Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Salcia Batausa

1 2 Next »

/ I'll never be your perfect model of imperfection

Zărise din nou , acel val de durere şi răceală din ochii cercetaşei, făcând-o să se cutremure şi să estompeze toată acea satisfacţie pe care o simţise cu câteva clipe în urmă. Nici ea nu avea cea mai fericită şi împlinită viaţă, şi inima sa era plină de sentimente negative, pe care cu greu le ţinea sub control, dar ochii lui 'Beth o înspăimântau cu adevărat, în ciuda zâmbetului prietenos şi a atitudinii vesele şi optimiste ale fetei. Un astfel de suflet rănit nu putea fi ascuns cu uşurinţă. Ştia din proprie experienţă că vor exista întotdeauna oamenii capabili să vadă dincolo de măşti şi surâsuri amăgitoare.
Înghiţi în sec şi îşi plecă privirea, în timp ce o mână se strecura uşor în buzunarul hainei, pentru a strânge între getele-i tremurânde fotografia atât de preţioasă pentru ea. Un vânt îi răsfiră părul de un blond închis, chiar şaten, peste faţa mică şi palidă.
"Ştiai că neamurile noastre sunt duşmani de aproape 200 de ani?" Întrebase pe un ton calm şi plăcut, dar în spatele căruia se putea resimţi o oarecare frustare. Încerca pe cât de mult să evite întrebarea cercetaşei pentru că deocamdată nici ea nu ştia de ce se simte aşa. Întâlnise mulţi oameni cu inimile îngheţate, dar niciodată nu se comportase ca în acel moment.

Elisabeth îşi arcui derutată, într-o oarecare măsură amuzată, dar mai ales îngrijorată, o sprânceană, dar rămase tăcută pentru mai multe momente. Avea senzaţia că cercetaşa încearcă să o păcălească, sau de fapt ea voia să creadă asta, pentru că i se părea ilogic schimbarea aceea bruscă. Acum câteva minute o avusese în faţă o cercetaşă în toată puterea cuvântului, iar acum 'micuţa Lulu' parcă îi luase locul. Nu înţelegea ce ar fi putut s-o determine atitudinea să evolueze aşa ciudat. Ar fi putut jura că fata cu care vorbise prima dată dispăruse o dată cu adierea vântului.
Liz o priveşte încă o dată, aşteptând ca fata să râdă şi să-i spună că totul era o glumă. Dar aşa cum se aşteptase, nu era deloc o încerca de a o păcăli.
" Da, ştiu. Dar ce legătură are asta cu ce te-am întrebat?" Rosti repede cercetaşa, fără să vrea, pe un ton uşor exasperat şi ironizant. Nu suporta când cineva ocolea un răspuns, îi părea o dovadă de laşitate. Indiferent de ce motive ar fi avut , dacă nu recunoştea că avea această problemă, nu o rezolva. O învăţase pe propria-i piele.

Karlie tresări încet atunci când simţi tensiunea din glasul fetei, şi pentru o clipă se gândise să îi întoarcă spatele şi să plece, dar , deşi o cunoştea de câteva minute amărâte, îşi dăduse seama că va veni după ea. Nu avea rost să încerce. Nu voia să rămână, de fapt era ultimul lucru de pe pământ care ar fi vrut să i se întâmple, dar poate de asta avea nevoie. De cineva căruia să i se destăinuie, chiar dacă era o străină. În minte îi răsuna ecoul cuvintelor mamei sale. Întotdeauna îi spusese să nu-i fie frică să spună adevărul, să strige cât o ţin plămânii după ajutor; asceasta era singura scăpare din acel cerc al durerii.
Bruneta îşi ridică privirea sticloasă spre colega sa, înghiţind în sec. În buzunarul hainei strânse încet, astfel încât să n-o deterioreze fotografia părinţilor ei. Analiză timp de mai multe clipe expresia iritată a lui Liz, gândindu-se dacă era cu adevărat o idee bună să vorbească cu ea. Poate nu era un moment potrivit, poate nu era persoana potrivită. Karlie clătină încet din cap , îşi plecă privirea dezamăgită şi îi întoarse spatele. Făcu un pas nesigur şi închise ochii, lăsând o lacrimă să i se prelingă pe faţa de porţelan. Trebuia să plece, nu voia s-o vadă în poziţia aceea atât de vulnerabilă, fragilă şi instabilă. Înaintă din nou, dar mâna cercetaşei îi prinse încheietura forţând-o să se întoarcă.

Liz urmărise intrigată şi îngrijorată cum expresia fetei se schimbă din secundă în secundă. Pentru o clipă fusese din nou încrezătoare şi o privise cu hotărâre pe cercetaşă, apoi revenise din nou la starea de frică şi dezamăgire. Se încruntă şi o privi într-un mod ciudat pe Karlie. Ceva îi părea în neregulă, ceva sigur o deranja. Voia să o ajute pe colega sa, voia să-i readucă zâmbetul pe buze, dar nu ştia cum. De fapt nu ştia nici măcar ce o făcuse atât de instabilă. Poate era ea de vină, poate spusese sau făcuse ceva greşit, deşi oricât căuta în memorie nu găsea nici o indiciu care să-i trădeze vinovăţia nu găsea.
Liz o prinse imediat de mână atunci când aceasta încercase să plece. Îi adresă o privire blândă şi înţelegătoare şi îi şterse lacrima ce-i ardea obrazul. Nu o cunoştea de mult timp , dar nu suporta s-o vadă aşa. De fapt nu agreea deloc să vadă pe nimeni în acea stare. Îi amintea de ea, cu nu foarte mult timp în urmă. Ştia că prin astfel de situaţii nu se poate trece cu superficialitate, avea nevoie să se descarce, să vorbească cu cineva. Liz o cuprinse cu braţele trecându-şi cu delicateţe degetele peste creştetul capului acesteia.
"Doar nu crezi că te voi lăsa să pleci în halul ăsta, nu?" Murmură aceasta cu un mic surâs amuzat pe buze.

Karlie mării ochii uimită de reacţia colegei sale. S-ar fi aşteptat să râdă şi s-o batjocorească datorită faptului că începuse fără motiv să tremure şi să se comporte ca un copilaş pierdut şi speriat. Nu ar fi judecat-o deloc dacă ar fi făcut aşa. Poate că aşa ar fi făcut şi ea , deşi educaţia strictă pe care o primise nu prea îi permitea acest lucru, dacă s-ar fi confruntat cu o astfel de persoană. S-ar fi aşteptat la orice , absolut orice, numai la înţelegere nu. Poate că totuşi acesta era momentul potrivit să scape de povara din sufletul ei, poate era momentul potrivit, pe care îl aşteptase atât timp, dar care în acelaşi timp o făcea să-i fie teamă.
Bruneta îşi închise ochii ca culoarea cerului senin de vară atunci când colega sa îi şterse lacrima, ca în secunda următoare să se trezească în braţele calde ale lui Liz. Karlie clipi de mai multe ori , şi surâse cu amar atunci când auzi vorbele cercetaşei. Îşi lăsă trupul firav să se dezmorţească şi capul să cadă pe umărul fetei, în timp ce mai multe lacrimi îi lăsau şanţuri adângi în obrajii îmbujoraţi. De data aceasta nu le mai oprea. Le lăsa să cadă, să-i aline durerea şi să-i vindece sufletul.
"De ce? De ce faci asta? Nu mă cunoşti." Murmură aceasta pe un ton stins, abia la nivelul unei şoapte pierdute.

Liz continuă să-şi plimbe degetele lungi şi subţiri, ca de pianist pe creştetul fetei , ţinând-o cât mai aproape de ea. Un zâmbet amar îi obliga buzele rozalii să se mişte. Nu mai zicea nimic, simţea că nu este momentul potrivit să vorbească din nou. Nu-i plăcea acea linişte, o făcea să-şi amintească şi astfel să readucă în prezent fantomele trecutului. Le auzea glasurile pierdute cerându-i ajutorul, implorând-o să-şi reverse mila asupra lor, sau din contră o blestemau, o jigneau , îi aruncau în faţă cuvinte dureroase în căutarea răzbunării. Katia îşi închise ochii , tragând aer în piept.
Zâmbetul acesteia se lărgi amuzat, dar şi îndurerat atunci când auzi întrebarea fetei. De ce o făcea? Chiar! de ce? Nu se gândise la această întrebare , acţionase sub influenţa instinctului. Poate fiindcă uneori se afla şi ea în situaţia lui Karlie, poate fiindcă nu suporta să vadă pe cineva suferind. Nu ştia exact care din ele putea fii răspunsul corect. Însă îi atrase atenţia cuvintele fetei "Nu mă cunoşti.". Nu se putu abţine să surâdă.
"Exact. Nu te cunosc. Nu are rost să judec." Răspunse aceasta în cele din urmă, considerând că era răspunsul cel mai apropiat de realitate.

Deşi lacrimile continuau să curgă, brăzdându-i chipul de un alb ca de marmură, nu se putu abţine să arate un zâmbet. Poate cel mai sincer din câte arătase în ultima vreme. Tot continua să râdă, să glumească, să arate acea atitudine de 'am o viaţă perfectă', deşi nu simţea cu adevărat acele lucruri, pentru a nu începe cu stângul viaţa sa la Hogwarts. Nu voia ca toţi s-o vadă drept ciudata fată rănită, care se gândeşte numai la suferinţa sa. Dorea ca viaţa ei aici să fie diferită.
Lăsă un oftat să-i scape printre buze şi să-i accentueze starea jalnică, pe care nu voia s-o mai ascundă. Din contră voia ca toată durerea să iasă, să-i părăsească trupul slăbit din interior; voia să fie liberă. Poate că suferinţa nu părea mare lucru, dar este şi va fi întotdeauna cea mai grea şi dureroasă tortură. Te distruge încet, sfâşie sentimentele şi raţiunea , te obligă să distrugi tot ceea ce erai înainte şi te transformă în sluga sa lipsită de sentimente.
Bruneta îşi lăsă ploapele să cadă grele una peste alta, ca într-un moment de odihnă de mult aşteptat.
"Merci, merci que tu es ici avec moi." Murmură aceasta fără să vrea în limba maternă. Poate că Liz nu înţelesese ceea ce încercase să-i transmită, dar spera că măcar căldura din voce să-i arate recunoştinţa pe care o simţea.

Surâse atunci când auzi fraza în franceză şoptită de Karlie. O amuza uşor faptul că deşi se afla în Anglia , era nevoită să vorbească zi de zi engleza, scria în engleză , şi toţi, sau aproape toţi, purtau conversaţii în engelză, avea astfel de momente în care vorbea în limba maternă. Însă nu o condama, şi Liz avea momente când uita de locul unde se află şi începea să vorbească în germană, şi nu îşi dădea seama de acest lucru decât când cel cu care purta discuţia începea să se holbeze confuz la ea, plus că era încântată că în ciuda tuturor acestor schimbări nu-şi uita originea, începutul călătoriei în care se avântase.
Mai zâmbise şi fiindcă , deşi nu ştia mai nimic în acea limbă, înţelesese mesajul pe care a vrut să-l transmită Karlie. Se simţea bine că reuşise măcar într-o mică măsură să-i aline durerea. Ar fi vrut să-i smulgă suferinţa cu propriile-i mâini, dar ştia că acesta era un pas pe care trebuia să-l parcurgă chiar ea; ea trebuia să pună capăt acestui cerc vicios, dar asta când va fi gata.
" Cu plăcere. " Murmurase pe un ton cald şi delicat cercetaşa în timp ce Karlie îşi ridica capul de pe umărul său şi făcea un pas în spate. Îi privi obrajii îmbujoraţi şi arzând şi ochii trişti şi înroşiţi de lacrimi , şi nu-şi putu abţine un oftat. Îi puse mâinile pe umeri şi îi adresă un zâmbet cald şi înţelegător.

• Bruneta se dădu un pas în spate, uşor nesigură. Vântul bătu din nou biciuindu-i pielea fină şi delicată şi împrăştiindu-i buclele întunecate peste faţă, ceea ce o făcu să-şi plece privirea şi să-şi acopere obrajii îmbujoraţi cu mâinile. Surâse uşor aplecându-şi capul într-o parte, în aşa fel încât să îndepărteze şuviţele ce o incomodau, deşi ştia foarte bine că palele reci de vânt urma să le aducă înapoi.
  
  Îşi ridică privirea de cristal înapoi spre chipul cercetaşei şi zâmbi, fericită că îi era alături. Suna prosteşte, dar chiar aprecia că în ciuda aparenţelor nu o judeca şi încerca să-i aline suferinţa. Nu multe persoane ar fi făcut acest lucru, şi nici măcar Karlie nu era sigură că de-ar fi fost în locul ei nu s-ar fi comportat caşi cum era superioară. Privirea îi fugi asupra ochilor îngheţaţi şi distanţi ai lui Liz, care mai înainte o făcuseră să se cutremure , apoi spre zâmbetul cald şi prietenos aşternut pe buzele acesteia. Gheaţă şi foc. Cum putea să aibă o privire glaciară şi un zâmbet cald? Suna ilogic, şi totuşi avea dovada în faţă. Se încruntă uşor .
  
  "Nu înţeleg." Spuse aceasta fără să vrea cu voce tare. Clipi de mai multe ori şi îi întoarse spatele lui Liz stânjenită de situaţia în care se pusese. Uneori putea fi aşaa ciudată.