Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 7 8 9 10 11 … 16 Next »

/ Cand se lasa noaptea

Pune-l azi
Sigur o sa primesti comm-uri

Astept nextul astazi sunt foarte curioasa ce o sa se mai intample te rog asteptam nextul!

Uite , Sophia
Ai destuli cititori
Pune nextul ><

Asteptam nextul,Sophy

scuzatima ca nu lam pus ieri
dar nu prea aveam inspiratie
azi dimineata am avut si deci....




Ce? Am auzit eu bine? Mama si Michelle se cunosc?
"-Michelle?" Zice mama uimita."Ce faci tu aici?"
"-X e fiul tau?" intreba Michelle si mai uimita.
Oficial am ratat ceva. Mama si Michelle se uitau una la alta in fata casei. Nu vroiam sa intervin in orice aveau ele de vorbit dar era aproape 4 si 10 minute. Inca putin si rasarea Soarele.
"-Nu vreau sa va deranjez, dar se face tarziu si...." Ce prost eram, nu puteam sa-i zic mamei ca Michelle e vampir. Nici nu puteam sa-i spun ca are o boala grava de piele care nu-i da voie sa stea in Soare. "... Haideti mai bine sa intam in casa, sa discutam la o cafea, ceva." Ce prost a sunat asta.
Mama sa uitat la mine, apoi la ceas si apoi la cer, dupa care a rostit ingrijorata.
"-Da, hai sa intram!"
A coborat repede scarile si a imbratisat-o pe Michelle scurt, apoi a ridicat una din valizele ei si a inceput sa se indrepte spre usa. Le-am urmat imediat si am intrat si eu pe usa casei.
Era exact la fel ca in copilarie. Peretii din lemn de nuc, masa din bucatarie, si candelabrul. Toate tablourile si fotografiile mamei, toate vazele de flori pe care nu le-am spart, toate erau acolo. Imi aminteau toate de cat de fericit am fost aici in copilarie, doar eu si mama.
Am lasat valizele jos si am vrut sa intrerup putin tensiunea care se simtea intre mama si Michelle. Am imbtatisat-o pe mama lung ca sa-mi fac simtita prezenta. Nu parea sa-i fi fost prea dor de mine, chiar daca nu ma mai vazuse de doi ani. Mama ma saruta pe ambii obraji si spuse:
"-Vai, mama, ce dor mi-a fost de tine!" Dupa care ma mai saruta o data.
"-Deci.." incep eu sa spun dupa ce m-am eliberat din stransoarea ei "De unde va cunoasteti voi doua?"
"-Ah, e o poveste lunga!" Zise Michelle aruncandu-i mamei priviri cu subinteles.
"-Mai bine sa stam putin jos, sa va odihniti, poate mancati ceva." Spuse mama prompt. "Cred ca va e foame, nu?" Incerca ea sa schimbe subiectul.
Eu si Michelle ne-am asezat, iar mama s-a indreptat rapid catre bucatarie. S-a intors dupa nici doua minute cu un platou plin de ptajiturele si gustari. In cealalta mana avea o tava cu doua cesti de cafea. Le puse frumos pe masa si se aseza pe un scaun. Vroiam sa intreb de unde se cunosc, dar am renuntat cand am vazut pe platou negresele mamei. Nu m-am putut abtine si mi-am indesat una in gura. Vai, sunt asa de bune, nu am mai mancat negrese de asa de mult timp.
"-Scuze ca nu am nimic pregatit pentru tine" Spuse mama zambind "Nu stiam ca o sa am oaspeti mai speciali" OK, asta chiar era ciudat. Michelle zambi inapoi dupa care se ridica de pe scaun si se indrepta catre una dintre valizile ei. Pur si simplu s-a intors cu o punga de sange. Normal, asta ar soca-o pe mama. Dar ea s-a dus in bucatarie si a adus un pahar. Bun, deci acum eu sunt cel socat. Michelle a turnat sange in pahar, si, fara niciun fel de retinere, a inceput sa bea. De fiecare data incercam sa evit sa o vad band sange. Mi se pare putin morbid. Si scarbos.
Incercand sa nu ma mai uit, am luat o sorbitura din ceasca de cafea. Mare greseala. Cafeaua era fierbinte si mi-am oparit limba. Mama a sarit imediat de pe scaun sa se duca la bucatarie. Michelle a schitat un zambet, inercand sa se abtina din ras. Imediat mama s-a intors cu un pahar plin cu apa si gheata.
**
Era foarte ciudat. Nu era decat 7 dimineata si mama deja i-a povestit lui Michelle toata copilaria mea si toate boacanele pe care le-am facut. Era destul de jenant. Spre surprinderea mea, mama si Michelle se intelegeau foarte bine, dar tot nu stiam de unde se cunosteau.
"-Dar voi doua de unde va stiti?" Am intrebat eu incercand sa o opresc pe mama din ai povesti lui Michelle despre prima mea iubita pe care am avut-o la 12 ani.
"-Nu conteaza unde ne-am intalnit noi" Zice mama "Spuneti-mi mai bine unde v-ati intalnit voi!"
"-Pai..." Sari deodata Michelle. As fi vrut eu sa raspund, dar daca tot a inceput ea. "E ceva ce ar trebui sa stii. El...e Filip."
Mama se uita timp de cateva secunde ciudat la mine. Nu inteleg de ce Michelle ii spunea toate astea mamei.
"-Imposibil! Fiul meu? Nu are cum sa fie Filip. Nu poate fi blestemat." Sunt blestemat? Nu mai inteleg nimic. Stau pur si simplu si ma uit la ele cum incep sa se contrazica.
"-Daca iti spun ca asa este!" zise Michelle ridicand tonul. "Mai tii minte cand ti-am zis ca noi nu putem muri? Ei bine, Filip a murit. Si...s-a reincarnat."
"-Da, asta stiu. Stiu ca il cauti de cand a murit, dar nu e el" Zice mama revoltata parca de ceva.
"-El este. Adica seamana perfect, se comporta la fel, si incepe sa isi aminteasca lucruri" Continua Michelle nervoasa.
Nu prea vroiam sa intervin dar am incercat sa le opresc din a se certa.
"-Pa.. eu nu prea imi amintesc multe lucruri. Adica doar fotografiile" Ce prost am fost, mai bine taceam din gura.
"-Da, uite, vezi , isi aminteste fotografiile." spune Michelle incercand sa-i dea mamei peste nas.
"-Care fotografii?" Intreba mama sarcastica si ironica. "Cumva cele pe care vi le-am facut eu, acum douazeci si cinci de ani." Trebuie sa mentionez ca mama e, sau ma rog, era fotograf profesionist.
"-Da." Zise Michelle senin fara sa isi dea seaam de ceea ce urmeaza.
"-Fotografiile alea au fost aici mereu. Eu am pastrat cate o copie. De asta si le aminteste. Le-a vazut aici, cand era mic." Daca stau bine sa ma gandesc, asa era. Eu imi aminteam fotografia in sine, nu circumstantele in care ele au fost facute.
"-Si atunci cum poti explica faptul ca seamana atat de mult cu el, sunt identici" Michelel deja incepe sas bata in retragere.
Si eu vroiam sa stiu de ce semanam asa de mult cu tipul ala, aratam exact la fel: aceiasi ochi, acelasi nas si acelasi zambet tampit.
"-Bine, nu vroiam sa-ti spun asta, dar trebuie. Seamana sa de mult cu Filip pentru ca..." De ce ezita oare asa de mult. "... pentru ca e fiul lui"

Super capitolul
E fiul lui Filip? Si imi place faza cand e socat cand vede ca Michelle isi pune sange in pahar si bea apoi e socat ca mama sa nu zice nimic ,ca si cum Michelle facea ceva obisnuit )

multumesc
veti vedea in capitolul urmator ce se mai intampla
dar vreau 5 comentarii ca sa ma apuc de scris
Mersi mult Helena

Sophia Mason Wrote:"... pentru ca e fiul lui"

eu tiam zis ca mintea mea gandeste prea departe
imi place mult cum a iesit capitolul asta, mai ales ca am contribuit si eu
mai ai cateva greseli de ortigrafie la final
dovada ca nu am mai stat pe capul tau sa te corectez
miau placut comentariile lui X care taiau conversatia, si taiau tot avantul

Prea tare faza cu sangele

Quote:S-a intors dupa nici doua minute cu un platou plin de ptajiturele si gustari

Uite o greseala
Iti mai spun daca mai vad ceva

Ma amuza chestiile aste... Desi nu inteleg prea bine. In capul meu se invart ametitor ultimele tale 5 capitole, volumul 5 din Tara duncan si Hobitii din Stapanul Inelelor. Dar pana moare careva pe aici tot capitolele tale raman mai tari. Si sa stii ca nu numai lui X i-a scapat ceva