Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

1 2 3 4 5 16 Next »

/ Equinox

Cum sa o dai in bara? E superb capitolul, si spre rusinea mea, l'am citit abia acum Dar imi place mult cum descrii toate sentimentele esti o scriitoare exceptionala

You made me blush, Al ><

Capitolul 33, partea I.

Fulgii mi se izbeau de faþã într-un dans complicat ; simþeam atingerea lor glacialã alunecând încet pe obraji. Troienele masive de zãpadã ce se aºternuserã în ultimele zile pe marginea trotuarelor constituiau un detaliu nedorit ce stãruia încãpãþânat în mintea mea. Încercam sã trec cu vederea peste omãtul fragil ce scârþâia sub mine, dar .. nu-mi prea mergea.
De obicei sunt isteaþã ºi evit situaþiile de genul acesta, însã împrejurarea de faþã intrã în categoria excepþiilor.
- Þi-aº spune cã-mi pare rãu, dar nu-mi pare..

Glasul lui Josh rãbufni de undeva în dreapta mea, ca un fel de contradicþie. L-am auzit apoi oftând teatral, parcã vrând sã mã scoatã din sãrite ºi mai mult. Trebuia sã-mi reamintesc constant cã, totuºi, nu era vina lui cã i se stricase maºina. Putea sã se întâmple oricui.
Dar sã te urci cu entuziasm în maºinã, gândindu-te sã dai drumul la aer cald ºi la radio, pentru ca apoi prietenul tãu sã te anunþe cã a pocnit nu ºtiu ce chestie la motor ºi cã va trebui sã mergi pe jos vreo doi kilometri pânã acasã..sã mergi pânã acasã pe cizmele cu toc.. pentru asta chiar voiam sã aud câteva scuze acceptabile din partea lui.
Nu-mi trecu prin cap niciun rãspuns elegant pe care sã i-l trântesc în faþã. Am lãsat tãcerea sã-ºi înfiripe pânza , sperând cã Josh va crede cã nu voiam sã vorbesc cu el.
De fapt, chiar nu voiam sã vorbesc cu el. Nu acum. Mã simþeam îngrozitor de vinovatã când îl priveam, amintindu-mi cum buzele lui Sean alunecau uºor peste ale mele; amintindu-mi cum braþele mele îl cuprindeau pe Sean într-o îmbrãþiºare strânsã. Senzaþia de dezamãgire palpita dureros înãuntrul meu; eu cu Sean ajunsesem la un impas , la rãspântie.

Mã întrebam în ultimul timp dacã Josh îºi dãdea seama de ceea ce se întâmpla. Eram sigurã cã avea tot felul de suspiciuni, reproºuri pe care mi le va adresa într-o bunã zi. Uneori mã uitam în ochii lui ºi aveam impresia cã ºtie tot ce se petrece între mine ºi Sean ; atunci mã grãbeam sã ºterg urma vagã lãsatã de cãtre conºtiinþa mea încãrcatã. Nu sunt fana cea mai înfocatã a reproºurilor interne stresante.
- Mi-e frig, am bolborosit, înconjurându-mi talia cu braþele într-o încercare disperatã de a mã încãlzi. Bineînþeles, eu nu anticipasem cã în acea zi nu voi merge acasã într-o maºinã, având un pahar fragil din plastic umplut pânã la refuz cu ciocolatã caldã.
- Gândeºte-te atunci la cei care locuiesc în vârful munþilor, îngropaþi parþial în zãpadã, sugerã Josh evaziv.
Probabil cã dorea a fi drãguþ , însã i-a reuºit exact contrariul. M-am gândit în mod inexplicabil la o cabanã parþial distrusã, plasatã fix pe vârful unui munte. Nimeni nu îi va deranja pe locatari…
- Ar suna destul de bine dacã ar fi acolo electricitate. ªi Internet. ªi un dressing plin cu haine. ªi un televizor cu vreo sutã de canale, aºezat în faþa unui pat.
ªi cãldurã trupeascã, mai ales asta.

Josh râse. Eu, cel puþin, nu gãseam nimic amuzant în afirmaþia mea sincerã. Se uita la mine , având din nou acea binecunoscutã privire de “ Iarãºi începe..”
- Ar fi trebuit sã mã aºtept la un dressing, clãtinã el din cap. Cum ar fi putut lipsi un dressing în vârful muntelui? Doamne, ar fi imposibil. ªi mall-urile din jurul cabanei…
- Ah, taci, am mormãit, înghiontindu-l uºor. Mã lua peste picior, din nou . Nu e vina mea cã încã nu înþelegi importanþa unui dulap adecvat cu haine.
- Nu e vina mea cã nu înþelegi când trebuie sã te opreºti din cheltuit bani pe haine.
Am oftat, încercând sã-mi ascund disperarea din glas. Brusc, tãcerea mi se pãru o alternativã mai bunã la rezolvarea problemelor… dar, în ciuda insistenþei acelui gând, am dat la o parte ideea.
- Nu se cheltuiesc bani la Mall, i-am replicat, ºocatã de constatarea lui bruscã. Never.
Se prefãcu jenat un moment, iar apoi continuã:
- Scuzele mele pentru o asemenea greºealã. Uitasem de denumirea din dicþionar… se cheltuiesc banii mei la Mall, pe haine.
Am pufnit, vag amuzatã. Josh avea mereu o micã mare problemã cu modul în care îmi procuram cu succes banii. Probabil cã exista un strop de invidie în el datoritã talentului meu înnãscut.
- Se investeºte vestimentar, l-am anunþat, fãrã tragere de inimã, însã mulþumitã de faptul cã mai scosesem o trãsnaie pe gurã. Niciodatã nu se cheltuiesc bani.Am scuturat din cap, de parcã aº fi fost dezgustatã de cuvintele lui.

Termenul era inventat la minut, dar eu eram mai mult decât mândrã de conotaþiile lui- a investi vestimentar.. sunã important, de parcã ar fi o întâlnire de afaceri ºi nu o raitã prin toate magazinele posibile.
- Ce.. perspectivã interesantã asupra vieþii, remarcã Josh. M-am uitat cu atenþie la el; expresia ce-i traversa uºor faþa semãna izbitor cu replica pe care dorea s-o þinã pentru el : Investiþie vestimentarã, pe naiba. Nu eºti întreagã, ºi nu-mi pare rãu sã-þi spun asta.. Mã rog, eu eram prea intrigatã de acea perspectivã interesantã asupra vieþii pe care mi-o arãtase.
- Pãcat cã ai un orizont atât de îngust, am suspinat, încã gândindu-mã la ºiruri de haine, atârnate fiecare cu grijã pe propriul umeraº. Mã înghionti în joacã, aproape izbindu-mã în fulgii de gheaþã rostogoliþi pe alee. M-am obligat sã-i adresez un zâmbet enervat drept rãspuns; în realitate, peisajul din jur se desfãºura prin faþa ochilor mei cu o moleºealã încetinitoare, ca în ceaþã , cel mai probabil din vina neatenþiei.
ªi cel mai probabil cã eram o actriþã al naibii de proastã.
- S-a întâmplat ceva?
Vocea lui se dorea voit nepãsãtoare, dar am distins murmurul îngrijorãrii în ea. Doamne, Josh îngrijorat pentru mine. Având în vedere cã asta nu se întâmpla niciodatã, am decis cã visam mai mult ca sigur.
Din pãcate, frigul ce muºca din mine ºi privirea lui Josh erau mult prea reale- glacial de reale- ca sã fie doar un vis. ªtiam cã nu puteam contura toate acele detalii minuscule ce construiau cu migalã realitatea doar într-un vis banal - pur ºi simplu nu m-am priceput în întreaga mea viaþã sã realizez ceva care sã provinã din cadrul creativ.

Vãzând cã el încã aºtepta un rãspuns în tãcerea înãbuºitoare, am contracarat:
- Ce, mã comport ciudat?
Suna greþos de sincer , pânã ºi eu recunoºteam falsitatea situaþiei. M-am uitat precautã în direcþia lui Josh, temându-mã oarecum de o reacþie care sã-mi reflecteze cuvintele.
- Adicã, mai ciudat decât de obicei?
Buzele lui formarã o grimasã de toatã frumuseþea, lucru ce arãta cât de tare voia sã continue sã-ºi pãstreze masca aceea impenetrabilo- ironicã. Într-un colþ al minþii mele, am observat cã începeam uºor sã-i descos personalitatea abruptã, ceea ce constituia într-adevãr o evoluþie neaºteptatã.
- Hmm.. cred cã da, am zis , oscilând între decizia de a-l trânti în zãpadã ºi a-i spune câteva cuvinte nu neapãrat frumoase.
- Mã gândeam cã mã vei trimite la dracu’, aºa cum faci întotdeauna, meditã el, înconjurându-mi talia cu braþul stâng. Nu mai reprezintã aºa o surprizã pentru mine…
Am rãsuflat uºuratã când i-am auzit rãspunsul. Senzaþia de confort persistã timp de câteva secunde, apoi fu înãbuºitã de o undã slabã de vinovãþie. Totuºi, spre surprinderea mea, nu am fãcut niciun gest ca sã- i arãt cât de nesigurã mã simþeam în acele clipe. Nu percepeam egoismul pâlpâind stins în mine, iar asta mi s-a pãrut bizar. Mereu puneam câþiva stropi de egoism când doream sã intimidez, sã pretind cã vreau sã fiu iubitã, sau atunci când voiam ceva anume..

Mã simþeam pur ºi simplu goalã, iar totul din jurul meu avea un contur fad, ºters- zâmbetul era o simplã schiþã pateticã a unei fericiri simulate, râsul, o reacþie întârziatã la vreo replicã, iubirea, ceva fals la care nu puteam ajunge. Ciudat.
ªi, totuºi, continuam sã-mi joc rolul, ca un actor de teatru ieftin ce dorea neapãrat sã-ºi joace reprezentaþia pânã la sfârºit.
- Ããã… du-te dracului?
Spusesem cuvintele dintr-o suflare, adãugând ºi un mic semn de întrebare la sfârºit. Asta ar fi trebuit sã însemne nesiguranþã? Sincer, nu prea îmi pãsa de toate naþiile de sentimente contrare ce mã nãpãdeau.
Dar în ochii lui Josh însemna acea nesiguranþã ceva?
Reuºi sã schiþeze umbra unui zâmbet vag în colþul buzelor, de parcã ar fi renunþat la joc în acelaºi timp ca ºi mine. Sincronizare perfectã, nu alta. Prin zâmbetul acela vedeam oglindite aceleaºi suspiciuni ce mã mãcinau ºi pe mine. Uneori îl uram pentru cã putea sã mã citeascã atât de bine.
La naiba, chiar cã îi pãsa.
- Aºa mai merge, mã aprobã el într-un final.

În urmãtoarele zece minute am continuat sã mergem, învãluiþi într-o tãcere apaticã, enervantã. De fiecare datã când doream sã deschid gura, sã spun câteva cuvinte, realizam cã de fapt nu aveam nici cea mai vagã idee despre ce sã vorbesc. Mã întreba ocazional de ceea ce se întâmplase în acea zi la liceu, iar eu îi dãdeam numai rãspunsuri monosilabice. Oricât mã concentram, nu izbuteam sã rostesc mai mult de douã cuvinte. Mi se pãrea ironic într-un fel, având în vedere cã eu dispreþuiam oamenii care nu ºtiu sã închege o conversaþie constructivã.
Am zarit casa mea, dantelata cu straturi groase de zapada.M-am pregãtit sã-i spun un “ La revedere” lui Josh în stilul meu caracteristic ca sã-i dau mai puþine motive de îngijorare- adicã ceva care sã arate patetic ºi pueril în ochii lui. Când am ajuns în faþa uºii de la intrare, m-am grãbit sã-mi sprijin mâna de clanþã pentru a scãpa cât mai repede de frigul excesiv. ªi de vinovãþia care mã urmãrea constant.
- E încuiat.

Am apãsat din nou ºi din nou pe clanþã, sperând, într-un mod copilãresc, cã voi intra în cele din urmã. Apoi am început sã bat cu pumnul în uºã. Bocãnelile mele reverberau probabil pânã în partea opusã a cartierului, dar pe mine nu mã îngrijora asta.
Nici nu am auzit când Josh a venit în spatele meu. I-am simþit rãsuflarea fierbinte izbindu-mi spatele, dar nu m-am întors. Continuam sã bat cu disperare în uºã.
Mâna lui Josh îmi prinse pumnul la jumãtatea distanþei. L-am privit, încruntându-mã , ºi încercând sã- mi eliberez mâna din strânsoare. Nu prea am reuºit.
- Nu te ajutã cu nimic dacã dãrâmi casa, îmi aminti el, fãrã sã-mi dea drumul.
- Ba da. Cu siguranþã cã e cineva înãuntru, care nu ne aude..

κi dãdu ochii peste cap. Satisfãcutã, mi-am dat seama cã îl enervasem de-adevãratelea. Cel puþin expresia care îi traversa faþa era cea obiºnuitã..
- Dacã chiar este cineva în casã, probabil cã sforãie cu desãvârºire, îndopat cu somnifere , având muzica datã la maxim. Oftã sarcastic, apoi îmi eliberã braþul , întorcându-mi în acelaºi timp spatele. Totuºi, nu e exclus ca tu sã fi surzit respectivul cu bocãnelile tale, adãugã el ,mai încet de data aceea.
M-am strâmbat din reflex, frecându-mi absentã braþul. De ce trebuia ca el sã iasã mereu în avantaj?

Chiar mi'a placut capitolul , desi abia daca ai scris cateva cuvinte despre Sean

Am de facut niste comentarii , Miss .

Quote:Vocea lui se dorea voit nepãsãtoare, dar am distins murmrul îngrijorãrii în ea.

Quote:Din pãcate, frigul ce muºca înfrigurat din mine ºi privirea lui Josh erau mult prea reale- glacial de reale- ca sã fie doar un vis.

Nu suna prea bine

Quote:Din pãcate, frigul ce muºca înfrigurat din mine ºi privirea lui Josh erau mult prea reale- glacial de reale- ca sã fie doar un vis. ªtiam cã nu puteam contura toate acele detalii minuscule ce construiau cu migalã realitatea doar într-un vis banal - pur ºi simplu nu m-am priceput în întreaga mea viaþã sã realizez ceva care sã provinã din cadrul creativ.

Se repeta la o distanta destul de mica ,dar nu e mare lucru.
Astept urmatorul capitol

Okey, Bells, am corectat ><

Genial capitolul l'am vazut din ora de info azi, dar nu aveam timp sa citesc Imi place mult capitolul, si imi place sa vad ca se schimba atitudinea ei fata de Josh Lily+Josh 4eva'! Chiar vad o dragoste patimasa in spatele intregii arogante a celor doi Si sunt super descrierile iernii, si tot capitolul cap-coada

Eu raman la Sean & Lily

Eu raman tot la Josh&Lily
Mi-a placut mult capitolul. Really..de data asta, no comment

^^ Ma bucur ca v-a placut capitolul.
Si scuzati-ma ca postez atat de rar

• Am cotrobăit prin geantă, sperând să-mi găsesc brelocul de care aveam atârnat un mănunchi de chei. M-am încruntat pe măsură ce descopeream că probabilitatea de a avea aşa ceva la mine era nulă.
  La naiba.
  - O să o sun pe Melissa.
  Gândurile pe care le-am dat la o parte cu furie se materializau pe la colţuri; cu un oftat, am realizat că ar fi trebuit de la bun început să fac asta. Nu mai puteam amâna.
  Am mai menţionat cumva cât de mult îmi iubeam sora? Oricum, ar fi fost un real succes dacă Josh nu ar fi observat nota de dramatism dus la extrem din vocea mea.
  L-am spionat cu colţul ochiului; după zâmbetul ironic schiţat pe buze, îmi era clară părerea lui. Poate că i se părea amuzant, cine ştie. Poate că avea propriul lui mod de a privi lucrurile.
  
  Surâzând absentă, mi-am scos telefonul din buzunar, butonând prin contacte până am găsit numărul Melissei. Nu era de mirare că nu am reuşit să memorez acea secvenţă simplă de cifre, având în vedere de câte ori am fost nevoită să-mi sun sora. Cu încă un oftat sonor, am apăsat butonul de apelare rapidă.
  I-am auzit vocea la al doilea bip.
  - Unde eşti? am întrebat , făcând abstracţie de formulele de adresare inutile.
  Ezită la început. Mda, ştiu că nu o apelez atât de des, dar măcar putea să-şi mascheze eschivarea cât timp vorbea cu mine la telefon. Am ţâţâit nerăbdătoare, aşteptându-i răspunsul.
  În spatele meu, Josh îşi drese glasul cu subînţeles. Am evitat să mă întorc cu faţa spre el , special ca să nu-i văd expresia feţei.
  - La colţul cartierului, îmi zise Melissa într-un final, pe un ton slab. Te îngrijorează ce fac eu acum?
  Doamne Fereşte. Eu să mă gândesc la tine fără să mă oblige nimeni? Nu eşti în deplinătatea facultăţilor mintale.
  - De fapt, mă îngrijorează mai mult faptul că îngheţ din cauză că nu te mişti mai repede acasă, am mărturisit, nonşalantă. Hai că vin după tine.
  Am dat să-i închid telefonul în nas, însă vocea ei mă împresură cu aviditate:
  - Nu. Păru să delibereze un moment. Adică, mă poţi aştepta în faţa casei, ajung imediat.
  A fost rândul meu să ezit. Nu ştiam cum să rezolv problemele cu Josh, dar dacă era aşa..
  - Ne vedem imediat, adăugă Melissa, închizând telefonul înainte să am timp să vin cu protestele.
  Mi-am muşcat buzele, punând cu mişcări încete mobilul în buzunar. Nu mai puteam prelungi momentul, oricât mi-aş fi dorit. M-am întors înspre Josh fără pic de tragere de inimă.
  - Mel a zis că vine acum, am spus , glasul meu fiind doar o şoaptă.
  
  Nu ştiam ce aşteptam de la el. Poate îmbrăţişări strânse. Poate o urare plină de milă la adresa mea – având în vedere că mila era o insultă pentru oricine.
  Josh nu se mişcă.
  - Aha, deci pot pleca acum.
  Mă rog, la replica asta nu m-am aşteptat. Indiferenţa lui mă durea ca şi când cineva mi-ar fi dat o palmă. Eu nu mă comportam în felul acesta cu el. Am simţit brusc firele tăioase ale egoismului străpungându-mă cu putere.
  La urma urmei, avea el vreo idee, cât de vagă, despre ce mi se întâmpla?
  - Ba nu poţi pleca. Aici rămâi.
  Probabil că arătam absolut ridicolă în ochii lui – nu supărată, îmbufnată sau furioasă, aşa cum aş fi vrut. Ridicolă. Copilăroasă. Reuşeam întotdeauna să dau această primă impresie. Desigur, la a doua impresie iluzia era deja sfărâmată în mii de cioburi…
  - Crede-mă, Lily, nu prea îmi place să îngheţ aici cât timp aş putea fi în orice alt loc, dezbătu el problema. Îşi dădu apoi ochii peste cap, dând senzaţia aceea de evident afirmaţiei sale. Oricum, tu poţi sta cât vrei aici, nu mă deranjează absolut deloc..
  Tachinările lui se dovedeau a fi atât de nepotrivite în unele momente. Mi-am trecut absentă mâna prin păr, rememorând sentimentul straniu de deja –vu.
  Nu voiam să plece, fiindcă… ce mă făceam eu cinci minute fără cineva căruia să-i vorbesc încontinuu despre toate rahaturile existenţiale? Nu e nevoie să recunosc că sunt genul de persoană care înclină spre sporovăieli inutile. Nu-mi plăcea să fiu singură, nici măcar două minute.
  Un motiv în plus cu care să îl stresez pe Josh.
  - Poţi avea şi tu o dată încredere în mine? Deşi simţeam că avea o răspuns negativ pregătit, nu a spus nimic. Am continuat, ignorând ironia ce emana din direcţia lui. Nu o să îngheţi dacă mai stai cinci minute.
  Îmi percepeam tonul rugător al vocii. De fapt, mă interesa mai mult decât îmi doream. Niciodată nu rugam pe cineva să-mi facă un favor… întotdeauna se întâmpla invers.
  Am scrânşit din dinţi, hotărâtă să repar detaliul acesta ceva mai târziu.
  Josh nu catadicsi să-mi răspundă. Părea să se distreze privindu-mă, încercând să mă scoată din sărite cu expresia inocentă ce-i traversa faţa. Nu că ar fi reuşit să denote inocenţă, dar.. încerca constituia cuvânul – cheie.
  
  Totuşi, eram calmă când am continuat să vorbesc – ceva ce semăna mai degrabă cu liniştea dinaintea furtunii.
  - Detest când nu-mi răspunzi, am spus pe o voce joasă, dându-i de înţeles că eram dezamăgită. Şi detest că ţie chiar îţi place că adori să faci asta.
  Nu că ţi-ar păsa vreodată, am adăugat în sinea mea.
  El râse. Nu în felul caracteristic, distant şi sarcastic. Ci.. într-un mod reconfortant, dând impresia că era de acord cu mine. Am schiţat un zâmbet involuntar în colţul buzelor. Josh putea avea efectul ăsta asupra mea uneori.
  - Şi detest atunci când mă priveşti în felul acela, am continuat, tranşant, plimbându-mi degetele pe braţul lui. Arăţi de parcă ai avea prea multe de adăugat la adresa mea, numai că nu ştii de unde să începi.
  Mi-am ridicat ochii ca să-l văd răspunzându-mi la zâmbet.
  - Poate că aşa şi e, mi-a întors el replica. Părea a fi de acord cu mine.
  Feţele noastre erau doar la câţiva centimetri depărtare una de alta; ştiam că era o distanţă destul de periculoasă , având în vedere vasta mea experienţă în domeniu. M-am trezit , în mod patetic, examinându-i umbra zâmbetului său vag ce-i lumina trăsăturile.
  
  Fără să mă gândesc prea mult, m-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat.
  Îmi simţeam interiorul tremurând aproape imperceptibil. Sau era absurditatea egoismului meu? Cert e că de fiecare dată doream mai mult, în ciuda nepăsării. Buzele mele le căutau frenetic pe ale lui, apropiindu-se cu mişcări dornice.
  Două inimi bătând cu fervoare la unison. Două jumătăţi. Un singur întreg.
  Habar n-aveam cum s-au încâlcit mâinile mele în părul lui. Şi nici nu ştiam când Josh m-a cuprins într-o îmbrăţişare strânsă, dar binevenită. Cu o sinceritate debordantă, i-am prins buza inferioară între ale mele, sărutându-l apăsat, fără nicio reţinere.
  Neantul normalităţii se desfăşura în faţa noastră atât de uşor şi natural. Dacă l-am fi putut amândoi accepta fără să şovăim , ar fi fost perfect.
  Spre surprinderea mea, eu am pus capăt sărutului. O parte încă raţională din mine mă avertiza că mersesem prea departe de data aceasta – şi chiar îmi păsa de limite. La naiba, nu era nici corect, nici raţional. De nepotrivit nici nu mai vorbeam.
  Dar Josh prelungi sărutul. Buzele lui le găsiră pe ale mele de data aceasta, sporindu-mi confuzia în care mă rătăceam din ce în ce mai tare. Neantul acela îşi dezvălui întreaga uitare, toate deciziile mele adăpostindu-se într-un colţ îndepărtat, la care nu puteam ajunge. La care nici nu voiam să ajung vreodată. L-am sărutat şi eu înapoi, cu inima bătând năvalnic şi cu adrenalina inundându-mi venele – nu era un bluf, şi ştiam asta prea bine. Voiam ca plăcerea să fie eternă, neantul să nu aibă sfârşit.
  Când totul se termină, grijile de dinainte îşi reluară locul. Buzele lui Sean peste ale mele. M-am rugat ca nu cumva să înghit în sec sau să-mi muşc buza- semne inevitabile de nervozitate pe care Josh le-ar fi remarcat cu siguranţă. Semne nelalocul lor. Poate că el se aştepta să mă izbesc de impedimentele astea.
  
  Măcar de-ar fi existat normalitate…
  - Ăsta a fost cel mai bun sărut de până acum, l-am anunţat, în lipsa altei alternative.
  Mi-am ridicat capul ca să-i văd reacţia. Aşa cum am prevăzut, şi el crezuse că voi rosti alte cuvinte. Cu toate acestea, afişă vechiul lui zâmbet batjocoritor.
  - Ce, încă ţii scorul?
  Am râs. Răspunsul lui era atât de… normal, având în vedere că nu cuprindeam cu mintea alt termen mai potrivit. Ca pe vremuri.
  Mi-am întors capul , numai ca s-o văd pe Melissa venind; Josh îmi sugeră, ironic, ca măcar să încercăm să ne comportăm ca nişte oameni obişnuiţi în preajma ei, ca să n-o speriem cumva. Deşi mi se părea improbabil să se întâmple aşa ceva, nu am zis nimic.
  Sincer, dorisem s-o apostrofez pe Melissa pentru lipsa ei de chef în a-şi mişca fundul ca să- mi deschidă uşa; totuşi, m-am abţinut, gândindu-mă că voi avea mult mai mult timp mai târziu. La urma urmei, Josh îmi sugerase să mă mulez pe normalitate. De ce nu ?
  Nu am mai protestat atât de mult când el şi-a anunţat plecarea- nu mai aveam niciun motiv valabil de acum. Pur şi simplu l-am sărutat de rămas bun, prefăcându-mă că totul era în regulă, că nu se putea întâmpla nimic..
  Nu am crezut niciodată în porcăriile acelea patetice pe care le repetă cuplurile îndrăgostite . Mulţi au spus că ai face orice ca să nu răneşti persoana iubită. Nu înţelesem cum vine asta; să-ţi îndeşi propriile scopuri şi dorinţe într-un colţ al minţii pentru a nu afecta pe cel pe care-l iubeşti.
  Ca o ironie a sorţii, acum înţelegeam ce era cu sentimentul de vinovăţie.
  Mi-am târşâit picioarele până în camera mea , azvârlind dezinteresată ghiozdanul pe pat. O auzeam pe Melissa în încăperea alăturată- sau, mai degrabă, auzeam sunetele unei melodii venite de la un televizor antic. După atâţia ani, nu puteam spune nici acum ce preferinţe avea, cu ce îşi ocupa timpul.. nu îmi păsase de detalii. Mă întrebam uneori dacă sora mea mă cunoştea la fel de bine cum o cunoşteam eu pe ea.
  
  Am aruncat o privire scurtă spre fereastră , examinând fluturii de gheaţă ce învăluiseră subtil pervazul. Apoi, printr-o coincidenţă, am dat de oglinda aşezată delicat pe perete. Reflectările chipului meu mă salutară, în mod straniu, din spatele sticlei. Pentru o clipă nesfârşită, am şovăit la vederea străinei din oglindă.
  Un fior glacial m-a străbătut, ca o premoniţie. Inima îmi pâlpâia cu mişcări lente în timp ce realitatea se desfăşura neîndurătoare în faţa mea. În ochii mei se strecură un licăr dur, egoist , ce denota nimic altceva decât… o ipocrizie înfloritoare, ce nu dorea a fi ascunsă.
  Înăuntrul meu, ceva se destrămă.

Superb capitolul Ai scris undeva

Quote:Deºi simþeam cã avea o rãspuns negativ pregãtit

In loc de un, in rest nu am vazut greseli Mi'a placut, evident, scena cu sarutul dintre cei doi, si imi place cum se schimba incet incet Lily, cel putin, ultimul paragraf a fost exceptional Nu prea inteleg de ce s'a gandit la Sean, mi se pare absurd, avand in vedere ca era cu Josh Mhh, ciudat personajul, oricum Abia astept sa vad cum evolueaza relatia celor doi