Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Bucataria

1 2 3 4 Next »

/ Fabulous girls

• Ramase muta cand auzi povestea si din nou bucata de paine i se bloca in gat, groaznica poveste. Insa cu putin ajutor din partea Emei avea sa se clarifice tot cand auzea finalul, asa si fusese.
  Isi prinse parul intr-un coc lejer caci i tot intra in ochi si in mancare, ura parul in mancare si nu avea sa mai manance o saptamana daca gasea un singur fir de par in delicatesele ei.
  Intr-un final termina de mancat de toate si facu curat pe masa, lasand doar ce i trebuia Emei, dadu usor absenta din umeri si zise:
  - Nu telenovela, scena de groaza. Cu ce te ameninta? Stiu cum e sa fi amenintata si nu doresc asta la nimeni. Murmura ea scuturandu-se imediat nu voia sa-si aminteasca de faptul ca si ea fusese amenintata intr-un timp.
  Isi musca buza inferioara si apoi se lasa pe spatarul scaunului leganandu-se cu el si apoi cazand pe spate. Injura printre dinti, zicand:
  - Auch! Asta se intampla cand ma legan ca un copil mic. Spuse ea ridicandu-se de acolo si aranjand scaunul la loc.

Se miscase prea lent. Pana sa ajunga ea langa Julieta, Cercetasa era deja in picioare. O privi amuzata.
" Juls, asta esti tu si sincer, sunt recunoscatoare" zambi Ema, scuturandu-i umarul. " De amenintat... Cu de toate. De la vesnicul 'ii ranesc pe cei dragi' pana la plictisitorul 'stiu ceva ce tu nu stii'. Insa nu asta ma deranja, ci faptul ca era, nu stiu, mereu acolo, intr-un colt al mintii mele. Era o grija constanta si imi imaginam in felurite moduri cum sa-l omor cand pun mana pe el."
Se aseza iar la masa si mai termina un sandwich. Acum se putea declara multumita. Intr-un fel, se simtea ciudat. Dar in acelasi timp mai relaxata. Simtea ca nu tradeaza increderea Julietei si ii placea asta. Pentru ca Cercetasa avusese incredere in ea, Ema isi dorise sa o rasplateasca. Cumva, simtea ca povestea era o cale pasnica, acum ca nu mai afecta pe nimeni. Si simtea ca asta avea sa intareasca legatura dintre ele. Ii placea. Se trezi zambind ca o tampita. Nu conta.
Isi sprijini capul in maini si era pe cale sa intrebe ceva cand observa sucul jucandu-se usor pe marginea paharului. Apoi masa incepu sa vibreze. Urmara vasele, care se zdranganeau usor in dulapuri.
" Cred ca glumesti..."

• Isi arcui sprancenele si de acolo se ridica de pe scaun si incepu sa rada, zicand:
  - Cred ca scaunele nu ma plac. Zise ea dand usor absenta din umeri si aproba cuvintele soimencei. Defapt, ea mereu avea dreptate, mereu o vazuse pe Ema ca o prietena buna care o scotea din toate prostiile, de la invatat pana la buclucurile si problemele in care se baga cel mai des cercetasa, adica aproape mereu.
  Rasufla usurata ca scapa de scaunul acela si brusc observa sucul cum vibra in pahar si la fel si toate lucrurile.
  Se intoarse spre soimeanca si nedumerita murmura incet insa cu atentie:
  -Defapt, ti-am spus eu! Probabil cazatura mea a cauzat cutremurul. Spuse ea pe un ton glumet desi nu era asa. Ofta si privi in jur, totul se linistise pentru un moment, rasufla usurata de data aceasta.
  - Ar trebui sa nu ne mai miscam ca sa nu provocam ceva? Zise ea inghitind in sec si apoi facu un pas, din nou camera incepu sa se cutremure si toate sa se miste.
  - Stiam eu!

" Asta e cea mai proasta poanta pe care ne-a facut-o cineva pana acum, zau!" murmura Ema, cu ochii tinta pe pereti.
Se ridica usor de pe scaun, insa totul vibra iar.
" Oh, haide!" izbucni ea si-si misca bratele, castigand alti tremurici ai incaperii.
Erau cumva vraji pentru senzori de miscare? Mai ca ii era frica sa inceapa sa respire. Privi morocanoasa in jur. In alte conditii, situatia ar fi fost chiar amuzanta. Cele doua fete stateau complet nemiscate, Ema cu o mana intinsa in laterala, uitandu-se una la alta si abia indraznind sa respire. Soimeanca spera ca cine era responsabil de toata treaba asta se distra pe cinste, fiindca daca ii va iesi Emei in cale... Categoric tanara avea sa-i rupa mana. Macar de revansa, dar tot o facea. Fie de distractie, fie de pura tortura.
Ochii i se micsorara, privind sfidatoare spre dulap.
" Bine, bine, ne-am prins. E amuzant, haha!" facu Ema ofticata. " Acum readu totul la normal" comanda ea pe un ton deloc caracteristic.
Astepta cateva clipe, apoi isi lasa foarte incet mana jos. Nu se intampla nimic. Pasi spre Julieta si tremuratul reincepu. Ofta iar si o privi pe Cercetasa.

• Cineva isi batea joc de ele si asta incepea sa o calce pe nervi, de ce mereu se trezea cate un idiot sa faca asta? Isi incrucisa bratele la piept si zise:
  - Nu cred ca vrei sa ai de a face cu o Thibault sau cu o Snow, asa ca ai face bine sa incetezi cu glumele proaste, oricine ai fi tu! Aici si acum! Insa cutremurul deveni tot mai tare facandu-le pe amandoua sa cada jos si praful sa se raspandeasca iar lucrurile sa cada. O trase pe soimeanca repede sub masa pentru a nu primi ceva in cap sau mai rau ceva care se le raneasca si tipa, zicand:
  - Ce facem? Murmura ea inspaimantata ca la cateva secunde dupa ce zisese asta un cutit ajunse fix langa ele fiind infipt la cativa centimetri de piciorul Emei.
  - Sa o consideram ca un avertisment? Murmura ea din nou si din nou un cutit cazu fix langa acela insa mai aproape de ele, i facu semn soimencei sa taca si apoi o trase de sub masa mergand spre usa, insa era inchisa si lucrurile zburau cum puteau prin toate partile.
  - Fereste-te! Spuse ea tragand-o pe Ema pentru a nu primi una din vase in cap.

Un cutit... Era ok. Al doilea... Intorcea pagina. Ema se lasa trase de Julieta. Auzi vasul spargandu-se in spatele ei si se intoarse cu ochi mari spre Cercetasa.
" Mersi!" spuse repede, neavand timp de alte explicatii. Mai tarziu. Mai tarziu ii va multumi Julietei asa cum trebuie.
Isi scoase bagheta, desprinzand-o de la curea, si o atinti in fata. Isi puse o mana dupa umerii Julietei, tragand-o aproape, si se dadura cativa pasi in spate, pana cand Ema simti peretele cu spatele.
" Protego Maxima!" striga ea.
Scutul se intinse imediat in jurul lor, iar vasele se sparsera la contact. Dumnezeule!
Ochii Emei se uitau cu rapiditate in jur. Initial crezuse ca e vorba de spiridusii de casa. Dar nu putea sa fie asa. Ei nu se enervau in asemenea hal! Si apoi, la cuvintele celor doua, s-ar fi oprit. Nu era nici macar o silueta. Vasele si tacamurile se miscau singure. Fantome? Si de ce ar face fantomele asta? Ema una se intelegea destul de bine cu ele.
" JOS!"
Se lasa in jos, tragand-o pe Julieta dupa ea. Scutul se sparse, iar scaunul ce fusese aruncat spre ele se facu tandari deasupra lor. Din cauza fortei cu care fusese aruncat, nu picase pe ele, ci zburase in laterala. Doar putin rumegus si praf.

• Inghiti in sec, tremura toata si deja starea de fericire se transformase in frica si furie, iar la ea astea adunate nu duceau la un lucru bun, ci la o explozie ca o bomba nucleara.
  - Pentru putin. Murmura cercetasa cand auzi "multimesc-ul" soimencei si apoi se dadu cativa pasi in spate cand Ema activa scutul de protectie, insa nu rezista mult caci un scaun se sparse chiar deasupra lor, Julieta se lasa jos langa Ema si apoi ridica bagheta, zicand:
  - Protego! Din nou un scut isi facu aparitia, insa nu avea sa tina mult si trebuiau sa iasa de acolo. Ridica bagheta din nou si observa un dulap in bucatarie, indrepta bagheta spre el si zise:
  - Accio dulap! Il conduse spre usa spargand-o rapid, dar nu inainte sa o de-a pe soimeanca la o parte.
  O prinse apoi de mana si o trase afara de acolo, mergand dupa colt. Vasele se potolira si la fel toate lucrurile din bucatarie. Dadu sa intre inapoi sa vada insa un cutit merse fix pe langa mana ei si o zgarie putin, insa nimica tot. Se intoarse spre Ema si zise:
  - E clar, nu ne vrea acolo.

Ema ridica mana Julietei.
" Asta se poate rezolva. Heale"
Era probabil singura vraja pe care Soimeanca o putea face fara bagheta si fara sa simta ca risca la fiecare cuvant. Zgarietura se inchise, iar pielea se trase, lasand in urma doar o dunga usor iritata.
" Nu va ramane nicio cicatrice" ii zambi ea Cercetasei.
Trei furculite zburara pe langa ele, infigandu-se in perete opus. Ema se trase repede langa perete, lipindu-se cu spatele de el. Fusese rapid si fusese neasteptat, fiindca nu se aflasera in bucatarie... Dar fusesera in dreptul usii.
" Ca sa vezi..." murmura ea pe un ton sec. " Sunt femeie si literalmente nu am voie in bucatarie. Nu o sa creada nici cucu cand o sa spun asta..."
Observa ca ii tremurau usor genunchii si umerii. De ce? Nu stia exact. Poate oboseala, poate teama, poate adrenalina. Poate toate trei combinate.
Incet, se apropie de usa, insa nu facu prostia de a-si strecura capul in raza ei.
" Nu vrem sa-ti facem rau" striga ea. " Avem ganduri pasnice"

• - Am impresia ca vorbim cu peretii, dar nu stiu de ce. Adica, literlamente vorbind nu ar trebui sa discutam cu peretii, nu sunt vii! Dar, daca gandim la figurat atunci da, vorbim cu peretii care se pare ca ne ataca! Spuse ea si simti dintr-o data ca apele se linistira, ceea ce i dadu o stare de confort pe moment, insa nu dura mult caci usa se trantise, usa de la bucatarie si se facuse ca noua.
  - Cum naiba? Era sparta si bucati adineauri si acum e intreaga? Murmura ea privind-o pe Ema cu spaima si apoi un nor dens de fum negru se facu in fata lor si un tip, cu totul mascat aparu de nicaieri si zise:
  -Vad ca ati facut deja cunostiinta cu supusii mei, foarte bine, insa veti avea de suferit din cauza ca ati ascuns cartea. Va mai dau o sansa sa scapati, zicetimi unde este cartea si va voi lasa in pace.
  Avea o voce groasa si densa, cum nu mai auzise pana acuma insa il recunoscu imediat pe tip, dar apoi isi dadu seama ca nu era el. Isi musca buza inferioara, daca cumva tipul ala era un supus si asta era seful? Din gura cercetasei iesira cuvintele:
  - Nu stim unde e, s-a...s-a pierdut!

" Supusi? Misto... Alt conducator crizat" murmura Ema.
Cartea. Cartea si iar cartea. De cand erau aia rai asa interesati sa citeasca?
Barbatul se apropie de ele, parand intimidant prin inaltime.
" Cartea, ca altfel o patiti si stiti prea bine amandoua. Nu e asa, Thibault?"
Isi intoarse privirea spre Julieta, apoi inapoi spre Ema.
" Si tu cine ziceai ca esti, domnisorica?" intreba el.
" Snow" fuse tot ce ii raspunse fata, preferand sa se uite rautacios la el.
Isi miji ochii, incercand la randul ei sa intimideze. Stia ca Julieta ascunsese cartea. Nu stia unde, dar era ferm convinsa ca nu trebuia sa afle nimeni. Mai ales dragutii mascati. Totusi, daca era sa-l compare cu amicul lui mort, tipul asta arata ceva mai multa... demnitate. Era ceva nobil in postura lui. Ceva pe care Ema nu putea pune degetul, dar care o atragea. Un fel de galanta, un fel de maniere, desi erau cam reci si cam scartaite. Daca se gandea la cel pentru care si-ar fi dat si sufletul, i s-ar fi facut scarba la vederea tipului din fata lor. Insa ea nu avea timp de d-astea.