Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Azkaban

« Previous 1 2 3 Next »

/ Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

"Nu am mai ucis pe nimeni de atunci si tu stii bine asta ticalosule!" ii arunca furios baiatul.

Intr-adevar, Sal nu mai incercase sa ii convinga pe urmaritorii sai ca nu este un vrajitor intunecat prin uciderea Devoratorilor pe care acestea ii intalnea, chiar in fata celor care cautau sa ii prinda. Nu functionase niciodata, iar baiatului ii lasase un gust amar de fiecare data.

Auzind un suierat venind din partea vrajitoarei ce statea lipita aproape de spatele lui, apoi unul mai lung din partea unchiului sau, se intoarse brusc si indrepta bagheta spre Ronnie.
"Voi vorbiti intre voi!"
Isi scutura capul din cauza surprizei si continua:
"Faptul ca te-am gasit aici face parte tot din planul lui?" arata cu un gest spre celula.

'Hohoho copile, nu credeam sa se ajunga atat de departe' incepu din nou sa hohoteasca Wilfred, intinzand mana dincolo de gratii, destul cat sa il atinga usor. Sal se intoarse de data aceasta spre unchiul sau, tinand bagheta strans. Statea acum intre cei doi Devoratori, cu mana dreapta inspre Ronnie. Nu putea face multe vraji fara bagheta, dar cele pe care le putea ii ajungeau. Privi scurt spre Ronnie, asteptand un raspuns si rugandu-se ca intunericul ce ii impaienjenise deja de doua ori ochii sa nu se mai arate.

• 'Nu prea stii sa-ti alegi prietenii, nu-i asa, micuta devoratoare?' suiera batranul in reptomita, iar apoi ii explica de crimele baiatului si de motivul acestora.
  Se dadu mai in spate distantandu-se de viperin si isi ridica bagheta catre acesta.
  'Imi aduc aminte ca spuneai ca ceea ce facem noi este gresit, dar suntem defapt la fel. Noi omoram ca sa dovedim cine suntem, iar tu ca sa dovedesti cine nu esti. Nu stiu despre ce plan vorbesti, dar in acest moment as prefera sa ma aflu in tabara orcui altcuiva. Pune-te in situatia mea, eu n-am un obicei din a omori vrajitori fara ca acestia sa ma fi atacat, dar tu obisnuiesti sa omori devoratori fara sa pui vreo intrebare' se planse viperina uitandu-se la el cu ochii sai sticlosi, lasandu-si fata descoperita pentru ca baiatul sa-i poata vedea clar figura dezamagita.
  Incepuse sa repete in gand un blestem si isi putea deja simti ranile care-i traversau corpul urlanadu-i de durere. Stia ca daca mai facea vreo vraja nepermisa avea sa-si afle sfarsitul, dar era prea orbita de ura ca sa mai dea inapoi. Isi simtea ochii arzand cu venin si stia ca isi shimbasera culoarea intr-un verde nenatural, ca de pisica.

Raspunsul tinerei vrajitoare il descumpani pe moment. Nu mai avea cum sa creada ca se afla in tovarasie cu unchiul sau acum, asa ca lasa mana in jos, ramanand descoperit in fata viperinei ce isi indreptase bagheta catre el.

"Eu am fost in stare sa ma opresc Ronnie. Am vazut cat de inutil era, cat de gresit era, si acum regret tot. Spune-mi, stii cumva cum e sa regreti?" riposta baiatul, acum mai calm.

"Si nu e adevarat ca ucideam fara sa pun vreo intrebare, Ronnie. Toate vietile pe care le-am curmat ar fi luat mult mai multe vieti daca ar fi trait mai departe. Dar desigur, e greu sa intelegi asta cand nu ai decat vietile pe care le iei tu singura pe cap..." sfarsi baiatul, rasufland greu. Nu ii pasa daca nu avea dreptate, fusese ranit de catre cineva care nu ii cunostea sufletul si acum ii facea ei acelasi lucru.

Isi intoarse privirea spre celula unchiului sau, care voia sa vorbeasca in reptomita din nou, strigandu-i:

"Inca un cuvant si n-o sa mai apuci sa zici altceva vreodata".

'Nu ma dezamagi baiete, de ce crezi ca te-am chemat aici decat ca sa ma ajuti sa mor?' rase infundat batranul Devorator. 'Dar vreau sa faci ceva pentru mine intai, ca sa pot muri impacat.' continua el cu acelasi ranjet.

• 'Stii cumva cum e sa regreti?' intreba baiatul.
  Fata incepu sa tremure si-si muta chipul catre podea inca tinandu-si bagheta indreptata catre viperin. Stia foarte bine cum este sa regrete. Regreta in fiecare zi ca-i lasase pe devoratori sa faca ce doreau din ea, regreta ca nu ripostase pentru a-si salva parintii si cel mai tare regreta c-o lasase pe Helena sa plece. Ar fi dat orice sa retraiasca acele clipe pentru ca asa le-ar fi putu schimba.
  Se dadu cativa pasi inapoi lovindu-se cu spatele de un perete si isi ridica din nou privirea. Avea ochii inalcrimati, iar buza de jos ii tremura frenetic. Il ura in acele momente pentru ca o facuse sa se gandeasca la toate greselile sale care-o bantuiau de mai bine de doi ani.
  'Nu stii nimic. Nu stii ce inseamna sa regerti cu adevarat. Poate ca nu-mi pare rau de toate persoanele pe care le-am ucis, dar imi pare rau ca n-am ucis pe cine trebuia la momentul potrivit' explica vrajitoarea printre lacrimi.
  Detesta starea in care se afla pentru ca o facea sa se simta fragila si neajutorata. Nu era asa. Era capabila sa se salveze singura si n-avea nevoie de ajutorul sau de vorbele de duh al unui vrajitor oarecare.
  'Poate ma crezi o perosana oribilia, lipsita de scrupule, dar mie nu-mi pasa. N-am omorat pe nimeni fara vreun motiv. Sufletul meu poate este patat cu urmele multor crime, dar macar niciuna dintre pete nu este nejustificata' spuse incet aproape soptit si lasa mana in care tinea bagheta sa-i cada pe langa corp. Nu stia de ce se explica acelui individ, dar simtea nevoia s-o faca. Simtea ca trebuia sa-i arate ca nu este un monstru.

'Nejustificata? Hahaha!' rase Wilfred, privind spre fata uda a vrajitoarei
'Cine esti tu sa justifici viata unui om? Ai creat vreodata o viata ca sa stii cat valoreaza? Un vas spart e spart, chiar daca cumperi altul in loc. Si ce-ti pasa tie de suflet, Devoratoareo? Noi am renuntat la suflete pentru a curati lumea de lepre si lepadaturi. Tu, care stai intre doua carari fara sa alegi una din ele, mai indraznesti sa ii urasti pe cei care fac la fel? Mi-e sila sa vad Devoratori ca...'


Batranul amuti brusca cand bagheta lui Sal i se propti in frunte.

"Prea multa vorbarie. Spune-ti ultima dorinta. De acum n-o sa mai ranesti pe nimeni cu aiurelile tale."

Sal avea chipul ca de piatra si ochii inchisi. Il dureau vorbele pe care batranul le spusese catre Ronnie, pentru ca ii rascoleau adanc convingerile si motivele pentru care continua sa lupte. Nu era un Devorator, dar adevarul era ca se comportase ca unul, incercand sa dovedeasca contrariul.
Wilfred ranji larg si ii intinse printre gratii un petec de hartie vechi, apoi spuse:

'Ariadna. Bagheta care n-a fost niciodata a lui Grindelwald. Nu trebuie sa paraseasca familia!'

Se retrase in fundul celulei dupa ce Sal primi hartia, urmarindu-i pe cei doi vrajitori cu priviri mefistofelice.

• Tacu si inghiti in sec cat timp batranul isi tinea micul discurs. Nu ii pasa de parerea sa si detesta tipul sau de oameni. Oricate lucruri rele facuse in descursul vietii sale deabia incepute nu se asemanau nici macar putin cu ceea ce facuse acel devorator sau altii asemenea lui. Nu-l cunostea, acest lucru era adevarat, dar ii putea simti conditia mizerabila in care sufletul sau se afla. Nu renuntatse la el, precum spunea, il avea ingropat undeva intr-un loc pustiu si incerca sa uite de el, dar nu-i prea reusea.
  'Moartea ar fi o rasplata mult prea generoasa pentru tine' i se adresa vrajitoare in reptomita dupa ce viperinul il intrerupsese.
  Se lasa complet pe spate lipindu-si obrazul fierbinte de piatra rece si se gandi ca batranul nu merita sa moara inainte de a-i sosi ceasul. Oare era omul acela destul de meritos incat sa primeasca viata vesnica? Se lovi o data cu capul de piatra pentru a-si putea limpezi mintea si apoi se indrepta cu pasi lenesi inapoi in spatele baiatului. Isi sterse lacrimile cu manecile puloverului si isi trase nasul pentru a distruge orice evidenta ce ar fi putut atesta ca plansese.
  O durea ingrozitor locul in care se lovise, iar cand isi duse mana catre punctul vatamat simti ceva umed pe degetele sale. Isi trase brusc mana si isi inspecta palma. Era plina de sange. Asta nu este posibil, gandi viperina. Nu avea cum sa-si fi spart capul pentru ca lovitura fusese una minora.

Baiatul isi simtea bratul tremurand, dar nu lasa bagheta jos. Ronnie venise inapoi in spatele sau si baiatul se uita putin spre ea pentru a vedea ce are de gand. Nici nu ii trecea prin gand ca l-ar putea ataca, dar nu stia ce tocmai ii spusese unchiului sau si se temea ca acesta avea sa-i arunce iar cuvinte grele.

Ceea ce vazu insa il facu sa uite de cel aflat in celula si sa se intoarca spre Ronnie de-a binelea, exclamand:
"De unde naiba ai sange pe maini?"
Nu credea ca unchiul sau era in stare sa faca vraji non-verbale fara bagheta, fusese ceva imposibil pana si pentru Dumbledore.

• Se uita la palmele sale speriata si incerca sa proceseze ceea ce tocmai se intamplase.
  'De unde naiba ai sange pe maini?' il auzi pe Salathiel intreband-o ca prin vis.
  'Nu stiu. Cred ca m-am lovit' spuse viperina cu vocea tremuarndu-i. Isi duse din nou mana la cap. 'Ce se intampla?' intreba speriata cand isi vazu mainile acoperite de si mai mult sange. Isi intinse bratele in fata sa si isi sufleca manecile. O taietura adanca ii aparu pe antebratul drept de parca adierea vantului ar fi crestat-o.
  'Asta nu este posibil' zise fata socata si cazu in genunchi pentru ca picoarele nu o mai puteau sustine. Isi apleca capul si vazu ca partea din fata a puloverului era acoperita de o mare pata stacojie.
  Incepu sa planga si sa scanceasca ca un copil pentru ca stia ce i se intampla. Momentul judecatii era aproape si ea nu se simtea preagtita. Cum avea sa dea socoteala pentru toate crimele pe care le infaptuise? Cum ar fi putut explica tot sangele ce se varsase din cauza ei?
  'Ajuta-ma. Nu ma lasa sa mor' sopti aceasta ridicandu-si privirea pierduta catre baiat.
  Isi pleca capul la loc lasandu-si coama de par ondulat sa-i acopere chipul si incepu sa-si stearga bagheta in mod repetitiv de un colt curat al pantalonilor. Era atat de alba si de perfecta, n-o putea lasa sa se murdareasca de sange.

Salathiel nu intelegea nimic si era destul de speriat, dar incerca sa nu-si piarda cumpatul. Chiar cand vru sa se aplece spre Ronnie auzi un murmur in spate 'Morsmordre'. Fara sa se uite si profitand de o clipa in care viperina din fata sa paru ca isi pierde cunostiinta, Salathiel intinse bagheta scurt si sopti "Avada Kedavra!", neintorcandu-si privirea pentru a vedea trupul lui Wilfred cazand sub semnul ce plutea lugubru aproape de tavanul celulei.

Toata atentia lui se indrepta acum spre Ronnie.
"Episkey!" incerca el, dar ranile nu pareau sa se vindece sau macar as isi opreasca sangerarea.
"Vulnera Sanentur!" isi aduna Sal toate puterile si vazu cum sangele inceta pentru moment sa mai curga, iar cand rosti incantatia din nou pielea se inchise. Se ruga in gand ca vrajile sa fi fost de ajuns, desi se temea ca lucrurile nu se vor termina atat de usor.

O sustinu cu bratul drept pe Ronnie, iar cu cel stang ii opri incet mana care stergea parca automat bagheta ei alba.
"Ronnie, nu stiu ce se intampla, dar trebuie sa plecam de-aici. Trebuie sa mergi la un Vindecator." spuse el tare, sperand ca tanara sa il auda si sa incuviinteze.

• O ruga pe Freya in gand s-o ajute. Ii era frica de tot ceea ce ar fi putu infrunta pe taramul de dincolo. Nu credea in Iad sau in Rai, dar stia ca lumea nu se termina dupa ce mori. Fusese pana atunci increzatoare in zeii sai, dar nu era sigura ca ar putea suporta o confruntare directa cu acestia.
  Auzi undeva in departate cuvintele Avada Kedavra si-si simtia trupul ca-i arde din interior. Incepu sa sangereze din ce in ce mai tare si stia ca daca ranile nu i se astupau in curand avea sa moara. Nu intelegea de ce corpul sau reactiona la acea vraja pe care n-o efectuase ea, dar stia ca avea mare legatura cu blestemul.
  Il auzi pe viperin, parca din departare, facand niste vraji, dar mintea ii era prea incetosata, iar corpul ii devenea din ce in ce mai usor, ca sa-i dea atentie. Simtea ca zbura undeva in vazduh si pentru prima data in viata sa se simtea libera. Nu mai era nimic care s-o constranga, nicio fantoma a trecutului care s-o bantuie si niciun suflet care sa-i ceara indurarea printre lacrimi.
  'Lasa-ma sa plec' spuse aceasta foarte incet, iar viperinul probabil ca nici n-o auzi.
  Il putea vede ca prin pacla. Ii observa pentru prima data statura mult prea inalta si parul brunet care-i atarna pe umeri. Nu stia ce culoare ii sunt ochii si nici nu i putea vedea. Era fericita din acel motiv pentru ca stia ce spunea, ochii sunt oglindirea sufletului, iar ea nu vroia sa faca niciun fel vreo conexiune cu sufletul acestuia. Nu vroia sa-l tarasca cu dansa in abis.
  Incepu sa-si inspire propriul miros inbatator de voma amestecata cu cel usor metalizat de sange si cu parfumul sau nelipsit de trandafiri. Mirosea a boala. Isi ridica putin capul, inconstienta fiind de ceea ce facea, si privi balta de sange ce se formase sub ea. Isi roti ochii in orbite de cateva ori si apoi se prabusi cu totul pe podea. Era intinsa si nu putea sa-si miste nici macar un deget. Deabia mai putea respira, dar era linstita. Stia ca ceva bun se apropia.
  'Vulnera Sanentur' il auzi pe Salathiel spunand si incepu sa-si simta din nou corpul. Nu putea sa se ridice sau sa vorbeasca, dar fu constienta cand baiatul o apuca incercand s-o ridice. Il simti cum ii apuca mana dreapta pentru a o opri din a-si mai stere bagheta de materialul pantalonilor, lucru pe care-l facuse in tot acel timp fara sa-si dea macar sema.
  'Trebuie sa mergi la un vindecator' zise viperinul, dar Ronnie il ignora. Stia ca nu exista leac pentru blestemul sau si ca nici un vindecator din lumea nu ar fi putut-o ajuta.
  'Mi-e somn' spuse aceasta zambind, neputand inca sa-si miste corpul.
  Se uita in jurul sau fara a-si deplasa capul si observa ca patronusul sau statuse langa ea in tot acel timp. Animalul o privea oarecum mirat. Ii arunca o privire calda si ii promise din ochi ca totul va fi bine.