Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Padurea lui Dean

1 2 3 4 5 Next »

/ damn their killing, damn their lies

• OOC: anyone, except students
  BIC:
  Îşi muşcă buza inferioară, şi se întrebă dacă noaptea asta va trece vreodată. Din nefericire, avusese una dintre acele seri în care eul ei interior fusese sfâşiat, spart în mii de bucăţele şi împrăştiat în toată lumea. Avea neapărată nevoie să se regăsească, să fie ea, să ştie că era iubită, că era cineva, şi că îşi găsea locul în lume. Însă de data asta nu avea succes.
  
  Se aşeză obosită pe iarbă, contemplând cerul nopţii, în timp ce încerca să pătrundă în lumea ei, singurul loc unde putea fi ea însăşi, aşa cum dorea şi aşa cum era. Singurul loc unde se simţea bine. Închise pleoapele, şi simţi cum vântul îi răscoleşte părul împrăştiat în iarba moale, iar toate relele şi totul în jurul ei dispare. Un zâmbet mulţumit îi înflori pe buze, deşi era în aceeaşi măsură trist şi epuizat.

Isi aprinse pipa inainte sa Apara cu un pocnet undeva prin Anglia. Nu-i pasa foarte tare unde, si se trezi tocmai intr-o padure intunecoasa. Rana din spate inca nu ii se vindecase complet, iar in umar simtea o durere surda. Isi arunca bagajul pe pamantul acoperit cu muschi si pentru cateva secunde statu nemiscat, tragand din pipa, imprastiind norisori calzi de fum.

Reusi intr-un final sa isi iasa din starea de amorteala si isi lua, cu un icnet, bagajul de jos, pornind in directia pe care bagheta i-o indicase ca ar fi nordul. In ciuda bocancilor pe care ii purta in picioare, pasea aproape fara zgomoot, talent dobandit in multii ani in care lucrase cu animale salbatice. In jurul lui se auzea doar fosnetul noptii.

Pana calca pe ceva moale si observa o silueta intinsa pe jos.

"Sper din suflet ca esti un c*****u" isi zise mai mult siesi...

• Pierdută în lumea sa, nu auzi foşnetul de frunze şi iarbă călcate, şi nici prezenţa unei alte persoane, decât când aceasta aproape că îi strici mâna. Deschise speriată ochii, ridicându-se în fund şi uitându-se la cel care o călcase, în timp ce-şi freca locul rănit.
  "Încă respir, deci nu ai şanse", rosti ea aproape supărată, însă încă speriată.
  
  Trebuia să-şi fi închipuit că nu era o idee bună să se întindă pe jos, într-o pădure, fiind la fel de ameţită, ca şi când s-ar fi drogat. Însă nu se aşteptase ca cineva să calce -literalmente- pe ea. Se uită încruntată la străin, care părea a fi plecat cu cortul, şi îşi dădu seama că se afla în inferioritate, aşa că se ridică, scuturându-se de praf.

"Nu am sanse sa ce? Sa nu mai respiri? Se poate rezolva foarte repede, domnisoara."

Incerca sa ii distinga trasaturile prin intuneric, in speranta ca va retine ca pe viitor sa incerce sa nu mai calce pe ea, la propriu, macar, dar nu reusi, asa ca isi scoase bagheta si conjura un glob de lumina care ii se ridica la un metru deasupra capului si lumina aproape la fel de bine ca un bec de-al incuiatilor. O privi si decise ca nu o cunostea. Nici o paguba, gandi.

"Nu e o idee prea buna sa te gasesti singura intr-o padure intunecoasa, draga domnisoara, pentru ca nu stii peste cine sau ce poti da."

Tonul ii era monoton si rece, dar ochii ii scanteiau in lumina farmecului si emana o aura amenintatoare.

• Îl privi o clipă speriată, însă îşi dădu seama că nu avea să-l lase să îi facă rău. Nu, indiferent de cât de criminal era el, nu avea să-l lase să o omoare. Bagheta îi era bine ascunsă în buzunar, iar India era pregătită să atace la cel mai mic semn. Nu ştia de ce, însă avea o bănuială că acest individ avea un secret pe care ea, şi oricine altcineva, nu trebuia să-l afle.
  "Nu eram singură. Mai sunt sute de fiinţe cu mine, însă chiar nu mă gândisem că va da cineva peste mine, la propriu", replică ea îngândurată, legănându-se leneşă pe călcâie.
  
  "Şi în plus, la ce ţi-ar folosi să mă reduci la tăcere?"
  Era aiurită şi poate adormită, însă după ce ieşise din starea de amorţeală, nu prea gândea foarte limpede. Putea la fel de bine să fie drogată. Era cam totuna.

Se uita amuzat la ea, apoi in jur, cautand parca celelalte "sute de fiinte". Se opri in fata unui arbore, globul de lumina urmandu-l incet.

"Ma scuzati, domnule stejar, ca va intrerup intalnirea cu aceasta minunata domnisoara. Nu va observasem in aceasta aglomeratie, unde nu se mai incapem unii de altii. Sper ca nu imi veti purta pica pentru foarte mult timp." Facu o plecaciune complicata si simandicoasa, ca doar era francez, si se intoarse catre tanara, care inca nu plecase, din cate observa.

"Domnisoara...am omis sa va intreb cum va numiti, dar asta nu mai conteaza, a reduce la tacere pe cineva este prin definitie, actiunea de a-l face pe respectivul sa taca. Deduci si dumneata ce avantaje iti revin din aceasta actiune."

Se aseza cu greu pe pamant, cu spatele sprijinit de stejar si cu fata spre tanara, icnind, rana din umar sagetandu-l. Isi scoase pipa dintr-un buzunar al hainei, o umplu si si-o aprinse. In noaptea asta nu se mai simtea in stare sa mai mearga nicaieri. Trase adanc din pipa si sufla norisori albi de fum catre tanara.

O lehamite aparte puse stapanire pe Eric undeva pe la pranz si isi petrecu majoritatea zilei incercand sa o combata cumva. Cu ceai, cu ceai si alcool, cu ceai si tigari, fara ceai, fara tigari, fara nimic. La un moment dat renunta injurand si isi misca bagheta circular, adunandu-si toate hainele (din care o mare parte erau murdare sau inutile), cateva carti si le indesa intr-o geanta de voiaj pe care si-o arunca pe umar. Aparu sictirit in Padurea lui Dean, de unde planuia sa mearga mai departe intorcandu-se la origini. Daca cineva ii urma semnatura magica pana acolo, nu avea decat sa se piarda in fruznisul ala blestemat.

Merse cateva minute spre un luminis si nu mica ii fu mirarea cand il vazu pe Alain sprijinit de un stejar si o fata-femeie intinsa in iarba. Ii asculta monologul barbatului, zambi rautacios si se apropie de ei.

"Domnul stejar nu iarta si nu uita... Cat despre domnisoara de fata, daca nu ii dai foc tot degeaba, stii si tu cum e cu cainele care latra dar nu musca, nu?"

Lehamitea aia de mai devreme se transformase usor usor in sictir, in nervi si acum in ura cu care Eric era obisnuit. Apoi isi dadu seama ca era cu Alain in acelasi loc si se inveseli brusc.

• Se uită amuzată la bărbatul din faţa ei, realizând că îşi bătea joc de ea. Aproape că începu să râdă, însă se abţinu, nedorind să-i dea satisfacţie. Individul era destul de cinic, şi se întrebă într-o doară dacă ar fi trebuit să se teamă de el. Îşi aduse aminte de bagheta sa, şi îşi spuse că nu. Cel puţin, pentru moment, tipul nu părea foarte periculos. Se apropie de stejarul de care se rezemase, însă nu spuse nimic când acesta se strâmbă. Probabil era rănit. Şi, contrar firii sale, se decise să nu acţioneze. Presimţea că dacă i-ar fi acordat vreun ajutor, acesta avea s-o ia din nou peste picior.
  "Sunt India. India Allise Lee. Îmi pare rău că fiinţele de care vorbeam nu pot fi zărite de tine. Sălăşluiesc pe undeva prin mintea mea bolnavă."
  
  Vorbise pe un ton cât se poate de serios, încercând să nu facă mare tam-tam de gluma ei nesărată. Umorul nu fusese mereu cea mai bună calitate a ei, aşa că prefera să nu se arunce prea mult într-o chestiune de genul. Aproape că se sperie de cel de-al doilea bărbat care apăru, însă deşi îşi spunea că situaţia devenea cam periculoasă, se potoli. Indiferent dacă era între doi nebuni, avea ea să găsească o cale de scăpare. Deşi nu se simţea foarte ameninţată.
  "Nu că ar fi prima dată când cineva mi-ar da foc, domnule. De aceea, nu v-aş recomanda să încercaţi asta. Va trebui să vă dovediţi mai inventiv. Totuşi, e prima oară când am fost comparată cu un câine, iar asta mi se pare tare curios."

Simti pe cineva apropiindu-se si isi scoase bagheta, pregatindu-se sa atace pe oricine se dovedea a fi o amenintare. Era mult prea extenuat ca sa mai Apara, asa ca lupta directa ramanea singura optiune. Se intreba intr-o doara daca tipa ar fi scapat cu viata dintr-o astfel de confruntare. Probabil ca nu.

"Miss Lee, pentru nimic in lume nu mi-as dori sa vad ce ai dumneata in cap. Tin la sanatatea mea mintala..." ii spuse incet si ragusit.

Se pare ca mancase destul rahat la viata lui, asa ca din tufe aparu Eric Grimm si nu cineva care sa isi doreasca sa ii vada capul pe o tava. Rasufla usurat si isi baga la loc bagheta in maneca si pipa in gura. Sau invers. Nu era inca foarte sigur. Rana din umar il ardea si se intreba cu ce rahat fusese data lama.

"Ai un stil aparte de a aparea exact cand nu te vrea lumea" ii spuse pe un ton glumet. "Sper ca ai bautura, altfel dispari!"

"Oh, miss Lee, domnul aici de fata numai de inventivitate nu duce lipsa...as putea zice a e plin de resurse....si mentale si de alta natura." Rase si rasul ii suna aproape strain. "Iar la faza cu cainele se referea la mine, pentru ca nu-si mai aduce aminte ca ultima data cand i-am promis ca ii sparg nasul am si facut-o"

Ridica o spranceana la replica ei. "Domnisoara, trebuie sa va anunt ca interiorul mintii fiecaruia este ca interiorul unui stomac. Atunci cand se arata, e bine sa fii singur si pregatit."

Se aseza pe geanta pe care o avea pe umar, ajungand la concluzia probabil foarte exacta ca la cat de veche si uzata era pielea din care era facuta, un strat de pamant si rame nu putea strica.

"Daca vi s-a mai dat foc inainte, ar trebui sa fi dezvoltat deja o rezistenta, nu?" Isi mangaie afectuos bagheta inainte sa zambeasca sinistru si sa se intoarca brusc la Alain. Ii acoperise explicatia despre caine suficient de bine ca sa nu trebuiasca sa adreseze si problema aia. Ii arunca o sticluta de coniac din geanta si se uita cu acelasi zambet potrivit undeva intre rautate si dementa, combinat cu o urma de multumire ca persoana pe care o intalnise era chiar Alain.

"Daca m-ar vrea lumea nu as mai veni. Da, sunt un fel de mina neexplorata, domnisoara Lee. Ia spuneti-mi, daca sap suficient in dumneavoastra, ce comori gasesc? Sau sunteti o harta cu un X fals?" Se ridica si ii turna lui Alain iod dintr-o fiola peste rana. "Ti-as vindeca-o, dar cateodata imi place sa te vad cum suferi." Ii ranji malitios.