Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric

1 2 3 4 Next »

/ A smile is the prettiest thing you can wear

• Era perfecta. Faptul ca radea la glumele lui nesarate.. era un inceput. Alergase pret de cateva minute, si totusi nu era inca obosit. Acum se aflau in fata unei carari care urca. Trebuiau sa urce? Unde naiba se afla foisorul acela? Spera sa nu greseasca drumul. O lasa pe Ema jos, sperand ca ea stia drumul.
  "Ce zici?"intreba el, gafaind incet. Avea sa-si aminteasca ziua aceea, mereu. Se apleca in jos, pentru a-si sprijini mainile pe genunchi. Isi imagina un loc frumos. Se intoarse putin, punandu-si mana streasina la ochi, pentru a-si feri ochii de soarele puternic. Din moment ce cararea urca.. asta insemna ca era undeva in varf. Probabil aveai senzatia ca atingi soarele. Caldura acestuia sa se impregneze in obrajii lor. Atata caldura. Iubea caldura.. Brusc, se intoarse spre Ema, si o imbratisa strans. Era calda. Iubea caldura. O iubea pe Ema.
  Isi retrase capul, privind-o."Sa mergem.."
  
  Avea sa o duca si la capatul celalalt al lumii daca era nevoie. Numai sa o vada fericita. Ii placeau zambetele. Mai ales unul anume.
  

Ema observa ca in timpul imbratisarilor, mintea ei isi incetinea ritmul de lucru, lasandu-se asaltata de senzatii. Ii placea asta, dar nu datorita faptului ca era ceva nou. Ii placea pentru ca era Darren. Incepuse sa-l iubeasca intr-o secunda nebuna, dar stia ca era vorba de ceva puternic. Ceva stabil, sigur. Ema nu fusese niciodata genu' care se schimba de azi pe maine.
Se intoarse sa-i zambeasca lui Darren. " Stai linistit, nu mai e mult" spuse ea si isi freca palmele, privind fix cararea.
Incepura sa urce, iar Ema calcula in minte minutele pana la destinatie. Ocazional - desi era cam des, daca intreba cineva - Soimeanca isi intorcea capul spre tanar. Nu se putea abtine sa nu se gandeasca cat de natural parea sa-l pui pe Darren pe un astfel de teren. Zambi, intorcandu-se pentru a fi atenta pe unde paseste.
Dupa zece minute ce parura mult prea lungi, cararea incepu sa se netezeasca, pentru a se pierde la cativa metri in iarba joasa. Ema se intinse putin si il lua pe Darren de mana. Cu mana libera, arata spre pata de trandafiri salbatici si spre foisorul din mijlocul ei.
" Aici e" sopti ea si se intoarse sa-i analizeze fata. " Multumesc!"
Se ridica pe varfuri si il saruta scurt, desi se lasa prinsa cu totul.

• Si-ar fi dorit sa o multumeasca mai des. Asa se alegea si el cu elixirul vietii. Ii prinse fata in maini, incercand sa prelungeasca micul sarut. Dar nu vroia sa para ceva fortat. Lui ii placea naturaletea. Originalitatea. De ce trebuia sa fie atat de inalt? O prinse pe Ema in brate, ridicand-o. Astfel incat ea sa-si sprijine picioarele pe soldurile lui. Soarele batea spre ei, iar el intrerupse sarutul doar pentru a-si putea sprijini capul pe umarul ei.
  "Nu-mi multumi. Mie.. doar imi face placere sa te vad zambind.. intelegi?!"
  Ar fi imitat un vals pe acolo, insa era un prost dansator, si nu se dadea in vant dupa asemenea chestii. Mai bine i-ar fi pictat ceva, poate chiar chipul ei. Da. Sau poate un spectacol pe matura.. insa, daca ar fi facut asta.. mai mult s-ar fi dat in spectacol. Nu vroia sa arate ca un poponar. Mai bine statea cuminte.
  "Esti atat de diferita.. fata de celelalte fete. Si desi nu pot identifica ce anume te face mai diferita, imi place."spuse acesta, ridicandu-si capul si zambind larg.
  

Ema ii zambi larg.
" Nu fii prostut" murmura ea, desi in voce nu exista nicio urma de repros.
Privi in pamant. Obrajii i se aprinsera si nu era din cauza soarelui. Ea nu era obisnuita cu astfel de complimente. I se parea ca exprima prea mult pentru felul in care era ea de fapt. Isi ridica iar privirea spre el.
" Diferenta... Depinde din ce punct de vedere privesti" rase ea. " Pentru ca toti suntem diferiti si asemanatori in acelasi timp."
Se incrunta si se stramba zambind. " Ok, asta a sunat mult mai bine in capul meu. Ce vreau sa zic este ca sunt diferita, dar nu ies in evidenta. Pe de alta parte, tu pari sa te descurci destul de bine la capitolul asta"
Ridica o spranceana spre el. Darren era atat de special. Cald, natural, amuzant, inteligent. El iubea viata si asta o atragea pe Ema precum o furnica la zahar. Dar nu era doar atat. Era intreaga lui esenta! Soimeanca se trezea luptand pentru a gasi cuvintele potrivite ca sa descrie ce simtea, dar daca reusea sa le gaseasca, era nemultumita de faptul ca diminuau cu mult felul in care stateau lucrurile.
Il lua pe Darren de mana, simtind furnicaturi in varful degetelor. Cu pasi usori, il trase la umbra foisorului, ferindu-se din calea soarelui. Ii placea soarele, dar trebuia sa-i dea o pauza. Ema isi privi incheieturile, mai multe idei jucandui-se prin minte.
" Care e culoarea ta favorita?" se trezi ea intreband, curiozitatea ridicandui-se in voce.

• Era o dulce cand rosea. Asta era un semn ca totusi.. reactiona cum se astepta el. Tinea la el daca rosea la asemenea complimente. El unul se dedica ei si numai ei acum. Pentru el nu mai existau alte fete. Nu mai existau fete mai frumoase si mai importante decat ea. Poate doar mama lui.
  "Fiindca nu vrei. Ti-e teama de ceilalti? De cum te vor vedea? Esti mult mai frumoasa, mai draguta, mai inteligenta, mai, mai, mai..” era perfecta. Nu stia cum o vedeau ceilalti. Nu stia daca mai exista cineva pe lumea aceea care sa o vada pe Ema.. nu doar ca Ema ci ca Ema Grace Snow. Adevarata Ema. Nu se putea exprima prin cuvinte. Era amazing. Era uimitoare. Considera ca nu-i putea impartasi dragoste lui fata de ea, prin cuvinte. Probabil deoarece nu existau cuvinte pentru asa ceva. Isi aminti ca lasase propozitia neterminata. O lasase in ceata. El se descurca bine? Nu o putea contrazice fara ceva dovezi dure. Mai bine tacea si rumega situatia acasa. Isi strecura o mana pe obrazul ei, trecand de ureche, in parul ei. Astfel incat ea sa-si sprijine capul in palma lui. Vroia sa-i fie sprijin. Sa-i fie alaturi. Mereu. O saruta pe frunte. Transmitandu-i energia lui. Energia pozitiva. Era fericit. Inima ii batea cu putere, era entuziasmat, era.. pe care sa faca stop cardiac. Era atat de dulce. La propriu.
  Culoarea lui preferata? Ei bine ii placea bejul deoarece il reprezenta, ca om. El unul avea culoarea pielii asa. Nu era mov si nici galben. Insa de cand o cunoscuse, incepuse sa-i placa o alta culoare. Ochii ei.
  "Verdele."spuse zambind.
  

In clipa in care ii simti mana pe obraj, isi inchise ochii, iar un zambet firav ii inflori pe buze. Lasa mana alunece, iar ea isi intoarse usor capul, asemenea unei pisici. Nu uitase ca avea de raspuns la niste intrebari, doar ca prefera sa profite o clipa de senzatie.
" Da, ai dreptate..." murmura ea si isi deschise ochii pentru a-l privi. Era de parca avea nevoie de un sut mental ca sa se concentreze cum trebuie si sa nu-si lase gura sa vorbeasca fara ea. " Nu ma tenteaza sa ies in evidenta, dar nu e din cauza ca mi-e teama de ceilalti. Sincer, nu-i iau in seama decat pe cei la care tin. Cei care ma cunosc. Adica, poate ma insel, dar consider ca pentru a-ti face o parere corecta despre o persoana, trebuie sa o cunosti cat de cat. Si asa procedez si eu, cu o singura exceptie."
Era o exceptie neasteptata, dar Dumnezeule cat ii placea asta! Darren era singurul pe care reusise sa-l cunoasca din doar cateva gesturi. Il stia de o zi si i se parea ca-l cunoaste de ani. Era exact genul de persoana pe care ea il indragea. Era adorabil, era fermecator, era fascinant. Era delicat, insa nu lipsit de forta masculina. Era un gentleman, dar in acelasi timp era izvorul ei de zambete. Era soarele ei!
Pufni usor cand auzi culoarea lui favorita. Ironia sortii. O ironie dulce a unui joc aiurit, dar atat de savurat. Isi misca repede mainile, deschizand bratarusa de piele de la incheietura stanga. Era simpla, de un maron elegant, cu o cusatura verde subtire pe o parte. Prinse mana lui Darren ce inca se afla in parul ei si ii puse bratara pe incheietura, fara sa-si miste capul. Zambi, desi o ardeau usor obrajii.
" Uite, nu sunt buna la chestiile cu exprimarea si restul, dar... Darren, te iubesc!"

• Nu intelesese mare branza din ce tocmai spusese, deoarece se concentrase mai mult pe chipul ei, miscarile efectuate de buzele ei rozalii, ochii care refuzau sa-l priveasca.
  Desigur. El era foarte sociabil. Cu cainele sau. Nu-i placea sa se integreze. Devenise ceva mai retras, deoarece asa crescuse si toate mersesera bine. Ii era teama ca daca si-ar fi gasit un prieten bun, acela sa il incurce. Nu facea parte din nicio factiune. Nu era de acord cu factiunile. Insa, dadea lectii de vajthat, picta in timpul liber, si citea ziarul.
  "Esti sigura, Em?"
  Cand satena ii prinse incheietura, vruse din instinct sa isi retraga mana. El nu avea nimic la el momentan. Nu obisnuia sa poarte coliere, bratari sau alte accesorii, insa promitea ca avea sa se revanseze, daruindu-i de asemenea ceva. Nu atunci, insa cu alta ocazie, da.
  Ea il iubea? Acela fusese prima declaratie de dragoste, cumva? Se stramba putin, inconsteint, pana realiza ce tocmai auzise. Fata aceea era normala? Fiindca el o vedea extraordinara. O , o... isi puse mainile in cap, incepand sa zambeasca. Ca un tampit, da. Insa, sincer. Ii prinse mainile intr-ale lui, sarutandu-i-le. Apoi, inca tinandu-le, se apleca spre ea, sarutand-o. Pasional, bland, elegant. Ca si el, de altfel?
  "Ti-am spus ca te iubesc?"
  

Mica strambatura ii intinse nervii la maxim. Ochii i se marira putin, insa nu se misca de altfel. Se obisnuise in atatia ani sa nu-si lase trupul sa-i tradeze nici cel mai mic strop de panica. Brusc, gandea mult mai repede si se ruga in sinea ei sa nu o fi dat in bara. Nu s-ar fi putut impaca cu ideea de a-l speria. S-o considere o ciudata, da, asta mergea atata timp cat el nu avea de suferit. Dar apoi, Darren a inceput sa zambeasca, iar pe Ema aproape ca o lasasera picioarele. Nu avea cum sa pice, caci o inalta inima.
Ii stranse usor mainile cand el le lua pe ale ei si ii raspunse la sarut. Era ca si cand atingea o floare. O floare colorata, moale, calda, atat de vie si plina de energie! O floare salbatica, plina de frumusetea naturala! Ema inspira mirosul pielii lui. Totul era atat de... atat de Darren! Si era recunoscatoare pentru asta.
Cand sarutul lua sfarsit, Ema isi rezema fruntea langa clavicula lui, inchizandu-si ochii. Zambi cand ii auzi intrebarea. Daca statea sa se gandeasca, nu. Sau cel putin nu asa cum parea sa mentioneze el. O amuza ideea o clipa.
" Nu verbal, desi cred ca tocmai ai facut-o" vorbi ea fara sa se miste, iar zambetul ii era prezent in voce. " Dar daca te referi si la alte cai de comunicare, atunci da, presupun ca da"
Il stranse iar usor de maini. I se pareau atat de mari mainile lui in comparatie cu ale ei. Darren era un tanar bine facut, dar ea se simtea mica si fragila. Pe de alta parte, invatase cum sa-si poarte singura de grija, iar asta ii aducea mereu aminte de expresia veche cu 'pisica blanda zgarie rau'. Refuza sa se mai gandeasca la astfel de lucruri. Se bucura doar ca era acolo cu el si ca viitorul parea brusc mai luminos.

• Era asa micuta pe langa el. Nu credea ca erau prea multi ani diferenta intre ei, insa cu siguranta era mai inalt si mai fortos. Insa era okay asa. Ii placea de Ema asa scunda, firava, inteligenta sau nu, insa din moment ce era o Soimeanca, sigur avea o inteligenta aparte. Cu diploma sau fara, inteligenta era de mai multe feluri. Nu era reprezentat neaparat de IQ.
  Isi strecura bratele pe umerii ei, prinzandu-i gatul intr-o imbratisare. Era perfecta fizic si psihic. Unde naiba statuse ascunsa pana atunci? Fiindca el rabdase, intrebandu-se cand va aparea ea. Acum nu se putea opri din zambit. Si daca se oprea, nici atunci nu era normal, deoarece inima lui nu inceta sa trimita vibratii catre tot corpul sau. Era cu adevarat indragostit. Nu putea explica de ce, cum sau daca se va opri vreodata din a o iubi pe Ema. Insa ii placea sentimentul acela. Unic.
  Isi lipi nasul de al Emei, privind-o in ochi. Aceiasi ochi verzi. Amandoi aveau ochi verzi. Era cumva un indiciu? Catre ceva? Nup.
  Si-ar fi dorit insa ca Ema.. sa se mute cu el. Nu stia daca Hogwarts-ul era mai confortabil pentru ea, decat va fi casa lui, insa el se simtea oricum singur, si tanjea dupa putina companie. Insa o companie mai de nivelul sau, decat Cid. El era doar un caine, si oricum iesea in fiecare seara, lasandu-l pe bietul Darren singur, sa picteze tavanul ca o bolta din camera lui de la etaj.
  "Mi-ai face onoarea de a te muta cu mine? Nu as suporta gandul ca eu sa stau singur, in casa aceea singuratica, iar tu la Hogwarts. Si te asigur, turnurile Vrajitorilor, sunt usor incomode. Nu foarte pe placul meu. Designul, si.. multe alte lucruri."Isi lipi obraz de al ei, desi statea aplecat, putin cam incomodat, merita. Respiratia sa se izbea in urechea Emei. Urechea. Ar fi fost tentat sa-i muste in joaca urechea, dar nu avea chef de joaca.
  

Ema se lasa complet fermecata de privirea lui. Ochii lui verzi... Realiza ce era atat de diferit la ei. Cand Ema intalnea o persoana cu ochi verzi, se gandea la campiile nesfarsite. Cu Darren nu era asa. Imaginatia ei forma imaginile unor paduri alintate de soare, umbroase si tinere. O atrageau mai mult padurile decat campiile. Iar acum se parea ca acea preferinta se accentua.
Il asculta cu atentie, fiindu-i imposibil sa-si mute privirea de la el. Chiar daca ar fi dorit. Dar nu voia. Se intreba cum de nu-l gasise. Intelegea pe deplin faptul ca Darren e o raritate, dar i-ar fi placut sa-l cunoasca mai demult. Insa era multumita sa-l descopere acum si poate ca era mai bine asa. Ema nici macar nu fusese prin zona in ultimul an. Statuse ca o prepelita prin Dublin, urmarind piste si cai verzi pe pereti. Iar toate intamplarile isi lasasera amprenta asupra ei. Nu o mai interesa. Erau doar ea si Darren si asta era tot ce conta. Trecutul era trecut, iar ea trebuia sa se bucure de prezent si sperantele dulci ce-i imbibau mintea.
Nu-i venea sa creada ce auzea. Era ca un vis indeplinit inainte sa aiba sansa sa se manifeste. Orele... Nu erau o problema! Ema se putea repezi in fiecare zi. Seara ar fi fost inapoi. Poate o noapte, doua, ar mai fi ramas in camera ei din Turnul Soimilor. Da, toate astea erau niste nimicuri, iar ea le putea rezolva. Stia ca putea gasi solutii eficiente si chiar avea sa se gandeasca in seara respectiva. Dar seara, acum profita la maxim.
" Dars freond, onoarea ar fi de partea mea" murmura ea.
Simtea ca nu putea zambi mai mult, dar cu fiecare clipa ce trecea, avea impresia ca se poate. Poate ca zambetul ei se inaltase pana la urechi. Poate ca avea sa i le lungeasca, dandu-le o forma ridicola precum cea pe care o aveau urechile 'fratiorului' Emei. Desigur, asta ar fi fost o problema, ca ea numai niste urechi de Dumbo nu si-ar fi dorit.
" Insa... E posibil sa avem o mica problema" se stramba ea, aducandu-si aminte de mica ei familie.