Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 … 16 Next »

/ Secrets

prima... dau edit
EDIT LATER: Uau ce super! Mi-a placut muuult. CApitolul 1 ( sau cel putin innceputul) a fost foarte amuzant capitolul II interesant

Abia astept sa vad ce se intampla mai departe...
P.S. Si eu am parul saten, ochi caprui si tot tacamul ca si Elena

Dau edit maine si comentez.

EDIT next day : Nu este deloc plictisitor. Mi-a placut si dupa cum ti-am mai spus am sa urmaresc ficul asta. ><
Cateva mici greseli,dar nimic important.
Si cel mai mult imi place ca in fiecare capitol pui cate ceva care sa sune mai straniu sau cel putin ceva care sa te faca sa te intrebi ce urmeaza.
Felicitari!
Si totusi... Nu am inteles. Cine e Rachel?

Am citit si eu,imi place foarte mult.Ma emotioneaza.

Rachel e cea mai bună prietenă a Elenei. Mersi mult Astrid, de fapt mulţumesc mult la toate!

[/size][/color]



Fug, fug...Dar de ce fug? De ce îmi e aşa teamă? Inima îmi bătea mai tare ca niciodată şi pulsul devenea tot mai alert de fiecare dată când se auzeau frunzele arămii zdrobindu-se sub paşii mei. Era o linişte mormântală. Soarele se ascundea undeva după norii negri , iar vântul abia dacă adia din când în când.
M-am oprit extenuată lângă un copac, rezemându-mă de trunchiul acestuia. Respiram greu, şi nu m-aş fi mirat dacă aveam să mă sufoc din clipă-n-clipă.
,,Vin...Vin...” Am tresărit uitându-mă îngrozită în jur. Vocea se auzi din nou şi mai tare . Mi se părea foarte cunoscută , dar pe moment eram prea speriată ca să îmi dau seama cui aparţinea.
,,...S-au întors...Vin după tine!” Glasul acela subţire s-a auzit din nou şi mai aproape. M-am uitat speriată la toţi copacii din jur. Putea să fie oriunde.
Am zărit părul roşcat de după unul din arbori. ,,Nu ea...Orice şi oricine Doamne...Dar nu ea!” M-am rugat în minte, muşcându-mi dureros buzele. Mai aveam puţin şi plângeam. Un val de emoţii îmi împungea pieptul...frică...confuzie...vinovăţie. Trebuia să se sfârşească acum! Simţeam că dacă nu făceam ceva aveam să mor acolo! Am tras adânc aer în piept, imaginându-mi că asta chiar mă ajuta...Da de unde! Am simţit în aer acel plăcut şi discret parfum de trandafirii specific ei, făcându-mă să-mi dau seama cât de dor îmi e de ea.
Am făcut un pas înainte, încă unul şi fără să-mi dau seama am ajuns lângă copacul respectiv. M-am uitat atentă...Nimic! Nu era nimic! Unde s-a dus?! Am privit confuză în jur.
Sângele mi-a îngheţat în vene când am simţit o mână incredibil de rece atingându-mi umărul. M-am întors imediat cu faţa , deşi tremuram toată la cât îmi era de teamă.
,,Fugi!...Te vor găsi!...S-au întors!” Am auzit din nou acele cuvinte şi i-am văzut din nou...Ochii aceia albaştri ca marea... Am ţipat cât de tare am putut şi...
M-am ridicat instantaneu în şezut. Eram udă toată de transpiraţie şi gâfâiam de parcă tocmai dădusem 10 ture în jurul terenului de fotbal. Am privit nedumerită în jur. Doar camera mea luminată pe jumătate de razele aurii ce reuşeau să pătrundă printre draperiile cafenii. Ce se întâmplase cu pădurea? Cu cerul înnorat? Apoi am înţeles. Doar un coşmar...
***
Am privit-o pe Rachel care era la fel de emoţionată ca şi mine, dacă aş zice chiar mai emoţionată. Ţinea în mână două plicuri maronii şi lunguieţe cu emblema facultăţii pe ea. M-a privit cu ochii mari şi inocenţi de parcă aveam vreo legătură cu ceea ce scria în ele. Mi-a întinse unul din cele două plicuri , după care îl privi lung şi temător pe al ei. Am atins-o pe umăr drept încurajare şi ea a zâmbit. Înţeleg cât îi era de frică...Acelaşi lucru simţeam şi eu. Îmi era frică să îl deschid şi să aflu că cele mai mari vise ale mele s-au prăbuşit. Eram sigură că şi Rachel gândea la fel, şi tremurul mâinilor ei îmi susţinea părerea. Şi-a ridicat privirea întrebându-mă din priviri dacă să le deschidem sau nu. Am dat aprobator din cap ,căci dacă amânam momentul deschiderii nu schimbam cu nimic conţinutul plicului.
,,Trei, doi, unu...Acum! „ am zis repede şi aproape şoptit . Imediat ce se terminase numărătoarea inversă sunetul hârtiei sfârşiate îmi zgârie urechile. Amândouă am citit cu rapiditate cele câteva rânduri scrise frumos de mână de directorul şcolii. Faţă de alte universităţi, aceasta preferase să păstreze tradiţiile cum ar fi scrisorile scrise de mână chiar de director. Aceste era unul din multele lucruri care îmi plăcea la acest loc.
Am zâmbi amândouă şi ne-am privit una pe cealaltă. Din câtă bucuria era în ochii lui Rachel , îmi dădeam seama că fusese acceptată, ca şi mine de-altfel. Ne-am holbal una la alte timp de vreo 10 secunde, apoi amândouă am ţipa şi am sărite de bucurie.
,,Merită să sărbătorim nu?” A întrebat Rach , privindu-mă cu ochii de căţeluş.
,,Hmm...La ce te gândeşti?” i-am răspuns cu o altă întrebare punându-mi mâinile în şold.
,,În parc, îngheţată, apoi un film.”
,,Absolut de acord!” Am exclamat fericită şi am luat-o de braţ pornind spre uşă.

Imi place acest capitol.
De data asta s-a terminat melodia aproape cand am terminat si de citit.
P.S.~ Merci de lamurire pentru cine este Rachel. )

UAU deci cu partea cu cosmarul a fost BESTIALA!!! Dar am observat o mica greseala de ortografie Sa nu mi-o iei in nume de rau!

(04 Apr 2011, 22:28)Elizabeth Turner Wrote: Mai aveam puţin şi plângă.

Nu era sa "PLANG"?
In rest superb capitol. M-ai facut fana ta inca din Prolog. Voi fi o cititoare fidela.

Scuze că n-am mai postat nextul , dar nu prea am avut timp de el.





M-am uitat încruntată la lista de arome aşezată pe o latură a maşinii de îngheţată. Atâtea combinaţii , şi toate îmi plăceau la fel de mult. Mă holbam la ea deja de 15 minute şi Rachel deja se plictisise.
,,Ouff....Haide azi Elena! Mi se topeşte îngheţata!”
,,Dar nu mă pot hotărî! „ Am protestat pe un ton de copil privind-o cu ochi de căţeluş.
,,Atunci dă cu banul!” propuse ea ridicând plictisită din umeri. Hmm...Nu era o idee aşa de rea. Am căutat prin toate buzunarele blugilor până am găsit o monedă de 10 bani. Mi-am ales în minte cele două sortimente şi am aruncat banul. L-am prins imediat şi l-am privit grăbită. Căzuse exact cu faţa pe care se afla stema ţării , în sus. Am cerut vânzătorului îngheţata dorită şi mi-o dădu repede. Probabil că şi el se plictisise cât timp mă gândisem eu.
Am luat-o la pas cu Rachel , ajungând în câteva minute în parc. Îmi savuram foarte veselă îngheţata , şi aproape că ţopăiam de fericire că intrasem la facultate. Aveam un mod de a mă bucura, care mă făcea să par un copil. Ori cântam, ori dansam ori săream. Dar Rach mă accepta aşa cum eram, iar o acceptam cu toate defectele ei. Aveam o relaţie strânsă de prietenie încă din primul an de liceu, iar acum urma să începem primul an de facultate.
Am zărit în părculeţul pentru copii balansoarul vechi, pe care îl ştiam încă din vremea când eram la grădiniţă. Obişnuiam să vin aici cu părinţi, iar mai târziu cu ...Clara. Am înghiţit în sec amintindu-mi de acea vârstă a inocenţei şi de cea ce îmi fusese mai mult decât o prietenă, îmi devenise de-a lungul timpului o soră.
Rachel mă privi încruntată şi mirată, pentru că fără să-mi dau seama mă oprisem în mijlocul aleei holbându-mă la cerul senin. Albastrul acela aprins mă copleşea, semănau aşa de mult cu ochii ei. Ochii aceia pe care i-am iubit atâţia ani, pe care i-am văzut plângând, dar şi ,,zâmbind”.
-Eleeenaa! Trezeşte-te frumoasa de pe aleea adormită! Blonda îşi flutură mâna prin faţa ochilor mei privindu-mă foarte amuzată.
Am tresărit privind-o ca speriată de bombe. A început să râdă imediat ce am privit-o. Probabil că arătam ca şi cum abia mă întorsesem de pe Marte, aşa că am bufnit în râs la rândul meu. Peste câteva secunde m-am oprit, plimbându-mi privirea prin parc.
M-am oprit cu privirea , pentru a doua oară , asupra acelui balansoar. I-am zâmbit lui Rachel, care mă privi nedumerită.
Am chicotit veselă am tras-o de braţ după mine. Am alergat cât de repede am putut spre locul unde se afla balansoarul. M-am aşezat la unul din capetele lui, făcându-i semn lui Rachel să îmi urmeze exemplul.
,,Ooo...Nu! Categoric nu!” Şi-a încruţişat braţele la piept ridicând revoltată o sprânceană.
,,Dar de ce nuuu?”
,,Pentru că e ciudat! Numai suntem copii!”
,,Haide, Rach! Nu vrei măcar o dată să calci pe principii şi să devii copil?” am întrebat pe un ton visător, dar totuşi convingător. Se pare că a mers, căci ea s-a uitat la mine uşor încruntată. În cele din urmă a zâmbit şi s-a aşezat pe cealaltă parte a balansoarului.
Am început să râd ca un copil mic, propulsându-mă în aer, dar nu chiar la o distanţă aşa mare de pământ. Rachel râdea la fel ca mine, dar niciuneia nu-i păsa dacă ne vedea cineva. În acel moment existam numai noi două şi amintirile. Am deschis ochii, pe care îi închisesem atunci când accelerasem ritmul de urcare şi coborâre , şi am încremenit. Zâmbetul îmi dispăruse în totalitate de pe chip, şi simţea cum soarele îşi pierde din strălucire.
,,Nu e posibil ! E doar imaginaţia ta Elena!” Am înghiţit în sec încercând să alung imaginea ce mi se arăta. De cealaltă parte a bucăţii de lemn vechi şi uşor şupred era ea...Râzând şi privindu-mă cu ochii aceia inocenţi de copil. Vântul îi răvăşea şuviţele roşcate , care se roteau în valsuri peste chipul său alb ca zăpada. A întins mâna spre mine, aşa cum obişnuia să facă atunci când era în viaţă , şi mi-a zâmbit.
Reflexul mă îndemna să o apuc de mână şi să uit pentru o clipă că ea nu mai era. Am desprins una dintre mâini de pe pe bara de metal ,ce servea drept siguranţă, şi am întins-o uşor spre ea. Dar m-am oprit. Exact la 2 centimentri de degetele sale albe şi fine, am rămas blocată.
,,Ea nu mai există! Acceptă adevărul!” Propriile gânduri m-au lovit brusc . Era adevărat! Ea nu mai trăia, şi trebuia ca de acum să accept realitate, aşa cum îi promisesem atunci. Am vrut să cobor de pe balansoar, dar se pare că am uitat un mic detaliu. Acesta încă cobora şi urca într-un ritm alert. Am dat drumul bării de care mă ţineam , nedându-mi seama la ce pericol mă expuneam.
În curând am simţit cum mă izbesc de cimentul tare, aflat sub subţirele strat de nisip . O durere puternică şi apăsătoare mi-a străpuns ca o lance întregul trup, făcându-mă incapabilă să îmi mai mişc orice parte a corpului. Respiram greu , şi cu fiecare secundă simţeam cum pierd o parte din puterea de a mai lupta. Mi-am atins fruntea cu vârful degetelor şi am simţit lichidul vâscos şi cald cum se scurgea de e frunte. Sânge...Mi-am dat seama imediat că nu mai avea rost să lupt.
,,Elena! Elena! Luptă Elena!” Am auzit vag vocea lui Rachel implorându-mă să nu cedez durerii, dar era în zadar. Eram prea obosită să mai lupt...Am aruncat o ultimă privire cerului azuriu şi am lăsat ploapele să cadă unele peste altele , învăluindu-mă în tăcerea neagră.

Scuze din nou! Şi da ştiu că nu e prea interesant!

E chiar foarte tare capitolul.
Mai ales finalul.
E mai interesant.
P.S.~ Nu imi dau seama cum Rachael nu o ajutase pe Elena sa nu cada. X_X

termina cu autoinvinuirea :-w e perfeeect, omule chiar imi place si chiar il ador in doar zece minute citi pe nerasuflate capitolele pe care le-am pierdut [scuze de intarziere ]
next

(07 Apr 2011, 11:49)Elizabeth Turner Wrote: Scuze că n-am mai postat nextul , dar nu prea am avut timp de el.

-Eleeenaa! Trezeşte-te frumoasa de pe aleea adormită! Blonda îşi flutură mâna prin faţa ochilor mei privindu-mă foarte amuzată.

Faza asta mi-a placut foarte muult

Mi-a placut faptul ca Elena inca este copilaroasa, dar ma intristeaza durerea Elenei. Ceva pare totusi dubios, ea este ranita asa de rau de la un balansoar?
Abia astept sa vad ce se mai intampla. In fiecare capitol ai si ceva care face cititorul sa vrea sa continue. Exista si o parte de normalitate dar si una plina de suspans.

OFF: Anul VI yupyyyyyyyy