Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani
1 2 Next »
/ I will always find you

**Ian Richter** · 01 Feb 2013, 23:24

Deci nu era supărată? Ian nu prea înţelegea, aşa că încercă să nu mai facă gesturi asemănătoare, cel puţin până când nu avea aprobarea completă a fetei. Nu voia să o supere prin impulsurile lui ciudate şi nici să o deranjeze cu sentimente care nu trebuiau spuse deocamdată.
Auzi explicaţia ei slabă, ca şi cum ar fii încercat să se justifice. În legătură cu ce? Să se scuze că se născuse mai puternică şi mai diferită decât ceilalţi? Nu părea un motiv foarte bun. Ian se hotărî că de acum misiunea lui va fii să o înveţe pe Freyja cum să se accepte pe sine însuşi.
- Eşti puternică, Freyja, îi explică Ian cu un zâmbet. Eşti puternică, dar în acelaşi timp, ai un mic defect care e atât de evident încât orice duşman te poate distruge cu ajutorul lui în câteva secunde. Încearcă să-ţi accepţi natura. Fii tu însăţi, chiar dacă alţii consideră "diferit" sinonim cu "monstru". Eşti frumoasă, şi nu ar trebui să gândeşti alte lucruri despre tine.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 01 Feb 2013, 23:33

Ea era puternica? Ea nu avea o inima de leu, era sperioasa si timida...oare chiar atat de sperioasa? Freyja isi aduse aminte de cate ori infruntase diferite probleme si obstacole fara sa se planga, si fara sa dea inapoi. Oare in asta consta puterea ei? Pentru ca in acel moment, Freyja realiza ca ei nu ii era frica de primejdii, ci de oameni. Incepea sa se balbaie si sa devina aeriana cand oamenii langa care se afla erau rai si nu o placeau. Insa in preajma persoanelor cu care se simtea bine...era normala.
"Ian...eu", sopti ea, nestiind ce anume ar fi putut sa-i spuna.
Da, ai dreptate, suna mult prea sec.
"E greu, pentru ca...nimeni nu m-a incurajat", continua pe acelasi ton, oftand.
Nu vroia sa se planga. Vroia doar sa stea intr-un colt si sa se simta ocrotita, pentru tot restul vietii sale.

**Ian Richter** · 01 Feb 2013, 23:45

- Ţot nu înţelegi, oftă Ian frustrat.
Dacă nu mergea aşa, atunci avea să apeleze la vinovăţie.
- Tu nu ai nevoie să fii încurajată, sau ocrotită, pentru că tu poţi să o faci fără chestiile astea. Ian se încruntă, frustrat pentru că nu putea să o facă pe Freyja să vadă exact ceea ce vedea el. Uite... puterea ta, e să treci peste toate fără ajutor. Pentru că nu ţi s-ar fii dat o povară aşa de mare dacă nu ai fii fost în stare să o duci până la capăt. Trebuie să crezi asta şi să crezi în tine, pentru ca şi ceilalţi să creadă în tine. Trebuie să accepţi că ciudat nu e obligatoriu rău.
Îi luă una dintre mâini, încercând să îi transmită parcă tot ceea ce voia să spună prin simpla atingere fizică. Îşi trecu una dintre mâini prin păr. Nu îi stătea în fire să aducă în discuţie subiecte fizologice, însă avea nevoie să o vadă pe Freyja acceptând tot ceea ce era.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 01 Feb 2013, 23:50

Freyja se incrunta, nefiind sigura ca intelesese.
"Vrei sa spui ca trebuie sa strec prin toate astea de una singura, pentru a le celorlalti din curajul meu? Care ceilalti? Si de ce eu?"
Simti un mic fior strabatandu-i corpul in momentul in care mainile lor se atinsera, si se ruga ca acea clipa sa dureze mai mult decat ar fi trebuit.
"De ce incerci sa ma ajuti? Nici nu ma cunosti", continua ea, plina de speranta ca poate Ian ii va un raspuns multumitor, unul care s-o bucure, si s-o umple de fericire.
Pentru cateva secunde, se gandi ca isi bate joc de ea, iar asta incepea s-o doara. Pentru ca ea nu vroia ca el sa incerce sa o ajute acum. Nu se simtea pregatita sa faca fata adevarului, si acela ca era singura. Nu azi. Nu acum. Acum erau doar ea si Ian.

**Ian Richter** · 02 Feb 2013, 11:08

Ian salvă discuţia pentru mai târziu. Era încăpăţânat şi avea să o facă pe Freyja să stea şi să înfrunte adevărul. Pentru că o dată ce l-ar fii înfruntat, ar fii fost de o sută de ori mai capabilă să se protejeze pe sine însăşi de oamenii ce îi vroiau răul, ca stăpânul spiriduşului sau cel carte trimise lupul după ea. Ian se întrebă dacă nu cumva chiar erau unul şi acelaşi.
Fu surprins de întrebarea fetei. Era pus în încurcătură, pentru că nu ştia exact ce să-i răspundă. Nu vroia să o sperie sau supere cu un răspuns care n-ar fii făcut decât să-i îndepărteze mai mult, însă nu ar fii fost în regulă nici să mintă şi să-şi nege sentimentele.
- Te ajut... pentru că... vreau să fii în siguranţă, răspunse Ian într-un final. Era un răspuns destul de ocolit, însă în esenţă, da, asta vroia.
Discuţia lor fură întreruptă de urletul unui lup înfricoşător de aproape de cei doi.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 02 Feb 2013, 11:25

S-o protejeze? Dar de ce? De ce vroia sa fie in siguranta? El era un strain, care abia o intalnise si cu care abia de vorbisera, si singura lor discutie fusese azi. Ea nu procedase niciodata asa cu strainii, deoarece ...ii era teama de oameni. Singurele fiinte de care se temea.
Se incrunta, muscandu-si buza inferioara, insa nu ceru alt raspuns. Nu vroia sa fie insistenta si sa-l bata la cap, pentru ca astfel l-ar fi indepartat, probabil.
"Sper ca asta sa fie adevarul, Ian. Nu as suporta sa ma minti", sopti ea, scotand un oftat scurt.
Acum se vedea in situatia in care baiatul pe care il placea vroia sa o stie in siguranta, iar Freyja dadea impresia ca nu il credea. Mai ciudat de atat spera ca nu se puteau incurca lucrurile.
Insa uite ca se intampla. Un lup, Freyja nu stia daca era acelasi sau altul, urla in spatele lor. Ingheta pe loc, simtind ca ziua asta nu se mai termina, si il privi pe Ian in ochi.
"Nu mai suport", sopti ea, nedorind sa trezeasca din nou bestia dinauntrul ei.

**Ian Richter** · 02 Feb 2013, 12:04

Ian o privi pe fată, simţindu-se oribil de neajutorat. Nu puteau merge înapoi în casă, pentru că asta ar însemna să atragă toate nenorocirile pe capul părinţiilor ei, ceea ce nu credea că era prea corect. Se simţea ciudat pentru că nu ştia dacă putea sau nu să o protejeze. Freyja era cea mai puternică creatură din această pădure, însă, aparent, ea se vedea pe sine ca un monstru, ceea ce o împiedica să-şi folosească puterile pentru a se autoproteja. Dacă ar putea să-i explice şi ei asta...
- Dacă ne grăbim putem să ajungem jos la dragoni şi să ne găsim adăpost acolo, îi spuse Ian Freyjei, prinzându-i mâna şi începând să fugă.
Ştia că acolo cel mai probabil ar fii fost protejaţi de animale sălbatice sau vârcolaci, pentru că nici unul dintre ei nu ar fii avut curajul să se apropie atât de tare de dragoni.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 02 Feb 2013, 12:11

Freyja aproape ca-si dadu o palma. Mintal, cel putin, o facu. Dragonii! Erau la Sanctuarul Dragonilor, locul unde era in siguranta, si ea nu se gandise sa le ceara acestora sa o protejeze! Cata stupizenie din partea ei.
"Ar fi trebuit sa ma gandesc la asta inaintea ta. Nu-mi vine sa cred!"spuse ea, razand jenata.
Il lua pe Ian de mana, de data asta reusind sa tina pasul cu el, si momentul, desi era periculos, parea magic.
Dragonii nu erau decat la o aruncatura de bat, iar Freyja nu se gandise pana atunci la ei. Halal Fata-Dragon.
Sunetele minunate scoase de ei se auzea de la cative metri distanta, iar focul rosu si palpaitor pe care il scoteau era reconfortant.

**Ian Richter** · 02 Feb 2013, 16:53

Ian zâmbi, bucurându-se să o vadă pe Freyja râzând, în ciuda situaţiei. O luă după ea prin pădure, lăsând-o să conducă, reglându-şi ritmul de alergare după al ei. Deja începeau să se audă răgetele dragonilor şi printre copaci pâlpâiau umbre ciudate aruncate de focul pe care îl scoteau nervoşi pe nări.
Ian se întrebă dacă vor fii cu adevărat în siguranţă acolo, apoi îşi dădu seama că probabil dragonii îşi vor proteja semenii orice ar fii. Deci Freyja era în siguranţă. Mai rămânea el...
Ajunseră la capătul pădurii, în luminişul uriaş unde aveau lăcaşul atâţia dragoni. I se părea destul de inteligent locul pe care îl găsiseră românii pentru a adăposti dragonii: o vale fără copaci, însă puţin adâncă, mascându-i cu desăvârşire.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 02 Feb 2013, 17:03

Freyja fu bucuroasa sa se apropie de locul pe care il vizitase de milioane de ori in trecut, si sa simta din nou mirosul acela vag de solzi si foc. Fata ei palida se lumina intr-un zambet larg, si il stranse pe Ian de mana, asa cum se intamplase cand acesta o ajutase sa mearga.
Acum era randul ei sa-l calauzeasca, insa mai intai trebuiau sa treaca de Yakkan, dragonul-sef, sau asa ceva. El era cel care ii lasa pe oameni sa intre in cuib, impunandu-le celorlalti sa-i nu-i raneasca. Yakkan era un dragon inteligent, si putea deosebi prietenul de dusman de la kilometri departare. Yakkan o placea pe Freyja, ca de altfel orice alt dragon.
Ajunsa aproape de uriasul sau prieten, un bot scurt Suedez, Yakkan o privi bland pe Freyja, insa cu teama pe Ian. Atintindu-l drept in ochii galbeni si luminosi, Freyja ii dadu sa inteleaga ca cel cu care venise nu avea sa le faca rau. Era prietenul ei si va avea ea grija sa se poarte cum trebuie.
Yakkan isi desfacu aripile, trimitand un strigat ascutit, iar ceilalti dragoni il privira fara uimire.
Freyja se intoarse spre Ian si il trase dupa ea, dandu-si seama ca nu-i daduse drumul la mana.
"Nu-ti vor face rau. Stiu ca esti cu mine. Nu trebuie sa te holbezi la ei, nu le place asta. Si sa nu le atingi aripile, insa poti sa-i mangai pe bot. Bine, asta in caz ca vrei."
Era simplu sa te porti cu ei, insa se parea ca nu toti oamenii stiau asta.
Freyja se intoarse spre Yakkan, atintindu-l din nou cu privirea. De data asta mesajul fu clar: Freyja era in pericol, cautata de niste lupi ciudati.
Yakkan isi dori pentru o clipa sa poate ucide acei lupi, insa vrajitori proiectasera un scut invizibil in jurul cuibului, si nici un dragon nu putea iesi.
"Haide", rosti Freyja, ducandu-l pe Ian intr-un loc calm, in care nu mai erau dragoni adulti, ci doar pui.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani 1 2 Next » //  / I will always find you

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani
1 2 Next »
/ I will always find you