Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric

1 2 3 4 Next »

/ A smile is the prettiest thing you can wear

• Era amuzant cu ea prin preajma. Il amuza slabiciunea ei, insa il si induiosa. Acea slabiciune din Ema, il determina pe el sa aiba incredere in el. Sa o protejeze, sa nu o raneasca.
  Isi arcui spatele intr-un mod foarte natural, neelegant. Reveni in pozitia initiala, dupa care isi intinse si bratele, in lateral. Se mai fastaci putin dupa care o privi pe Ema si zambi brusc, dupa fata frustrata pe care tocmai o avusese, cat timp isi intinsese bratele. Isi indrepta buimac spatele, ducand mana la ceafa.
  "Scuza-ma! Asta fac mereu inainte de lupta.. poate 'nainte sa beau cafeaua."spuse acesta printre dinti, simtindu-se chiar foarte bine ca poate glumi cu tanara fata.
  Isi aminti de intrebarea dinaintea exercitiului sau.
  "Una magica. Prefer sa-mi testez cunosintele prin intermediul baghetei. Doar nu degeaba sunt vrajitor." Continua sa mearga, asteptand ca Ema sa-l urmeze, din urma. Isi arcui elegant o spranceana sperand ca asta se va intampla, oarecum. Candva.
  Se intoarse totusi, senin."Ei bine, ce mai astepti?!"Ar fi facut-o atunci. Insa era prea usor. Ar fi vrut un semn. Startul. De la ea.

Da, era logic ca el sa prefere luptele magice. Zambi in timp ce el isi intinse bratele. Darren era puternic, isi putea da si ea seama de asta foarte usor. Insa era ceva total diferit la puterea lui fata de puterea celorlalti. Unii o intimidau, altii o faceau sa le poarte de mila, iar foarte putini, asa cum era micutul Colin, o faceau sigura pe ea. Dar Darren... Nu, el nu se incadra in niciuna din categoriile astea. O facea sa se simta protejata, dar fara sa para umila si incapabila sa ridice macar un fir de iarba. Zambi. Se simtea ca si cum ar fi egali.
Ema il vazu pe Darren cum isi ridica o spranceana, intr-una din acele miscari elegante pe care pur si simplu le adora. Isi ridica si ea spranceana. Merse aproape leganat pana langa el.
" Tu, eu, intrecere" declara ea scurt si privi inainte. " Pana la cotitura aia", cotitura pe care o indica cu un deget subtire. " Trei... Doi... Unu... Start!"
Incepu sa alerge, simtind parul fluturand si foarte constienta de prezenta lui Darren langa ea. Ii scapa un raset continuu in timp ce alerga. Vazu cotitura aproape si isi intoarse privirea spre tanar. Simtea un impuls aproape dureros sa-si impleteasca mainile in jurul taliei lui.

• Ei bine nu la acel start se referea. Se intoarse lenes spre directia pe care o aratase Ema, si isi scoase mainile din buzunare, pocnind-si degetele, si.. din pacate Ema i-o luase inainte. O lua la fuga din urma, ajungand-o. Nu ar fi crezut ca spiritul acela copilaresc inca se afla in ea. Cand observa ca mai are putin si ajunge la cotitura, se repezi elegant spre Ema, inconjurandu-i talia cu bratele lui, apropiind-o de el, vrand sa o ridice macar putin de la sol.
  Rase de sperietura pe care o luase fata. Probabil nu se asteptase la asta. O lasa jos si fugi spre stanca. O atinse si se puse in genunchi ridicand bratele, fluturandu-le mandru.
  "Ha! Am castigat!"spuse el, privind-o pe Ema. Cu siguranta acum aratau amandoi ca doi copii.
  Se ridica de acolo, uitand sa-si mai scuture pantalonii. Se opri in fata ei, inchizand un ochi, mai exact pe cel stang, privind-o cu subinteles.
  "Care spuneai ca este premiul?"intreba el, aproape razand.
  

Ema se opri langa el cu mainile pe genunchi. Isi indrepta spatele si rase iar, bucurandu-se de micul moment. Inima ei se lupta in batai cu trei lucruri in momentul respectiv: oxigenul ce trebuia acoperit dupa cursa scurta, adrenalina de la sperietura anterioara, cand Darren o ridicase usor, si bucuria fara margini pe care o simtea Ema de fiecare data cand ochii i se aventurau spre el.
" In primul rand, ai castigat ca ai participat" chicoti ea, desi incerca sa-si mentina o expresie serioasa si oficiala intiparita pe chip. " Important nu e sa castigi, important e sa participi. Dar apoi, cine ar mai participa daca nu ar exista si un premiu?"
Isi duse mainile in laterala cand vorbi, ridicand usor din umeri.
Un timp se uita in jur, cautand un ceva ce era sau un ceva ce-l putea transforma cu o vraja intr-un premiu. Dar cum nu gasi nimic interesant se apropie de Darren cu un zambet bland. Tinandu-si mana stanga la spate, Ema si-o flutura pe cea dreapta ca sa-i stranga mana lui Darren. Cum asta era prea oficial si ei nu prea convenea, isi sprijini palmele de pieptul tanarului si se ridica pe varfuri, dandu-i un pupic pe obraz.
" Felicitari, domnule Longdon!"

• Zambi mandru de reusita lui, apoi isi relaxa muschii fetei, si o privi pe Ema. Ochii ei verzi.. ii placeau. Ii placeau ochii verzi, parul saten,pometii rozalii, pielea fina. Nu era genul de baiat mistocar caruia sa-i fie usor sa cucereasca o fata. El vroia sa cucereasca cu ajutorul calitatilor, adica cu al defectelor, fiindca nu se putea una fara cealalta. Ii lua fata in maini si ii zambi bland, clipind din ce in ce mai rar.
  Iubea fetele care aratu cat mai natural. Cat mai original. Insa din momentul acela nu mai existau acelea ci aceea. Acea fata cu ochii verzi si parul saten. Cu obrajii rozalii si cu pielea fina. Ema Grace Snow.
  Isi apropie fata de a ei, fiind ceva mai inalt decat ea, isi apleca capul.. insa pe langa toate acele detalii, o saruta. Era o stare anapoda. Fluturasi in stomac, gandul ca poate ea nu se gandea chiar la asta, mainile care desi ascundeau asta, tremurau si faptul ca ii venea sa zambeasca.
  Isi retrase buzele, simtind in aer durerea acelei despartiri. Deschise ochii zambind, fiindu-i teama de reactia Emei. Era foarte sufletist, insa daca ea ar fi ales sa-i spuna ca nu simte asta pentru el atunci ar fi promis ca avea sa se comporte de ca si cum nimic din toate acelea nu s-ar fi intamplat, insa nu, deoarece ea raspunsese sarutului. Acum zambea. De aceea.
  "Acesta este premiul pentru locul doi.."
  

Realiza - de ce sa minta? cumva socata - ca atunci cand se ridicase pe varfuri ca sa-i ofere premiul, ii provoca suferinta gandul ca avea sa se retraga. Daca ar fi putut sa stea acolo o vesnicie, atat de aproape de el, ar fi fost suficient. Ar fi fost multumita si fericita.
Se retrase cu o urma stapanita de repros asupra propriei persoane. Putea sa bage putin tupeu, sa considere ca merita sa aiba ce-si dorea. Zambind delicat, ridicandu-si barbia pentru a-i intalni privirea. Nu dura mai mult de o fractiune de secunda, iar Ema deja nu mai stia de ea. In propria-i lume existau doar acei ochi negri, de o profunzime adanca, in care se zareau sclipirile ciudate si dulci ale unei minti extraordinare. Ale unei persoane incredibile. Stia cu siguranta, asa cum stia ca timpul se scurge, ca acei ochi nu-i vor mai parasi vreodata mintea. Ii va visa noaptea, ii va vedea in spatele pleoapelor, ii va vedea in momentele ei de singuratate, incercand mereu si mereu sa le descopere taina. Si apoi era zambetul! Zambetul ce se topise din expresie, dar cumva era inca prezent in umbrele buzelor.
Se produse inevitabilul, buzele celor doi se unira, iar mintea Emei se bloca, lasandu-i corpul moale. Ramase asa, lasandu-l sa conduca, simtind delicatetea lui, cum inima ei ii statea in gat si cum fiecare fibra a ei vibra de emotie. Se dezmetici cumva si ii raspunse.
Cand chipul Emei se indeparta suficient de mult ca sa-l poata vedea pe Darren, zambetul ii reveni pe buze, mic, dar mai incarcat ca niciodata.
" S-ar putea sa ma obisnuiesc sa pierd..." murmura ea cand in sfarsit gasi puterea de a vorbi. Fara niciun advertisment, isi strecura bratele subtiri in jurul pieptului sau, simtind sub palme muschii de pe omoplati. " Vad ca cei de pe locul doi o duc mai bine..."

• "Ce sa zic despre mine? Eu o duc extraordinar.."spuse el, razand. Isi pozitiona mainile pe umerii ei, in jurul gatului, insa usor, vrand sa nu faca vreo miscare brusca. Avea niste reflexe..
  In bratele ei era ca iarna in zapada pufoasa. Ca vara in campul de papadii, ca toamna in gramezile de frunze. Fiind ceva mai inalt decat ea, ii era usor sa o sarute pe frunte.
  Realiza ca erau in acelasi loc, in picioare, de cateva minute bune. Ii luase ceva timp sa actioneze. Insa cu toate acelea, reusise. Abia astepta sa le-o prezinte parintilor si verisoarei lui.. si.. o stranse mai tare in brate, insa destul incat sa nu o stranguleze.
  " Si care ne era destinatia?"intreba el fiind tot numai zambet. Uitasera cu totul de ce planuisera. Uitasera de toti. Asa se intampla mereu? Daca da, atunci trebuia sa-si noteze in fiecare dimineata ca trebuie sa plece la serviciu, pe viitor.

" Si care ne era destinatia?"
Ema il privi o clipa nedumerita, de parca nu intelegea ce spune. Se uita in jur, desprinzandu-se putin din imbratisare pentru a vedea mai bine. Se stramba usor cand facu asta. Ii placea sa stea in bratele lui Darren. Acolo era cald, era moale, iar ea putea sa-si uite gandurile, protejata si ferita de ochii lumii. Ii lua ceva timp ca sa reactioneze, scuturandu-si mintea de moleseala placuta ce o cuprinsese. Inca erau langa cotitura ce le servea pe post de linie de sosire. Privi spre stancile din departare. Da, se intrecusera, dar Ema nu-si amintea decat prezenta lui. Si inainte de asta, ramasese stabilit...
' A! Corect!'
Ema lasa un zambet strengar sa i se contureze pe buze. Isi ridica barbia, cautand cu privirea ochii intunecati ai lui Darren. Ii placea sa-l priveasca in ochi. Era primul element care-i amintea de clipa in care il vazuse, cand fusesera doi prieteni straini. Cand nu-si stiau numele, dar ceva din miezul lor spunea ca-l stie pe celalalt. Da, Darren era prima persoana care o cunoscuse pe Ema intr-un fel neobisnuit, iar ea era impresionata ca el trecuse de barierele sufletului ei. Stia, instinctiv, ca-i poate spune orice lui Darren. Isi scutura iar capul, realizand ca se lasa prinsa in ganduri.
" Ceva de un foisor, parca?" intreba ea zambind larg. " La baza stancilor?"

• "Foisorul. Corect!"isi musca buza, cum obisnuia el sa faca, si dadu sa deschida gura, vrand sa-i propuna ceva.. insa se opri asa, aratand destul de ciudat.
  "Insa te-as putea duce in locuri mai bune de atat. Insa din moment ce ti-am promis asta, atunci nu renunt si te voi duce la acel foisor cu pretul.. tenisilor.. mei."spuse el, privindu-si tenisii prafuiti, gri. Nu fusese amuzant, insa macar incercase. Cu toate acelea, vroia sa fie comic. Sa o faca pe Ema sa zambeasca. Sa fie el motivul pentru care ea zambeste.
  
  "Pe acolo?"intreba el aratand spre stanca pe care o stabilisera linie de Finish. Probabil da. Pe acolo.. O lua in spate pe Ema si fugi pana la stanga, si dupa ea. Nu ii era greu. Ema nu parea a fi o fata slabuta, firava, era.
  "Tin-te binee!"striga brunetul.
  

Ema rase si gesticula energic spre picioarele lor.
" Nu am cum sa ma opun cand e vorba de un pret atat de serios" chicoti ea. " Dar te rog ai mila de ei! Nu-i sacrifica pentru placerile unui muritor" adauga teatral, facand o mica reverenta.
Vorbele lui Darren trezisera o curiozitate ciudata in mintea ei. Se intreba la ce se referea el prin 'locuri mai bune de atat'. Era gata sa-l intrebe, insa in locul cuvintelor bine articulate, un sunet scurt si inabusit ii parasi buzele cand el o salta in spate. Mainile ei se prinsera din reflex in jurul gatului tanarului. Intelesese ceea ce tocmai se intamplase, dar mintea ei parea sa fie in pauza. Aproba usor cu capul cand Darren intreba de directie.
La strigatul lui, bratele Emei se incordara, dar nu se apropiara mai mult de gatul lui Darren. Pret de cativa pasi, incerca sa se concentreze pe orice altceva in afara de faptul ca era ca un sac de cartofi. Isi fixa atentia pe miscarea rapida, saltata, usor leganata si pe musculatura spatelui lui Darren. Practic, ii privi in ceafa, admirand pentru o clipa parul brunet si o vena vag conturata sub piele. Rase incet, amintindu-si de zilele vechi, cand tatal ei o lua in brate, cu foarte multi ani in urma.
" Daca faci hernie, nu platesc nicio operatie" glumi Ema.