Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor
1 2 3 Next »
/ Imaginary

**Bell Evans** · 23 Nov 2011, 16:18

Tresari aproape impercepribil cand auzi glasul cristalin si se opri; realiza in urmatoarea clipa ca se afla in incaperea sufletelor trecute in nefiinta si un suras ii fulgera pe chip pret de cateva clipe. Nu mai fusese de atat de mult timp acolo. Daca statea sa se gandeasca, nu mai facuse o multime de lucruri de ceva vreme. Pur si simplu isi ocupa timpul cu altceva - cu alte obiceiuri noi, care i se pareau mai importante; stia insa ca ar fi putut sa-si faca timp pentru tot, dar ii venea greu. Nu era tocmai omul care accepta schimbarile cu cea mai mare usurinta; voia doar o viata linistita, lipsita de conflicte.

"-Bell?" sopti aceeasi voce, cand tanara pasi ultima treapta si ajunse in camera de la subsol. Isi ridica privirile, putin dezorientata; stia acel glas, insa nu putea sa-l recunoasca. "Sunt eu, Destiny" continua micuta fantoma, aparand din nou in fata lor. O privi pe Ronnie, dar viperina nu paru sa o recunoasca; facu totusi un efort de memorie si isi aminti in cele din urma - o intalnise intr-o noapte de iarna, cand era prin anul VI. Fusese o perioada foarte grea pentru tanara cercetasa.

"-Ma bucur sa te vad" remarca Bells, cu o urma de zambet in voce; ii parea rau ca nu o mai vizitase si stia ca scuzele erau de prisos. Totusi continua, cu acelasi glas scazut, vinovat. "Nu am mai trecut de mult pe aici" recunoscu ea, cu parere de rau. Incepea sa ii para rau pentru fiecare lucru pe care nu il mai facea, chiar daca nu o judeca nimeni.

Incepea sa creada ca ea insasi se schimbase - si daca statea sa se gandeasca, chiar asa era. Trecusera multi ani de cand nu mai era o simpla eleva la castel. Iar lucrurile luasera intorsaturi ciudate - unele triste, altele vesele; suferise mult, pierduse persoane dragi. Si totusi, in prezent era fericita; cu toate lipsurile pe care le intalnea si dorul pregnant din interiorul sufletului, se putea cataloga drept o persoana fericita si multumita de propria viata; stia si cauza aceste concluzii - era el.

O privi pe Ronnie si ii zambi, cuprinsa brusc de un senzatie de vioiciune; frigul din jurul ei se intindea ca o mantie groasa si densa, dar noile sentimente care se nasteau in interiorul lor pareau sa-l indeparteze. Avea sa fie o noapte dedicata trecutului si amintirilor - o noapte in care era hotarata sa-si aminteasca cu drag de fiecare clipa frumoasa a copilariei.

**Veronique A. Dupont** · (This post was last modified: 25 Nov 2011, 21:20 by Veronique A. Dupont.)

Nu-si amintea cand fusese pentru ultima data in Camera Fantomelor, dar putea garanta ca evenimentul nu luase loc de curand. I se pareau uimitoare toate detaliile camerei. Privea absorbita coloanele din piatra si arcadele ce desparteau un coridor de altul prin semi intuneric. Era noapte, iar Camera Fantomelor era un loc intunecat chiar si pe timpul zilei.
Fata isi imagina cum ar fi putu arata exteriorul castelului in acel moment. Probabil ca bolta cereasca era acoperita cu o pacla intunecata si presarata cu mii de stele, iar copacii erau invaluiti in umbre grotesti ce aveau sa sperie orice trecator. Iubea noaptea si minunatiile pe care le aducea cu dansa.

'Iti aminitesti...' incepu viperina dorind sa povesteasca despre una dintre escapadele nocturne din trecut pe care le facusera impreuna, dar fu intrerupta de aparitia unei fantome. Intelesese pe loc ca era vorba de aceeasi fantoma ce-i vorbise mai devreme.
'Sunt eu, Destiny' spuse fantoma, iar vrajitoarea incepu s-o analizeze. Se gandi pe loc cat de ironic era numele sau, dar apoi isi inabusi un ras. Se uita mirata la creatura ce statea in fata sa. Era o fetita scunda cu par mediu si obraji proemineti ce purta o rochie care pare sa fi fost facuta din voal. Nu o lasa inima sa rada de faptura aceea ce-si terminasa viata mult prea devreme.

'Buna, Destiny' spuse Ronnie zambind si apoi ii arunca o privire lui Bells. Se parea ca cele doua fete se cunosc de undeva. Probabil ca fosta cercetasa frecvneta mai des Camera Fantomelor decat o facea ea care venea acolo doar pentru a-i cere un sfat in momente de criza Baronului Sangeros.
'Eu sunt Ronnie' se prezenta viperina chiar daca nu i se ceruse.

**Bell Evans** · (This post was last modified: 25 Nov 2011, 20:13 by Bell Evans.)

Fantoma o privi cu o usoara nuanta de ingrijorare, uitandu-se apoi din nou la fosta cercetasa; era foarte retrasa si nu socializa niciodata cu persoanele care vizitau acea incapere. Bell fusese o exceptie - si nici macar nu se intalnisera in Camera Fantomelor; o gasise intr-o noapte tarzie, pe un coridor pustiu de la etaj. Si se intelesesera de minune - uneori problemele chiar apropie oamenii. Destiny ofta incet, indreptandu-si privirile in jos. Faldurile bogate ale rochiei din voal transparent se unduiau usor, fantoma plutind la cativa centimetri deasupra podelei reci, innegrita de intuneric.

Povestea ei o tulburase inca din prima clipa cand o auzise; ucisa cu sange rece, la doar 15 ani. Inghiti in sec, aruncand o privire la pata mare de sange care inca staruia pe rochia invechita; viata ii fusese rapita mult prea devreme.

Zambi insa, amintindu-si si de nenumaratele seri petrecute in compania ei; Destiny semana cu ea. Aveau aproape acelasi tip de caracter - tacute, preferand sa ramana retrase. Uneori vedea in ea cea mai buna prietena; mai ales in perioada in care Rose plecase de la castel. Perioada in care se simtise oarecum abandonata - desi nu era tocmai cuvantul potrivit.

"-Ce voiai sa spui?" murmura Bells, indreptandu-si privirile spre Ronnie; isi aminti brusc ca viperina incepuse sa spuna ceva inainte sa fie intrerupte de Destiny. Zambi cand vazu expresia de pe chipul acesteia si astepta.

**Veronique A. Dupont** · 03 Dec 2011, 22:19

Fata se uita incurcata la prietena sa si apoi la fantoma. Era o situatie destul de ciudata, dar nu se simtea in masura sa judece ce este normal si ce nu. Fusese de prea multe ori etichetata ca ciudata ca sa mai poata dezbate pe tema aceasta.

'Nu mai stiu' spuse Ronnie zambind si privind-o Destiny.
I se parea foarte crud destinul sau. N-o cunostea in de ajuns de bine incat sa-i stie povestea, dar era mai mult decat evident ca cineva ii furase inocenta infantila si darul vietii mult prea devreme. I se parea ingrozitor cand astfel de lucruri li se intamplau celor mai inocenti dintre pamanteni, copiii. Nu inteleagea cat de crud ar fi putut fi cineva incat sa rapeasca tineretea unui copil si imortalitatea unui parinte. Credea, desigur, ca parintii continua sa traiasca chiar si dupa ce mor prin prisma copiiilor lor. Acest destin nu fusese rezervat si pentru parintii micutei fantome ce avea sa bantuie castelul cu peretii sai lungi si grosi de piatra pentru eternitate pastrandu-si forma de copil.

'De cand esti la Hogwarts?' o intreba viperina pe fantoma, dupa ce facu o pauza scurta. Pentru un moment sau doua dori a spuna bantui, dar apoi realiza ca nu era cea mai politicoasa expresie cu care te puteai adresa unei fantome. Ar fi dorit sa se imprieteneasca cu Destiny, ar fi vrut sa-i cunoasca povestea. De obicei nu era interesata de greutatile pe care cei din jur le purtau in suflet, dar pata stacojie de pe rochita fetei avea sa-i dea cosmaruri in urmatoarele nopti. Era constineta ca poate povestea fetei era mai tulburatoare decat pata in sine, dar era pregatita sa riste.

**Bell Evans** · 05 Dec 2011, 21:27

Inchise ochii pret de cateva clipe, lasandu-se inecata in faldurile adanci ale amintirilor; unele erau placute, atingandu-i gandurile cu blandetea unei miresme de matase, dar altele dureau. Atat de tare incat clipi brusc in urmatoarele secunde, inconjurata de acelasi intuneric dens si racoare glaciala. Simtea moartea mai aproape ca niciodata; simtea fiecare rasuflare lipsita de viata a fiintelor din jurul sau. Era peste tot. Ca aerul ce o inconjura, ca bezna patrunzatoare - si ura asta.

Isi simtea toate sentimentele palind in fata noii senzatii; ceva asemanator cu goliciunea, amestecata cu teama. Voia sa gaseasca ceva in care sa creada; ceva care sa ii faca cele mai mari frici sa se piarda in alte sentimente. Si era constienta ca era ceva temporar, dar parea atat de intens incat simtea ca e cel mai sigur lucru din viata ei. Ar fi dat orice sa scape de acea senzatie. O privi pe Ronnie si o urma de zambet ii strafulgera pe chip. Prezenta unei persoane vii - de asta avea nevoie.

Printre atat de multe fiinte trecute in cealalta lume, parea a fi o binecuvantare. Zambetul ii acoperi curand intregul chip, luand locul acelei masti ingrozite. Simtea cum se calmeaza, cum bataile inimii incep sa revina la numaru lor normal iar respiratiile nu mai sunt atat de sacadate. Infruntase teama si iesise invingatoare - dar ca de obicei, cu cineva alaturi. Niciodata singura.

Fu trezita insa din multimea de ganduri de un oftat mic al fantomei; isi ridica privirile pironite pe podeaua rece, cenusie, si le lasa sa zboare prin intunericul incaperii. Nu distingea prea multe, mai mult forme si contururi; dar reusi sa vada silueta transparenta plutind la cativa centimetri de ele; avea aceeasi expresie goala, lipsita de orice sentiment sau traire.

"-S-a intamplat cu mult timp in urma" murmura Destiny, cu o voce joasa, lipsita de orice inflexiune. "A fost greseala mea; am fost egoista, mi-am batut joc de orgoliul unui prieten si am patit poate ce meritam. Am fost o persoana groaznica" continua ea. "Si am fost omorata; dar nu stiu daca el e cel care a facut-o; poate de asta am si ramas fantoma. M-a ajutat mult sa ma schimb, sa realizez ca nu eram persoana care credeam ca sunt. Ca pot fi mai buna; pacat ca acum e prea tarziu si nu mai pot face nimic care sa imi schimbe faptele sau vorbele" sfarsi fantoma, pe aceeasi tonalitate pierduta.

**Veronique A. Dupont** · 03 Jan 2012, 23:07

Isi inchise pleoapele lipindu-si cu putere genele intre ele si incerca sa-si mute privirea. Fantoma nu spusese nimic clar sau concret, dar mentionase destule detalii pentru a o face pe viperina sa nu vrea sa mai auda ce avea aceasta de spus mai departe.
In sinea sa credea ca nu exista nimic mai rau decat moartea. Desigur, acela era gandul unui copil naiv ce-si pierduse ambii parinti in favoarea mortii si care incerca sa-si ascunda teama, ce-o urmarea peste tot, facandu-i si pe altii sa-i simta durerea. Nu intelegea perfect notiunile de moarte, viata si viata de dupa moarte, toate fiind in mintea sa doar o invalmaseala de lucruri abstracte, lipsite de inteles.

'Nu ai meritat sa mori. Nimeni nu merita. Chiar si cei mai rai dintre noi isi pot schimba soarta' spuse ea deschizandu-si larg ochii si uitandu-se mai mult prin fantoma decat la ea. Sunau destul de ipocrit acele cuvinte venind din partea sa. Ea, care nu oferea o a doua sansa. Ea, care omora fara sa puna intrebari. Lucrul bizar, insa, era acel ca ea chiar credea in vorbele pe care tocami le rostise. Era mai mult ca sigura ca nimeni nu era fara pata si ca si sfintii pacatuisera intr-un punct, iar pacatosii aveau toate sansele sa devina sfinti daca alegeau calea cea buna.

Se intoarse cu capul catre Bell si realiza prin cate lucruri trecusera amandoua in ultimul timp. Desigur, fiecare avea proriile sale probleme, separate de ale celeilalte, dar oarecum toata acea suferinta le unea. Ronnie stia prea bine ca durerea sa nu ar fi putut fi indepartata niciodata si ca avea s-o poarte in suflet pentru tot restul vietii sale. Mereu avea sa-si simta inima zdrobindu-i-se in mii de bucatele si nu va sti cu siguranta care este motivul.
'Trebuie sa iesim de aici' zise ea brusc indreptandu-se catre Bell si apucand-o de brat.
Stia ca ceea ce facea era in detrimentul fantomei, dar ea mai avea o eternitate de bantuit, in schimb, cele doua vrajitoare aveau doar acea viata. Refuza cu orice chip sa si-o petreaca plangand sau fiind trista si vroia s-o faca si pe fosta cercetasa sa intelega acelasi lucru. Viata lor era prea scurta pentru a plange si a se ingriji de problemele si suferintele celor din jur.

**Bell Evans** · 05 Jan 2012, 21:54

Se opri insa pe scarile prafuite, chiar inainte ca usa sa se deschida in fata ei; nu voia pe de o parte sa plece de acolo. Nu stia unde s-ar fi putut duce altundeva. Pentru ca uneori ii era mai greu ca oricand sa gaseasca un loc in care sa se simta bine.

"-Chiar vrei sa pleci?" intreba ea, cu o voce joasa, lipsita de inflexiuni.

Ronnie deschisese insa deja usa, asa ca tanara se conforma; iesi pe coridorul intunecat, scufundat intr-un frig aproape nepamantesc si astepta. Linistea se asternu curand peste ele, iar Bells ofta incet. Un zambet ii strabatu totusi chipul in urmatoarele clipe, cand intalni privirea viperinei. Poate chiar facuse un bine ca o luase de acolo; ajungea probabil deprimata in ultimul hal daca ramanea cu Destiny. Oricum ii stia povestea pe de rost.

"-Multumesc" sopti fosta cercetasa in urmatoarele clipe. Ii stranse mana cu afectiune si arbora un zambet pasnic.

**Veronique A. Dupont** · 11 Jan 2012, 17:44

Ii zambi in treacat si continua sa o traga dupa ea pe corior. Ajunsesera aproape de Aripa Spitaului cand Ronnie privi melancolica catre usa. Stia pe derost ziua in care Bell isi rupsese mana, Helena se accidentase si ea, iar viperina se furisase pentru a-si vizita prietena si sora. Fusese o noapte de neuitat ce marcase viata fostelor eleve ca fiind ziua in care se imprietenisera cu adevarat. Helena o cunostea pe Bell de cand venise prima data la Hogwarts, cu un an inaintea viperinei, iar Ronnie o cunoscuse in ziua in care pusese pentru prima data piciorul in Expresul de Hogwarts.

'Cate amintiri ne leaga de aceasta camera' sopti ea cu o urma de tristete in glas.
Ii dadau drumul lui Bell si deschise in liniste usa avand grija sa nu scartatie balamalele. Se intoarse catre prietena sa si ii facu semn sa intre.

'Nu-ti fa griji, nu-i nimeni' spuse Ronnie, dar apoi realiza ca John ii vorbise de niste copii ce fusesera infestati de o bacterie pe care o luasera de la niste centauri. Nu-si facea griji, insa, pentru ca el ii spusese ca nu stateau in salonul prinicipal. In rest nu mai era nimeni pentru ca era vacanta, iar copii infestati nu fusesera lasati sa mearga acasa deoarece nu se dorea raspandirea bacteriei.

'Cine e de serviciu sa aibe grija de bolnavi?' intreba ea pentru ca nu se intelegea perfect cu toti ajutatorii, necunoscandu-i pe multi dintre ei.

**Bell Evans** · 11 Jan 2012, 18:03

"-Ar trebui sa fie India, eu am fost saptamana trecuta, iar John trebuie sa fie saptamana viitoare" murmura Bells, privind incaperea atat de cunoscuta; petrecuse ani intregi acolo - la inceputurile sale la castel ca pacienta, iar apoi - dupa ce renuntase la sefia de casa - ca si ajutator. Stia ca la un moment dat trebuia sa se transfere la Sf. Mungo si sa inceapa sa lucreze acolo dar nu putea. Pur si simplu prelungea momentul, sperand sa nu fie nevoita sa paraseasca Hogwarts'ul.

Plecase la un moment dat si stiuse din momentul in care facuse primul pas pe peronul din gara ca avea sa regrete; o legau prea multe de acel loc. Toate amintirile ei erau acolo. Si aproape toti cei pe care ii iubea - cu exceptia familiei si a catorva prieteni. In afara de ei, acolo se simtea ca acasa - acolo era locul unde trebuia sa fie. Stia ca nu avea sa mai plece prea curand; probabil doar daca ar fi intervenit ceva major sau s-ar fi vazut obligata sa o faca.

"-Mai tii minte noaptea aceea alaturi de Nick si Helena?" sopti ea, intorcandu-se brusc spre Ronnie.

Era in anul VII ea; cazuse in timp ce fugea spre ora de Transfigurare si asa ajunsese in Aripa Spitalului. Cate amintiri isi spuse in gand, simtind cum i se umezesc ochii. Ar fi dat orice sa dea timpul inapoi si sa retraiasca acele timpuri.

"-Oare ce mai face Nick?" continua Bells, vorbind parca pentru ea.

**Veronique A. Dupont** · 11 Jan 2012, 18:27

Ronnie o asculta pe Bell in timp ce se indrepta catre unul dintre paturi. Il alesese pe cel din parte peretelui estic chiar de sub geam. Era patul in care se ascunsese pentru a le putea vizita pe cele "accidentate". Zambi amintundu-si de cum statuse pret de jumatate de ora ascunsa sub cearceafurile albe, iar apoi isi intoarse privirea catre fosta cercetasa.
'Nu cred ca vom avea vreo problema cu India' spuse ea sigura pe sine.

Se ridica la loc in picioare si se uita pe geam. Luna plina isi reflecta luminile argintii pe suprafata cristalina a ferestrei. Noaptea era identica cu cea in care Nick avusese prima transformare. I se parea ca pana si Padurea Interzisa avea aceeasi aura misterioasa ca atunci cand elevele o vizitasera pentru prima data.
'Probabil ca a ajuns Auror' zise fosta viperina gandindu-se la una dintre discutiile pe care le avusese ea cu baiatul dupa incident.
'Oare crezi ca Paznicul Vanatului a mai auzit ceva de el?' intreba amintindu-si ca in seara aceea ii facusera o scurta vizita si celui ce pastra toate cheile Hogwarts-ului si avea grija de bestiile din padure.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor 1 2 3 Next » //  / Imaginary

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor
1 2 3 Next »
/ Imaginary