one more time

[Ivy Thibault]

• Ivy ii zambi intelegator. "Stiu," fu singurul lucru pe care putu sa il spuna. Isi privi mainile ei atat de fragile intr-ale lui. Mainile lui, albe cu unghiile lungi, care ucisesera atatia oameni. Si mainile ei, cu pielea fina si fragila, cu degetele lungi si unghiile acoperite de un lac sangeriu, ce purtau cu ele atatea suflete pe care le trimise ea insasi spre etern. Erau unul si acelasi, si Ivy isi dadu dintr-o data seama de ce ii fusese atat de greu sa se gandeasca la el impreuna cu India, sa stea departe de el , cat timp erau impreuna. Pentru ca ei doi apartineau unul de celalalt si nicio forta nu ii va putea desparti vreodata. Ea va fi alaturi de el atata timp cat el o va vrea si era sigura ca de data asta Kurt va fi si el alaturi de ea. Insa nu isi putea scoate din cap faptul ca mai avuse acest sentiment o data. Si ca se dovedise gresit. Oare mai avea puterea sa mai treaca printr-o despartirea de acel gen. Stia ca nu, dar nu conta. Si asta pentru ca ea niciodata nu se concentra pe viitor. Avea de gand sa traiasca pana cand el o va iubi, si dupa aceea, daca nu va putea sa reziste, sa se lase purtata de apele Mortii, ca multi altii. Nu era exact ceea ce isi imaginase, insa viata fara el parea mai rea decat insusi moartea.
  
  Nu stia sigur daca el astepta ca ea sa il ierte, sau pur si simplu nu ii pasa daca il ierta sau nu. Asa ca nu spuse nimic, insa ceva in atmosfera se schimba. Pentru ca ea stia ca il ierta, ca era in stare sa il ierte orice ar fi facut. Era sigura ca nu mai trebuia sa o spuna si ca el simtea asta singur.