Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 11 12 13 14 15 16 Next »

/ Alice

Zilele se scurgeau extrem de greu. Parca minutul devenise ora si ora saptamana. Era abia 16 iulie, trecuse fix o luna de cand Alex o lasase singura pe Alice. O luna in care Alice isi interzisese sa se gandeasca la el sau la cei 5 ani cand au fost impreuna. Isi mpuse asta, era ca si cum si-ar fi facut din cele 10 porunci 11, si asta era prima dintre ele.

Incerca sa-si ocupe timpul cu orice. Stia ca daca mintea ii va ramane neocupata, inevitabilul va avea loc. Incepuse sa deseneze, sa iasa cu fetele – fete pe care timp de 5 ani abia daca le observase. Ii era foarte greu sa se abtina sa nu o prinda de mana pe cea cu care se plimba, sau sa nu inceapa sa isi mediteze gandurile. Banuia, sau stia, ca fetele o barfesc pe de la spate. Probabil ca asa facusera intotdeauna, nu avea de unde sa afle, dar acum cand se trezise din acel minunat vis, cand ajunsese la curda realitate, acest lucru nu putea sa nu o deranjeze.
Desi, daca se gadea mai bine...


„Cui ii pasa? Pot sa creada ce vor, oricum nu voi mai fi aici la toamna.”
O facuse. Adusese aluzia despartirii. Respiratia i se raci si sufletul i se sfasie din nou, incepand sa sangereze. Se arunca pe patul nefacut – in ultima vreme nu ii mai pasa deloc aspectul camerei sau al propriei persoane, doar nu mai trebuia sa arate bine pentru nimeni, nimanui nu ii mai pasa acum de detaliile astea – si isi stranse genunchii la piept. Nu vroia sa planga – sau nici nu putea. Durerea ce o cuprinsese era mult peste plans. Plansul e jalnic, e un mod inutil de a arata ca iti pare rau, e dar un context. Nu, ceea ce simtea Alice acum nu se compara cu asta.

Interiorul ii era sfartecat, distrus pentru totdeauna. Se simtea impartita in doua parti – una care ramasese in ea, si alta care plecase odata cu el – doua parti ce separate initiau moartea.

„Nu, nu moartea” gandi Alice „Ar fi perfect daca as muri, dar nu pot sa mor! Pot doar sa ma tarasc pe aceasta realitate seaca, lipsita de sens, de motivatie, de iubire”.

Incerca sa adoarma. Adormi, imbratisand perna in locul in care acum ceva vreme adormea impratisandu-l pe el. Avusese un somn fara vise, pentru prima data de multa vreme. Visele o bantuiau deasemenea. O faceau sa se trezeasca strangadu-si proprii genunchi la piept, uneori cu zambetul pe buze care imediat ce realiza ca visase se transforma in acea figura indurerata pe care o avea de obicei.

Nimic nu mai e la fel fara el, il uraste, ii e dor de el, are un gol in ea, un vant mai rece decat cel care sufla in jos de pe Yellowknife sufla acum prin ea, lumea e atat de goala si de lipsita de iubire atunci cand nu e nimeni in ea care sa-i strige numele, sa o sarute si sa-i spuna ca o iubeste.

pai nu stiu de ce dar ultima parte postata imi aminteste de luna noua al 2 volum din twilight in rest e ok

Hm, am scris asta inainte de a aparea in Romania Luna Noua. E adevarat ca seamana, dar nu stiu ce sa-i fac sa nu mai semane ?. Asta e, oricum destinul Aliciei nu e deloc al Bellei.

Deci imi place la nebunie cand postezi? iar? 3 TE ROOG deci NU MAI AM RABDARE

oaca paca...[] deci e super tare ia mai pune tu nu mai am rabdare.. idem ada ><

Multumesc mult pentru comentarii. Next:


Zilele trecusera in luna aceea seaca, soarele rasarea la fel ca intotdeauna deasupra casei Aliciei, apunea in partea opusa si rasarea din nou. Durerea se amplifica cu fiecare secunda fara Alex. Acum nici macar mintea nu-si mai asculta porunca: totul ii aducea aminte de el, totul o facea sa-si stranga bratele in jurul corpului parca incercand sa nu lase sa patrunda in suflet acea bezna inghetata si sangeroasa a prezentului.

Se hotarase sa cedeze. Nu mai putea face fata durerii. Daca nu il putea avea pe el, macar amintirile sa si le recapete. Vroia sa riste sa traiasca in trecut, numai sa o lase dracului in pace acel vid interior care-i racnea neincetat ca este singura si pierduta, ca nu mai are pe nimeni care sa o stranga calduros la piept, ca el nu se va intoarce niciodata.

Fantomele o asteptau. La fel si amagirile. Nu mai incerca sa se impotriveasca amintirii. Acum era expusa si vulnerabila, dar mai presus de toate absenta. Din acea zi de 16 iulie Alice nu mai era Alice, era doar infatisarea ei, adevarata Alice bantuia alaturi de fantomele ei prin trecut, alaturi de persoana pe care o iubise mai mult decat orice. Si ii placea. Nu mai traia realitatea ci retraia trecutul. Sentimentele de goliciune au fost inlocuite de cele calduroase, iar mintea incepuse sa-i respinga despartirea: in trecut nu fusese vorba de asa ceva niciodata. Statea toata ziua in camera ei. La inceput anula intalnirile cu prietenele, acum nici macar nu le mai raspundea la telefon. Dupa o vreme nici telefonul nu mai suna.

De cand a inceput sa-si retraiasca trecutul, timpul zbura mult mai repede. In fiecare clipa spera ca soneria usii ii va anunta venirea – o, da, avea propriul stil de a suna la usa, o data lung, de doua ori scurt – sau ca va primi un telefon, sau macar un mesaj.

[o data lung, de doua ori scurt; o data lung, de doua ori scurt; o data]

Dar nimeni nu mai suna: nici o data lung, de doua ori scurt, nici deloc. Melodia telefonului amutise, deasemenea. Dar Alice inca spera.
...




Cam atat partea introductiva. Actiunea incepe din partea urmatoare.

Vaaai ( deci acum chiar ca m-ai facut sa plang !! WOAA!!! Adica.. ma sec.. este prea tare de-abia astept utmatoarea

Un singur comm??

super tare deci felicitari pentru ca scrii foarte tare si explici in lux de amanunte >< next next

Asa.. am citit si eu..
E superb wai><
POate e lenea, dar nu zic mai mult de atat: vreau nextul