Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Azkaban

« Previous 1 2 3 Next »

/ Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

Rasufla usurat cand o auzi vorbind, desi inca nu simtea nicio miscare din partea ei. Ii observa ochii indreptandu-se spre unicorn si instinctiv privi si el intr-acolo.
"Stii ca de fapt Patronusul face parte din tine, nu? M-am atasat si eu de al meu, candva demult. Parea ca ma ajuta, ca tine la mine. Dar de fapt eram doar eu acolo..."

Privea acum patronusul cu tristete, gandindu-se la acele clipe. Ochii ii devenira aproape aurii sub lumina vrajii. Nu voia sa-l mai numeasca animal. La urma urmei era o vraja si nimic mai mult.

"Ronnie, poti sa imi spui ce se intampla? Chiar nu stiu ce sa fac in situatia asta." spuse Sal usor adresandu-se vrajitoarei. Tonul sau incerca sa o asigure ca va face tot ce ii sta in putere ca amandoi sa iasa de aici cu bine.

• Isi propti usor capul de un colt al peretelui pentru a-l putea vedea pe baiat si incepu sa rada. Stia ca patronusul era parte din ea, dar cateodata il simtea ca pe un alt suflet ce avea sa-i fie alaturi mereu.
  'Nu trebuie sa faci nimic. Linistete-te!' spuse viperina uitandu-se la el printre pleoapele intredeschise. Era prinsa intr-un fel de transa. O transa placuta care n-o lasa sa simta durere, ura sau orice ce alt sentiment neplacut. Uitase complet de ce se afla intre peretii inchisorii sau de ce o privea curios baiatul din fata sa. Ar fi vrut sa adoarma. Stia ca numai somnul ii putea limpezii capul, dar in acelasi timp simtea ca daca inchidea ochii atunci avea sa nu-i mai deschida niciodata, dar nu-i pasa.
  'Mie atat de somn' repeta viperina si-si simti pleoapele ingreunandu-se, iar apoi inchizandu-se de tot lasand in urma lor doar un decor complet negru.

De cate ori era pus in situatia de a cara pe cineva dupa el, Salathiel era tentat sa foloseasca mobilicorpus, dar de data aceasta se multumi sa o ridice in brate pe Ronnie si sa paseasca asa prin coridorul luminat doar de Patronusul stralucitor. Baiatul o striga de cateva ori, incercand sa o faca sa deschida ochii. Stia din experienta ca nu trebuia sa lase o persoana ranita sa isi piarda cunostiinta. Ca ultima masura intinse mana stanga si ii indeparta parul de pe obraji, apoi o mangaie usor.
Pentru un strain care nu stia ce se intampla, situatia putea sa para o dovada de tandrete, dar adevarul era ca Sal era sigur ca Ronnie nu era obisnuita cu mangaierile, deci in opinia lui asta avea sa-i atraga atentia.
Fara sa isi dea seama insa, baiatul nu o purta pe vrajitoare in directia din care venise el, ci spre locul unde o gasise pe ea cazuta.

• Statea la masa mare de douasprezece persoane din Conacul Trandafirlor si fredona un cantec demult uitat in timp ce scria niste cuvinte fara rost pe o pagina ingalbenita de pergament. Helena statea paralel fata de ea citind o carte a carei coperta alba nu lasa se vada niciun titlu.
  'Mai citesti mult?' o intreba viperina suparata. Se plictisese sa mai copieze cuvant cu cuvant articolul principal din ziarul ce statea rasfirat pe masa si incepu sa deseneze cu grija un copac. Incepu cu radacinile pe care le facea mereu la suprafata si avea grija sa le ramifice de o mie de ori pentru a se asigura ca trunchiul gros si inalt pe care urma sa-l deseneze avea sa aibe stabilitatea necesara. Ultimul pas era sa faca crengile intortocheata si mladioase ale copcaului si apoi sa deseneze delicatele frunze ce stateau agatate de acestea.
  
  'Trezeste-te' auzi vocea blanda a mamei sale indrumand-o.
  Isi deschise ochii lenes si realiza ca cineva o cara in brate. Se uita pierduta in jurul sau si vazu ca prin ceata numarul 664 scrijelit pe un perete. Isi aminti pe loc evenimentele din iarna trecuta cand fusese nevoita sa vina in acel loc insotita de Robert, un foarte bun prieten viperin. Putea vizualiza perfect imaginea parintilor sai legati in lanturi de peretii inchisorii si apoi chipul Helenei care promitea chiar si in cele mai rele momente ca totul avea sa fie bine.
  Isi freca ochii pentru a putea indeparat acea amintire si apoi simti o mana atingandu-i fata. Se infiora pe loc si incerca sa-si dea capul intr-o parte, dar reusi doar sa se loveasca din nou. Nu-i placea sa fie atinsa si nu suporta sa indure mila celorlalti. Ii placea sa creada ca totul depinde ea si ca n-avea nevoie de incurajare sau cuvinte frumoase pentru a reusi ceva. Nu obisnuise sa aiba parte de vorbe bune sau mangaieri nici pe verema cand era un mic copil si traia alaturi de parintii sai. Tatal sau era foarte dur si se astepta la ce-i mai bun de la fiicele sale, iar mama sa obisnuia sa fie o femeie calda si buna, dar nu-i luase niciodata partea. Mereu o preferase pe Helena si avusese senzatia ca orice ar fi facut Ronnie era gresit.
  'Ce se intampla?' intreba vrajitoare apucand mana care-i atingea obrazul fierbinte.

Se pare ca metoda folosita de baiat dadu roade, deoarece acesta simti cum Ronnie se misca, apoi fu apucat de mana cu care o mangaia. Drept raspuns o lasa jos, incet, dupa ce privi in jur. La lumina unicornului vazu doar obisnuitele celule si un numar: 666.
'Am ajuns in fata diavolului, ce ironic.' zambi pentru el insusi Sal inainte de a duce mana vrajitoarei la buze. Atingand-o usor, aproape mangaind-o cu buzele si rasuflarea, rosti inca tinand-o strans:
"Daca e sa ne omoram intre noi, as prefera sa o facem in alta parte. Si daca e sa devenim prieteni, ei bine Devoratoareo, cred ca o sa-mi fie greu sa-mi respect promisiunea de a intra in Ordinul Phoenix."
Ura momentele in care reusea sa se ataseze de cineva, deoarece daca acel cineva nu reusea sa-l faca sa regrete toata viata lucruri acela, atunci cu siguranta facea el vreo greseala.

• Isi ridica capul pentru a se uita la baiat si simti nevoia stringenta sa-si retraga mana. Inchise ochii pentru cateva secunde in nevoia de a-si limpezi mintea si incepu sa analizeze in gand comportamentul viperinului. I-ar fi fost atat de usor sa-si smulga mana dintr-a lui, sa se ridice in picioare si apoi s-o ia de una singura ca o bezmetica pe culoarele inchisorii. Dar de ce ar fi facut asta? Baiatul se dovedise a fi un prieten demn de incredere pentru ca n-o lasase pur si simplu sa moara acolo cand nici macar n-o cunostea bine.
  'Sunt de acord, mai ales ca sa te omor ar insemna sa pier si eu o data cu tine' zise aceasta facand referire la blestemul de care nu-i vorbise inca vrajitorului. 'Poti fii ce vrei. Nicio grupare nu te defineste cu adevarat. Doar din cauza ca suntem in tabere adverse nu inseamna ca trebuie sa ne uram reciproc. In plus, ar fi o prostie sa te alaturi Oridnului pentru ca niciuna dintre aceste aliante nu are dreptate. Ele sunt facute doar ca sa fie si sa atraga adepti prosti ce ar fi in stare sa faca orice pentru o cauza inexistenta' continua viperina pe un ton sfarsit incercand sa se ridice.

"De ce sa pieri? Crezi ca am vreun blestem de explozie pus asupra mea pentru cand mor?" rase el in timp ce o ajuta sa se ridice. Avea nevoie de ea cum si ea avea nevoie de el, dar nu credea ca doar asta ii tinuse unul langa altul in locul acela oribil. Dincolo de tachinari si neincrederea aparenta zacea ascuns inceputul unei prietenii.
"Ce spuneam eu, ai de gand sa ma convingi sa nu ma alatur lor!" continua baiatul pe acelasi ton.
Glumea acum, dar vorbise serios in legatura cu promisiunea. Probabil inca o incercare de a se convinge pe sine insusi ca nu va avea acelasi destin ca parintii sai.
In timp ce o sustinea pe Ronnie privi in jur si observa nu departe niste lichid imprastiat pe jos. In cateva clipe isi dadu seama ca o luase pe calea gresita, si anume pe tunelul unde o gasise pe viperina.

• Il lasa pe baiat s-o ajute sa se ridice din simplu fapt ca incepuse sa-l considere prieten si nu vroia ca mandria sa stupida sa strice inca o data totul. In plus, dupa toate ce i se intamplasera in acea zi nu credea ca mai era capabila sa iasa in viata din acel loc blestemat, dar nu vroia sa admita toate acestea cu voce tare.
  'Nu este amuzant' spuse viperina scurt fara a da alte explicatii si incepu sa-si aranjeze puloverul in momentul in care se ridica. Isi stranse si parul intr-o coada pentru ca nu mai suporta sa-l simta atarnandu-i pe langa corp si nici nu mai dorea sa-l vada acoperit in sange si voma.
  Dupa ce termina arunca o privire in jurul sau pentru a vedea unde se afla. Stia ca fusese inconstineta o buna perioada de timp si nu avea atat de multa incredere in noul sau prieten incat sa nu se asigure in legatura cu locatia sa prezenta.
  '666' zise aceasta fiecare cifra pe rand avand grija sa-si pastreze un ton neutru. Nu stia cand ajunsesera acolo, dar se parea ca o forta superioara lor ii dorea in acel loc. Venise in Azkaban cu un singur scop, sa revada celula in care parintii sai isi aflasera sfarsitul pentru a cauta indicii in legatura cu locul in care se afla sora sa, dar nu mai era atat de sigura daca inca dorea sa duca acel plan pana la capat.
  'Tu ti-ai incheiat misiunea' zise Ronnie intorcandu-se catre vrajitor. 'Ai de gand sa pleci sau sa mai ramai?' intreba ea incercand sa nu lase nicio emotie sa-i traverseze chipul. Ii era frica sa se intoarca in acea celula singura, dar nu vroia sa arate acel lucru.

Epuizarea psihica si fizica il pot face si pe cel mai temut Devorator sa isi piarda din abilitati, iar asta o putea vedea Sal acum la vrajitoarea care incerca din rasputeri sa mimeze siguranta si calmul dar arata o emotivitate evidenta. Desi putea citi pe fata ei ca ceva e in neregula, baiatul continua sa ii vorbeasca mai mult glumind.

"Bineinteles ca am de gand sa plec singur prin intunericul unde se poate ascunde oricand un Dementor. Daca ai sti cat de mult m-au ajutat amintirile depanate cu unchiul meu sa fiu capabil sa chem un Patronus!" se maimutari el, apoi reveni pe un ton serios:

"Raman cu tine pana iti termini si tu treaba aici, apoi incercam sa iesim cu bine. Daca nu esti multumita poti sa scrasnesti din dinti, intre timp eu tot aici stau."

Apoi o privi ca si cum ar fi asteptat sa se miste mai repede.

• Fata nu aprecia comentariul sarcastic al viperinului, dar zambi timid pentru ca nu gasi un alt lucru mai bun de facut. 'Inca nu este amuzant'.
  Se indrepta cu pasi mici catre celula. Se opri pentru jumatate de minut in fata usii si inspecta cu grija peretii, podeaua si orice element mai tinea de acea inchisoare. Inspira adanc si expira dupa cateva secunde tremurand. Deschise usa cu gratii si intra precauta in mica camera cu pereti de piatra. Inca se puteau vedea urma de sange uscate pe podea in locul in care fusesera ucisi parinti sai, dar trupurile acestora disparusera. Multumi in gand si mai lua o gura de aer sprijinindu-se usor cu palma de usa de la intrare. Intra si mai adanc in camera pentru a-i face loc si vipeirinului sa intre in urma sa.
  'Imi este dor de ei' spuse vrajitoarea incepand sa tremure. O lacrima cristalina ii travera obrazul lasand in urma sa o urma rosie. Pentru cateva secunde se gandi ca totul fusese doar un vis deoarece celula parea prea ireala, prea lipsita de esenta. Se asteptase sa simta macar o energie a sufletelor ramse in urma cand pasi pe podeaua acesteia, dar nu simtise nimic. In schimb, urmele de sange ii amintira perfect ziua aceea in care nisese toata dimineata si toata seara. Isi aduse aminte de panica ce o cuprinse cand isi vazuse parintii incatusati. Era un sentiment unic ceea ce simtise in acele momente, un sentiment ce nu putea fi reprodus. Era ura amestecata cu panica, cu mila, cu tristete si cu dorinta nebuna de a se razbuna. Acum, insa, statea si se uita la locul acel blestemat si nu simtea nimic mai mult decat putina tristete.