|
16 Feb 2013, 18:00
|
|
Ian Richter
|
Posts: 141
RP Posts: 128
Joined: Sep 2012
Reputation:
29
Casa: Viperini
|
|
- Ian o trase pe Freyja cât de repede putea, însă fata nu putea să fugă atât de repede pe cât voia Ian. Se opri şi o luă de după genunchi, săltând-o în braţe. Îşi poziţionă mâinile pe lângă genunchii şi sub braţele ei cât mai bine cu putinţă şi în câteva secunde, fugea cât de tare putea spre pădure. Îşi aminti de antrenamentele grele cu care se tratanse în ultimi ani şi spera ca acum să se vadă roadele.
Încetini puţin, reglându-şi ritmul astfel încât să nu meargă nici încet, însă să o poată duce pe Freyja câţiva kilometri buni fără oprire. Nu se opri, nu vorbi, doar respiră, mintea lui gândind la maxim.
Nu se puteau duce înapoi în casa ei, probabil că oamenii care o voiau erau deja acolo. Singurul loc unde o putea duce pentru a fii în siguranţă era casa lui. Însă limita de Apariţie era la patru kilometri, iar duşmanii aveau deja un avantaj destul de bun.
Ian simţi cum începe să îi curgă sudoare pe la tâmple, însă nu se opri. Printre pauze de răsuflări îi spuse Freyjei:
- Trebuie să trecem de limita de Apariţie, mai avem aproximativ doi kilometri.
Îşi forţă picioarele înainte şi fugi printre copaci, hotărât să câştige această cursă.
“It’s quite simple, really — the pointy end goes in the other guy.”
I tried real hard but I can't forget
Now in a heartbeat
I would do it all again
Ivy's clone
|
|
16 Feb 2013, 18:21
|
|
Freyja Maegan Guðríðr
|
Posts: 676
RP Posts: 325
Joined: Dec 2011
Reputation:
61
Casa: Viperini
Galeoni: 1105
Animal: Salamandra - "Billy"
Slujba: Vanzator la "Weasley Bing Bong"
|
|
Freyja se blestema in gand pentru faptul ca nu putea alerga mai repede, si isi promise s ainceapa sa se antreneze. Ii era rusine de faptul ca il incetinea atat de mult pe Ian, insa nu putea alerga mai repede, in ciuda faptului ca se straduia din rasputeri.
In momentul in care Ian o lua in brate, Freyja casca ochii, gandindu-se ca asa vor inainte si mai incet, caci ea nu era chiar atat de usoara iar Ian...insa se parea ca tanarul era destul de antrenat pentru a o putea cara pe Freyja.
Viperina isi infasura mainile in jurul gatului lui Ian, ascunzandu-si fata in scobitura dintre umar si gat, si incercand sa nu se lase prea grea in bratele lui.
"Doi kilometri? Sigur poti? Pot sa incerc sa alerg mai repede, stii tu", raspunse ea, sperand sa nu fie o povara atat de mare.
i am c h i l d of dragons; child of light; child of ice
![[Image: tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif]](http://25.media.tumblr.com/a6c4609b4d5cd828d9a18d645821b232/tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif)
i am SELFISH, i'm UNKIND
~Proud Holy Bitches leader
Who's your daddy now?
|
|
16 Feb 2013, 20:46
|
|
Ian Richter
|
Posts: 141
RP Posts: 128
Joined: Sep 2012
Reputation:
29
Casa: Viperini
|
|
- Ian aşteptă câteva secunde înainte să vorbească din nou pentru a reuşi să-şi păstreze ritmul respiraţiei.
- Nu, e în regulă.
Adevărul era că dacă ar fii lăsat-o pe jos nu i-ar fii încetinit chiar atât de tare pentru a nu reuşi să ajungă. Însă simţea că e mult mai sigur dacă o ducea el în braţe, simţind-o acolo şi ţinând-o în siguranţă, decât dacă ar fii târât-o după el.
Continuă în acelaşi ritm, ceea ce făcu simţită o presiune în spatele coapselor şi la gambe. Mai făcuse el patru kilometri de sprint, însă nu cu cincizeci de kilograme după el.
Brusc, simţi cum aerul se face mai dens pe lângă el, apoi revine la normal. Se opri brusc şi Dispăru.
“It’s quite simple, really — the pointy end goes in the other guy.”
I tried real hard but I can't forget
Now in a heartbeat
I would do it all again
Ivy's clone
|
|
16 Feb 2013, 21:01
|
|
Freyja Maegan Guðríðr
|
Posts: 676
RP Posts: 325
Joined: Dec 2011
Reputation:
61
Casa: Viperini
Galeoni: 1105
Animal: Salamandra - "Billy"
Slujba: Vanzator la "Weasley Bing Bong"
|
|
Freyja nu credea ca era chiar atat de in regula, insa nu il contrazise. Pana si ea stia ca nu era bine sa vorbesti in timp ce alergai, asa ca mai bine il lasa pe Ian in pace. Ii cauzase mult prea multe probleme deja.
Simti sezatia aceea ciudata, pe care o simtea de fiecara data cand disparea, si inchise ochii, intrebandu-se unde anume vor aparea. Nici chiar cand aparura nu ii deschise, continuand sa se agate de Ian, sperand ca nu au ajuns undeva unde nu trebuia. Abia dupa cateva secunde, realizand ca Ian nu o lasa jos, deschise ochii, intrebandu-se ce anume se intampla. Privirea ii cazu pe buzele lui, care acum erau numai ale ei, si le saruta incet, cu rabdare. Nu avea de ce sa se grabeasca.
i am c h i l d of dragons; child of light; child of ice
![[Image: tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif]](http://25.media.tumblr.com/a6c4609b4d5cd828d9a18d645821b232/tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif)
i am SELFISH, i'm UNKIND
~Proud Holy Bitches leader
Who's your daddy now?
|
|
17 Feb 2013, 11:00
|
|
Ian Richter
|
Posts: 141
RP Posts: 128
Joined: Sep 2012
Reputation:
29
Casa: Viperini
|
|
- Ian inspiră adânc şi uşurat atunci când în faţa lor, copacii fură metamorfozaţi în mica lui căsuţă. Erau la marginea unul lac din Irlanda, unde avea impresia că le va dura ceva vreme să ajungă cei ce o urmăreau pe Freyja. Făcu doi paşi, apoi fu întrerupt de sărutul surpriză a fetei. O sărută înapoi, însă se desprinseră mai repede decât ar fii vrut.
Ian era complet transpirat, ceea ce îi dădea o uşoară stare de incomfort. Bine, uşoară nu era chiar cuvântul potrivit. Se simţea jegos.
O lăsă jos pe Freyja şi o conduse de mână spre casa lui.
Era mică, singuratică, făcută din lemn şi cărămidă vişinie, înconjurată de iarbă verde şi câţiva copaci fără frunze.
- Nu cred că te vor căuta aici, îi explică el Freyjei cât timp urcau scările de pe verandă. E casa mea.
“It’s quite simple, really — the pointy end goes in the other guy.”
I tried real hard but I can't forget
Now in a heartbeat
I would do it all again
Ivy's clone
|
|
17 Feb 2013, 11:39
|
|
Freyja Maegan Guðríðr
|
Posts: 676
RP Posts: 325
Joined: Dec 2011
Reputation:
61
Casa: Viperini
Galeoni: 1105
Animal: Salamandra - "Billy"
Slujba: Vanzator la "Weasley Bing Bong"
|
|
- Freyja ofta multumita cand Ian o dadu jos, acum simtindu-se mai in apele ei si privi inmarmurita casa. Era exact imaginea ei de casa irlandeza tipica, si de oaza de liniste. Se intoarse spre Ian, privindu-l uimita.
"Suntem in Irlanda? M-ai adus in Irlanda?"
Freyja spera ca intr-ul fel sa fie asa, pentru ca se nascuse in Irlanda si desi nu copilarise aici, ii fusese mereu dor de tara-mama.
Freyja il stranse pe Ian de mana, asa cum facuse atunci cand nu putuse merge si el o ajutase, si isi dadu seama ca relatia lor fusese stransa inca din primele clipe, desi nici macar nu se cunosteau bine. Asta o speria dar o si linistea in acelasi timp.
i am c h i l d of dragons; child of light; child of ice
![[Image: tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif]](http://25.media.tumblr.com/a6c4609b4d5cd828d9a18d645821b232/tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif)
i am SELFISH, i'm UNKIND
~Proud Holy Bitches leader
Who's your daddy now?
|
|
17 Feb 2013, 12:30
|
|
Ian Richter
|
Posts: 141
RP Posts: 128
Joined: Sep 2012
Reputation:
29
Casa: Viperini
|
|
- - Da, suntem în Irlanda, îi răspunse Ian fetei, zâmbind peste umăr.
Deschise uşa cu cheia şi apoi apăsă pe clanţă pentru a intra înăuntru.
O trase pe Freyja după el şi aprinse lampa de pe noptieră. Aceasta lumină încăperea în mare măsură, însă Ian se duse să le aprindă şi pe celelalte, până când camera era la fel de luminată ca ziua.
Casa lui avea două nivele. Uşa de la intrare te ducea direct în camera de zi, apoi înspre bucătărie, camera de oaspeţi şi baia. După ce urcai scările, sus erau două dormitoare şi o baie. Era mic, însă era destul.
- Simte-te ca acasă, spuse Ian, desfăcându-şi braţele ca într-o îmbrăţişare, doar pentru a le lăsa să cadă înapoi pe lângă corp.
“It’s quite simple, really — the pointy end goes in the other guy.”
I tried real hard but I can't forget
Now in a heartbeat
I would do it all again
Ivy's clone
|
|
17 Feb 2013, 12:43
|
|
Freyja Maegan Guðríðr
|
Posts: 676
RP Posts: 325
Joined: Dec 2011
Reputation:
61
Casa: Viperini
Galeoni: 1105
Animal: Salamandra - "Billy"
Slujba: Vanzator la "Weasley Bing Bong"
|
|
Freyja zambi. Irlanda! Tara unde se nascuse, si unde locuise primi 4 ani. Nu-si mai amintea foarte bine casa pe care o avusesera aici, insa acel sentiment linistitor inca o mai patrundea.
Freyja ii zambi lui Ian si se indrepta spre fereastra, uitandu-se la florile care cresteau in gradina. Se intreba cu cine locuia aici Ian. Insa nu il putea intreba, pentur ca ar fi fost o dovada d elipsa de bun simt.
"Este perfecta", sopti ea, gandindu-se ca nu ar if putut niciodata parasi o asemenea locuinta.
Insa nu era a ei. Ea locuia acum intr-un conac mare, ingrozitor de gol si de pustiu. Nu ii placea acolo. Nici macar cand Kurt fusese acolo nu ii placuse. Era mai mare pentru ea.
i am c h i l d of dragons; child of light; child of ice
![[Image: tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif]](http://25.media.tumblr.com/a6c4609b4d5cd828d9a18d645821b232/tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif)
i am SELFISH, i'm UNKIND
~Proud Holy Bitches leader
Who's your daddy now?
|
|
17 Feb 2013, 17:36
|
|
Ian Richter
|
Posts: 141
RP Posts: 128
Joined: Sep 2012
Reputation:
29
Casa: Viperini
|
|
- Ian se bucură că Freyjei îi plăcea casa lui. El nu se pricepea şi nici nu-l interesa mărimea casei sau a terenului. Ştia doar că se zbătuse din greu ca să îşi permită şi casa aceea mică, aşa că acum o preţuia destul de mult, cu toate că era la Hogwarts pe timpul semestrelor.
Oftă şi îi făcu semn Freyjei să se aşeze pe canapea.
- Fă-te comodă, ia-ţi de mâncare, relaxează-te. Eu trebuie să mă duc să fac un duş.
Ştia că nu era nici politicos, nici foarte indicat să faci duş când tocmai ai adus o fată (şi nu orice fată!) în casă, însă nu avea de ales. Se gândi cum data viitoare când va trebui să se apropie de Freyja ea va strâmba din nas din cauza mirosului lui.
Îi zâmbi fetei şi se urcă scările spre baia de sus, plănuind să treacă şi prin dormitorul lui pentru nişte haine.
“It’s quite simple, really — the pointy end goes in the other guy.”
I tried real hard but I can't forget
Now in a heartbeat
I would do it all again
Ivy's clone
|
|
17 Feb 2013, 17:51
|
|
Freyja Maegan Guðríðr
|
Posts: 676
RP Posts: 325
Joined: Dec 2011
Reputation:
61
Casa: Viperini
Galeoni: 1105
Animal: Salamandra - "Billy"
Slujba: Vanzator la "Weasley Bing Bong"
|
|
Dupa ce Ian pleca, Freyja mai statu putin timp la fereastra. Apoi se indeparta, asezandu-se pe canapea si privind analitica incaperea. Se simtea destul de aiurea sa se holbeze prin casa lui Ian, insa acum probabil ca avea acest "drept". Isi aminti cum cotrobaise peste tot cand Victor o lasase singura pentru cateva minute. Insa lui Victor nu i-ar fi pasat nici daca i-ar fi intors casa cu fundul in sus.
Se ridica, indreptandu-se spre mica bucatarie, cautand ceva, chiar daca nu ii era prea foame. Afara se intunecase, si se intreba ce anume se intamplase cu parintii ei. Stia ca acestia nu erau ingrijorati pentru ea, pentru ca obisnuia sa isi petreaca noptile impreuna cu dragonii, cand se afla la Sanctuar. Probabil se gandeau ca ea plecase acolo, iar baiatul parasise de mult locul.
Se intoarse in salon cu o felie de paine prajita, pe care incepu s-o rontaie fara prea multa pofta, avand grija sa nu faca firimituri.
Se aseza pe canapea dupa ce o termina, lasand ultimele raze palide ale soarelui sa lumineze, si in scurt timp adormi.
i am c h i l d of dragons; child of light; child of ice
![[Image: tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif]](http://25.media.tumblr.com/a6c4609b4d5cd828d9a18d645821b232/tumblr_minqxvuyAw1qfv91lo2_250.gif)
i am SELFISH, i'm UNKIND
~Proud Holy Bitches leader
Who's your daddy now?
|
|
Users browsing this thread: 1 Guest(s)
|
|