Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 11 12 13 14 15 16 Next »

/ Alice

Bine . DAR NU AM SA CAD IN CAPCANA TAA!! iar daca asta se va intampla , atunci ma voi lua de pwca si imi voi rade tot parul

si ca sa nu fiu off-topic
ca si ginny, e un fic MIRIFIC!!

HAI PUNE CONTINUAREA MAI REPEDE

Mersi din nou pentru commenturi.




Ceasul o trezi in dimineata zilei de 18 septembrie. Parintii ei erau mult mai emotionati si entuziasmati decat ea. Inafara de un „Buna dimineata” posomorat nu mai spusese nimic. Nu se simtea in stare sa vorbeasca. Bagajele ii fusesera duse in masina mai devreme. Era gata de plecare. Sau...

Nu o putea face. Nu putea pleca de acolo! Asta ar fi sters orice posibilitate de a-l reintalni! Cu fiecare pas ce-l facea sansa de a-l reavea pe el murea incet-incet. Fiecare secunda conta, ficare metru distanta dintre ei.

Dar nu de asta ii era cel mai frica. Acolo nu ar avea nimic care sa ii dovedeasca ca acesti 5 ani nu fusesera doar un vis. Si-ar putea pierde mintile incercand sa isi dovedeasca ca totul fusese real si sa isi imagineze

[rea imaginatie rea imaginatie rea imaginatie rea imaginatie rea]

ca in viitorul apropiat il va putea strange la piept. Se gandise la acest aspect si seara trecuta, de asta jumatate din bagaje contineau fie ceva de la el fie ceva care sa aiba si cea mai mica legatura cu el. Dar acum senzatia era cu totul alta.

Stand la cativa metrii de masina, lasand ploaia sa-i cada pe fata era pusa in situatia de a alege dintre prezentul ei bazat pe trecut, instabil si cu o falsa calmitate, dar confortabil si primitor si New York-ul, marele si zgomotosul Big Apple, fara urma de el, fara niciun lucru care sa demonstreze ca realitatea ar putea fi alta.

Amintirile sau singuratatea?

Ce e rau sau ce e si mai rau?
Ce isi doreste sau ce este obligata sa isi doreasca?

Niciodata sau pentru totdeauna?

Alice care nu e Alice decat la exterior sau Alice-Moarta-Vie-Care-Vrea-Sa-Para-Ca-Se-Distreaza?



Drumul cu masina parintilor dura mult. Statea pe bacheta din spate, ascultand melodiile lor la casti. Cantecele erau dulci si melodioase, line si visatoare. Fiecare dintre ele ii aminteau de o anumita perioada din relatia lor. In cele din urma ajunsesera la aeroport in jurul orei 11 AM.

Mamei ii dadusera lacrimile la ultima imbratisare a Aliciei, in timp ce tatal o batu puternic pe umar. Ramas bun, imbratisari, saruturi ... Alice ura despartirile! Le promisese ca va avea grija de ea, ca va fi cuminte, ca va invata, ca nu va chiuli, ca nu va face probleme, dupa care venisera promisiunile mai serioase: ca nu va da petreceri nebune, ca nu va incepe sa fumeze, sa se drogheze, ca nu va incerca niciodata sa mearga pe motocicleta, etc.

Avionul decoala. Alice avea loc la geam si privea melancolica cum se indeparteaza de sol.

[cu fiecare secunda, cu fiecare metru te indepartezi, cu fiecare secunda, cu fiecare]

Incerca sa-si ignore sufletul care ii racnea ca vrea inapoi totul: patul ei, camera ei, casa ei, orasul ei, pe el. Incerca sa-si ignore, deasemenea, inima care-i batea nebuneste, din cine stie ce motiv

[e atat de greu sa-ti dai seama?incerca sa vezi mai departe de nori]

necunoscut. Inchise ochii, si-l readuse in minte extrem de clar: fiecare trasatura a fetei, fiecare suvita de par care-i statea mai mult sau mai putin zburlita, fiecare gest instinctiv pe care il facea, totul. Il facu sa vina la ea si sa ii mangaie tandru fata de la tampla la barbie, sa-si treaca mana prin parul ei castaniu inchis si sa-si faca auzita respiratia la urechea ei.

Imaginea creata era atat de clara, reala si linistitoare, incat Alice reusi sa adoarma.

Dupa 3 ore avionul ateriza pe imensul aeroport din New York.





...

Wai e geniala povestea!
Ador stilul tau!
Uite ca m-ai facut sa plang T_T cand ma gandesc si eu ca nu pot fi tot timpul langa cine imi doresc...
Abia astept sa postezi urmatoarea parte

PS: Hahalino, de data asta eu am fost prima

Intotdeauna sunt a doua sau a treia:-<

DAR ADA NU E PRIMA ACUUUM
Sunt inaintea Adei sunt inaintea Adei

MWHAHAHA

asa..gata superb cum descrii.. cum reintrupezi in cuvinte sentimentele lui Alice.. wuai neext

VAAAI GENIAL GENIAL GENIAL !!!
O ADOR O ADOR
Deci nu mai stiu ce sa mai comentez, pentru ca povestea este cea mai geniala din cate am citit X
ETE FLEOSHK GINNY!! Ti-as da una la pwca acuma

Faza cu promisiunile parintilor, m-au facut sa cred ca se va intampla ceva ... aia cu "nu fumez, nu ma droghez.. " m-a facut sa cred ca se va intampla o pwca
Ai putea face o carte

Multumesc, din nou, pentru commenturi.




Isi lua bagajele si alerga prin ploaia marunta pana la cel mai apropiat taxi. Soferul o ajuta sa-si puna cele doua genti in spate, si ii deschise politicos portiera. Era un batranel foarte detreaba, observa Alice. Primul lucru anormal pentru New York. Aici oamenii nu sunt politicosi.

Isi scoase din buzunarul paltonului adresa si i-o arata soferului. Aproba tacut si isi facu loc printre aglomeratia de masini.

-Wihell Street?intreba el din senin si Alice ii surprinse o urma de suras pe buze

-Da, e vreo problema?

-Nu, nu, spuse el dezaproband in acelasi timp din cap.

Nu mai spusese nimic tot restul drumului. New York-ul era intr-adevar mare. Varfurile zgarie-norilor se ascundeau in nori, erau zeci de masini pe metru patrat, claxoanari din toate directiile, galagie, nebuneala. Statura aproape doua zeci de minute la un sens giratoriu. Alice urmarea picaturile de ploaie cum coborau pe parbriz. Unele se uneau si coborau impreuna, altele se departau si mai mult. La fel cum unii se uita, altii nu se uita. La fel cum unii se regasesc, altii nu se mai intalnesc niciodata. La fel cum unii se impaca, altii nu. Si la fel cum unii se mai iubesc, altii nu o mai fac.

-Aproape am ajuns, spusese soferul.

Alice tresari. Vazu cum parasisera strada principala, mergand tot mai adanc printre blocurile inalte si darapanate, afundandusera in cartiere incalcite si umbrite. Cum naiba avea Alice sa tina minte cum sa ajunga acasa, da, de acum aici era „acasa”..., prin atatea rascruci de strazi, stradulete si alei?

Masina opri in fata unei stradute care ducea la o fundatura. Erau maxim o suta de metrii de unde parcase taxi-ul si pana unde un zid imens de caramida bloca drumul.

-Blocul tau este ultimul pe stanga, ii spuse el.

-Multumesc, zise Alice, platind si scotandu-si bagajele din masina.

Taxi-ul se indeparta, lasand-o pe Alice in fata acelei alei. Isi ridica privirea si vazu cerul innourat. Blocurile intunecoase, vechi si cu acel aspect darapanat, sumbru ii dadura fiori Aliciei. Desi nu era decat patru dupa amiaza, era foarte intuneric in acel colt de cartier. Isi trase cele doua valize dupa ea.

Se simti ca un soricel prins in cursa. Era ca o capcana acea alee. In stanga si dreapta blocuri imense, in spate o alta strada nepopulata, care ducea la alte strazi la fel de pustii, un al doilea lucru bizar pentru New York: el este mereu aglomerat, in fata un zid gol, simplu, din caramida, pe care erau inscrise cateva desene fara sens. Si blocul ei era chiar ultimul. Daca ar fi fost urmarita – sau ceva de genul asta – nu ar fi avut nicio sansa sa fuga.

[ca o capcana ca o capcana ca o capcana ca o capcana de soareci amarati ca o]

Aproape alerga pana la ultimul bloc. Nu ii placea deloc, nici orasul, nici cartierul, nici aleea, nici blocul, nici nimic. Era prea multa liniste. Zgomotele orasului se auzeau confuz pe fundal, in apropiere nici macar un sunet. I se parea ca cladirile o atintesc cu privirea, ca se holbeaza la ea, ca o intimideaza, ca o descos numai prin simplul fapt ca se afla inconjurata de ele. Geamurile murdare ale blocurilor din jurul ei parca ii suradeau rautacios, aratandu-si coltii.

Statuse cinci minute in fata intrarii blocului ei, sprand sa auda sau sa vada pe cineva. Singuratatea o speriase intotdeauna. Dar nu se auzi nimic, nici nu veni nimeni. Era singura

[intr-o capcana intr-o capcana intr-o capcana ca un soarece prost ce esti, Alice]

si nimeni nu se ivea de nicaieri.

Senzatia aceea, ca era urmarita, vizata, nu disparu nici atunci cand intra in bloc. Mirosea oribil a fum de tigara, mancare arsa si mucegai. Isi spusese ca avea sa se obisnuiasca cu mirosul cu

[dar timpul nu le vindeca pe toate, nu-i asa, Alice? spune, ca tu stii cel mai bine, soarece mic si prost]

timpul.

Am citit si eu acum fic-ul tau si chiar imi place.Nu mi se pare horror cum ai spus la inceput sau cel putin pana acum nu a fost asa.
Felicitari!
E suuuper, chiar ai talent!

VAAI : pai imi place la nebunie
Imi place cum ajunge sa cunoasca o lume noua.. si cum se duce.. nu stiu cum .. speriata..
vaai deci ador

SI SUNT PRIMAA!!!

edit : eh.. a2a

Deci... repet, E CEL MAI TARE FIC
Cea mai tare poveste!!
O ADOR O ADOR O ADOR!!
Abia astept partea urmatoare
Mii de felicitari pt ca ai creeat o astfel de poveste mirifica!

WAAI

E culidada rau povestea asta
O iubeesc


Astept NEXT NEXT NEXT