Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Beauxbatons

1 2 Next »

/ O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

Ganduri ... Liniste ... Pace... iar apoi o alta putere iscodindu-mi gandurile ....

"Nu ... NU ! Iesi din mintea mea !", am tipat eu inspaimantata, insa constienta de ceea ce se intampla.

'Nu, nu o voi lasa sa-mi vada temerile, placerile, amintirile si nici macar prezentul, caci mintea ... Mintea oameni buni este singurul nostru refugiu in care putem fi cine vrem noi sa fim fara ascunzisuri, fara nici o vizuina din care sa pandim prada si sa ne ascundem in umbra ei. In capul meu sunt DOAR EU ! ... FARA NIMIC ALTCEVA ...'

Incercam sa nu ma gandesc la nimic, sa vad doar frumusetea florilor, puritatea copiilor, albastrul cerului si poate culorile ce mai apareau din cand in cand in peisajul parc' pictat.

Dar, atunci facusem greseala ... ma gandisem !

Ma gandisem la ceea ce nu trebuia, iar acum probabil Luna putea vedea totul .

~ Amintire ~

Stelele imi calauzeau calea, luna ma indemna sa trag si ultimul fum din tigara " saracacioasa " ce o tineam intre degete. Eram atat de melancolica si totusi multumita, chiar fericita.
Pentru cateva secunde puteam simti nicotina pe care-o asimilam in trup cum isi face efectul, cum mai linisteste pentru cateva secunde, iar apoi la trimite inapoi in lumea Realitatii, dar de data asta ma bucuram caci DE DATA ASTA Realitatea era un lucru frumos ...

"Mai vrei ?", ma intreba o voce blanda .
Baiatul imi intinse pahetul, dar nu ai simteam nimic, nici o nevoie de a ma descarca pe o tigara.
"Nu multumesc ...", i-am spus eu , dar acesta imi intinse deja tigara.
Am luat-o usor, tragand un ultim fum, iar apoi i-am inapoiat-o , spre mirarea lui.
"E atat de frig ...", i-am soptit eu , determind restul prietenilor pe care tocmai mi facusem in acel loc nou sa se apropie.
"E ?", intreba baiatul, ranjind si apropiindu-se si mai mult de mine, acum fiind capabila sa-i simt respiratia.
"Poate ...", am murmurat eu tainic, putin confuza.

'E atat de atent .... Se vede ca-si calculeaza vorbele si si le trece printr-o sita temeinica inainte de a le rosti.', gandeam eu pe atunci.

"Pot sa ....", am incercand eu, fiindu-mi frica sa continui.
"Desigur !", imi intui el raspunsul.

'Bun ... asta chiar e ciudat ! ', ma fulgera un alt gand inofensiv.

Apoi isi lasa capul pe banca, parca citindu-mi gandurile, caci eu am inceput sa zambesc gandindu-ma ca deseori ma gandeam cat de mult imi placea sa stau pe o banca intinsa si sa privesc cerul.
Ma treceau fiori, dar nu de frica, ci de curiozitate...

Peste nici 20 de minute ....

Mana mea ajunsese in parul lui, jucandu-se cu fiecare bucla si unduind-o in functie de stelele vazute pe cer , sau poate de gandurile ce le purtam in suflet.

'Placut ...', ii intuiam eu sentimentele, bazandu-ma pe spiritul meu observator.

"Haide ! Trebuie sa plecam !", tipa o voce pitigaiata de undeva din spatele nostru, rupand vraja ce ne inconjurase... o vraja atat de tanara incat nici nu apucase sa se nasca si deja era distrusa, insa stiam ca nu aveam de ce sa merg mai departe ... simteam asta ... desi cel mai mult ma uimea atentia si premonitia lui fata tot ceea ce gandeam eu .

Odata am avut tot ceea ce am vrut, chiar totul, dar in clipa urmatoare mi s-a scurs printre degete precum nisipul , pierzandu-se undeva, neputand sa mai respire de noul nisip ce-l aducea briza zi de zi .

~ Revenire ~

'Ohh nu !', am tipat eu, clipind des, pe motiv ca lacrimile sa nu-si faca din nou loc pe fata mea.
"Iesi ... Iesi !", am tipat eu isterica catre Luna .
"Imi pare rau ....", sopti aceasta, avand o privire aproape inocenta.
"Sa nu mai faci asta niciodata !", i-am spus eu, facand-o pe Layla sa tresara in spatele meu, caci desi ma enervam destul de repede, in ultimul timp invatasem sa ma controlez .
"Luna ... Te iert, insa te rog sa nu-mi mai faci asta niciodata !"

Ma uitam la cele doua fete care se vedeau undeva in zare,si auzeam voceile lor,dar nu intelegeam.Simteam ca ma pierd in orizont si ca o intreaga lume sta la panda si astepta ca eu sa fiu luata de vant si sa dispar.

"Am invatat ca lumea nu se opreste pentru durerea mea,asa ca nu am timp sa stau si sa plang..."

In fata ochilor incet se aserna o ceata groasa de plapuma ce nu imi permitea sa deslusesc lucrurile.Fetele au disparut si numai ultimul lucru pe care l'am auzit a fost vantul care ma doboara...Simteam cu incet,incet ma rup din firele care ma sustineu si ultima ata care inca ma tinea in picioare isi pierde puterea.Picioarele mele tremurau si mainile la fel.In cateva clipe am simtit cu ma lipesc de pamantul ud si lumina ma acopera.

"Parca astepta sa ma duc intr'o lume de vise permanenta..."

Era posibil oare ca viata sa isi doreasca sa numai calc pe teritoriul ei?Nu era cazul sa mor inca,nimeni nu a murit de dragoste.Desii dragostea este o boala ce nu se vindeca cu medicamente sau operatii.
Ploapele mele se lipeau incet,incercam sa urlu insa urletul meu era astupat de aerul incins.Dupa cateva clipe tot ce vedeam era un negru intens in care urma sa ma pierd....

~Visare~

"-Hai prinde'ma de mana!"zise o voce blanda de femeie.
Era o femeie inalta cu un par blond lung pana la glezne si cu niste ochii de cristal mari si sinceri.Nu stiam ce s'a intamplat,dar simteam ca pot sa am incredere.Am prins'o de mana si am lasat'o sa ma duca in voia ei.M'am uita in jur si nu vedeam nimic...totul din jur care ma inconjurau acum cateva minute au disparut.Copacii si stele erau inghitite de peisajul alb care ma inconjura.Si fetele unde erau?

"-Uitate aici...uitate in jur de ce esti inconjurata!"
M'am uitat pe peretele infinit si vedeam diferite ipostaze din viata mea.Ma uitam cum amintirile si cele mai mici amanunte erau agatate acolo ca niste fotografii.
"-Ce sunt astea mai exacxt?"am intrebat eu derutata de atatea imagini colorate.
"-Asta este teatrul unde este afisata viata ta!Asta e tot ce te inconjoara....tot ce ti s'a intamplat.Inainte te'ai intrebat daca viata vrea ca tu sa dispari..."
"-Da...imi aduc aminte"
"-Uitate in spatele tau.Ce vezi?"
"-Nimic...e gol!"
"-Asta pentru ca mai are loc pentru noi creatii n de vise."mi'a zis ea enigmatica cu un strop de trsitete in ochii ei atat de frumosi.
Nici nu stiam unde sa ma uit.Desii au trecut numai 14 ani de viata,o parte era plina de bucurie si tristete.Ma uitam la o poza veche in care aveam sapte ani si alaturi de mine era o fetita mica care imi intindea mana.

~Amintire~

O mana mica care astepta ca o alta mana de fetita s'o prinda.Ma uitam la mana ei si apoi in ochii ei.Eram inconjurata de oameni necunoscuti,de oameni pe care nu i'am vazut nicari.Dar un zambet imi era cunoscut,al mamei...Am prins'o de mana si am trecut amandoua sub buchetele de flori care parca atarnau din cer.
Nu stiam cine e fetita si nu stiam cum as putea s'o intreb cine e...

"-Cum te cheama?"am intrebat eu timida,desii nu prea imi pasa ce crede despre mine,dar nu vroiam sa dau o impresie gresita.
"-Crystal...Tu?"a intrebat ea prietenoasa.
"-Layla..."i'am raspuns zambind.

~Revenire la visare~

"-Imi amintesc perfect."am zis eu chicotind cu fata aceea.
Pe atunci nici nu stiam ce ne astepata.Cine s'at fi gandit ca atunci cu acea atingere de mana se va crea ceva atat de divin,o prietenie pe viata.Doua fete cu o mie de amintiri construite imperuna.Imi aduc aminte de fiecare ras zgomotos ce trezea cartierul sau vecinii.De fiecare aventura periculoasa sau regula incalcata.
Cum ma uitam la fiecare poza simteam ce am simtit atunci...Am simtit prima senzatie de iubire,prima intalnire cu niste copii la care nici nu ma puteam gandi ca odata vor deveni cei mai buni prieteni.
Fiecare prietenie a inceput altfel....
A ajuns o prindere de mana,alta data a inceput cu ura si s'a terminat prin a ajunge atat de apropiate.O fata pe care o cunosteam din clasele primare si a ajuns sa stie secdretele si dorintele mele dupa cativa ani....

"-E ciudata prietenia asta nu?Cand ma uit in trecut observ doar cum am ajuns de unde am plecat.Un singur cuvant a putut schimba tot,sau o singura privire a putut sa imi creeze o dragoste de neiutat.Persoanele astea care atarna de acest perete sunt aici pentru ca asa am vrut eu,sau pentru ca asa a vrut soarta.Dar aici se afla tot ceea ce eu nu voi putea uita niciodata...."

Ma uitam la femeia aceea eleganta care isi flutura haina alba si se uita la mine cu jale.Se vedea ca e trista pentru ca ea nu avea un perete unde sa se pastereze amintirile...

"-De asta te aflii aici!Sa realizezi cat de multe lucruri ti s'au intamplat si inca cateva se vor intampla....Nu te opri aici,nu plange atunci cand nu este necesar pentru ca astfel peretele tau va fi inundat de lacrimi de triste care se varsa pe raul timpului.Viata nu este asa de lunga incat sa te poti opri sa te plangi ca ti'a ajuns pana la cap."

"Va vedea cineva diferenta daca voi muri in acest triunghi mortal ? Daca as muri de lacrimi, de suferinta si de dragoste oarba ?
De fapt ,....

Nu am cum sa mor
Nu mai are ce sa ma doara !"

, am tipat eu in intunericul ce incepea sa se asterne asupra mea furandu-mi ultima suflare de fericire ce-o aveam.

Simteam cum lumea erupe in jurul meu, lasandu-mi un mic colt de suferinta unde puteam sa-mi las trupul sa se imbine cu sangele durerii ce mi se revarsa din suflet fara a-l interesa care parte din lume avea s-o invadeze. Stiam doar ca nu voi putea avea niciodata ceea ce-mi doream si ca degeaba eram un cristal, cand cel de langa mine era o nestemata nepretuita...

~ Amintire ~

O zi senina ce se termina cu fulgere ...
Asa incepe fiecare zi pentru mine , asa incepe sau asa se termina ?
Eram confusa, dar nu-mi pasa, caci eram cufundata in ganduri, eram pierduta printre vise sfaramate ce nu aveau sa se ai gaseasca niciodata unele pe altele, piese pierdute pentru veci in spatiu.

Iar apoi ... O fata iluminata, palida ... si niste ochi albastrii ce ascundeau aceasi durere ce o purtam si eu zi de zi in sufletul meu mic, de copil .
Era ceva divin, ceva ce nu mai vazusem niciodata in fata ochilor si ceva ce nu aveam sa vad niciodata.
"Niciodata !", mi-am soptit eu incet, asigurandu-ma ca nu ma auzise nimeni, caci in randul de adolescenti in care ma aflam vedeam cum multi trageau cu ochiul ca sa-si dea seama ce ma deranja, dar ei nu aveau cum sa stie, caci acel sentiment in indoisem bine printre paginile jurnalului vietii mele.
"Acum hai sa ne jucam ... ", zise o voce hotarata, plina de sentimente, dar in fond nu fusesem prea atenta, caci era doar o fata ce venise cu o propunere care-i fusese acceptata.
"Bun ... alegeti-va cate-un animal ...", spuse aceasi fata.
"Lup ", am asternut eu crudul si vulnerabilul cuvant in fata tuturor, simtind cum o mica parte din perdea imi descoperise sufletul, lasandu-l sa inghete la bataia vantului.
"Acum putem sa incepem, doar trebuie sa va puneti esarfele la ochi.", si iarasi aceasi persoana spusese totul, nedeterminandu-mi mai mult interes ca inainte.
"Imi leaga cineva esarfa ?", am intrebat inocenta, dar nimeni nu se oferise sa ma ajute, asa ca mi-am inclestat mecanic degetele in jurul celor doua capete si am facut un nou ce speram ca avea sa reziste, iar apoi am asteptat ca cineva sa ma ia de mana si ca intunericul sa-si lase aripa neagra peste mine protejandu-ma.

In sfarsit soarta venise si dupa mine ...
Da intr-adevar venise ... numai ca-mi adusese persoana gresita !
Simteam o mana mica, finuta, de femeie, una careia nu puteam sa-i trimit sentimente, nu puteam caci Dumnezeu nu avusese ingaduinta sa-mi ofere o mica placere oferindu-mi-l macar pentru cateva secunde, macar pentru o atingere.
"Stai aici !"
"Bine ", am soptit eu in vant.
Am plecat capul, rusinata de mine insumi, suparata pe lumea cruda in care ma zbateam sa supravietuiesc si simtind cum incet- incet esarfa se umezea.
Erau cristalele transparente ce ma deosebeau de celelalte perosane prezente, erau negarea nereusitei ce avea sa ma urmareasca o vreme indelungata si nu in cele din urma era pierderea a ceva ce nu aveam sa am niciodata.
'Eu sunt cea incredibil de proasta sau lumea este facuta in asa fel incat sa te faca sa te simti un punct dintr-un intreg univers ?', stateam eu si ma gandeam, parca asteptand sa-mi cada ingaduinta in brate, ca s-o sarut si sa n-o mai las sa plece ... Da, INGADUINTA !

Peste 1 ora ...

Aruncam ,zece copii cu drumuri diferite ... Aruncam frunze spre cer, lasand visele sa reinvie macar pentru cateva secunde, macar pentru o clipa, ca apoi sa cada in aceasi multime de alte morminte de tacere, alte morminte de dorinte distruse.

Apoi am adunat o gramada mare de nestemate daruite de copaci si am aruncat in EL , vrand ca macar o dorinta de-a mea sa se lipeasca de hainele lui si sa ramana acolo pe veci, simtinu-i caldura, dar nici macar un vis nu vroise sa-mi satisfaca inima ce ardea in focul de gheata ce se crease de-a lungul toamnei...

' Tot ce am vrut sa-ti dau, totul ... Ai refuzat , curatandu-te si de ultimul vis de libertate ce vroiam sa ti-l ofer, constienta de duferinta ce avea sa urmeze, tu doar m-ai privit cu ochii aceea ce inconjurau tot cuprinsul cerului si ai zambit. Acel zambet ciudat ce nu-l mai vazusem niciodata . ', gandeam eu lasandu-ma purtata de ..... de oricine avea puterea sa ma poarte.


~ Revenire ~

"Luna, sunt unele lucruri pe care nu ti le pot spune, sunt unele ganduri care sunt atat de patate de urma mea incat nici macar eu nu vreau sa le recunosc ! Uite amintirea ce tocmai m-a strabatut, asta ... asta nu as putea sa ti-o arat niciodata !", i-am soptit eu pe un glas sfarsit.
"Layla ... multumesc !", m-am adresat eu, nepasandu-mi de simplitatea cuvintelor pe care le rosteam.
"Prostesc ,nu ? Nici nu stiu cum il cheama !!! , i-am mai spus eu, constienta de faptul ca ea stia despre ce era vorba."

"-Noptile imi stau marturie la lacrimile calde cazute in vid.Cand simti ca ceva in tine te leaga cu lantul si nu'ti lasa visele sa zboare printre formele de nori atunci poti sa plangi!"i'am zis fetei punand mana mea pe umarul ei.
Ma uitam la ea si simteam durerea care a patruns fara voie in trupul ei si rupea corzile care sustineau lacrimile sa nu se rostogoleasca in mingi mici de cristal.Nu stiam nimic despre ea,dar stiam ca ea e aici sa ma ajute pe mine.
"-Cum te cheama?"se auzi vocea mea spargand linistea ca pe o fereastra parasita.O fereastra prin care nimeni nu se mai uita la frunezele cazatoare care aterizeaza cu trsite pe sol.
"-Eu nu am nume.Numele meu este tristeatea...jalea...lacrimile...si constinta!Eu sunt un nimeni care vrea sa te ajute ca sa nu ajungi sa fi "tristetea"ca mine "
Umerii fetei se transformau in nisip ca o luau la fuga cat se poate ed repede.In palma mea a ramas un ghem de nisip uscat care sedea neschimbat.Am ridicat mana si am suflat nisipul ca sa ii dau viata si un strop din fericirea mea de care nu ma bucuram,dar de care se putea bucura altcineva.In jurul meu fotografiile cu viata mea dispareau in ordinea cronologica...numai o poza a mai ramas.
O poza cu copii care arunca frunzele spre dorinte si apoi cad peste ei ca un farmec ce numai o magie puternica ca asta o poate intretine.Am atins poza amintinu'mi tot!

~Revenire~

Nu ma puteam misca!Picioarele mele erau lipite de solul umed,iar mainile era incatusate cu ceva ce nu puteam vedea,dar puteam simtii.Ploapele mele incet se deschideau si primul lucru care ma trezi a fost....
"-Prostesc ,nu ? Nici nu stiu cum il cheama !!!"
Imi puteam da seama ca asta era Cryss,insa nu puteam sa raspund.Ma gandeam la intrebare si imediat mi'a aparut fata individului despre care era vorba.
"-Nu e prostesc....nu e prostesc!"urlam eu muta,dar nimeni nu ma putea auzii.
Incet mi'am deschis ochii si incercam sa ma ridic.Dupa cateva minute de chin ma uitam in ochii lui Cryss care se uita un pic ingrijorata la mine si asteptand un raspuns.
"-Nu e prostesc!Dragostea se simte fara ca sa stii nimic despre ea defapt.Poate sa apara oriunde si oricand...Pe tine te'a surprins cand alergai dupa vise,o mie de frunze zburdalnice si alergai dupa iubire.Ea a venit la tine in momentul in care erai in mijlocul cercului care te inconjura.Nu te asteptai...de asta a aparut"
Dragostea este o nebunie temporala prin care poti trai in lumea ta fara sa te considere nimeni nebuna.Toata lumea a iubit,toti suntem nebuni....
"-Daca iubirea ar fi un ac de la ceas care arata minutul ai stii cand e momentul!"i'am zis lui Cryss cu o convingere imensa.
In ciuda faptului ca nu de mult am fost smulsa de pe taramul viselor,am zis ceea ce gandeam exact asa cum am vrut.Ma uitam in ochii ei caprui intens in care se invarteau ca prin magie sentimentele si dorintele.Ma gandeam la viata asta si la cati oameni sunt pe Terra care sufera toti de aceasi boala....DRAGOSTEA!

"-Totul s'a schimbat si totul e la fel!"am zis eu soptind pentru mine.
Nu vroiam sa auda nimeni asta pentru ca ar fi trebuit sa explic,iar asta ar fi insemnat inca un zar aruncat peste cartile mele de joc.Numai vroiam sa stau si sa astept sa vina viata la mine,poate e un drum gresit,o poveste fara sfarsit....

Si daca am sa plec unde m-as duce?
Si daca am sa mor cine m-ar plange?
Si daca voi trai cine ma va iubi?
Sunt intrebari ale unor oameni singuri

Mereu imi puneam intrebari si nici acum nu incetez.Dar oare sunt singura?Nu cred...Multi isi pun intrebarile astea care nu mereu au acels raspuns...
Ma uitam la fete cu apa in ochi,dar ma abtineam puternic.Le'am imbratisat pe amandoua si am aratat catre stelele care acuma straluceau in spectacolul lor cu toata splendoarea...
"-Imaginati'va ca acolo sus suntem si noi undeva...ce bine ar fi sa traim acolo sus,nu?"am intrebat eu zambind larg si uitandu'ma cu speranta la cer.

O privire , doar atat putea sa schimbe atat de multe ! Privirile , cele care candva o facusera pe Luna sa incerce , sa isi doreasca , sa stie . Privirile celui care o invatase Leggilimantie , si Occlumantie , cel de la care mai primise si un alt sfat : sa nu renunte ! Niciodata , oricat de greu ar fi ! Si asta si facuse de cele mai multe ori . Si brusc o scena incepu sa i se deruleze in minte .
Era vara , genul acela de zi in care caldura ii tine pe cei mai multi inauntru . Insa , ca in fiecare zi , Luna se antrena alaturi de el , cel care ii daduse atatea lectii - unele si false , facute pentru un scop propriu !
-Incerc , isi amintea ca spusese .
-Nu incerci destul ! Straduieste-te ! Cum vrei sa inveti ceva daca te astepti ca eu sa fac toata treaba ?
-Dar incerc , mai spuse Luna .
Dar scena nu avu timp sa se termine , pentru ca imediat un vant puternic o intoarse in timpul prezent , timpul la care trebuia sa se gandeasca .
Dar oare avea sa isi ceara scuze de la Crystal ? Nu , nu vroia - ea nu facuse decat ceea ce simtise ca trebuie . Insa privirea aceea acuzatoare o facuse sa se gandeasca mai bine - si pana la urma zise , desi nu foarte convinsa .
-Scuze Crystal .

Stateam pe piatra rece ca gheata si ma uitam la privirile celor doua fete.Vedeam cum incet,incet amandoua de pierd in amintiri si rascolesc jurnalul vechi a vietii reluand tot ce erau mai bun odata si tot ce a fost mai rau in lume.Incet mi'am indepartat privirea spre stelele care reuseau sa straluceasca in toata splendoarea lor.Apoi pentru cateva secunde mi 'sa taiat respiratia.: Oare eu nu pot sa stralucesc de fiecare data cand mie greu?Eu nu as putea suporta bolta cereasca care e pe cale sa se darame?Sunt chiar asa de slaba sau nici macar n'am incercat sa sustin pana acum nici o idee termibila?
Am ramas fara sa respir inca doua minute.In fata ochilor mi'a aparut o lumina slaba si auzeam zumzetul unui motor......deja visam.

~Amintire~


Rotile masinii alunecau pe asfaltul peste care se asternea noapte.Doua persoane si un radio,atat se auzea in masina.In fata se vedea doar drumul care era luminat de farurile slabe a masinii si in rest era intuneric.Nimic nu se mai vedea,era ca o cursa din care asteptai sa scapi.Timpul a trecut la fel de repede cum parasesc pasarile calatoare taramul nostru,spernad ca dincolo de lumea asta sa fie ceva mult mai primitor si calduros,dar tot se intorc inapoi nu’i asa ?Timpul nu se intoarce niciodata,dar merge in fata si iti creaza noi aventuri si amintiri.
Dupa aproximativ o ora,rotile masinii au incetat sa se invarta,iar masina statea pe loc parcat sub o fereastra a unui bloc oarecare.Am coborat din masina si mergeam pe bordura intr’un frig culmplit.Am ajuns la un bar de unde se auzea muzica tare.M’am uita la panoul destul de mare unde scria numele acestuia.In fata noastra era o usa mare de lemn cu o clanta micuta de fier ce astepta sa se deschida.Am apasat clanta puternic insa usa a ramas nemiscata.Statea fara sa fac nimic si asteptam.Dincolo de usa aceea se afla o lume pe care eram gata s’o infrunt.Peste cateva clipe poarta spre o lume noua s’a deschis.Am pasit inauntru cu incredere si tot ce se afla in fata mea era o cortina de fum dupa care se afla spectacolul din care eu numai facusem parte pana acum.In salon se aflau doar cateva persoane,dintre care una a venit sa ne intampine,ea era singura pe care o cunosteam de cand eram ‘fetita mica’.
Am imbratisat’o cu putere si am pupat’o pentru ca nu o mai vazusem de foarte mult timp.Imediat dupa ce bratele nostre incet au alunecat din imbratisare m’am uita in jurul meu.Doua fete isi invarteau parul in aer,unii baieti erau pe ringul de dans si jucau la chitara imaginara creata de ei.Cel care mi’a atras atenita imediat a fost un baiat inalt cu parul castaniu si ondulat prins in coada.Avea niste ochi albastri ca oceanul in zori de zi luminat de razele soarelui puternic de dimineata. ‘El trebuie sa fie’am gandit eu imediat dupa ce am vazut ca el este magicianul care punea muzica serii.Am inaintat printre lumea dezlantuita care se uita la mine,insa eu nu m’am uitat in ochii nimanui.Mi’am dat jos geaca si am ramas in tricoul negru peste care era o alta geaca mai subtire de blugi tot negru si medalionul meu care semnifica ‘o noa viata’.La mana purtam bratara mea de piele si un siret negru,strans bine de mana mea dreapta.De dincolo de tejghea priveam lumea de rock plin de oameni carora nu le pasa de nimeni si nimic.Dincoace de tejghea erau oamenii pe care ii cunoastea,doua finte extrem de importante din viata mea,insa dincolo nu cunoateam pe nimeni.
-Hai sa ti’o prezint pe fica mea !se auzii vocea ferma a mamei mele care arata cu mainile spre mine.M’am intors catre ea stind deja cu'i vroia sa ma prezinte.Am intins mana politicoasa si m’am prezentat baiatului care acum se afla in fata mea.
Era imbracat cu un pulover negru si niste pantaloni de o culoare semi-inchisa.Era al doilea zambet oferit de un strain,pentru ca prima a fost a unei fete inalte cu un par lung si negru.Muzica era tot ce se putea auzi in salon.Mergea o muzica lenta,si ringul de dans imediat era umpluta de fete si baieti care dansau in perche.[...]


Am continuat sa dansam dansul lent,dupa care brusc s’a schimbat ritmul.Era o schimbare radicala la care nu ma asteptam desii ma puteam astepta.Asa e si in viata,multe lucruri se schimba neasteptat,dar trebuie sa te acomodezi.Muzica lenta si linistita,s’a schimbat in muzica tare si dura de rock caru’ia trebuia sa ii fac fata.Am lasat ca notele muzicale sa intre pe usa vietii mele si sa rascoleasca fiecare coltisor.Incet capul cadea in fata si am lasat ca parul meu sa rupa ca o sabie aerul din fata mea.Eram ca un cal salbatic pe campul de lupta ce se zbatea pentru libertate.Suvite din coama mea alunecau pe fata mea si loveau ochii mei inchisi spre visare.Tot ce mai auzeam a fost muzica si atat.Lasam ca sangele sa curga peste mine si sa ajunga in capul meu.Loveam aerul cu putere si dorinta de libertate.

Dans.........muzica......liberate !

Erau cele trei cuvinte ce mi se invarteau in cap.Ciudat era ca muzica tinea cam 3-4 minute,dar mie mi se parea ca tine o eternitate.Imediat dupa ce prima lupta se termina,m’am dus inapoi de unde priveam oamenii sa beau ceva.Am mers dupa tejghea sa privesc oamenii din fata mea cum se luptau cu realitatea lor.In fiecare ochi se gasea o triste profunda.Erau ei impreuna ca o familie si vedeam dorul de a nu se duce acasa si a ramane numai ei pe Pamant.Mi'am luat sticla de cola in mana si dupa doua inghitituri.....
Din nou eram pe ringul de dans sau de lupta,si ma uitam in jurul meu.La oricine ma uitam imi ofera ca dar un zambet care mi se pareau sincere.Toate privirile erau fixate spre mine,insa nu intelegeam de ce.Eu doar faceam ce facea toata lume,ma eliberam !Mi’am scos telefonul din buzunar si m'am uitat la notinuea timpului.Era ora doua seara.
‘Si inca de abea a inceput’m’am gandit eu pentru cateva clipe dupa care urma sa arunc din nou parul meu,si din nou,si din nou.

Imi priveam sufletul si incepeam sa observ panglica rosie care lega cadoul inca nedesfacut de nimeni, imi priveam mana si simteam raceala degetelor lungi, care faceam sa tresara pe oricine, o priveam pe Layla si ii vedeam suferinta, dorinta de viata si bucuria acelei clipe scurse pe care incerca sa o mai duca o data in piept.
"Si daca acum ar veni sfarsitul ce as regreta cel mai mult ? ", m-am intrebat eu in tacerea tainica a noptii cernata cu mii de margele rupte.


~ Amintire ~

Un drum atat de lung, ganduri la fel de nesfarsite si monotone, doar stand acolo si privind vagonul in care urma sa urc si eu, eram atat de neincrezatoare incat in soaptele diminetii am reusit sa ma intreb : ' Daca trenul este incarcat cu podoabe de vise, atunci inseamna ca acum voi calatorii impreuna cu visul meu sau el va fi in alt compartiment ? '
Nu stiam, dar un lucru era sigur, daca speranta mea aveam sa ramana tot cioburi calcate in picioare, atunci aveam sa profit de asta si sa-mi simt libertatea si placerea vietii ce mi-a mai ramas in spate. Mi-am inclestat cu putere mana pe marginea geamului simtind vantul palid ce incerca sa ma ajunga, parca ajutandu-ma sa-mi iau zborul si sa trec intr-o lume de regine si sclavi. Adoram acea esenta de eternitate ce se nastea si renastea in mine odata cu imaginea copacilor intr-o zi de vineri.
'Viata ne ia mereu prin surprindere ...', mi-am amintit eu, brusc simtind niste brate protectoare asternandu-se in jurul taliei mele. Am intors capul si am vazut ceva frumos, dar nu ceea ce doream cu adevarat, caci cel ce tocmai ma imbratisa era un prieten foarte bun, dar in definitie doar un prieten. I-am desprins mainile catifelate, poate mult prea " slabe " pentru a-mi sustine sufletul si i le-am asezat pe fereastra ce parea sa ne desparta de lumea exterioara a bucuriilor si nenorocirilor, lumea de acum si de odinioara.
O privire discreta, dar rautacioasa fusese aruncata asupra noastra, ceea ce se parea ca totusi nu avusese efect si asupra lui, doar asupra mea, caci acum iarasi si iarasi incercam sa-l indepartez cat mai finut cu putinta.
"Daca asta doresti nu te mai imbratisez niciodata !", imi spuse incet, in soapta .
'Acum ce ma fac ... ? Il las sa ma cuprinda sau ... il pierd de tot ?', m-am intrebat eu in gand, sperand ca expresia mea nu era prea usor de citit.
Brusc am simtit cum cele doua maini dadeau sa se retraga ... imi observase ezitarea.
"Nu.", am raspuns eu, determinand lumea sa ne priveasca si rosind putin la aceasta idee, dar in definitiv eram destul de multumita, caci reusisem sa gasesc o pozitie in care aratam intr-adevar doar ca prieteni.
'Pentru o vreme va fi multumit. Pentru o vreme ...', mi-am amintit eu, incercand sa gasesc mica spartura din cercul perfect pe care si-l asigurase baiatul. Nu aveam cum sa-l ocolesc, singura varianta era sa-i vorbesc deschis, foarte deschis, iar asta avea sa provoace rani adanci.
Nu dupa prea mult timp, vedeam cum aveam sa-mi las vagonul cu vise in urma, dar cui ii mai pasa cand stiam ca visul meu nu era prezent in trenul in care urcasem.
"Acum mergem pe jos ... ", anunta o voce de femeie.
"Bun .", am inganat eu, mai mult pentru mine.

Lumina unui felinar imi calauzea palid pasii, simtind cum fugeam de sinele trenului, de urmele pe care probabil plecase si inima mea dupa acel an ce ma innebunise. Nu vedeam nimic, doar pe cel pe care-l tineam de mana, iar asta pentru ca ceata efemera isi marca clar teritoriile, lasandu-ne invaluiti in totalitate de asternuturile sfasiate de ghiarele mele, caci nu vroiam sa accept iubirea lui. Il tineam strans de mana, dar nu simteam ceea ce simtea si el, eu vedeam prietenia, tristetea si bucuria, iar el iubirea tristetea si bucuria ...
Apoi sosi o clipa magica, pret in care totul disparuse, si nu se auzeau doar masinile ce treceau pe langa mine, facandu-ma sa uit notiunea timpului si crezandu-ma nemuritoare. Nu zic ca nu-mi place, dar nu ma fermeca.
"Te iubesc !", se auzi o soapta dulce dusa de palele puternice de vant si absorbita de lumina incandescenta a lunii.
"Te implor ...", i-am raspuns incet, fara sa-mi dau seama ca de fapt vorbeam intr-adevar. Credeam ca doar gandisem asta ...
"Sa ce ?", i-am auzit eu raspunsul sec.
Era acolo ceva ... o schimbare de voce, ceva ce incet-incet se transforma intr-o URA blanda, dar tot Ura .
"Sa ....", mi se pierdu mie vocea in intunecimea de afara.Imi dadusem seama ca cuvintele tocmai imi zburasera, iar acum nu le mai aveam deloc, intru cat ramasesem muta.

~ Revenire ~

"Prietenia, acesta este singurul lucru pe care l-as regreta dintr-o carte scrisa cu cerneala rosie, dintr-o dimensiune cu copii saraci, din intreaga mea viata !"

Timpul curgea cu incetinitorul,dar nu pentru ca ma plictiseam,ci pentru ca imi doream sa nu se termine seara aceea niciodata.Langa mine se afla o cutie pe jumatate plina sau jumate goala de ‘Hell’.Am rup deschizatoarea ei si am agatat’o de siretul legat la mana.
‘Iad !'
Unde e locul asta ?Poti sa arzi in flacarile iadului doar atunci cand nu esti nu om bun ?Nu cred...De ce oamenii nevinovati trebuie sa suporte acest iad pe Pamant.’,insa gandurile mele au fost intrerupte de o imagine a doi indragostiti care nu isi ziceau nimic,dar din fapte se vedea tot !De fata fetei era lipit un zambet larg,iar ochii ei straluceau la imbratisarea baiatului.Ii vedeam ca doi copii care se jucau de’a indragostitii,exact asa cum faceam eu mai demult cu el.Mi s’a facut dor de acele momente din trecut cand ne uitam unul la altul cu o stralucire in ochi si nu asteptam decat sa ne luam in brate si atat.Nu vroiam nici cuvinte serioase,nici fapte mai marete.Dar apoi el i’a dat drumul la fata intorcandu’se amandoi la drumul lor rupand aceea magie in doar cateva secunde.Privirile lor se indepartau si atingerea lor se pierdea in aerul de dragoste eliberat.Inainte sa vad aceasta scena mi’am zis in gandul meu ca ei doi sunt facuti unul pentru altul.Ziceam asta pentru ca vedeam cum se uita baiatul la ea,si fata in ochii lui asteptand sa vina langa ea.Poate odata a fost o iubire din care numai prietenia a ramas.

~Revenrie~

Brusc simteam ca amintirea se rupe din mine ca o bucata de hartie sifonata ce nu avea loc in cutia viselor,amintirilor mele.Simteam cum ochii mi se umple de lacrimi,doar pentu ca mi'am permis sa imi amintesc unele momente de care nu ar mai trebui sa ma apropi poate niciodata.Cand va fi momentul ma voi elibera de ele si le voi pune intr'un sertar,si cheia am s'o pierd definitiv!
Ma uitam la Cryss si o vedeam cum sta acolo cu pletele agatate de vant.Am sarit de pe piatra si am alergat aterizandu'ma drept in bratele ei.Nu ma mai puteam abtine sa nu plang in fata ei,desii mereu incercam sa nu plang in fata prietenilor,ca atunci cand eu voi pleca sa ma tina minte fericita si cu zambetul pe buze.Dar Cryss era persoana pe care chiar ma puteam sprijinii sa nu cad de tot in prapastie,desii si de ea ma ascundeam,stiam ca ea ma intelege macar pe o parte.
"-Nici nu stii cat de tare te iubesc!Amintirile cu tine nu le'as lasa niciodata sa se piarda intr'un sertar,pentru ca nu as vrea sa uit acele momente cand radeam,discutile si intrebarii lungi de seara,lucrurile despre care se zicea ca sunt interzise,fiecare moment din viata in care credeam cu tarie ca se va intampla o oarecare magie."
Deabea am reusit sa ii zic aceste cuvinte.Nu i'am zis multe lucruri despre care i'as si vrut sa ii zic,dar pentru moment atat ma tineau puterile.
"-Scuze fetelor ca nu am fost in stare sa ma abtin si ca a trebuit sa umplu locul acesta unde am devenit si mai apropiate de lacrimi."
Am zambit din tot sufletul,desii multi ar fi tras concluzia ca e un zambet fals din pricina lacrimilor care nu incetau sa se zbata pe obrajii mei.
'Numai vreau sa ma pierd in amintiri,pentru ca mie frica ca odata voi ramane blocata in propria mea lume care odata a fost distrusa de mine sau de altii,si care nu va mai reusi niciodata sa isi reia froma dorita.Ar trebui sa merg mai departe,ar fi trebuit sa uit de aceste lucruri de mult.Si uite ce prosta pot sa fiu sa incep sa plang din cauza unei amintiri frumoase.Plang doar pentru ca stiu ca niciodata nu va mai fi la fel. '
"-Cred ca am nevoie de un moment de liniste...o sa fiu pe aici daca aveti nevoie de mine pentru orice lucru marunt."



Acum ca eram departe de ochii fetelor puteam sa stau si sa plang linisitita.Puteam sa stau si mor,fiinca stiam ca nu o sa fac pe nimeni sa sufere.Mi'as fi dorit din tot sufletul sa ma asez pe frunzele colorate de toamna si sa nu ma ridic pana picaturile de ploaie s'ar transforma in fulgi de nea,si sa mor sub plapuma de zapada pe care o iubesc atat de mult.Dar din pacate nu'mi permit.Parca ma sustine o panglica care ma opreste inainte sa actionez.

Daca as face doar ce simte inima,as fi murit de mult inecata de parfumul vietii!

"O viata in care iubirea este o necesitate, momente cand durerea ne alina amintirile, clipe eterne de priviri imbietoare ce ni se impregneaza in par pentru totdeauna.", se auzi o soapta cruda iesid din gatlejul meu uscat.
Ma jucam continuu cu primul fir de iarba verde ce rezistase unei sorti mult prea crude, dar care in ciuda tuturor frunzelor din jur, inca traia si putea simti fiecare atingere de zeci de mi de ori mai clar. Atat de sensibil acest fir de iarba, atat de vulnerabil in propriul sine, incat uneori nu mai stia cum sa-si continuie supravietuirea zadarnica. Poate era doar o simpla fiinta printre atatea altele ...
"Si ce daca iubim fara sa primim un raspuns, ce daca suntem umiliti, ce daca murim in putoarea suferintei noastre ? Conteaza ? Dupa atata suferinta si suferinta, tot ce poti simti este paloarea unei flori rigide numite Prietenie renascuta precum Phoenix din propria-i cenusa.", am continuat eu s-a rostesc cuvant cu cuvant accentuand fiecare silaba.
Zi de zi ne ascundem unii de alti, traim cu vaga impresie ca daca nu vorbim atunci nimic nu e previzibil, rostim la fiecare rasarit de soare : Astazi ma inalt mai mult, sunt mai puternica , dar apoi ajungem sa plangem intr-un compartiment de toaleta fara sa ne pese de noi insine, doar sperand ca vom fi lasati in pace !
Cu fiecare clipa ce trece vroiam sa-mi vad chipul schimomosit de durere si lacrimile anului ce au trecut, caci indiferent cat de tare incerc sa ma indragostesc de cineva, ceva ma opreste inainte sa apuc sa-mi iau zborul, cazand deja din picioare. Prea slaba sa ma mentin fara raceala acelor clipe cand in ureche imi urla muzica Realitatii. Un inceput scris in salbele rupte de la intrarea inimii mele si un sfarsit la fel de linistit, doar lacrimi varsate in vid si nimic mai mult.

~ Amintire ~

Uneori ma intreb daca mi-am facut-o cu mana mea sau pur si simplu asa a fost sa fie, fiindca daca nu sunt vinovata atunci pot trai asa pana la sfarsitul vietii mele, impacata cu gandul ca Am Iubit, dar daca acelasi refren notoriu imi zice ca eu am fost cea care am stat deoparte atunci poate ar fi cazul sa-mi umezesc fata cu cateva clipe sfarsinde de apa si sa ma trezesc din acest ... acest vis ce nu-si mai gaseste sfarsitul in amintirea ta, inca vie.
Simteam cum inhalam fiecare fum ce indraznea sa se strecoare din tigara pe care-o tineam decent in mana, strangand-o cu putere, nevrand sa pierd nici macar o secunda din disperarea ce incet nicotina o linistea.Acum aveam o stare freerica, nepasandu-mi daca vroia si Layla din ea. Priveam stelele eterne ce i le daruisem lui atunci cand cazuse ca un inger vatamat la pamant. Imi luase steaua, dar nu stiuse s-o intretina si s-o adape. Nu dorise nici macar o clipa sa o lase sa straluceasca sub razele lui blande, doar o ratacise printre fulgii de zapada ce zambeau timid spre noi.
"La ce te gandesti ?", ma intreba Layla sec.
"La viata, la mine, la tine, la NOI !", i-am raspuns eu tipic, spunandu-i pe de o parte adevarul ce numai eu il puteam intelege, caci totul era acoperit cu un usor cearsaf de Evitare.
"Mie inca nu-mi vine sa cred ca fumam pe acoperis, langa camera parintilor tai."
"Nici mie, dar uita ca o facem.Uite ca nu-mi pasa, cel putin atata timp cat nu vad ei asta. , i-am replicat eu indiferenta, doar continundu-mi vanatoarea de stele ."
"Facem ceva ? Poate vrei sa jucam 20 de intrebari ...", interveni ea, vazand ca nu ma simteam pe de-a intregul bine.
"Bineee ..."
"Ce simti cand fumezi tigara asta ?"
"Durere si liniste.", veni raspunsul prea direct pentru a putea sa-l recepteze. Am intre zarit un oftat, iar apoi doar cufundarea in propriile ei ganduri.
"Dar tu ?"
"Sperante si amintiri ...", imi raspunse Layla, incet, parca doar scancind, dar eu intelesesem perfect sensul cuvintelor.
Incerca sa se ascunda dupa acelasi zid dupa care isi gasise refugiul prea mult timp, iar acum, tot mergand de-a lungul zidului isi daduse seama ca nu mai avea incotro, caci zidul se terminase de mult in inima mea iar acum ramasesera doar pulberea de cenusa ce o mai acoperea vag.
Uneori cand era langa mine puteam sa-i simt incordarea din spatele rasului cristalin, ce parea atat de pur, dar de fapt de multe ori era doar ramasitele negre ale carbunilor carbonizati de o iubire nascanda sau poate doar murinda.
Layla, da, iar asta era doar o parte din ea, o parte minunata, dar cate o data mult prea trista.
"Intram ?"
"Da. S-a facut frig.", am incuviintat eu, deschizand larg geamul si intrand prin "gaura" ce o formasem, aterizand drept in pat, acesta parca simtindu-mi frustrarea si scartaind scurt.
"Mereu mi-am dorit ca fumul meu sa ajunga la stele si sa le spuna povestea mea, invaluindu-le cu farmecul zilei de maine."

~ Revenire ~

"Esti bine ?", ma intreba Luna dintr-o data.
"Da, cred ca da.", am mintind eu, stiind ca Layla avea sa-si dea seama de puterea negativa ce domnea in mine dupa retrairea clipei de acum o luna.
"E bine !", o asigura astropufa pe Luna, facand-o sa para convinsa de sentimentele mele false.
"Multumesc ", i-am soptit lui Layla in vant.

'Pentru ca prietenia noastra sa fie pictata in mii de culori diferite, ce vor ramane pe veci pe acest tablou pe care-l purtam fiecare in piept, simtind cum ceva ne inteapa de fiecare data cand gresim. Prietenia e doar un lucru de care nu te poti lisi, ceva ce nu poti lasa intr-o gara ... nici macar ma ultima statie.'

Eram acolo singura uitandu'ma la stelele care nu incetau sa nu zambeasca la mine.
"-De ce zambiti la mine?...Chiar nu aveti motiv..."am zis eu fiind convinsa ca mi'au auzit cuvintele rostite clar si cu o oarecare ura ce reiesea din voce mea.Continuam sa ma uit la ele chiar daca le uram.O mie de punctulete mici stralucitoare ce acopera bolta cereasca dansand dansul vietii fiecarui om.Dar apoi mai era si luna.Luna este singurul lucru din viata asta care ma poate face sa ma simt bine in pielea mea,sa ma faca sa uit macar pentru cateva secunde de viata asta care nu este facuta pentru mine.Desii imi provoaca o mie de amintiri,nu as putea niciodata sa urasc acest fenomen din Univers.
"-Viata mea are un traseu ce nu se stie unde duce,dar unii in statie se pregatesc sa coboare,iar unii sa urce.Cand mie greu si as vrea sa imi trag palme,viata se ofera sa'mi dea pumni.Sunt unii care pleaca din vina mea,sau pur si simplu pleaca.Si cine imi poate promite ca intr'o zi o sa se intoarca?"

~Amintire~

Unele momente grele din viata te fac sa vezi cine iti sunt prietenii,si uneori te poate surprinde ca cei pe care i'ai crezut prieteni nu le pasa de soarta ta.

Peste doar cateva minute...

"-Salut.Ce faci?"ma lovi intrebarea pe neasteptate.Intrebarea ma luat in surprindere de un baiat inalt cu ochii de un albastru deschis si sincer.
"-Salut!"am raspuns eu entuziasmata."Ce ati mai facut pe afara?"am zis eu in continuare.
In acea zi nu apucasem sa ies afara din cauza ca nu aveam prea mult timp la dispozitite.Toata ziua simteam ca ceva nu era in regula...si stiam ca de data asta nu eu eram personajul principal a povestii.
"-Ca de obicei...doar ca eu am fost un pic mai 'trist'.Ma simt naspa de cateva zile,si s'a agravat."
"-Dar din ce cauza nu te simti bine?"
"-Nu stiu!Ma simt ca un handicapat care nu are rost sa traiasca.Ma simt naspa,desii nu e mandrie"recunoscu el.

Am stat cateva momente sa meditez aspura cuvintelor lui.Acest baiat pe care nici nu credeam ca o sa ne imprietenim,a ajuns sa fie una din persoanele la care tin mult.Acest baiat care de doisprezece ani sau poate si mai mult statea putin mai incolo de blocul meu,si pe care nu l'am vazut pana in vara aceasta, a ajuns sa fie un amic de incredere.Poate nici el nu se gandea ca noi doi vom ajunge odata sa fim chiar asa de aprpiati.

"-Nu vad de ce te'ai simtit asa.Handicapat nu esti si ai pentru ce trai!"incercam sa il imbarbatez.
"-Pentru ce?"
"-Pentru tine ca om si pentru prieteni,familie...la toti cei care tii."
"-Bine...Poate la cei care eu tin ar vrea ca eu sa numai exist.Poate pentru unii ar fi o usurare daca eu n'as mai fi pe Pamant.Te'ai gandit la asta?"

~Revenire~

"-M'am gandit?"m'am intrebat eu iesind din amintirea cuvintelor spuse.Sunt atat de multi oameni trist care nu merita o asemenea soarta.Cei mai multi sufera din cauza bestiei numite "Dragoste",iar altii sufera din lipsa demonului "Iubire".Amandoua sunt ca focul.La inceput arde mai incet dand o caldura suficienta,dar nu destul sa iti fie bine.Apoi dintr'o data flacara se mareste si incepi sa simtit binele pe care o face intretinand caldura pentru inima ta.Apoi cand nu te astepti totul i'a foc!Iti distruge visele si sperantele pe care le'ai depus intr'un vis de noapte colorat.Din tot ce ai avut ramane o cenusa care parca te arde si mai mult decat flacarile.O cenusa stras legata de soarta care te arde pe dinauntru incercand sa iti readuca caldura pe care nu o mai primesti inapoi poate niciodata.Si toate acestea te fac sa suferi pentru cineva la care nu'i pasa....

~Amintire~

"-Si totusi ma asteptam la altcineva...De cand suntem impreuna simte ca nu ne mai intelegem la fel ca inainte si vrea sa vorbim ca inainte.Si e o mare probabilitate ca sa ne despartim..."
"-Puteti fi foarte buni prieteni chiar daca va despartiti...ca din momentul in care voi ati fost impreuna ati uitat ca sunteti si prieteni.Cum ai zis si tu,mai bine prieteni decat nimic!"
"-Vreau sa raman prieten cu ea ca tin la prietenia noastra."
"-Amandoi tineti la celalalt...ca nici ea nu vrea sa suferi si nici tu.Oricum aveti o relatie stransa chiar daca e numai de prietenie."
"-Dar sentimentele nu dispar si va trebui sa le ascund.Partea rea e ca o voi vedea in fiecare zi si voi suferi acolo singur in tacere,mai bine asa decat sa sufere oricare din voi!"

Se citea o tristete atat de profunda printre aceste randuri.Desii toata discutia decurgea virtual,simteam cum melancolia si o tristete ce putea sa ucida pe oricine isi facu aparenta in sufletul unui baiat care poate nu a gresit cu nimic.Cel putin fata de fata pe care o iubea,era in stare sa faca orice.

"-Tot ce conteaza e ca ea sa nu aiba nimic,sa fie fericita...Eu ma descurc pe cont propriu ca de obicei..."
"-Nu trebe sa te descurci pe cont propriu.De asta sunt prietenii...sa fie cu tine la orice chestie."
"-Mereu asa a fost!Cand ma simteam naspa,ieseam singur din situatii....Voi reusi si de data asta."
"-Stiu ce zici.Mereu cand eram intr'o situatie care imi cerea lacrimi,nu ceream ajutor de la nimeni.Ma descurcam si singura,nu vroiam sa ii fac tristi si pe ei,asa ca mai bine radeam una sanatoasa dand imprsia ca "totul e bine",si am resuit sa trec peste multe lucruri."
"-Eu as fi avut nevoie de multe ori ce cineva care sa ma ajute,dar n'a fost sa fie..."

~Revenire~

Oare la mine "cand e sa fie"?Inca stau si sufer in tacerea mea care ma chinuie aproape zi de zi.Lacrimi care parasesc eternitatea corpului meu apropae de fiecare data pe degeaba.Cine ma vede ca eu vars lacrimi pentru o persoana,ori care ar fi ea?
M'am ridicat incet si am mers inapoi la fete.
"-Esti bine ?", o intreba Luna dintr-o data Luna pe Cryss.
"-Da, cred ca da.", zise Cryss cu o voce din care imediat mi'am dat seama ca ea nu zice adevarul.
"-E bine !",am asigurat'o pe Luna,mai mult lunad apararea sentimenetelor create de Cryss.
"-Multumesc ", imi sopti ea usor.