Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani
1 2 Next »
/ I will always find you

**Ian Richter** · 29 Jan 2013, 22:50

O lăsă pe Freyja să se elibereze, acum că piciorul ei se simţea mai bine. Trebuia să recunoască, nu-i plăcea să o vadă neajutorată, pentru că nu era perfect sigur că el o va putea ţine în siguranţă, aşa că acum că era pe propriile picioare se simţea mai sigur.
- Ok, să mergem, spuse el, şi o luă la fugă pe urmele spiriduşului. Ştia că, orice s-ar întâmpla, el nu putea să Dispară, din motive de securitate pe care le-au rezolvat Îngrijitorii dragonilor. Aşa că picioarele lui scurte erau un dezavantaj faţă de ei.
Alergă după Koll, simţind cum i se întind şi încălzesc muşchii. Adora să alerge, însă de această dată nu se lăsa complet sedus de sentiment. Ceva în mintea lui continua să-i amintească Freyja, Freyja, Freyja, aşa că fu complet conştient de prezenţa Viperinei tot timpul.
În sfârşit, îi văzu micul spate al spiriduşului, zbătându-şi picioruşele pentru a reuşi să-i întreacă. Era un efort fără rost şi Ian ştia că probabil Koll nici nu voia să meargă la stăpânii săi, însă era obligat. O lăsă mai moale, vrând doar să îl urmărească, sperând că nu va dispărea brusc sau ceva.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 29 Jan 2013, 23:02

Freyja nu credea ca Ian vorbea serios, pana ce acesta incepu intr-adevar sa ia urma spiridusului. Nu a fost niciodata buna la asa ceva, iar acum incerca in zadar sa tina pasul cu Ian, fiind mereu la cativa metri in spatele sau, impiedicand-o putin si piciorul, avand in vedere ca o durea putin de tot. Insa nu vroia sa se planga, si continua sa alerge dupa Ian , sau mai bine spus, dupa spiridus.
Se intreba de ce acesta nu disparea pur si simplu, desi asta ar fi ingreunat situatia. Insa ea asa ar fi facut in locul spiridusului.
Era un mare noroc ca astazi isi luase echipamentul pe care il tinea pentru a ingriji dragonii, caci cu rochiile sale nu ar fi reusit niciodata sa se apropie macar de o alergare usoara.
"Ian, ce ai de gand sa-i faci?"intreba ea, desi stia ca asta era mai mult problema ei.
Insa avea o vaga idee ca el se va ocupa de spiridus, pentru ca ea nu stia ce ar fi trebuit sa faca. Nu putea sa tina creatura cu forta, intrucat nu era a ei, si era oricum impotriva. Putea oare s-o imbuneze?

**Ian Richter** · 30 Jan 2013, 19:44

Ian zâmbi şi îi răspunse Freyjei, fără să-şi dezlipească privirea de pe spiriduşul ce fugea cât îl ţineau picioruşele în faţa lui.
- Îl urmărim, spuse el, simplu. El se afundă în interiorul pădurii, în loc să încerce să iasă, ceea ce înseamnă că ne va duce ori la stăpânul său, ori într-o capcană. Ei, dacă e a doua variantă, nu prea ştiu ce vom face mai departe, însă eu unul înclin spre prima.
Îi zâmbi, însă nu îndrăzni să o privească, temându-se să nu piardă creatura din ochi. Nu putea lăsa să-i scape o asemenea şansă la aventură. Nu-i stătea în fire să o lase pe Freyja, neprotejată, şi să-şi vadă de treabă în continuare, ştiind că există un om care o voia moartă, sau, cel puţin, înrobită.
Koll încetini în faţa lor şi Ian făcu acelaşi lucru. Spiriduşul o coti la dreapta şi Ian acceleră pentru a-l putea ajunge. Când cotiră şi ei, Koll era nicăieri.
Ian înjură scurt, privind încordat în jur.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 30 Jan 2013, 22:27

Freyja dadu din cap la auzul explicatiei lui Ian, intelegand ca asta era cel mai bine. Si ea se gandise la asta, insa de la el suna mai hotarat. Inca nu isi daduse seama daca era buna sau nu la realizarea strategiilor, insa pana acum nu se ivise nici o ocazie pentur a afla acest lucru.
Dadu din cap in semn de da, si continua sa alerge in spatele lui Ian, desi o durea rau de tot intr-o parte, si abia mai putea respira. Fu enervata, dar si fericita cand observa ca spiridusul disparuse, insa acum se putea opri, pentru a respira in voie.
Se aseza pe un bustean putrezit, apasandu-si cu mana partea care o durea, si promitand in gand ca va incerca sa alerge mai des, pentru a se obisnui cu aceasta activitate.
"Se pare ca pana la urma si-a dat seama ca trebuie sa dispara", sopti ea, oftand.
Acum cel care vroia sa ii ia dragonii era liber, cu spiridusul lui spunandu-i toate informatiile auzite. La naiba!
Se ridica de pe bustean, apropiindu-se de Ian, pentru a se simti in siguranta, insa ceva in spatele lui ii atrase atentia. Un fel de lup, sau ceva asemanator. De fapt, daca se uita mai bine, chiar era un lup! Un lup cenusiu, foarte frumos,insa si foarte infiorator.
"Ai grija!"tipa ea, tragandu-l pe Ian de mana, dandu-l la o parte din atacul animalului.
Se puse instinctiv in fata acestuia, privind fix in ochi creatura. Ce naiba facea aici? Nu-si amintea sa fi vazut sau sa fi auzit de lupi in padurile din Romania.
Lupul marai, privind-o crunt, cu coltii la vedere. Freyjei i se parea cunoscuta acea privire, si stia ca o mai vazuse undeva.
Abia cand lupul sari inainte, isi dadu seama. Guillaume.

**Ian Richter** · 30 Jan 2013, 23:15

Ian se uită frustrat în jur. Nu prea avea nicio idee unde s-ar fii putut duce spiriduşul. I se părea improbabil să Dispară în mijlocul pădurii, deşi probabil că descoperise un punct slab al vrăjii protectoare. Îl enerva faptul că îi păcălise. Se simţea neputincios, acum că tot ceea ce plănuise explodase în bucăţele nereutilizabile.
O privi mirat pe Freyja. De ce să aibă grijă? Observă că ea privea undeva peste umărul lui şi se întoarse brusc şi repede. Era un lup. Un lup într-o ţară unde n-ar trebui să existe lupi aşa de mari, în pădurea unde era, oh, surpriză!, Freyja şi Ian.
Viperina se aşezase în faţa lui, însă băiatul nu avea de gând să o lase să stea acolo, expusă pericolului.
- Ai grijă, o avertiză Ian, ocolind-o şi luându-i mână.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 31 Jan 2013, 22:40

De ce ar fi vrut Guillaume sa-i ia dragonii? Freyja vorbise o singura data cu el, acum un an, si atunci devenisera prieteni. Sau in fine, Freyja crezuse ca erau prieteni. Se parea ca nu era deloc asa.
Stia ca lupul era al lui, pentru ca acea privire ii era prea familiara, iar Freyja stia ca Guillaume avea un lup. Insa cine sa-i fi spus de dragoni? India? Nici nu se cunosteau. Lexie? Nu ar fi facut asta. Kurt? Mai bine l-ai fi turnat cu acid sulfuric inainte s-o puna in pericol. Ivy?
"Nuuu", tipa ea, observand ca Ian trecuse in fata ei, si il impinse, chiar cand lupul sari, apucand-o de umar, si infigandu-si adanc coltii in pielea si carnea ei.
In acel moment, sangele inactiv al dragonului se trezi, pulsandu-i adrenalina in vene, iar ceea ce se intamplase in acea fundatura cu Kurt, se intampla din nou. Unghiile sale, de obicei de o lungime normala, crescura neobisnuit de mult si de ascutit, iar ochii sai, de un verde crud, deveni galbui, auriu, solar.
Freyja isi infipse noile gheare in capul lupului, facandu-l sa schelalaie, si se ridica, fara sa simta durerea din umarul sangerand.
Pentru o clipa, o dorinta apriga o facu sa-si doreasca sa isi infiga dintii in animal, insa instinctele umane o potolira.
Stephen King spusese ca oamenii nu ajunsesera sa domine planeta datorita inteligentei lor, ci datorita instinctului de a ucide, de a nimici orice creatura inferioara lor. Iar ea...era nu era numai om. Ea era si dragon. Era o bestie, un monstru ce ar fi trebuit inchis, tinut in lanturi. Nu lasat liber, sa lege relatii si sa aiba sentimente.
Incepu sa planga, scotand un urlet ciudat, ragusit, iar lupul pleca in padure, cu coada intre picioare. Se intoarse cu fata spre Ian, ghearele retagandu-se si ochii revenindu-i la culoarea normala. Sangele siroia acum in valuri abundente de lichid rosu, lipicios, iar durerea incepu sa se faca simtita prezenta.
Insa asta nu dura mult, pentru ca puterea dragonului ii dadu si capacitatea de a se reface rapid. Pielea se lipi acolo unde fusese jupuita, iar sangele se opri, durerea se retrase, insa Freyja continua sa planga.
"Pleaca de aici. Sunt un monstru"

**Ian Richter** · 31 Jan 2013, 23:29

Ian îngheţă în momentul în care lupul o prinse pe Freyja între dinţi ca pe o păpuşă de paie. Simţi ca şi cum simpla lui existenţă se sparge în mii de bucăţele. Îl cuprinse o groază care îl făcu să se simtă neajutorat şi complet insignifiant. Privi transformare Freyjei ca prin vis, ca şi cum ar fii văzut-o de undeva de sus, printre frunzele copacilor. Însă Viperina era chiar acolo, şi chiar se transformase în... ceva.
Când fata se întoarse spre el, dezamăgită parcă, cu o înfăţişare normală, însă ciufulită şi cu rana complet vindecată, Ian lăsă să-i scape printre dinţi aerul din plămâni. Nici măcar nu-şi dăduse seama că-şi ţinea respiraţia.
O privi fără expresie, auzind fără să înţeleagă cuvintele pe care i le spunea. Urechile îi ţiuiau. Atât de multă putere, atâta aventură, timiditate şi blândeţe într-o singură persoană îl fascinau în asemenea măsură încât devenise ceva îngrozitor de atractiv pentru el. În adrenalina momentului, sub vraja puterii emanate de Freyja, perfect conştient de fiecare acţiune a lui, Ian străbătu distanţa dintre el şi Viperină în doi paşi mari, o prinse de antebraţe şi o sărută.

**Freyja Maegan Guðríðr** · (This post was last modified: 01 Feb 2013, 08:18 by Freyja Maegan Guðríðr.)

Freyja inchise ochii, incercand sa stearga din minte scena la care tocmai il facuse martor pe Ian. Insa cum ar fi putut? Era...era mult prea greu de suportat. Acum avea sa traiasca toata viata cu povara asta in sine, stiind ca ingrozise un om si il facuse s-o respinga.
Tocmai de aceea, cand acesta se apropie de ea, fata crezu ca avea s-o atace, sau s-o lege undeva, pentru a nu mai putea face rau si altora, insa gestul lui fu altul, uimind-o pana peste poate. Nimic din cele ce crezuse ea nu se intampla, si Ian nu o ataca, ci chiar..o saruta.
Buimacita, Freyja nu stiu ce sa faca in primele cateva secunde, fiind mult prea uimita de gestul lui pentru a se putea misca. Insa, instinctiv, ii raspunse la sarut, eliberandu-si mainile din stransoarea lui si incolacindu-le in jurul gatului sau.
Inima incepu sa-i bata nebuneste, ca si cum tocmai ar fi alergat cativa kilometri, iar respiratia i se accelera, nemaiputand fi stapanita.

**Ian Richter** · 01 Feb 2013, 10:49

Ian puse mai multă putere în acel sărut decât voise de la început. Încercase să o sărute uşor şi blând, însă în momentul în care buzele lor se atinseră, toate încercările lui căzură moarte la pământ. Când Freyja îşi eliberă mâinile din strânsoarea lui, Ian îi înlănţui atent talia cu un braţ, trăgând-o mai aproape.
Nu se opri decât atunci când fu conştient că şi el şi Freyja probabil vor rămâne fără aer în curând. Se depărtă de ea încet, menţinând o distanţă minimă, însă suficientă pentru ca ei să se poată privi în voie.
Simţi ca şi cum pieptul lui ar începe să se smucească în toate direcţiile. Mi-a răspuns la sărut! Ian se întrebă pentru o clipă dacă Freyja o făcuse doar pentru că el sărise pe ea şi... hm... nu prea avusese de ales, sau pentru că dorise într-adevăr.
Îşi dădu seama că fusese un bou, luând-o pe nepregătite şi aproape obligând-o să o sărute la rândul ei, aşa că abordă o expresie apologetică.
- Eşti supărată? o întrebă el, strâmbându-se.

**Freyja Maegan Guðríðr** · 01 Feb 2013, 14:38

Freyja simti ca se sufoca, insa nu s-ar fi indepartat nici daca venea sfarsitul lumii. Insa nu avu nevoie s-o faca ea, caci Ian o lasa, avand o privire ciudata. Suparata? Ea? Nu ea ar fi avut dreptul sa faca asta. Ci el ar fi trebuit sa sa supere, sa se enerveze si s-o urasca. Totusi, de ce reactionase asa? De ce o sarutase?
"Eu sa fiu suparata? Eu?"intreba ea, incet, strangandu-si degetele in pumni.
Acum putea mirosi aroma de rugina a sangelui, care incepea sa se usuce pe umarul si mana sa, si ochii i se uscara, desi probabil ca inca mai se cunosteau urmele de plans.
Inca mai simtea buzele fierbinti ale lui Ian pe ale sale, facand-o sa-si doreasca mai mult, insa stia ca nu mai primea nimic.
"De ce nu ai plecat? Ceea ce ai vazut...nu s-a mai intamplat. Decat o data. Eu...nu sunt asa. Adica sunt, dar nu mereu", incerca ea sa explice, desi era constienta ca frazele nu erau tocmai coerente.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani 1 2 Next » //  / I will always find you

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Sanctuarul Dragonilor Romani
1 2 Next »
/ I will always find you