Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Beauxbatons

1 2 Next »

/ O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

"Uneori privesc spre cer si ma intreb de ce nu pot sa traiesc in lumea mea, in dimensiunea in care totul este dupa placul meu....", m-am adresat eu fetelor privindu-le cu ochii plini de lacrimi inca retinute.

~Amintire~

O zi atat de minunat de melancolica, inca nu puteam descrie sentimentul care-l simteam prezent in piept, caci nu era tristete, dar cu siguranta nu era nici fericire, simteam doar ca exist si atat ... Insa astazi ceva m-a trezit brusc la realitate : Nu am pentru cine sa lupt !!! Pentru nimeni... doar pentru mine, fiindca stau singura si suspin in vant.
Iar apoi au fost atatea semne trimise de la Cei ce au reusit sa ajunga sus, in Paradisul Sufletelor, in propriul lor Paradis...
Cu totii primim avertizari cu privire la ce va urma, insa putini le dam importanta...

~Revenire....Trista... ?!? ~


"Nu puteam sa-i simt respiratia, eram incapabila sa vad in spatele ochilor sai negrii precum onixul,nu puteam face nimic, doar sa-l privesc si sa-l ascult... ", i-am soptit eu Laylei.
Cateva clipe de liniste...
Nimeni nu vroia sa rupa tacerea, insa in cele din urma privirea Laylei cerea ingaduire, vroia sa vorbesc, doarea sa diminueze durerea, nu s-o uite.
"Multe au mai fost dupa aceasta data de 8 Decembrie 2009, insa nu voi putea uita nici o frantura din ceea ce a insemnat EL."

Aici m-am oprit pentru a-mi lasa faptura prada lacrimilor si vijeliei neiertatoare ce ma manca parca de vie, dar avea sa-mi mai pese ?

"Mergeam de-a lungul strazilor lungi si pustii indreptandu-ma spre casa, cu agonia unui muritor arzand de atatea palme si priveam cum vantul smulge visele oamenilor din Copacii Inimii. Vedeam cum frunzele ruginii, parc' patate de sange de visator, pluteau de-a lungul meu, asternand o plapuma groasa peste lume. Iar apoi oamenii... Oameni ce-si calca in picioare visele ce odata au atarnat bland de copaci, dar acum numai cate un copil le aduna zambind de pe jos, nestiind de adevarata lor semnificatie...

Oameni buni, intelegeti ! Frunzele sunt vise ... "

Visele pot fi distruse doar de oameni.Ceea ce a zis Cryss despre frunze,vise,oameni si copii era ata de adevarat.Nu era o atmosfera fericita,insa era ceva linistitor in acelas timp.Nu imi zic adevaratele sentimente in multe cuvinte si nu povestesc cu detalii pentru ca am impresia ca nu ma va intelege nimeni,sau ca eu sunt o proasta ca pot sa cred in dorinte.Imi amintesc clar ca acum cateva zile stateam in mijlocul strazii si asteptam sa porneasca trenul impreuna cu vagoanele care erau strans legate una de cealalta.Asteptam sa porneasca impreuna cu timpul,ca sa pot sa imi pun o dorinta.S'a auzit fluierul trenului si incet a inceput sa alunece pe sine...
"Imi doresc...."

Mi'am inchis ochii si vantul imi ciufulea parul in fiecare directie.Pe strada nu treceau nici masini,nici oameni.Eram acolo in mijloc asteptand sa vad de pe peron inceputul spre indeplinirea enigmatica a destinului meu.

Deja incepeam iar sa ma pierd in amintiri.In fiecare lucru rau a fost un lucru bun si invers,dar niciuna nu poate sa fie uitata.Mi'am bagat mainile in buzunar si am simtit ceva mototolit.
"Desgiur!Scrisoarea pe care am scris'o mai de mult."mi'am amintit eu.Nu retineam ce am scris exact pe hartia,asadar am scos'o si am citit'o:

"Ma mai ti minte?
Ma mai cunosti?
Si daca ma cunosti ma mai iubesti?Si cum ma iubesti?
Mai ti minte amintirile pe care le'am construit impreuna?Petalele cazute in cinstea vremurilor petrecute cu tine.In fiecare om vad chipul tau.Fiecare miscare de a ta mi se pare un mister de nerezolvat.Si zambetul tau....acel zambet senin ce imi provoaca fiori sau ma face cea mai fericita persoana.Cand te vad ma apuca o groaza teribila de a te pierde.Nu pe tine ca om,pe tine ca persoana.Uneori am impresia ca numai esti si tu nu incetezi sa zambesti chiar si atunci cand te vad cea mai nesuferita persoana.O faci intentionat sau nici nu iti dai seama ca atunci cand nu ma bagi inseama suflteul meu urla.Chiar daca nu am obrajii uzi nu inseamna ca nu plang.
Nu trece zi in care sa nu ma gandesc la tine.Noaptea..am vise reale.Eu si tu!...Cand ma trezesc incerc mereu sa reiau acele sentimente de adevar , dar cumva nu resusesc.Si tu simti in vise realitatea?Realitate este un cuvant dur!Dar asta simnt!Adevarata realitate e ca tu nu ma iubesti,sau cel putin dai impresia.
Te privesc in ochi si inca vad o stralucire,dar iubirea a disparut in culoarea inchisa a ochilor tai.Mi'ai dat multe amintiri in dar si dupa ultimele numai stiu la ce sa ma mai astept.
Unde e baiatul acela de care a fost in stare inima mea sa se indragosteasca?Inca exista,si imi spui ca te gandesti la minte.Stiu ca nu iti este indiferent...nu m'ai putea lovi fara mila si fara sa te gandesti ca ma iubesti sau ca m'ai iubit odata.In orice moment as putea sa ma reindragostesc lulea.Mereu cand e luna plina am impresia ca ma uit in ochii tai si nu pot mintii: Te iubesc!...Acest cuvant este mare si nu poti sa ii zici la oricine,dar eu tie pot!Poate ne vom revedea iar ca doi copii.Intr'o alta viata ne vom amintii!!"

Cu asta am inadoit scrisorea si am bagat'o in buzunar.Nu puteam sa imi ridic capul,dar culmea era ca nu puteam sa plang.Obrajii imi ardeau si niciodata nu am mai fost asa deschisa fata de o persoana.De'a lungul timpului am invat sa zic doar ce altii vor sa auda.La putina lume ziceam acelas lucru.Povesteam aceasi poveste,dar pentru fiecare diferit. "Ajunge!"...ochii priveau fix cerul si simteam nevoia sa intrerup melancolia.
"-Daca as fi avut o frunza destul de mare as fi scris scrisoare cu un spray de o culoare aprinsa!Sa nu uite cum eram eu defapt..."

Amintirile sunt tot ceea ce a mai ramas din EL !

Acum ma simt un om gol, desi am haine, ma simt o fiinta slaba, desi zilnic trebuie sa-mi pun parca o masca ridicola de carnaval ce simbolizeaza Puterea, putere ce este defapt, in adancul sufletului meu, acolo unde se intalnesc pene albe, negre si patate de sangele emanat de inima mea atunci cand soarele straluceste nemilos, la fel ca ranjetul crud al unui criminal.

~ Amintire ~

O fetita mica, zglobie, care nici nu stia ca exista un cuvant numit Menire, un cuvant numit Dorinta, un cuvant numit Iubire...
Atunci stia un singur lucru, unul divin : Sa Zambesca la tot ceea ce era frumos, asa ca ii zambi.
Nimic nu trecu doar asa, totul avea un sens, iar acum acest lucru avea o logica cat se poate de clara, baiatul, ii zambi inapoi, luand-o in brate si punand-o pe umeri. Atunci acea fetita simti cum umerii puternici si musculosi o puteau apara de orice, chiar si de umbre, caci in acea padure, totul era cuprins de farmec, farmec melancolic, ceva ce nu se putea uita usor. Pur si simplu privea crengile rupte ale copacilor care zaceau pe pamantul tare, aflat sub ei,privea porumbeii albi si ciorile negre, vedea doi oameni ce nu aveau nimic in comun, dar care se intelegeau de parca si-ar fi vorbit din prima zi.

"Pune-o jos !", se auzi o voce rautacioasa .
"Nu !", tipa baiatul, incovaiandu-si bratele protector in jurul fetei ce parea uimita si totodata cuprins de un val de .... de.... de... un sentiment ce nu-l stia, un sentiment ce incepea sa se contureze in mintea ei:Iubire...

Si care este cea mai mare durere, o suferinta de neiertat : Acea fetita, cu ochii invaluiti in panglici de mister, eram EU !

Peste 10 ani ...

8 decembrie 2009

Aceasi chip, acelasi trup si suflet cu cateva vise in plus, cateva ganduri pirerdute si o fata ce parea ca n-o mai stie, dar dupa ce o privi mai bine, exclama :

"Cryss ? WoW, stiam ca ne vom intalni..."
"Eu nu stiam, insa eu nu am uitat nimic, nimic din ceea ce s-a intamplat atunci... acum 10 ani ! Incredibil nu ?"
"Poate...", spuse el misterios, probabil numai pentru a-si marca nestiinta, insa eu cum puteam sa-l uit ? Cu as fi putut sa-i spun ca nu ma gandisem la el, ca noptile nu le petreceam iesind pe acoperis si plangand, poate asteptand ca Cerul sa-mi trimita putin praf de stele...
Efectiv era in zadar sa continui sa ma mint, cand stateam daramata de geamul rece si ud, ce nu-mi conferea nici un sentiment, poate doar incerca sa ma ajute, lunand din tristetea mea.
"Si cum ti-ai trait viata de-a lungul anilor ?", intreba el, deosebit de galant.
Iar apoi am vazut o silueta coborand de-a lungul partiei de schi si cativa fulgi de zapada ce se asezasera pe buzele mele, in timp ce El in croia drumul prin lume...

~ Revenire ~

"Mai presus de toata suferinta cu care omenirea plateste fiecare pas inainte, nu exista oare un tel necunoscut si indepartat, ceva superior, bun, drept, definitiv, catre care mergem fara sa stim si care ne umple inima de nevoia indarjita de a trai si de a spera ?", i-am soptit eu Laylei, cuprinsa de misterul ce dainuia in aceste cuvinte de secole.

OOC : Sper ca nu pare prostesc :|:|

O imaginam pe Cryss un mic copil cu un zambet larg si sincer.In copilarie e clar cand zambesti si cand plangi,totul pare asa de simplu.Sa spui cuiva "te iubesc" fara sa simti nevoia sa dai explicatii aiurea.Sa spui "te doresc" si toata lumea sa inteleaga "ca prieten de joaca".Dar acum...un cuvant poate strica tot sau nimic.Cand esti "mare" trebuie sa ai grija cum iti alegi cuvintele fara sa dai gres.
"-Vremurile de fetita au trecut.Numai poti sa alergi indiferenta de rochia ta,daca intelegeti ce vreau sa spun?"am zis eu catre fete fiind sigura ca au inteles ce vroiam sa zic.

Soarele incepea sa dispara de pe cer si sa se faca nevazuta de dupa dealuri.Frunzele de galbene de toamna straluceau ca niste bijuterii in gatul unei regine.
"-Ce mandre pot sa fie in momentul de glorie cand stiu ca ele sunt cele mai frumoase si totusi triste,pentru ca nu toata lumea le observa,si poate pentru cine incearca sa straluceasca nu le da atentie..."

Simteam ca lumea se invarte in jurul meu si ametesc usor.M'am pus jos pe iarba uda.Stiam ca imi voi murdarii hainele,dar ce mai conta acuma?
Mi'am pus pana la gat si mi'am scos la iveala un lantisor cu trei medalioane.
"-Ce ai acolo?"a intrebat Luna curioasa.
"-Lantisorul meu!"
Avea trei medalioane:
1."L" de Layla primita de la o prietena special pentru mine.
2.O jumatate de inima pe care daca o potriveai cu cealalta iesea: "Best Frinds"
3.Ultimul medalion seamana cu un colt de vampir sau o semi-luna,primita de la el acum multi ani in urma.

"-Il porti pentru ca e de la el,asa'i?"
"-Nu!Il port pentru ca imi place."am dat eu raspunsul sec.
Privirea lui Cryss imi dadu'se de inteles ca nu la acest raspuns se astepta,dar asa era.Medalionul il purtam si cand il iubeam si cand il uram,insa mereu eram constienta de la cine e.

OOC:Cryss,nu are cum sa para prostesc

Baiete, ai intrat in cotloanele mintii mele, ai patruns in inima mea, spulberand portile ferecate ale sufletului...
Iar pentru ca mi-ai patat inima cu Iubire, te voi pastra vesnic in Cartea Amintirilor Mele , Cartea Mea !

'Da, acum nici nu intuiesti cat as vrea sa-ti spun : E atat de bine sa ai pe cine sa iubesti !!!
Si eu am avut, dar viata nu este un film cu final fericit, este un jurnal, la inceput atat de gol, iar apoi pe masura ce timpul trece, viata devine din ce in ce mai razbatuta de razele soarelui. '

Uneori chiar si acum imi citesc jurnalul si-mi spun ce prostuta am fost odata, dar viata cum ar putea incepe altfel decat prin lucruri prostesti, prin prima repiratie ce o tragi in tine, prin primul "Te iubesc !", spus mamei, prin primele picaturi de suferinta.
Imi aminteam cel di-ntai pupic strain pe obraz, imi aminteam de roseata din obraji, imi vedeam intreaga viata derulandu-se in fata privirilor mele disperate, caci nu puteam opri filmul existentei mele pe pamant, nu puteam pune pauza nici macar pentru un moment, desi as fi vrut, caci vroiam sa-mi las inima sa respire, doream sa o abandonez pentru o saptamna undeva, sa nu mai simt nimic, sa nu mai stiu de MINE, de TINE, de NOI...

Plangeam...
Din nou, din nou si din nou....

O Doamne, am atatea intrebari sa-ti pun, dar ma lasi sa-mi raspund singur, ca un nebun.
"Chiar si acum imi aduc aminte mainile acelea puternice, invaluite in catifea, ce ma prindeau de mana si ma ajutau sa ma ridic atunci cand cadeam, chiar si acum imi aduc aminte fiecare acceleratie a respiratie lui, orice suflu impotriva vointei lui.", le-am spus eu fetelor, simtind cum adevarul imi curgea de-a lungul fetei, trecand peste buze si pierzandu-se inainte de a apuca a-l sterge.

"Si tu ai ceva acolo ?", intreba Luna curioasa.
"Nu ... Eu nu am nimic ! Nu mi-a lasat nimic in urma, desi stiu ca respiram acelasi aer, simtim la fel gustul apei, privim acelasi cer, ne uitam unul in ochii celuilalt, dar vedem altfel sentimentul acesta splendid de imgrozitor : Dragostea . "

M-am intors cu spatele si am inceput sa alerg, sa-mi las inima sa zburde, sa-si descarce anii de povara si lacrimi, ce-i aprofundam in mine tot mai mult.

'Nimic nu este intamplator'

Pentru Layla :

[strike]Iubesc deci traiesc...[/strike]
Stii .... e atat de greu sa gandesc limpede acum.
Insa stiu un lucru, il stiu cu indarjire, il stiu din inima :

Dragostea o pretuim numai dupa ce a trecut ...
Nu repeta aceasi greseala. Iubeste atata timp cat traiesti si daruieste-i momente incoronate cu aur, crede-ma nu te va uita...
Iubirea mea a fost precum o floare, a rasarit nevinovata, printre atatia trandafiri, dar o alta noua si splendida floare i-a luat locul inainte ca trandafirul meu sa apuce sa se deschida.
Iubirea ta trebuie sa fie inconjurata de brazi, caci indiferent cat vei suferi, EA VA EXISTA, oricati spini se vor rupe din brazi, EA VA EXISTA, oricate fulgere ve-ti indura, EA VA EXISTA !

Am ramas nemiscata pentru cateva secunde si ma uitam cu o privire goala.Insinuam ca ma uit la ceva fix,dar defapt ma uitam in gol.Deodata tot din jurul meu a inceput sa se miste cu o viteza uimitoare.Am luat scrisoarea si am bagat'o in buzunar inchizand fermuarul ca sa fiu sigura ca nu scapa nici un cuvant de acolo.
M'am rideicat si am inceput sa alerg concurand cu vantul.Vantul imi biciuia fata,dar nu imi pasa.
"Trebuie s'o gasesc pe Cryss"i'am zis eu Lunei oprindu'ma brusc si implorand'o sa ma inteleaga si sa inteleaga cat era de important.
Ea dadu din cap afirmativ,si pentru mine asta a fost semnalul.Am alergat cat de repede ma tineau picioarele avand impresia ca zbor!

Cryss statea pe o piatra mare care in lumina soarelui palid parea ca un dragon cu solzii de argint.Statea cu capul tintit catre cerul acoperit cu fire de lumina care parca atarnau de sus pana pe Pamantul asta ciudat si plin de lucruri scrise in destin.Ochii ei visatori priveau cum pasarile parasesc eternitatea,zburand intr'un loc mai bun si plin de caldura.
"As da orice sa pot sa fiu pasare!"mi'am amintit aceste cuvinte.Asta as fi zis daca eram cu un an mai mica.Dar acum...
"Chiar as da orice?"
Raspunsul era un nu categoric.Daca as fi fost pasare as fi trait in libertatea de a zbura,in libertatea de a iubii,dar nu as fi avut parte niciodata de lucruri care sa ma defineasca,nu as fi avut amintiri si nu as fi avut cui sa'i ciripesc dorintele mele cele mai profunde.
"Eu sunt om,si nu as schimba asta niciodata!Nu conteaza cat ar trebui sa sufar,pentru ca nu exista placere fara suferinta."

Am incetinit pasul si in liniste m'am apropiat de ea.Acum stateam in dreptul ei si fara sa spun niciun cuvant am imbratisat'o si i'am soptit la ureche:
"Multumesc!"

Nu era nevoie sa explic pentru ce,ea stia exact motivul.Nu multumisem numai pentru scrisoare,ci pentru tot!Ne'am uitat una la alta si amandoua am zambit.Cuvintele cele mai simple au o valoare mult mai mare decat un monolog intreg.Asa si un zambet are o valoare mult mai mare decat milioane de alte rasete.

Incet am pornit spre drumul care ne ducea inapoi la locul intalnirii.Am mers doi pasi dupa care m'am oprit...
"-Asta cred ca il las aici!"
Mi'am scos lantisorul si l'am asezat pe pamantul rece de langa stanca.
"-Daca o sa imi trebuiasca voi veni aici,si o sa imi amintesc acest loc!Pana atunci dragonul acesta de marmutra imi va proteja sentimentele lasate aici."

Aceste patimi oarbe n'au norocul
Sa tina mult ca pulberea ca focul
Se mistuie la intaia sarutare
Si adesea au o jalnica urmare.....

Inaintam atat de incet incat aveam impresia ca lumea ma ajunge din urma, fiecare pas al meu era unul de felina, gratios si tot odata salbatic, fiecare picior pus unul in fata celuilalt avea un ecou ce ingerii il indreptau spre Cer, dar Cerul refuza sa ma auda, ma lasa singura si pierduta undeva, undeva cu fata spre pamantul dur.

~Amintire ~

O zi ... Inca una si inca una, asa imi traiesc eu viata ! Asteptand clipa cand voi vedea ceva demn de privit , demn de un dans al sufletelor, demn de o viata in care nu totul este roz si negru.
Pur si simplu, orice pala neinsemnata de vant ami aduce acelasi parfum sub nas, orice mana intinsa imi aminteste de delicatetea si caldura mainilor lui, fiecare om ce trece are ceva din farmecul pe care il vazusem odata.

Lumea este precum un glob de sticla, prafuit de deceniile ce au trecut, in timp nimic nu s-a schimbat, acelasi Soare, aceasi Luna , aceasi iarba, dar mereu alti oameni.
Cu fiecare clipa trecatoare, raman tot EU , dar mereu alta.

Nu vroiam sa vad pe nimeni, nu-mi pasa de nimic, nici macar de mine insumi...
'Ce faptura jalnica...', intitulam eu paginile cartii mele.
Iar apoi aceasi melodie ascultata de mii de ori, de sute ori, la infinit.


Si ce, putea spune cineva ca nu era asa ? Chiar asa era, singura, abandonata si doar cu mine insumi.
M-am oprit din mersul fara sens pe care-l aveam si am stat asa mult timp doar privind luna mareata, ce se intindea cruda, fara sa-i pese de suferintele unui muritor pe care tocmai il lumina, fara sa-si dea seama.Era precum un bec, aprinde-ai lumina si sufletul tau mai avea ceva speranta, insa foarte des, orbeai din cauza lumini, inainte de a apuca sa o stingi.
Stand acolo, simteam ca deslusesc misterele lumii si tot odata, credeam ca aveam sa innebunesc, nu mai suportam atatea ganduri cuprinse intr-un singur trup, cuprinse intr-o singura minte si strapunse de singura si unica inima pe care-o aveam.

Un pumn si inca unul si inca unul, pana cand simteam ca panoul din fata mea se indoia, pana cand simteam ca inima mi se desira precum un fir de ata, la fel de subtire ca propria-mi fiinta.
Acum pot sa-mi traiesc viata cu nimic in plus, acum as putea sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic, dar totusi, se intamplase, caci ASTAZI imi calcasem visele in picioare, dar ASTAZI zambisem, ASTAZI zburdam printre atatea frunze, incercand vadarnic sa atasez inapoi frunzele in copaci, doar gandindu-ma ca poate dorintele cuiva aveau sa fie alinate.
'Dar cine imi poate da garantia ca odata visele se vor intoarce si la mine ?', m-a intrebam eu, ignorand totul in jurul meu, nevazand-o pe Layla si NIMIC.

Scrisoarea aceea era scrisa din toata inima.Ma abtineam sa nu plang de fiecare data cand eram in preajma prietenilor,pentru ca atunci cand voi muri sa isi aduca aminte de mine ca persoana care indemna bucurie si nu tristete.Cum mi'a zis un prieten foarte bun odata....


M'am uitat la Cryss si am vazut ca si ei i'a scapat o lacrima nevinovata pe obraz.O lacrima mi'a scapat pe furis si picatura de suferinta a cazut pe scrisoarea primita.A inundat un sigur cuvant: 'Iarta-ma..'
Pentru ce trebuia s'o iert?Ea nu gresie cu nimic in lumea asta nedreapta.A fost mereu alaturi de mine,si mereu a resuit sa ma inteleaga cand toti ceilalti nu vedeau in spatele cortinei.In mine se jucau doua roluri dintr'o piesa...lumea vedea numai un rol,dar ea reusea sa vada si celalalt!Era drept sa sufere din cauza mea?
Am pus scrisoarea lui Cryss pe jos si mi'am scos cealalta scrisoare pe care o scrisesem pentru el.Am asezat cele doua hartii una langa alta si m'am indreptat privirea catre prietena mea.
"-Fii atenta!Vezi cele doua hartii?"am intrebat eu pe un ton ferm.
Ea se uita la mine,dar nu a raspuns.Nu intelegea ce vreau sa spun defapt printre randuri asa ca am continuat...
"-Cele doua sunt strans legate una de cealalta!'Prietenia' si 'Iubirea'..."
Ma uitam fix in ochii ei fara ca sa schimb directia nici o clipa.Am lasat'o sa se gandeasca la ce am zis,si la cele doua cuvinte extrem de importante intr'o viata de om absurda.Pentru ca oricat de grozavi sar crede un om,defapt nu duce decat o viata absurda si poate cu nimic mai altfel decat un altul de pe planeta.
Am luat ambele scrisori in mana.Scrisoarea lui Cryss o tineam strans in mana dreapta si ceea scrisa de mine in mana stanga.
"-Cryss,eu nu le voi pastra pe ambele! Pentru ca una este mai importanta decat cealalta,intelegi?"

Ochii ei in lacrimi s'au cutremurat la auzul cuvintelor rostite de mine.Am vazut ca a ramas nemiscata si astepta sa actionez...Probabil ii era frica de alegerea mea pentru ca nu stia exact ce gandesc.Lacrimile isi faceau deja aparitia pe chipul ei si astepta....astepta...si astepta...

Am lasat scrisoarea sa zboare si sa fie luata de vant.Sa dispara in aer sau sa se transforme intr'o frunza doborata la pamant.Sa ramana doar o amintire trecatoare printre anii de fericire si triste.
Ma uitam cum scrisoarea e luata de dor si nu se va mai intoarce niciodata.Cealalta scrisoare o tineam bine in mana si nu lasam sa scape din ea nici un cuvant.

"-Inteleg ca iubirea inseamna foarte mult pentru tine,si iti accept alegerea!"zise Cryss aproape soptind cuvintele.

"-Imi este importanta iubirea,dar nu mai importanta prietenia.Scrisoarea scrisa de mine acum zboara ca o pasare in voia ei,dar ce ai scris tu va ramane mereu langa mine.Chiar daca dupa ani se va pierde foaia,nu voi uita niciodata.Mi'am dat seama ca nu sunt singura care sufera de o iubire interzisa,sau neindeplinita....dar sunt sigura ca nimeni din Univers numai are asa o prietena ca tine!"

"Ohh...", atat fusesem in stare sa rostesc, caci dupa aceea nimic altceva nu-mi trecea prin minte doar incercam sa imi stapanesc fiecare lacrima, dar in zadar...
'Nu, pe tine nu te las !', urlam in mine, incercand sa-mi retin urmatoarea, urmatoarea si urmatoarea lacrima.Nimic in jurul meu nu anunta agitatie, eu eram singura care facea acest lucru, caci de-a lungul timpului imi dadusem seama ca nu in sufletul eu aveau loc vijeliile, ci chiar eu eram furtuna ce absorbea fiecare sentiment al oamenilor, traindu-l de parca ar fi fost o lume intreaga. Insa nu eram un Univers, eram o simpla fata, una singura !!!
"Sunt iertari care biciuiesc in fata .", i-am soptit lui Layla, neluand in seama nici o expresie, acum eram doar eu, o simpla fiinta ce pe jumatate era goala, iar cealalta jumatate....

Traia si ea, doar ca nu-si facea efectul numai ziua...

Nu mai stiam ce sa fac, eram efectiv pierduta printre atatea drumuri, atatea vorbe, atatea povesti, atatea stelute, cum as fi zis cu ani in urma.
'Da, stelute... Un cuvant atat de frumos, atat de firav incat la fiecare rostire parca se rupea ceva din mine, adaugand un nou coltisor stelutei sclipitoare ce ma calauzeste. '

~ Amintire ~



"Buff...Buff... Buff", se auzi telefonul cum era aruncat si strivit in mii de bucati, de o forta incredibil de puternica.'
Nervozitate...... Frica !', identificam eu sentimentele din jur.
"Ce naiba mai stai in casa asta ? Crezi ca eu strang dupa fiecare c**va ? Ti se pare ca nu fac nimic ? Da.... ? Chiar asa ? Atunci ai sa vezi tu ... Asteapta numai !", tipa o voce puternica de barbat, la o faptura marunta, cu parul carliontat si pielea putin zbarcita, de anii ce au trecut.
"Te rog... te rog nu vorbi astfel cu mine ! Nu fata de ea !", spuse calm femeia ce parea destul de vanjoasa, dar in inma ei era la fel de vulnerabila precum un chibrit dupa ce fusese aprins.
Apoi arata spre mine, continuand :
"Nu fata de ea !"
"Si ce crezi ca mi-e rusine ? I-a mai lasa-ma in pace, de data asta trebuie sa auda si ea ce se intampla... ", urla barbatul si mai tare.
"Ohh...", am spus eu ingrozita, simtind alcoolul din aer.
'E .... e beat... IARASI !!!', gandea acea fetita de 5 anisori, care nici nu stia ce este cu ea, insa care era convinsa ca in acea fiinta dainuia ceva necurat, ceva ce il scotea din minti de fiecare data cand pleca de acasa.Dar pentru micuta faptura acel loc nu se numea acasa... Acasa era atunci cand era cu parintii ei, dar acum statea doar la niste prieteni de familie, neputincioasa in a schimba vreun urlet intr-un zambet.
'Imi e atat de frica !', vorbeam eu din ochii acea micuti si fragili...
"Iar in al doilea rand, cum indraznesti sa folosesti telefonul ?", se auzi aceasi voce aspra ce tulbura linistea tuturor.
"Linisteste-te !", continua femeia incepand sa se enerveze, iar in ochi aparandu-i lacrimi inca nevazute.
"Vrei sa-mi zici ca tu-mi ordoni... Hmmmm !", continua prezenta aceea inspaimantatoare ce o facea pe biata femeie sa planga.
"Ohhh, mi-ai facut viata un iad.... pleaca !", incepu sa tipe sotia barbatului, acum enervandu-se, de-abia reusind sa-si stapaneasca lacrimile.
"Nu va mai certati, gata ! O sa va urasc pe amandoi daca mai continuati ... Nu mai vreau sa vin aici, ma inspaimantati ! Nu mai tipati...", se auzi o voce slaba de copil, ce plangea in hohotele spaimei si ai durerii ce-si facusera lor in inima lui.
Apoi am disparut.
"Cryss ?", tipa femeia.
Dar nu-i raspunse nimeni, caci eu fugeam undeva unde nu avea sa ma caute... intr-un loc atat de simplu.


Simteam cum sarma gardului imi intra adanc in piele, iarba imi taia picioarele, iar trandafirii imi zgariau mainile, dar nu-mi pasa, caci fusesem ingrozita de atata ura ... Ce purtau oamenii aceia in trup si suflet ?
Daca nu ura, atunci ce ?
"Cryss !", ma surpirnse o voce calda, venita din spatele meu.
Am cuprins pisica dungata de langa mine cu bratele, strangand-o cat puteam de tare, iar apoi am inceput din nou a fugi, dar o mana ferma ma opri.
"Cryss ? Esti bine ?"
"De ce tipati ?", intrebam eu din nou si din nou si din nou, fara oprire, mai mangaind din cand in cand motanul.
"Eu sunt de vina asa-i ?", se auzi aceasi voce inocenta de copil,doar cu cateva lacrimi in plus, dar oare ii mai pasa cuiva ?
"Oooo, haide aici !", ma imbratisa cald femeia.
"Promite-ti ca nu o sa mai strigati unul la altul ?", intreba nestiutor copila.
"Pai...........", prelungi acesta tacerea... "Promit !"
"Sigur ?", spuse din nou aceasi voce inocenta, de data asta mai nesigura ca niciodata.
"Sigur !"
"Bine atunci..." , iar astfel se indreptara spre casa.
Apasara cu putere pe clanta si atunci...
"Iar ai venit ?", se auzi un zgomot puternic.
Iesi acelasi brabat vanjos.
" Ti-am zis sa pleci ! Dispari, c**va ce esti !"
"Ati zis ca nu mai tipati .", isi aminti fetita de 5 anisori, printre lacrimi.


~ Revenire~


"Cate intamplari poate stapani un singur om... Mii si mii, precum fluturii, aceste amintiri sunt patate cu diferite culori, insa uneori nu ajunge cerneala peste tot si suntem nevoiti sa folosim numai alb si negru.
Atat de nostalgic, atat de trist si totusi poate ca uneori ar trebui sa las totul in urma si sa incep o noua viata ! Pai asta fac... Numai ca mereu incerc sa-mi amintesc ca fara trecutul nostru nu am mai fi cine suntem acum ! Nimic nu ar mai fi la fel...", am soptit eu in linistea serii, mai mult pentru mine.
"Seara ?!?", am intrebat-o eu pe Layla dintr-o data.
'Cel mai splendid moment al unei zile....', fusese ultimul meu gand inainte ca Layla sa intervina.

Fiecare secunda care trecea era ca o apasare mai adanca si mai adanca , si fiecare apasare lasa o urma . Niciodata nu ii placuse sa stea pe loc atunci cand cineva , undeva , avea nevoie de sprijin , de ajutor . Niciodata nu ii placuse idee de a ii lasa pe ceilalti in fata pe cand ea astepta . Poate ca fusese sortata la Astropufi , insa era curajoasa .
Astepta , dar in jur nu se schimba nimic ! Nici o frunza nu isi miscase vizibil locul , nimic nu devenise deosebit fata de cealalta secunda . Cel putin nimic vizibil in acel loc .
Luna stia ca altii , altundeva probabil se grabeau , alergau , sperau , isi doreau , visau . Stia ca in momentul acela in care ea analiza miscarile frunzelor , in care ea isi spunea ca nimic nu s-a schimbat nu era asa . Pentru ea nimic nu se schimbase , nu pentru altii .
Apoi ea nu mai suporta sa stea pe loc , nu mai suporta sa le stie pe cele doua atat de departe , si se intreba ce faceau ? Ce puteau sa faca atata vreme ? Ce ?
Da ... isi spuse . Ce ?
Dar nu mai ramasese sa isi gaseasca raspunsul . Porni in cautarea fetelor , cautand , sperand ca nu s-a intamplat nimic in lipsa ei . Nimic ce ea ar fi putut impiedica .
La scurt timp le gasi . Se gandi ca daca ar fi mers atunci si ar fi inceput sa vorbeasca asa cum facea ea de obicei ar fi stricat momentul , scena , asa ca prefera sa ramana undeva langa copaci , sa priveasca de acolo .
Incerca sa patrunda in mintea lui Crystal , sa vada ce ganduri treceau pe acolo dar unde ar mai fi fost misterul ? Unde ar mai fi fost placerea de a mai asculta schimbul de replici , daca ar fi stiut de gandea fata pe care o putea privi in ochi din locul unde se afla ?
<<Cate intamplari poate stapani un singur om... Mii si mii, precum fluturii, aceste amintiri sunt patate cu diferite culori, insa uneori nu ajunge cerneala peste tot si suntem nevoiti sa folosim numai alb si negru.
Atat de nostalgic, atat de trist si totusi poate ca uneori ar trebui sa las totul in urma si sa incep o noua viata ! Pai asta fac... Numai ca mereu incerc sa-mi amintesc ca fara trecutul nostru nu am mai fi cine suntem acum ! Nimic nu ar mai fi la fel...>>
Aceasta afirmatie o izbi , desi ea intotdeauna afirmase antiteza . Ea spunea ca cerneala folosita pentru a-ti colora visele nu se poate termina decat in momentul in care si visele ti se termina . Si oare se pot visele termina vreodata ?
Dar trecutul ... trecutul poate fi vazut in alb si negru , desi in el predomina rozul , albastrul si celelalte culori . Trecutul insa poate fi si in alb si negru , si oricand colorat . Pentru ca trecutul nu este la fel pentru doi oameni diferiti .
<<Seara ?!?>>
O auzi ea pe cealalta fata spunand .
<<Cel mai splendid moment al unei zile....>>
Veni replica celeilalte fete , a Cercetasei visatoare .
De unde era Luna astepta sa vada ce va urma , nefiind sigura ca practicand Occlumantia ar fi putut intelege mintea lui Crystal . Ar fi putut intra si vedea , ar fi putut auzi , insa ar fi putut intelege ? Putea intelege mintea unei artiste asa cum se dovedea a fi Crystal ?
De raspunsul la aceasta intrebare nu era sigura , dar o tenta incercarea . Insa ramase acolo unde se afla , amand-o pentru mai tarziu .