuti de cei doi viperini, patru siluete urmareau imbratisarea tacuta. O urmarisera pe Ronnie pana acolo probabil, desi ar fi putut foarte bine sa se fi aflat de ceva timp acolo urmarindu-l pe Sal cum reflecteaza asupra problemelor lui existentiale. Dupa cum ii cunoastem pe acesti cercetasi insa, nu erau niste persoane cu prea multa rabdare asa ca varianta cu Ronnie era cea mai plauzibila.
Cercetasii acestia nu erau niste cercetasi obisnuiti. Probabil Ronnie ar fi trebuit sa-i cunoasca daca ar fi luat mai mult aminte la victimele sale de cand isi exercita activitatea obisnuita de Devorator. Anumite victime au copii, cateodata niste copii nu chiar binevoitori care ajung din nu stiu ce motiv la o casa adversa fata de casa pe care o conducea Ronnie. Niste copii care cautau acum razbunare.

Salathiel nu putu sa-si creada urechilor cand viperina in sfarsit spuse ceva. De surpriza, o stranse pentru un moment mai tare in brate, apoi ii sopti la randu-i:

"Si eu vreau asta...ai fi singurul meu prie..." nu mai reusi sa continue viperinul, ci se lasa cu aproape toata greutatea pe Ronnie, mormaind ragusit "as...putea jura ca cineva...tocmai mi-a impietrit fundul"

• Se dezmetici brusc si incepu sa caute cu privirea in jurul sau. Il impinse pe baiat usor si apoi isi scoase bagheta din buzunarul pantalonilor pregatindu-se de atac. Nu intelegea cine le-ar fi putut vrea raul. Pe domeniu nu puteau intra decat profesorii, ingrijitorii si elevii de la Hogwarts, accesul oricarei alte persoane fiind strict interzis. Oare din care dintre acele trei categorii faceau parte atacatorii? Isi amintea perfect ca era prietenoasa cu fiecare profesor si ca obsnuia sa vorbeasca tot felul de nimicuri la masa profesorilor din Marea Sala doar pentru a intretine o discutie artificiala. Cu ingrijitorii si paznicii nu avusese niciodata vreo problema. Ii saluta politicos de fiecare data cand ii vedea, iar acestia o salutau inapoi. Elevii, insa, erau o categorie mai speciala. Nu-i agrea pe toti, dar nu se certase niciodata cu niciunul dintre ei. Vechii sai dusmani erau demult plecati de la Hogwarts, iar noii elevii nu aveau ce sa-i reproseze.
  'Oricine ai fi, arata-te' tipa viperina nervoasa.
  Era prea obosita pentru un duel, stia asta foarte bine, dar se pare ca indvizii n-o intrebasera cand sa programeze atacul. Trebuia sa se adune, sa iasa din starea lamentabila in care se afla si sa lupte pe cat de bine putea.

De indata ce senzatia de amorteala din fund si restul trupului ii trecu, Sal se indrepta din spate si lua si el o pozitie ofensiva. Isi scoase bagheta si o intinse spre intuneric, fiind sigur ca Ariadna putea face fata la orice se afla acolo.
Din intuneric insa venira invartindu-se patru blesteme de dezarmare indreptate, foarte ciudat lucru, nu catre el ci catre Ronnie. Orgoliul masculin al lui Sal tresari puternic vazand ca adversarii lor considerau ca e mai de folos sa o dezarmeze pe ea decat pe posesorul replicii Baghetei de Soc. Hotari sa le dea o lectie, dar nu stia unde sa tinteasca cu acea lectie, dat fiind ca atacatorii se raspandisera pe undeva prin intuneric. Pana acolo insa trebuia sa o ajute pe Ronnie, asa ca facu cel mai bun lucru posibil. Striga.

"Ronnie, pazea!"

• Cineva facu o vraja de dezarmare, iar bagheta viperinei sari undeva in aer catre centrul terenului de vajhat. Blestema in soapta realizand ca era complet neajutorata si incerca sa-l roage din priviri pe viperin sa n-o dezamageasca. Neavand bagheta trebuia sa se bazeze in totalitate pe puterile lui.
  'Ronnie, pazea' il auzi strigand, iar fata alerga catre scaunele din spate ale tribunei.
  Era de ajuns ca era lipsita de bagheta si ca nu putea face nicio vraja, nu vroia sa mai fie si nu obstacol pentru viperin. Avea sa se pazeasca singura si sa se foloseasca de vrajile nonverbale pe care le stia. Nu erau multe, dar erau destule cat sa ramana in viata.
  'Nu fugi, jocul de abia a inceput' auzi un glas strident venind de undeva din departare, iar apoi cinci copii imbracati cu pelerine rosii zburara inspre ei cu maturile lor bine ingrijite si stralucitoare. Se mai puteau vedea cateva siluete privindu-i din alte tribune, dar fata se consola ca aceia erau prea departe ca sa-i poata ataca.