Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Stadionul de Vajthat

1 2 Next »

/ Eclipsa

Vantul tomnatec infiora frunzele ruginii de langa un copac ce statea singuratic langa acum pustiul teren de vajthat. Nu era o noapte rece, dar iarna dadea semne ca se apropie, asa ca Salathiel isi stranse mai tare fularul verde in jurul gatului. Statea pe cea mai inalta dintre portile terenului, privind spre nicaieri. Matura plutea nepasatoare undeva alaturi.
Nu venise aici sa se antreneze, ci sa-si adune gandurile ratacite prin cine stie ce colturi ale mintii.
Isi scoase bagheta si o privi. Ariadna era la fel de frumoasa ca atunci cand o vazuse prima data. Era insa ceva destul de neobisnuit pentru el sa se bazeze totdeauna pe precizia si puterea ei, cand el se antrenase atat de mult pentru a face vraji fara ajutorul baghetei. Ar fi vrut sa continue sa se bazeze pe el insusi pentru tot, dar acum si Ronnie ii dovedise ca nu intotdeuna poti de unul singur.
Trebuia sa invete multe lucruri noi, mai ales legate de relatiile cu alti oameni. Si ii era greu...

• Noaptea se asternuse pe nesimtite pe intregul domeniu. Stelele straluceau, privind catre Pamant, de pe bolta cereasca. Fata stia ca o privesc si pe ea, dar nu-i pasa, n-avea nimic de ascuns fata de zeii sai. Il placea sa stie ca nu este singura si ca mai exista cineva caruia ii pasa de dansa. Zambi la acel gand si se stranse singura in brate. Auzea vantul suierand printre copaci si apoi il simtea infiltrandu-i-se in oase. Era destul de frig, iar viperina nu era imbracata corespunzator. Isi uitase geaca, fularul si manusile cand se hotari sa faca o plimbare prin imprejurimile Hogwartsului.
  Ce a fost in capul tau? se intreba singura in timp ce urca una dintre schelele care duceau catre tribuna de la Terenul de Vajhat. Stia ce fusese in capul sau. Isi dorea sa se simta din nou vie. Vroia sa lase frigul sa-i patrunda in carne si apoi in oase. Vroia sa simta durerea pentru ca acela era singurul sentiment pe care mai era in stare sa-l reproduca. Plangea, adesea, ore intregi incandu-se cu propriile sale lacrimi. Stia ca nu avea motive sa fie trista, dar nu putea sa nu se gandeasca cat de diferita era viata pe care o traia de cea pe care si-o imaginase.
  Totul o sa fie bine, isi spuse in gand cuvintele pe care obisnuia sa le reproduca la fiecare pas in ultimul timp. Avea nevoie de speranta, iar acele cuvinte asta faceau, o motivau sa spere ca totul va fi bine.
  
  Se aseza pe unul dintre scaunele din tribuna si isi scose din geanta pe care o cara cu ea un caiet captusit cu matase rosie. Il stranse la piept amintindu-si momentul in care realizase ca-l pierduse. Nu spera sa-l mai vada vreodata, dar, intr-o zi, una dintre elevele sale ramase cateva minunte dupa ora de curs. Vrajitoarea crezu automat ca fata nu intelesese ceva si ca avea nevoie de explicatii, dar situatia se dovedi a fi diferita cand eleva scoase din ghiozdan acel caiet si il puse pe catedra din lemn de trandafir al profesoarei. Viperinei ii lua ceva sa se dezmeticeasca, iar cand incerca s-o intrebe pe fata de unde avea caietul, realiza ca aceasta disparuse.
  Isi puse geanta pe scaunul din dreapta sa si apoi deschise jurnalul la o pagina aleatorie. Citi cu grija cuvintele scrise caligrafic pe paginile usor ingalbenite si apoi isi inchise ochii pentru a nu lasa broboanele cristaline ce i se adunasera in ochi sa-i cada pe obraji. Isi amintea perfect ca ziua aceea fusese o zi minunata, o zi care merita sa fie tinuta minte.

Prea multe ganduri inseamna prea putin timp pentru a le gandi pe fiecare in parte. Sal nu fusese niciodata o persoana care sa isi poata bloca gandurile in asa fel incat sa aiba in minte doar cate unul odata. Acum insa toate fusesera cumva reprimate de o nevoie puternica de a fi liber. Se simtea inchis in cusca propriilor principii, care acum il opreau de la fapte ce ii fusesera ani de-a randul intiparite in propria-i viata. Nu era nevoie de multa analiza pentru a vedea ca nu erau potrivite cu ceea ce isi dorea baiatul pentru viitor, dar totusi isi croise posibilitatea acelui viitor prin ele.
Lasand vantul sa ii mangaie parul lung ce parea si mai intunecat acum, se ridica atent pe inelul de metal si privi in jos. Cazuse de la inaltimi mai mari de atat, dar nu experimentase acea bucurie a caderii de care avea nevoie acum. Nu experimentase de fapt multe bucurii, pe care in viata de zi cu zi le vedea sau le ghicea in faptele altora. Cateodata ii parea rau pentru trecut, cateodata nu. Acum insa ii parea cu siguranta rau pentru prezent si pentru un viitor prea nesigur pentru el, un clarvazator.
'Doua coaste rupte, poate trei. Incomparabil fata de placere.' gandi el, aruncandu-se pe spate spre pamantul aproape inghetat. Era liber.

• Isi deschise ochii. Privi mai intai caietul, trecandu-si degtele subtiri peste cuvintele inscriptionate cu cerneala neagra, iar apoi se uita absenta la teren. Era foarte intuneric, dar tot reusea sa deluseasca portile si castelul care se vedea undeva in zare. Uitandu-se mai atent la portile estice realiza ca nu era singura. Putea vedea o silueta imbracata in verde zburand pe o matura. Isi inchise din obsnuinta caietul si si-l puse la loc in geanta. Se scotoci dupa bagheta, dar apoi realiza ca n-avea de ce-si faca griji. Nu era o simpla eleva, ca sa-i fie frica ca fusese prinsa in mjlocul noptii afara din castel, si nici n-avea de ce amenintare sa se teama. Isi inchise geanta si incerca sa-si aranjeze puloverul mult prea larg ce-i lasa umerii goi. Nu dorea cu niciun chip sa raceasca pentru ca stia ca Aripa Spitalului nu ar mai fi fost la fel fara Bell sau fara Helena.
  Se ridica in picioare si-si lua geanta pe umar. Nu-i placea sa stie ca nu este singura, avea nevoie de un spatiu doar al ei in care nimeni sa n-o deranjeze. Inainte sa coboare mai arunca o ultima privire catre locul in care vazuse matura si pe stapanul acesteia, dar realiza cu stupoare ca matura zbura de una singura deasupra terenului. Se uite mai jos si vazu silueta imbracata cu pelerina verde cazand. Isi scoase bagheta din geanta intr-o fractiune de secunda, mirandu-se si ea cat de repede o gasise si apoi spuse Levioso. Nu fusese niciodata buna la farmece, dar sper din tot sufletul ca vraja sa functioneze.

Simtea vantul suierandu-i pe la urechi si gravitatia tragandu-l tot mai jos si mai jos. Inchise ochii pentru a savura toata placerea momentului, cand simti tot acel sentiment de cadere evaporandu-se. Atinse usor iarba, aproape fara niciun zgomot. Se ridica repede de jos, intrebandu-se ce naiba se intamplase. Era cumva vrajit terenul impotriva cazaturilor? In ultimii ani existasera intr-adevar cateva accidentari destul de rele dupa ce elevi cazusera de pe maturi in timpul meciurilor, dar la urma urmei asta facea parte din riscul jocului si nimanui nu ii trecuse prin cap sa vrajeasca intreg terenul.
Sal se hotari sa se duca sus si sa mai incerce odata. Un alt vrajitor probabil ar fi dat drumul vreunei pietre, dar baiatul experimenta destul de mult cu propria-i persoana in ultima vreme. Isi chema matura si se inalta din nou langa cele trei inele. Pasi pe cel mai inalt, pregatit sa repete isprava de mai inainte.

• Vraja sa functionase. Reusise sa-l puna incet pe sinucigas pe pamantul acoperit cu iarba. Ofta prelung si alerga pe scari si apoi catre teren pentru a afla cine era persoana in cauza. Cand ajunse in locul in care 'cazuse' silueta realiza ca era singura. Vrajitorul sau vrajitoarea reusise sa se urce din nou pe matura si sa zboare pana in dreptul portilor. Era clar ca individul nu avea de gand sa renunte, dar nici viperina nu vroia s-o faca.
  Si-ar fi dorit sa-si fi luat matura cu dansa pentru a putea zbura si a opri tot acel nonsens. Suspina scurt, facandu-si o nota mintala pentru a-si lua matura cu ea cand iesea din castel sau macar sa-si cumpere una dintre acele maturi portabile.
  'Sper ca realizezi cat de stupid este ceea ce faci' tipa viperina cat o tineau plamanii sperand ca individul o va auzi. Nu se putea gandi la nicio vraja ajutatoare in acea situatie si incerca sa se decurce ca o simpla incuiata.

Tocmai se pregatea sa se arunce din nou cand auzi un strigat, probabil apartinand unei fete care nu strigase demult. Se opri si privi in jur. Zari, dupa cateva incercari, o silueta in tribune, parand sa strige la el. Incaleca pe matura si porni intr-acolo, dornic sa vada cine venise pe teren la ora aceea si mai ales de ce striga la el fara sa-si mareasca volumul vocii. asa incat baiatul sa reuseasca sa auda ceva.
Nu mica ii fu mirarea cand, apropiindu-se, recunoscu o vrajitoare cu care impartise destul de multe probleme in trecut. Cobori de pe matura, inca privind-o mirat dar si incantat.

"Ronnie? Ce cauti aici, la ora asta? Si...de ce strigai?"

Se uita imprejur repede, dar nu vazu pe nimeni. Viperina era singura si nu avea pe cine sa fi strigat decat pe el. Sal zambi cand isi dadu seama cam cum arata din pozitia fetei saltul lui in gol de mai inainte.

• Vrajitorul se apropie de ea si il recunoscu pe loc. Se enerva cumplit cand vazu chipul viperinului, dar incerca sa se linisteasca pentru a nu-l speria. Ii era, insa, foarte greu sa-i inteleaga comportamentul. Trecusera prin atatea impreuna si fusesera la un pas de moarte, iar el parea ca uitase toate acele intamplari. Luptasera amandoi pentru vietiile sale si el avea de gand sa renunte la a sa in virtutea unei singure clipe. O clipa ce ar fi putu face diferenta.
  'Ma plictiseam' raspunse fata sarcastica incercand sa-l certe pe viperin din priviri.
  Isi aranja din nou puloverul pentru ca se facea din ce in ce mai frig si continua sa-l priveasca pe Sal in liniste. Stia ca daca ar mai fi spus multe ar fi explodat si nu s-ar mai fi putut stapani, dar nu-i statea in caracter sa taca.
  'Ce a fost in capul tau?' intreba ea inca pastrand un ton calm, dar aspru in acelasi timp.
  Isi lua geanta din nou pe umar si dori sa plece. Nu era sigura ca inca mai dorea sa auda motivatia baiatului si era prea obosita ca sa-i mai explice ca ceea ce facea nu era corect. Era destul de mare sa se descurce si singur. Probabil ca i-ar fi lipsit, dar ar fi putut trece peste disparitia lui precum trecuse peste multe altele din trecut. Toti pareau ca pleaca la un moment dat din viata sa, niciunul ne mai intorcandu-se.

Viperinul o privi cu spranceana dreapta ridicata, intrebandu-se daca Ronnie nu era cumva in perioada aceea speciala din fiecare luna in care vrajitoarele ratau incredibil de multe vraji si erau tot timpul nervoase pe altii, alteori plangeau din nimic sau se bucurau ca le iesise noua retea de ceai de tei. Oricum, era mult mai nervoasa decat de obicei si se pare ca nici la capitolul logica nu statea bine. O opri, postandu-se in fata ei, si incepu sa-i exlice ilustrativ.

"Ronnie, vezi semnul acesta? L-am capatat sarind de pe zidurile unui castel cand eram urmarit de o ceata de varcolaci. Si acesta cand am cazut impreuna cu un dragon de pe un varf de munte in Romania. Acum..." spuse el, crescand dintr-o data volumul vocii "stalpul acela are o inaltime de pana la cinspe metri. Cum dracu' crezi ca as putea pati ceva cazand de acolo?"

Se uita la ea, astend un raspuns, dar nu ii dadu timp sa spuna ceva si reincepu interogatiile:

"Ai auzit vreodata de placerea de a cadea? Pe barba lui Merlin, nu mai poate omul sa isi satisfaca placerile nici noaptea pe un teren care ar trebui sa fie pustiu. Sincer Ronnie, am primit vreo doua Sectum Sempra si cateva Stupefy la Durmstrang si acum te sperii cand ma arunc pe un amarat de teren de vajthat?"

Se opri si rasufla de cateva ori adanc. Voise doar sa-i spuna ca se bucura sa o vada acolo, dar se pare ca iesise cu totul altceva.

'Prost. Foarte prost' isi zise el.

• Asculta in liniste explicatia baiatului si incerca s-o inteleaga. Cand tremina il privi zeflemitor si-si dadu ochii peste cap.
  'Fa ce vrei, nici macar nu ma intereseaza. Maine o sa te vad sarind din Turnul Cercetasilor si o sa-mi zici ca nu ai fi avut cum sa patesti nimic' replica viperina mai mult obosita decat nervoasa.
  Il privi din nou si realiza ca nu stia mai nimic despre el. Avusesera parte de atatea experinete tulburatoare impreuna, dar nu se cunosteau deloc. Nu-i intelegea deloc acea placere. Nu intelegea cum cineva si-ar fi putut risca viata doar pentru cateva secunde de satisfactie. Credea, desigur, ca baiatul abera si ca o saritura de la o asemenea inaltime nu putea fi altceva decat aducatoare de moarte.
  'Oricum, daca supravietuiesti sa nu te astepti sa te vizitez in Aripa Spitalului' zise Ronnie incercand sa plece si aruncandu-i baiatului o ultima privire. Stai ca se putea citi raceala din ochii sai verzi si lipsa de sentimente. Era mult prea obosita ca sa-i mai pese ce faceau ceilalti. In plus, trebuia sa accepte ca nu toata lumea putea face ce vroia ea si ca fiecare avea dreptul sa-si scrie sfarsitul propriului destin daca dorea.