Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo

1 2 Next »

/ Oh, God! Am I pregnant?

ooc: deschis.

bic: Daca visa, Eric gandea ca asta era un vis de tot rahatul. Ametit si cu dureri peste tot, deschise ochii intr-o lumina prea puternica si incerca sa isi adune toti neuronii ca sa poata sa isi aminteasca ce facuse in ultimele 24 de ore. Prea mult. Cateva ore macar? Isi aducea aminte doar vag ca in camera de hotel inchiriata deschisese o sticla de vin si isi turnase un pahar. Adormise cu geamul deschis iar ceva timp mai tarziu, se trezise si vomitase scurt langa pat. Probabil ca lesinase dupa aia, sau adormise la loc sau ceva se intamplase, pentru ca era o pauza lunga. Plecase de acasa cu pantalonii descheiati si fara tricou, cu sireturile dezlegate si habar n-avea unde era acum.

Ce tipa un om cand nu stie unde e, intins pe spate, cu mainile legate de patul (probabil) pe care statea? Alo? This is Sparta? This is Patrick? Indiferent unde era, probabil avea sa moara, scarbos si murdar cum era. Concluzionase deja de ceva timp ca fusese otravit, dar pe de alta parte...

"Daca sunt gravid, cineva mi-a gresit rau de tot anatomia!"

Nu fusese o dimineata chiar lipsita de evenimente pentru Pearl, pentru ca a te trezi ca tusesti sange pe micul dejun poate fi considerat un eveniment. Si in plus o familie complet disperata, carat la spital, decis ca copilul nu e inca pe moarte dar nu are nimic, poate sa mai stea internat, ca nu ii strica.

Cocotata in varf de pat, cu o fata care dadea de inteles ca e capabila sa crape teste cu privirea si strangand o carte in mana, Pearl nu era chiar cea mai minunata aparitie. Chiar si inconjurata de vreo trei buchete de flori, o cutie mare cu ciocolata si niste baloane pe care ai ei le transfigurasera dintr-un teanc de servetele, ca sa "inveseleasca" atmosfera, tot puteai vedea un mic norisor de furtuna deasupra capului tinerei.

Din aceasta cauza observa ca nu era singura in salon doar cand vecinul ei vorbi.

"Putin probabil" ii raspunse absenta.

Il frustra faptul ca nu putea sa se miste, dar macar il multumea ca nu era paralizat si ca isi simtea extremitatile. Vorbind de asta, avea o nevoie fiziologica apasata deja, dar isi impuse sa nu se gandeasca. Toate procesele astea il enervara si simtea cum o sa ii crape creierul. Plus ca ii era greata si cu toate astea nu putea sa nu se amuze gandindu-se ca tocmai a pierdut un copil dintr-un corp care nu era capabil fizic sa sustina o sarcina.

La auzul vocii de femeie, se incorda involuntar. Nu era singur. Si nu era in siguranta. Si probabil ca inca era gravid, pentru ca nu avea atata noroc sa piarda un copil daca era intr-adevar gravid. Ofta.

"Sunteti bine?" Cea. Mai. Tampita. Intrebare.

Mai ales in conditiile in care nu-si putea deschide ochii fara sa moara.

• Lexie îşi ridică privirea peste paginile cărţii deschise din faţa ei. Se plictisea de moarte şi avea nevoie de companie. Cel mai bine ar fii fost dacă ar fii lăsat-o să meargă acasă, însă Vindecătorul spusese că trebuie să rămână sub supraveghere timp de 24 de ore înainte să o externeze. Aşa că stătea în patul de un alb obositor, citind una dintre cărţile pe care le avea în bibliotecă cu un aer plictisit şi neajutorat.
  
  O asistentă cu trăsături dure, păr scurt şi ţepos şi ochelari rotunzi şi mici intră în încăpere. Viperina îşi mută atenţia asupra ei, privind-o cu un aer politicos. Cu toate că era singură în salon, femeia îşi drese glasul şi spuse clar şi răspicat: 'Lexie Stryder!'
  Tânăra privi în jur surprinsă şi confuză în acelaşi timp. Asistenta părea că doar atunci o observase. Viperina ridică din sprâncene şi femeia îşi mai drese o dată glasul, aparent enervată din ceva motiv.
  
  'Vei fii mutată din acest salon,' spuse, pe un ton atent exersat. 'Am venit să te însoţesc în camera 139.'
  Lexie ridică din umeri şi se ridică din pat. Gemu fără să vrea când îşi dădu seama cât de ameţită se simţea în acea dimineaţă. O urmă pe asistentă, privind-o din când în când pe furiş, încercând să îi înţeleagă modul ciudat de a vorbi. Când ajunse în salonul cu pricina, viperina intră şi privi în jur. Două dintre persoanele întinse pe paturi erau treze, printre care unul era extrem de murdar. Se aşeză pe patul de lângă el şi îl privi, uşor confuză. Se pare că vorbea cu cineva, cel ami probabil cu fata care era trează cu două paturi mai încolo.
  
  OOC: nu am putut aştepta până mâine până la urmă )
  

"In orice caz mai bine ca dumneavoastra, cel putin eu nu sunt legata de pat" ii raspunse dupa ce il studie un pic, desi intrebarea ii se parea total lipsita de relevanta in conditiile date. Il vazu ca se chinuie sa distinga ceva in lumina destul de difuza a amiezii, asa ca se hotari sa faca un bine, si scotand bagheta de sub perna trase draperiile grele si in incapere se lasa intunericul. Stia ca o sa regrete acest lucru mai devreme sau mai tarziu, dar stia de asemenea ca va fi mult prea incapatanata sa recunoasca asta vreodata.

"Sunt curioasa cum de ati ajuns asa" intreba intr-un final, dupa ce aprinse un opait, nemaiputand sa isi infraneze curiozitatea. L-ar fi intrebat si de ce primul sau gand fusese ca e gravid, dar hotari ca o asemenea intrebare nu se pune. Poate daca vor ajunge vreodata sa isi spuna toate secretele si sa isi scrie reciproc in jurnale, desi situatia parea putin probabila...

Observa ca o asistenta muta pe inca cineva in salon si isi dori din tot sufletul sa nu se ratoiasca la ea ca trasese draperiile, pentru ca rea in stare sa le tot traga pana o dadeau afara din spital...

ooc: n-am vazut ca ai postat, Lexie, dar cred ca merge postul meu si asa...

• Se sperie când Încuiatul ăla idiot aproape dădu cu maşinăria sa infernală peste el, şi deşi ştiu că nu dorea, tot îl înjurase. Pur şi simplu nu se putuse abţine. Probabil că era trăsătură de familie. Privi ca un idiot florile din mâna sa, încercând să-şi amintească ce anume trebuia să facă. Se afla în faţa unei vitrine ciudate, dar el tot nu-şi putea aminti şi de ce. Privi în stânga şi în dreapta, la trecătorii care îşi vedeau liniştiţi de drumuri şi oftă. Oraşul ăsta, ţara asta...nu-i plăceau deloc. Îi era dor de Franţa şi de Durmstrang, însă trebuia să îşi piardă vremea pe aici şi să-l găsească pe Victor.
  
  Brusc, îşi aminti. Trebuia s-o caute pe sora lui, Mary Anne, care cică se afla în spitalul ăsta, Munga Unga sau ceva. Descoperi într-un final intrarea şi păşi pe coridorul pustiu, la recepţie.
  "Mary Anne Olivier?" o întrebă el pe asistentă, zâmbindu-i cald. Spera ca aceasta să nu-i recunoască moaca de pe vreun afiş care ţipa: L-aţi văzut pe acest vrăjitor? Dacă da, atunci contactaţi Vrăjustiţia. E în stare de libertate şi foarte periculos!, iar poza sa, chipul său şarmant privindu-te cu o mină ucigătoare.
  
  Femeia nu îl recunoscu. De fapt, într-un fel ciudat, îl recunoscu, însă se gândi că din cauza fratelui său care muncea din când în când aici. Îi zâmbi şi îi spuse numărul unei camere. Raphael nu fu sigur că înţelese bine, dar nu mai întrebă a doua oară. Ajunse la etajul unde îi spusese, direct la camera al cărui număr crezuse că îl înţelese. Întră în cameră, pironind fiecare pacient cu privirea, dar nu descoperi nici o Mary Anne.

Se intamplau prea multe lucruri in acelasi timp pentru ca Eric sa le faca fata, slabit, irascibil si gravid cum se simtea. Pentru ca asa presupunea el ca se simt femeile gravide: urate, incapabile, legate de maini, cu o greata teribila, in dureri, irascibile si pur si simplu terminate. Auzi pasi, o draperie, alti pasi, oameni si mai presus de toate, il plesni un miros de aripa de spital, de potiuni, de Vindecatori si isi simti stomacul revoltandu-se. Nu voia sa ajunga la spital. Sau ba da? Oricum ar fi fost, ceva magie ramasa prin el, folosita ca rezerva pentru supravietuire, un fel de instinct de conservare probabil il ajuta sa se dezlege de pat si sa se aplece peste margine, vomitand din nou.

Se sterse cu dosul palmei si constata ca putea sa vada cat de cat. Pentru ca cineva daduse draperiile. Era la Sf. Mungo, cu alti oameni intr-un salon. Minunatii Vindecatori si asistentele aferente se gandisera ca un barbat otravit-gravid era perfect de plasat cu alti oameni in salon. "Ei bine, nici eu nu mai sunt legat de pat acum." Facu o pauza, apoi vorbi catre o domnisoara dintr-un pat, care presupunea ca era partenera lui de conversatie de mai devreme. "Am ramas gravid. Asta, sau cineva a incercat sa ma omoare. Merg pe prima varianta, totusi. Uita-te la mine, arat a cineva care are dusmani?" Era atat de nervos pe toata situatia incat ii venea sa planga, lucru care nu i se mai intamplase de pe la 12 ani. Apoi il lua ameteala si se uita la asistenta care era in camera.

"Nu, te rog, lasa-ma sa mor. Nu vreau sa mai traiesc asa! Sa nu cumva sa ma ajuti sau sa cureti pe jos sau sa imi incetinesti moartea! Nu as putea suporta!" Curand avea sa loveasca pe cineva chiar si daca il ucidea efortul.

Toti oamenii din lume cu el in salon!

ooc: va rog ordine de postare pe cat posibil;

ooc: Am facut schimb de locuri cu Lexie, ea va posta dupa mine. Pam-pam.

bic:

Observa ca mai intrase cineva in salon si parea oarecum pierdut. Probabil cauta pe cineva. Nu se oferi sa il ajute. In schimb se intoarse spre individul de langa ea exact cand acesta isi golea matele pe pardoseala. Stramba din nas, dar scoase bagheta si curata inainte sa poata face vreo asistenta ceva. Nu credea ca stomacul ei va rezista daca simtea miros de voma, mai ales dupa nenumaratele potiuni pe care le luase in loc de mic dejun.

"Nu te ajuta prea mult," ii raspunse, uitandu-se la el, cu un amestec de amuzament si mila. "N-am sa te intreb cum de ai ramas gravid, unele detalii chiar nu ma privesc, dar arati ca cineva care s-a tarat prin santuri dupa ce a exagerat cu alcoolul. De dusmani, nu stiu..."

Ii asculta lamentarea teatrala si decise ca mai mult de 15 ani, mental, nu ii dadea. Zambi in barba.

"Hai, hai. Ai sa supravietuiesti tu cumva. Oricum, mai ai pana la nastere, atunci urmeaza hop-ul. Sa vezi atunci veselie" dea radea de-a binelea, ceva ce nu credea ca putea sa se mai intample dupa venimentele de dimineata, dar tipul avea un haz aparte.

• Lexie ridică din sprâncene, acum chiar intrigată de ceea ce se întâmpla în jurul ei. Se părea că bărbatul murdar şi mirositor, care fusese clar otrăvit trăia cu impresia că era gravid. Iar fata cu care vorbea se părea că îi făcea jocul. Lexie se strâmbă când bărbatul vărsă lângă patul lui şi îşi dori să nu se fi aşezat în patul de alături. Se mută cu câţiva centimetri în direcţia opusă lui, apoi privi cum fata îşi roti bagheta şi curăţă mizeria de pe jos.
  
  Viperina ascultă cuvintele fetei şi râse scurt. Îi privi pe amândoi pentru câteva secunde şi le zâmbi amuzată.
  'Sper că nu întrerup ceva important pe aici,' spuse, ridicându-se şi aşezându-se de data asta pe patul de lângă fată, pe care o simpatiza deja.
  Voia să se prezinte, însă cineva intrase în salonul lor şi viperina simţi un val de fericire când recunoscu bărbatul. Sări din nou în picioare şi îi zâmbi prieteneşte.
  
  Victor îşi schimbase părul şi hainele, şi părea mult mai atent la ce făcea. Nu părea el însuşi, însă nu putea fii altcineva, nu-i aşa? Adică, nu avea ceva geaman ascuns sau ceva de genul.
  'Victor,' îl salutp ea cu un zâmbet. 'Ce faci pe aici?'

• Raphael fu pe cale să părăsească salonul tocmai când observă o tânără pacientă care i se adresă. Numele îl făcu să tresare, şi zâmbi în sinea sa. Se pare că fratele său îşi făcuse o grămadă de cunoştinţe. Şi nu arătau rău deloc, mai gândi el, înainte să se încrunte. Se uită la ceilalţi pacienţi, mai ales la cel care arăta cel mai dubios. Şi singurul bărbat din salon, de altfel.
  "Domnişoară, numele meu nu este Victor. M-aţi încurcat", comentă el, sperând că niciunul dintre cei prezenţi nu dădeau mare atenţie afişelor. Asta dacă cei din Marea Britanie se sinchisiseră să facă afişe cu el, însă se îndoia. Probabil că Franţa nu aflase că el părăsise ţara, şi încă îl căutau.
  
  "Cine e acest Victor?" mai întrebă el, încercând să pară nedumerit. Nu dădu atenţie celorlalţi doi, şi în acest moment, atenţia lui era îndreptată spre femeia blondă. Spera ca aceasta să nu facă din ţânţar armăsar, şi să îi spună câte ceva. Sau cel mai probabil avea să considere că el era într-adevăr numitul Victor şi doar glumea pe seama ei. Totuşi, ceva din tonul ei o făcuse să devină ezitantă, şi Raphael se gândi că trebuia să fie diferit de geamănul său.