Misterele din Biblioteca

[Bell Evans]

"-Sincer, m'ai luat prin surprindere cu intrebarea ta" spuse Bell, confuza de'a dreptul.
"-Imi pare rau" murmura Dragos, inca privind'o.
Fata se simtea foarte incomfortabil. Nu vroia sa'l raneasca, dar nici nu putea sa minta. Ramase pentru cateva minute blocata, gandindu'se intens, dupa care spuse cu o voce plina de sinceritate:
"-Dragos, mi'am dat seama ca ceea ce simti tu pentru mine este mai mult decat o simpla prietenie. Dar am sperat ca nu mai vei intreba ce simt eu pentru tine, intr'un fel pot spune ca am fugit de chestia asta".
"-De aia erai asa distanta in ultima saptamana" o intrerupse baiatul, intorcandu'si privirile spre luna plina ce se ofilea deasupra Padurii Interzise.
"-Cam asa ceva" sopti Bell, usurata ca nu se mai uita la ea.
"-Nu vreau sa te pierd.." sopti Dragos, intorcandu'se spre ea.
"-Si nici nu o sa ma pierzi, nu scapi asa usor de mine. Doar ca eu nu'ti impartasesc sentimentele, imi pare rau" sfarsi Bell, incercand sa para cat mai sincera. Si chiar era. Adica, nu putea sa'l compare pe Dragos cu..
"-Eram aproape sigur ca vei raspunde asa" spuse baiatul, intrerupt de un raset.
"-Da?" intreba Bell, confuza.
"-Da, eram sigur 80% ca vei spune "nu". Si presupun ca unul din motive e Stefan Wandcore, nu?!" intreba sarcastic Dragos.
Bell nu raspunse, ci pleca privirile.
"-Imi pare rau, nu am vrut sa sune asa" se scuza Dragos.
"-Nu'i nimic, hai ca eu ma duc la Rose" murmura Bell, plecand.