Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 11 12 13 14 15 16 Next »

/ O picatura de sange intr'un pahar de apa

[center]
. O picatura de Sange intr'un Pahar de Apa .[/center]


Ginny
Eu si eu . Iubesc putin... si invers.

Denisa
Una din cele mai bune prietene ale mele. Ea, eu si Bianca suntem... noi.

Bianca
Cealalta prietena foarte buna a mea... Aceeasi si aici.


&] Introducere

De ce traim?
Pentru a iubi.
Si cand iubirea intarzie sa apara? ... Cand suntem tradati si nedoriti... Ne inchidem in suferinta. Sufletele noastre sunt ferecate cu lacate de nepatruns. Si nici macar un strop de lumina nu patrunde... Cand adevarul este adanc ascuns printre amintiri vechi si lacrimile nu iti pot vindeca ochii...
Atunci, de ce mai traim?... Inca?...
Te trezesti dimineata si nu ai pentru ce. Orice razboi te arunca jos... Te prabusesti si abia mai respiri...
Dar inca traiesti.
O picatura de sange intr'un pahar de apa.


Ooc: pozele sunt jefuite de la Samantha=]

Ioi....Hahalino...iubesc Titlul...esti mirifica,si personajele sunt bestiale
Si introducerea e cam,hmmm,mi se pare mie ca e trista,dar imi place si introducerea.Fiindca inspira adevar si suferinta.
E foarte original.
Abia astepta sa postezi primul capitol,si al doilea,al treilea,si tot asa.
Deci,super idee
Super personaje
Super introducere
Si cred ca va fi o super poveste

Special pentru Shery a mea [ ], prima parte din capitolul 1gt;

[center]
Capitolul I

Inceputuri[/center]

Mama este o femeie cu personalitate puternica.
Nu o ridic in slavi… chiar este. Asa se numeste o persoana care invinge orice obstacol, nu? Moartea tatei, foarte multele mele boli, necesitatea de a ne muta permanent… Spre un nou loc, un nou orizont…
Si, am uitat sa va spun, este fotomodel.
~
Am ajuns in Nightey de doua zile. Acum sunt in camera mea, privind’o nerabdatoare pe mama cum imi pune vesnica intrebare “ Cum imi sta cu bluza asta? Cum ti se par pantalonii? “. Intotdeauna am admirat’o pe mama; la cei 34 de ani ai ei, tot de 20 arata.
“Deci?” zise ea, pe un ton cam iritat. Probabil era a doua oara cand spunea asta. Ura sa se repete.
“A?”
“Ce zici, cureaua argintie sau alba?”
Aoleu. Nici nu stiam la ce haine dorea sa puna curea. Cum sa imi exprim parerea?
“Hmm…” M’am prefacut cat am putut ca ma gandesc. De fapt, chiar asa era. “Sincer, nu pot sa aleg. Mi se pare ca cea alba este cam simpla. Curelele trebuie dor sa iti evidentieze talia, nu’i asa?”
Mama zambi. Cred ca deja alesese hainele ce le va purta, dar dorea sa imi testeze – iar – abilitatile de a da sfaturi in privinta imbracamintii. Au urmat cateva momente de liniste – ceva extrem de rar cand e mama langa mine – si am presupus ca iesise din camera, asa ca m’am intins pe pat.
“Ginny! O sa iti sifonezi hainele!” s’a auzit vocea cristalina a mamei, chiar langa mine.
Urma o predica lunga… obisnuita, pot spune. Am privit’o pe drag in timp ce se chinuia sa explice faptul ca materialul tricoului meu se sifoneaza usor, si, intr’un moment de tacere, m’am uitat pe fereastra… E greu sa reintrupez in cuvinte fiorii care m’au cuprins vazand acel oras aproape necunoscut, unde visam sa ajung. Ciudat ca nu simteam fericirea normala ca o dorinta s’a implinit. Totul era invaluit parca de ceata… blocurile, parcul, cerul intunecat... Intunecat? Doamne! Cat de tarziu este! Maine este prima zi de scoala aici, si nici nu am vazut cum trebuie orasul… Decat ascunsa dupa perdeaua ferestrelor mele.
“Ginny.” Ofta mama. “Fii mai vesela, te rog. Doar o sa… iti revezi amicele, nu?”
“Cele mai bune prietene,” am subliniat eu.
“Cele de pe…”
“Da, mama, pe care le’am cunoscut pe net. Si ne’am mai intalnit anul trecut.”
Femeia deschise gura sa mai zica ceva, dar apoi renunta. Adusese vorba de Denisa si Bianca doar pentru a ma inveseli, doar. Nu am chef sa o mai aud cum le critica… Poate, daca le va cunoaste…
In orice caz, nu eram pregatita pentru vorbele sale.
“Nu exista prietene.” Soptise. Vocea ii tremura. Apoi, sunetul usii care se inchide.
“Nu exista prietene.” Am repetat, confuza, cand am ramas singura. Am aruncat o privire ceasului de pe noptiera si am stins lumina. Prin intuneric, auzeam – ciudat de aproape – un cantec… Atat de trist… Despre durere. Sigur l’am mai auzit odata. Undeva… Demult… Dar unde?... Melodia a incetat brusc si s’au auzit pasi. Dupa gratia mersului, mi’am dat seama ca era mama.
Cantecul ma fermecase intr’un mod greu de descris. Era ca un drog. As fi vrut sa il ascult din nou si din nou… Dar chiar eram obosita. Mi’am amintit cuvintele mamei, si am murmurat incet, raspunzand amintirii mele:
“Ba exista.” Am inchis ochii, aducandu’mi aminte de o veche prietena de’a mea din clasa a sasea, care m’a facut de ras in fata intregii scoli din gelozie. “Uneori.”


Ps: Pozele din dormitorul mamei, cele care nu sunt cu mine, o infatiseaza pe ea:
Aici, aici, aici, aici, aici si aici.

~

Am aterizat si eu pe aici quot; ...
Deci, in primul rand : titlul. Desi titlurile lungi sunt preferatele mele, acesta mi se pare un pic cam banal. Adica nu imi sugereaza aproape nimic... Un titlu bun, dupa parerea mea este unul care te pune pe ganduri meditative... Ei bine, pe mine titlul asta nu ma pune pe niciun gand.

Introducerea e foarte draguta... Intr-o arta imprejurare m-ar fi atins, dar acum, sincer, sunt atat de happy si de binedispusa, incat nici daca as asculta cele mai triste lalaieli nu mi-ar disparea anumite imagini din minte, soapte, sms-uri, etc etc etc :"> ...

Partea asta e deasemenea frumos scrisa... putin cam trasa de coada, dar merge. Adica cine a mai pomenit fotomodel la 30 si ceva de ani? Si credeam ca ai sa te axezi pe iubire in fic, pe existenta ei sau dificultatea ei etc, ceva de genul introducerii, nu pe prietenie... Prietenia exista atata vreme cat exista bunavointa.

Well, succes cu ficul! Si la multi ani !!!

Este foarte tare! Mie personal chiar imi place!
Chiar astept urmatorul
Ma face sa ma gandesc.. la ce va urma :-3
adica nu stiu ce va urma :-3 dar sper ca va uram
cica am vorbit eu cu logica mea de fier =)

uuu
Hahalina imi place
cum gandesti
personajele sunt super tari..
si introducerea la fel ca si capitolul 1
hai pune si capitolul 2 presimt
ca o sa fie taaare
><

[ Black Rose ]
Merci mult >&lt; phaai, personajul meu nu e genul care sa.. vrea.. sa iubeasca. Adica a fost tradata de multe ori [ de aia zice si " iubesc putin... si invers " ] . Si are incredere doar in mama si cele mai bune prietene ale ei [ desi, da, se indragosteste... dar nu vrea sa accepte asta si voi trage mult de ea=) ]
Cat despre varsta mamei, ei bine am vrut neaparat sa fie fotomodel.. ca sa aiba un motiv pentru care sa se tot mute, si din alte chestii. De'aia am si pus'o mai tanara putin.. adica sa aiba 34 de ani si o fiica de 15 - ar veni ca a ramas insarcinata pe la 18 ani . Acum, asta e. Pot sa zic ca i'a inselat pe sefi ca are de fapt 24 de ani=]]
Ei bine. Titlul are o semnificatie ascunsa. Sunt sigura ca nu o veti putea gasigt; doar cand voi ajunge la partea aia a ficului..

Multumesc Ada, Anna


‘7:50 fix!’ Am repetat in gand, nervoasa. Am privit din nou aleea din fata scolii, plina de adolescenti. Noii mei colegi… Privind cum se imping si se injura, imi plang de mila ca va trebui sa ii suport zilnic.
Mai sunt 5 minute si se suna. Denisa si Bianca inca nu au aparut. Oricum, niciodata nu ajungeam prea devreme la scoala; acum facusem o exceptie…
“Ginevra!”
Am intors capul, fericita. Nu, nu era una din prietenele mele… era un tip destul de dragut, dar in nici’un caz stilul meu.
“De un.. de unde stii cum ma cheama?” L’am intrebat eu, uimita.
“Noua colega,” facu el nepasator. “Eu sunt An.”
“Ah… buna,” am zambit, ceea ce l’a incurajat sa continue… muzica, filme, teme…
“Care este culoarea ta preferata?”… “Mie imi place albastrul.. culoarea banala a baietilor…”
Of. Cum mai scap de asta?
“S’a sunat!” m’a trezit el din visul meu ca voi reusi intr’o buna zi sa ii agat capul de perete. “Ma, nu avem prima ora comuna… hai ca ne intalnim la mate! Pa!”
“Pa.” am spus eu, desi el deja plecase.
“Ginny!”
“Bianca! Denisa!” Aproape plangeam de fericire. Cat am stat sa ne imbratisam, deja nu mai era aproape nimeni pe acolo.
“Soarta m’a lasat singura si nefericita in clasa de alaturi la prima ora… Alaturi de An…” ofta Bianca, in timp ce mergeam pe coridoare.
“Ia mai taci, Bee. O avem pe Ginioasa langa noi. Nici nu il stie pe An.”
“De fapt,” am intrerupt’o eu, “Abia a terminat de flecarit.”
“Se da la toate fetele din clasa,” ma atentiona Bya, cand am ajuns in fata clasei. “M’am carat. Proful meu mai intarzie. Den, Gen, vedeti ca profa de chimie e foarte matinala… de fapt Deni o stie prea bine!”
~
Profesoara nu venise inca [ “Un miracol!” spusese Denisa, si pana la urma tot a notat ziua aceasta memorabila in calendar. “De obicei, vine chiar cu 5 minute inainte sa se sune” zisese] . Speram sa nu imi ceara sa ma prezint. Era prima data cand uitasem sa ma gandesc la un discurs dinainte; pentru ce sa ma fi mutat? Sa fac scufundari? Sa inspectez canalele din Nightey? Pentru mine, era jenant sa zic ca mama e fotomodel… nu stiu de ce, dintotdeauna mi s’a parut ca, daca mama ta e frumoasa si e model, inseamna ca ai fitze.
Denisa m’a imbrancit, dar nu am bagat’o in seama.
“Buna dimineata, elevi!” s’a auzit o voce un pic ragusita.
Eram singura care nu se ridicase in picioare. Am incercat sa repar greseala, prefacandu’ma ca umblam prin ghiozdan, ridicandu’ma apoi rapid. Am miscat buzele, mimand un “Buna dimineata”, in timp ce ceilalti pareau la fel de putin entuziasmati. Am urmarit’o pe profesoara mergand spre catedra – avea un mers incet, dar sigur. Desi era destul de scunda [ chiar mai scunda decat mine, cred ] , impunea respect.
M’am asezat la loc ultima. Chiar atat de inceata sunt? Sigur am atras toate privirile. Mai putin una… Fara sa vreau, m’am uitat inspre ultima banca de la geam. Doar cateva momente. Dar m’am intors. Nu stiu de ce am continuat sa privesc intr’acolo… Nu era un baiat care sa ma dea gata pe mine, desi parea ca era cauza lacrimilor varsate de fetele de pe aici. I’am intalnit privirea pentru o clipa – ochii lui verzi! Am intors capul, prefacandu’ma atenta la profesoara, care facea prezenta. La sfarsit, a dat peste numele meu.
“Noua eleva,” remarca ea. “Ia ridi…”
Uneori Denisa e cu adevarat o prietena buna! Tocmai atunci, cartea sa a cazut pe podea. Stia ca urasc sa fiu in centrul atentiei, printre necunoscuti.
“Domnisoara! La tabla!”
Mda. Acum stiu sa nu ma pun cu profa de chimie. Si sa am grija sa nu imi cada ceva in timpul orei.
~
Nu imi amintesc mai nimic despre scoala, profesori, ore de curs… stiu ca la limba franceza a trebuit sa ies in fata clasei sa ma prezint. Nu am zis decat numele meu si varsta, slava Domnului… a, si daca imi place franceza. Evident, a trebuit sa spun “da”, desi notele mele din celelalte clase la aceasta materie erau destul de mici.
Si, desigur, nu voi uita cum m’am intalnit cu baiatul din ora de chimie pe hol… Tipic sa dau peste el! Nu am vrut deloc asta, pur si simplu o cautam pe Bianca. Nu aveam vre’un caiet la mine, si nici nu am cazut. Doar m’am dezechilibrat putin… nu m’as fi asteptat sa ma tina de umeri sa nu cad. Iar l’am privit in ochi. As fi vrut ca acea clipa sa se prelungeasca la nesfarsit.
“Leo!” L’a strigat An. Poate dorea sa il indeparteze de mine… I’am urmarit razand… Poate de mine.
Leo… asa se numeste baiatul cu ochi verzi.
~


Ooc: stiu ca e mai seaca, dar nu eram melancolica [ alcoolica=) ] cand am scris partea asta..
Si Ginny nu e indragostita . E .. interesata, ca sa zic asa:->

“S’a sunat!” m’a trezit el din visul meu ca voi reusi intr’o buna zi sa ii agat capul de perete.

cat am putut sa rad

si ce??? IL CHEAMA LEO ?
var-miu!! cineva iti plagiaza numele


><
fata tuta e geniala

esti genial de incestuasa tuto
>< oaca paca!
Deci foarte tare abia astept sa
mai scrii chestii trestii.. GINNY AI
**** LATA CE MAI ..de asta te iubesc
eu defapt

Acum o parte mai seaca.. scuzati trebuia sa bag si faza asta

“Ma dor ingrozitor picioarele de la ora de sport” este tot ce am putut sa spun. Denisa a dat din cap intelegatoare, in timp ce Bianca il privea pe An. Sau, ma rog, grupul de baieti format din An si inca doi tipi. Eu nu m’am putut abtine sa nu ma uit dupa Leo. Cred ca plecase deja… Am auzit ca intr’un vis vocea Denisei – mai exact, ceva legat de &lt;< placut &gt;> .
“Ginny? E necesar sa iti dau cu acest ghiozdan in cap sau imi raspunzi la intrebare?”
“Imi place rock’ul” am zis eu repede, speriata.
“Ma tuto! Eu te’am intrebat daca l’ai vazut pe Leo, si tu ma iei cu rock’ul…”
“Care Leo?” am incercat eu sa par nevinovata.
“Nu il stii… Oh, iar am uitat.” Deni isi dadu ochii peste cap. “Beeb, nu te mai uita atata la tipii aia. Sigur te’a observat toata scoala.”
Bianca isi dadu la randul sau ochii peste cap. O clipa, a fost liniste. Suntem aproape de cafeneaua de langa scoala.
“Nu accept nici’un refuz de la tine, Gen. O sa vii la cafenea.”
Am renuntat din start sa ma opun. Bianca este foarte convingatoare.
“Denisa, vii?”
Fata nu raspunse.
“Cine se uita acum dupa baieti..” bolborosi Bya.
“Nu ma uitam dupa baieti!” riposta Denisa, desi am surprins’o zambind. “Si nu, nu pot veni.”
Intr’o clipa, eu si Bianca deja intrasem in cafenea. M’am oprit o clipa, inhaland. Tatal meu era seful unei cafenele. Cand aveam 5 ani, ma ducea acolo si ma invata sa pregatesc o ciocolata calda. Niciodata nu am uitat mirosul… parfumul… cafenelei mele dragi. De cand a murit el, m’am ferit sa mai intru in vreo cafenea.
“Aici.” Murmura Bianca. Am urmat’o pana intr’un colt indepartat. As fi preferat un loc la fereastra… Candva, tata avea grija sa am intotdeauna locul acolo. Ma simt… departe, in lumea mea, privind banalitatea strazii… oamenii… peisajul vesnic si monoton al orasului.
A fost ciudat, dar, atunci cand am privit intr’acolo, l’am vazut pe el… Cred ca si el prefera locurile de langa geam. I’am zambit, dar Leo nu parea sa remarce ca eram prin zona. Cand am intors capul, Bya mi’a soptit:
“Te priveste…”
“Cine?” am zis, desi stiam raspunsul deja. M’am uitat din nou intr’acolo. I’am intalnit privirea, dar, in loc sa zambesc, mi’am intors ochii inspre Denisa… o vedeam prin geam. Oh… deci privirea mea este aproape de el. De ce nu?...
Prea tarziu. Nu se mai uita inspre mine.
Oricum, Bya a inceput deja sa vrobeasca. Nici nu o aud. Ma gandesc… merita sa am o noua relatie? Merita sa am incredere in Bianca?
“Ma asculti?!”
“Pot avea incredere in tine!” am tresarit.
“Logic,” facu ea. Parea surprinsa. “Stiam eu ca profa de chimie are efecte daunatoare asupra copiilor, dar chiar asa?”
Am schitat un zambet. La ce ma gandisem? O stiu pe Bianca de mult, de cand aveam 10 ani si mi’am facut ID de mess. Sigur pot avea incredere in ea. Pot sa vorbesc cu ea. Dar de ce mi s’a parut ca si ea il priveste pe Leo, la fel de intens ca mine…?
“Nu pierde o prietena pentru un baiat…”
“Ai spus ceva?” am intrebat’o mirata pe Bianca.
“Ginny, chiar ai probleme cu neuronii.”
&lt;< Nu pierde o prietena pentru un baiat &gt;>
Sunt sigura ca auzisem de undeva aproape de mine aceste cuvinte. De undeva… din mine…
Ma rog. Nu mai imi bat capul cu asta.
“Deci? Cum supravietuiesti?” m’a intrebat vesela prietena mea.
Nu am stiut ce sa raspund. Mi’am dat ochii peste cap, facand in acelasi timp un gest cu mana, semnificand “detalii… detalii” in limbajul nostru secret.
“You’re right” remarca Bianca.
“Always.” Am ras eu.
Bianca a reinceput sa foloseasca codul gastii. Uimitor! Eu il cam uitasem dupa 4 ani de cand nu il mai folosesc, dar ea inca il tine minte la perfectie…
“Hei! Leo!” striga dintr’odata Bianca, ridicandu’se si facandu’i cuiva cu mana. Eu m’am inecat cu propriul suc. “Vrei sa faci cunostiinta cu Gen?”
Leo, care pana atunci nu facuse mai nimic [ presupun – dupa faptul ca cei de langa el continuau sa vorbeasca ] , se entuziasma dintr’o data, si veni langa noi.
“Salut, Bianca.” Dadura palma.
OMG !! Astia se cunosc!
“Uhm… buna.” Am auzit mai tare vocea lui melodioasa. Cred ca vorbea cu mine. M’am ridicat, observand ca o suvita de par imi statea ca naiba. Am incercat discret sa imi inlatur inamicul, asezandu’l “in rand” cu restul parului, dar a parut pana la urma ca imi faceam vant cu ceasca. “Eu sunt Leo,” continua baiatul, privindu’ma putin uimit. Clar crede ca sunt o nebuna.
“Ah…” era cat pe ce sa zic “Stiu”. La naiba. Cum sa ma prezint? Ma numesc, ma cheama, mi se spune…? “Numele meu e Ginny,” am ales in final.
“Incantat.” Mi’a zambit. Cred ca mi’a intins mana, dar nu stiu exact ce s’a intamplat dup’aia. Cred ca am lesinat, pentru ca cineva ma stropise cu apa si toata cafeneaua era langa mine.
“Te simti bine?” m’a intrebat Bianca, cu adevarat speriata.
“Uh… da…” In fine, am dat vina pe caldura de afara [ tocmai cand incepea sa tune ], si toti s’au mai linistit. Leo a ramas la masa cu noi. Cred ca am lesinat din cauza ca imi zambise…
“Ce muzica asculti?” m’a intrebat ca din senin el.
Mai auzisem intrebarea asta odata. Dar cel care o formulase urma sa fie ucis cu sange rece de mine pentru ca nu mai incheia. Deci era vorba de An.
“Oo.. deci” Si am continuat mult si bine.. nu mi’am dat seama ca vorbeam cu el… Era ca si cum as fi discutat cu un amic normal. A trebuit Bianca sa ma calce de doua ori cu piciorul pe sub masa.
In schimb, Leo parea chiar… ca ii place. Sau nu stiu. Ma asculta. Chiar ma asculta! De obicei, atunci cand face cineva enorma greseala sa ma intrebe despre muzica ce imi place, adoarme. Si totusi… mai mult de o simpla prietena nu vreau sa fiu cu Leo. Oricum, el nu ma place. Ce tot spun? Sigur ca vreau sa fiu cu el! Dar… nu pot.
La iesire, Leo si Bya s’au dus sa plateasca. Am asteptat’o pe Bianca la iesire. Ma uitam spre strada...
Usa cafenelei s’a deschis. Iesisera An si prietenii sai. In treacat, mi’a facut cu ochiul. Desigur ca m’am intors spre cafenea. Am ramas socata…
Bianca il saruta pe Leo pe obraz!!
~
Am alergat de’a lungul aleii din fata scolii.
&lt;< Nu pierde o prietena pentru un baiat &gt;>
Ciudat. Imi amintesc de…
&lt;< Nu pierde o prietena pentru un baiat. &gt;>
Acum, fraza parca imi urla in ureche, cu o melodie taraganata pe fundal…
&lt;< NU PIERDE O PRIETENA PENTRU UN BAIAT! &gt;>
Cand am ajuns la capatul aleii, in dreptul ciresului batran, m’am oprit. M’am spirjinit de copac. Abia mai respiram. Mi’am dat seama de ceva…
Cuvintele faceau parte din cantec. Cantecul celei de’a doua nopti de aici.