Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Don't say

OOC: oricine

IC:Ii scapa printre dinti o injuratura destul de frumoasa si arunca o privire in jur pentru a se asigura ca nu il auzise nimeni..nu era el tocmai geniul formularilor caustice insa nu vroia sa puna la risc reputatia sa si asa subreda in castel, toti il stiau ca pe un arogant nesimtit, insa de fapt nu era asa...ei bine, poate chiar era, insa cum se purtau cei din jur cu el, deasemenea facea si el. Aproape jumatate de ora se invarti prin castel, daca nu ar fi fost atat de increzut in sine ar fi recunoscut de mult timp ca se ratacise insa nu ii permitea acea mandrie. Erau atat de multe camere secrete..auzise ceva de la niste elevi ca sunt si coridoare interzise, ar fi pus mana in foc si ar fi jurat ca fusese si pe acolo avand in vedere ca nu era nici o suflare de om iar peretii erau mucegaiti si plini de panze transparente de paianjen, trebuia sa recunoasca ca doar ei au mai ramas din cei care cica repara un pic castelul..pe naiba..ca tot vechi si prafuit a ramas. Totusi, el unul considera ca fiind cel mai magnific si istoric loc. Mergea cu pasi incetiniti incercand sa nu atraga prea multa atentie asupra lui, nu suporta cand cineva se holba la el fara motiv ca doar nu avea fata verde si piele hidoasa de trol.
Ridica o spranceana cand se pomeni in fata unei usi mari cu ornamente obscure inscrise in metal care nu pareau caracteristice unei camere unde poate intra fiecare...sau poate de aceea era atat de atragatoare..sa intre cat mai multi oameni..deci, nu putea decat sa intre si sa afle. O deschise usor, sperand ca aceasta nu va fi insotita de scartaitul lor obisnuit, era ora tarzie asa ca probabilitatea de a fi gasit de cineva era foarte scazuta, insa cine stie cu ce lunatici e inzestrata scoala.
Deci, perfect.."Sala Armurilor." Zise el si afisa un zambet lar, multumit de sine. Cautase locul acesta de cateva zile de cand se afla in castel si in sfarsit daduse peste el...din intamplare? daca ar mai avea norrocul sa gaseasca repede pergamentul care era ascuns in una din ele si sa mai si gaseasca drumul spre turn..insa ce naiba era el? un vrajitor..chiar daca nu functionau toate vrajile in castel unele cum ar fi cea de memorare a drumului erau destul de eficiente. Inchise usa dupa el avand grija sa arunce o ultima privire in coridor pentru a vedea daca nu fusese urmarit.

• Scoase biletelul pe care John i-l lasase de sub postamentul unei armuri. Zambi timid deschizand hartia impaturita si simti un fior strafulgernadu-i sirea spinarii cand citi cuvintele scrijelite cu grija. Nu-i venea sa creada ca reusise sa-si gaseasca in sfarsit pe cineva si ca totul nu era doar un vis a carui actiune se desfasura exclusiv in imaginatia sa. Nu, John era real si era al ei. Il iubea mai mult decat iubise pe cineva sau ceva vreodata, iar asta i se parea ireal. Mereu fusese egoista si nu tinuse la nimeni mai mult decat la propria persoana, dar totul se schimbase.
  
  Impaturi la loc biletelul si si-l baga intr-unul dintre buzunare. Se ridica de pe podeaua ce lucea de curatenie si isi aranja rochia pe care-o purta. Era o rochie minunata de culoarea sangelui, cu broderie de matase si impodobita cu tivuri verzi perfect aplicate. Nu obisnuia sa se imbrace in acel mod, dar acea zi era una speciala. Avea sa fie tinuta o prelegere in Marea Sala despre planurile de lectii de anul urmator. In calitate de profesoara de Transfigurare trebuia sa fie prezenta, sa asculte, sa ia notite si sa-si exprime opiniile daca era nevoie. Iubea faptul ca era profesoara si fiecare detaliu ce tinea de acea materie i se parea mult prea interesant pentru a fi ignorat, indiferent de importanta lui reala.
  
  Auzi niste pasi in spatele sau si se intorse brusc. Gandurile i se pierdura pe loc, iar mana i se duse automat catre bagheta. Nu obisnuia sa se dueleze in incinta castelului, dar trebuia sa fie pregatita pentru orice. Era practic imposibil ca un intrus sa se afle in Hogwarts, dar, totusi, in fata sa statea un vrajitor pe care nu-l mai vazuse pana atunci.
  'Buna ziua' saluta politicos incercand sa se comporte normal.

• Isi imbratisa din nou genunchii cu bratele, simtind cum durerea pune iar stapanire pe fiinta ei chinuita. Devenise atat de slaba si vulnerabila in cele cateva luni care trecusera incat simtea ca la orice amintire avea sa-si simta intreaga fiinta dezmembrandu-se; lacrimile fierbinti alunecara in graba pe obrajii albi, lasand dare umede in urma lor. Se risipeau pe podeaua cenusie si rece, ca amintire a prezentei ei acolo.
  
  Nu mai realiza cum trecea timpul. Nu mai avea nici cea mai mica idee in ceea ce privea persoanele din jur, sau ce se intampla in lume; probabil devenise egoista sau egocentrica, dar avea vaga senzatie ca nu mai suporta pe nimeni. Voia doar sa se piarda in propria singuratate, sa nu fie nevoita sa afiseze zambete false si sa asculte compatimirile celor din jur. Chiar daca stia ca ii vor binele - sau cel putin, macar unii dintre ei.
  
  Isi duse o mana la frunte, simtind durerea de cap ce se instalase de cateva ceasuri bune; nu mai putea dormi noptile, nu putea sa se concentreze si devenise un dezastru pana si la ore. Ar fi trebuit sa tina asta sub control, dar totul i se parea mult prea greu, prea dificil de realizat. Astepta vacanta, poate mai mult ca niciodata.
  
  Realiza ca udase genunchii blugilor negri cu care era imbracata si un mic oftat ii strabatu buzele intre-deschise; isi trase manecile bluzei albastre pana peste incheieturile albe si se ridica in cele din urma, privind pret de cateva clipe locul unde zacuse timp de ore intregi. Isi sterse si ultimele urme de lacrimi si iesi din spatele armurii care ii fusese martora la toata acea furtuna de sentimente si trairi interioare.
  
  Auzi insa o voce cunoscuta si surase incet, recunoscand silueta lui Ronnie; incepu sa mearga cu pasi mici si nesiguri spre locul acela, gandindu-se la cat de rau arata probabil. Isi zari reflexia intr-o armura si inchise ochii, sfarsita de puteri. Era atat de palida si obosita incat ar fi putut fi cofundata usor cu o fantoma. Mai lipsea sa devina si transparenta.
  
  "-Buna" sopti ea, cand ajunse in dreptul celor doi.