Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

« Previous 1 2

/ Silent night

Elizabeth păşi în sală cu grijă şi privi timp de câteva secunde întreaga încăpere. Soarele nu apusese de mult , aşa că prin sticla subţire a ferestrelor mai reuşea să treacă o rază roşiatică şi să facă armurile să strălucească într-un mod impunător. Chiar şi cu micile scântei de lumină era mult prea întuneric, iar pentru ea întunericul însemna probleme.
Îşi scoase bagheta de sub roba pusă în grabă pe ea şi şopti astfel încât să audă numai ea : ,,Lumos". Din vârful baghetei apăru o lumină palidă, dar îndeajuns de puternică pentru a lumina majoritatea obiectelor din jurul ei. Pe lângă armurile de diferite modele şi mărimi, observă diferite tablouri , care de care mai vechi , dar frumoase. Deşi se auzea foarte încet, chiar mai încet ca o şoaptă, reuşi să audă câteva comentarii răutăcioase la adresa ei din parte mai multor personaje din tablouri nu tocmai bine-dispunse în acea perioadă. Cum făcea, de mereu reuşea să ajungă la momentul cel mai puţin potrivit în locul nepotrivit? Da, cu siguranţă făcea parte din ,,farmecul" celor ce aparţineau din famiile Încuiaţilor.
Îşi drese vocea, atunci când comentariile veniră tot mai multe şi mai tari , iar tablourile tăcură. Zâmbi din colţurile gurii, mulţumită de reacţia obţinută.

Nu mai facusem de mult timp o vizita in Sala Armurilor si m-am gandit ca ar fi distractiv sa trec pe acolo. Si asa vroiam sa stau putin singura. Soarele tocmai apusese iar lumina din in castel era slaba. De acum se intuneca iar daca m-ar fi prins ingrijitorul sau un profesor as fi intrat in probleme dar nu prea imi pasa de asta.
Am ajuns in fata usii si am deschis-o cu putere intrand in sala. Spre marea mea surprindere mai era cineva acolo. Era o cercetasa. 'De ce eu!?' m-am intrebat in gand. De ce mereu cand vroiam sa merg undeva sa fiu singura ma intalneam cu cei de la cercetasi nu puteam sa-mi dau seama. Am oftat putrnic si am trantit usa dupa mine facand galagie. Cateva tablouri incepura sa comenteze. Si cercetasa era intoarsa spre ele probabil ca si la ea comentara.
"Nu va sta bine acolo unde sunteti? Ati vrea sa va dau jos de acolo sa va duc intr-o magazie sau sa va distrug?"am intrebat cu bagheta indreptata spre tablouri. Acestea mai comantara ceva apoi mi-am lasat apoi bagheta in jos fara sa o bag in buzunar si apoi am auzit un comentariu dinspre un tablou:
"Cei de la Viperini... asa vor fi mereu." spuse persoana din tablou.
"Da asa vom fi mereu nu stiu cu ce te deranjeaza pe tine"am zis dandu-mi ochii peste cap.
Am lsat tablourile sa vorbeasca singure apoi m-am intors spre Cercetasa. Aceasta ma privea cu ochii mari nestiind ce sa spuna. Parea mai mica decat mine cam in anul II. Am privit-o rece si apoi am intrebat pe un ton glacial:
"Tu ce cauti aici?"

Chiar când crezuse că va fi linişte, cineva intră în sală. Îşi întorsese din reflex capul spre intrare. O fată cu părul brunet intră şi se certa rău cu tablourile. Nu zicea că trebuia să le suporte toate comentariile răutăcioase, dar după părerea ei dacă le ameninţai nu rezolvai nimic. Chiar dacă în acel moment tăceau, mai târziu vor reveni cu alte replici răutăcioase.
O privi cu ochi mari neştiind ce să zică. Privirea îi căzu instantaneu pe roba sa, care arăta că era de la Viperini. Uitându-se mai atent observă că era mai mare decât ea, cel mai probabil în anul V. Înghiţi în sec. Chiar nu vroia să aibă probleme cu cineva, mai ales cu Viperini.
O auzi întrebând-o ce căuta acolo. Zâmbi uşor şi îi răspunse foarte calm
,,Probabil acelaşi lucru ca tine."

Am strans bagheta mai tare abtinandu-ma cu greu sa nu o atac la cat eram nervoasa. Am tras aer in piept incercand sa ma mai calmez. Fata imi spuse ca a venit aici pentru acelasi motiv pentru care venisem si eu-sa fie singura. M-am uitat urat la ea apoi aceasta imi intinse mana prezendantu-se spunand ca o cheama Elizbeth Turner.
"Lily Bellatrix Malfoy."am zis fara sa dau mana cu ea de parca m-ar fi ars.
Am facut cativa pasi prin sala apoi am creat cu bagheta un scaunel. M-am asezat pe el si am scos o carte incepand sa citesc-era o carte despre Magia Neagra si am scos-o sa citesc pentru ca ma plictiseam si am crezut ca Elizabeth nu mai era atenta la mine. Rasfoiam paginile cautand o vraja mai intresanta cand Cercetasa ma intreba ce citesc. Am inchis-o repede incercand sa acopar titlul cu degetele si sa o bag in geanta dar fiind foarte groasa am scapat-o si acum titlul i se putea foarte bine: "Vraji intunecate si letale." Am luat-o cu mai multa atentie si am bagat-o in geanta prefacandu-ma ca nu se intampla nimic.
"De ce esti asa speriata?" am intrebat zambind batjocoritor.

Pur şi simplu nu înţelegea de ce era aşa nervoasă. Cu nervi nu se rezolvă nimic. Asta ii s-a spus toată viaţa şi în cele mai multe cazuri se dovedise adevărat. Când era nervoasă, ea abia mai putea gândi lucid . De cele mai multe ori din cauza nervilor ajungea să spună sau să facă lucruri care îi făceau necazuri. Deci da, cu nervi nu faci absolut nimic.
Când s-a prezentat şi i-a întins mâna, Lily nici măcar nu încercă să îi strângă mâna. Deşi nu era tocmai de acord cu acest comportament, preferă să nu comenteze nimic. Chiar nu dorea să o enerzeve mai mult decât era. Totuşi nu a putut rezista tentaţiei şi a întrebat-o ce citea. Spre surprânderea ei Viperina a închis cartea, încercând să ascundă titlul cu degetele. Pentru o clipă îi păruse speriată, dar nu ...fusese decât o farsă a imaginaţiei sale.
Reuşise să zărească titlul, deşi numai pentru o secundă. Tot ceea ce reuşi să citescă în intervalul de 3 secunde fusese doar ceva de nişte vrăji întunecate. Da, nu prea era de acod nici cu asta, dar chiar nu dorea să se certe cu cineva.
,,Cine a zis că sunt speriată?" Murmură privind la fel de calmă spre fată.

"Aveai o privire speriata pana acum cateva secunde."am zis ridicand din umeri.
Cel mai tare ma enerva ca Elizbeth era foarte calma nu am intalnit persoane atat de calme. Totusi nu mai eram nici eu atat de nervoasa ca la inceput dar era ceva care ma deranja simteam ca e cineva in umbra care ma priveste care e gata sa ma atace, gata sa ma omoare. Banuiam deja cine e numai un idiot putea sa-si faca prezenta simtita asa. Tamara prietena mea cea mai buna care imi era ca o sora ma invatase ceva. Am inchis ochii concentrandu-ma apoi m-am ridicat in picioare am facut repede o miscare din bagheta distrugand o armura. Aceasta exploda in mii de bucatele facand-o pe Elizabeth sa tresara. In locul armurii aparau un barbat al carui chip il cunosteam prea bine. Avea o infatisare oribila din cauza ca statuse mult timp la Azkaban. Acum pentru ca i-am naruit planurile ma vana si pe mine.
"Bravo.Sunt uimit."spuse acesta zambind batjocritor.
L-am privit cu ura apoi fara sa stau pe ganduri sau sa imi fie teama ca Elizabeth avea sa ma spuna am indreptat bagheta spre Porrin strigand Crucio. Acesta cazu urland de durere. Am vrut sa mai rostesc odata blestemul de neirtat dar Cercetasa ma opri. Aceasta ma intreba ce am cu bietul om si de ce naiba foloseam eu vraji interzise in scoala.
"Nu-l cunosti."am spus eu printre dinti.

Chiar nu era speriată. Învăţase din propriile experinţe că frica nu e bună în niciodată. Prefera să evalueze întreaga situaţie şi să găsească o soluţie , decât să-şi plângă de milă. Probabil că aşa păruse, înfricoşată. Dar asta nu era decât din cauza privirii sale care parcă spunea ,,Eu n-am făcut nimic!". De cele mai multe ori inducea oamenii în eroare privind starea sa sufletească, dar nu avea ce face aşa era ea.
Tresări dându-se un pas în spate atunci când armura explodase. Privi bucăţile de metal de pe jos rămase din armură, apoi spre cel care stătuse în urmă cu câteva secunde în ea. Chipul său era oribil. Era sigură că suferise mult, şi asta îi inspira milă.
O privi cu ochi mari pe Lily atunci când aceasta folosise blestemul de neiertat pe el. Acesta urlă de durere, inspirându-i li mai multă milă Cercetaşei. Indiferent de cine era, nu putea suporta să-l vadă suferind. Asta era cea mai mare slăbiciune a ei. Ura să vadă suferinţă! O apucă de braţ pe Viperină îndemnând-o să se oprească.
,,Da, nu-l cunosc!" Privi spre om, apoi iar spre Lily. ,,Dar există persoane mult mai pricepute decât noi care să se ocupe de el

Am inceput sa rad la spusele Cercetasei. Singura persoana care avea dreptul sa il omoare era Rose iar eu aveam dreptul sa ii fac viata un chin pana cand aceasta ii punea capat. Am renuntat totusi la al mai tortura pentru ca nu aveam chef ca Elizabeth sa iasa din sala si sa tipe pe coridoare ca eu torturez un om, un om care meria sa moara in cele mai mari chinuri. Dupa ce Porrin se ridica de pe jos gafaind se uita cu ura la mine. "Esti mai puternica decat data trecuta." spuse el ranjind. "Data trecuta nu eram sigura daca te-as putea considra unul dintre ai nostri, daca intelegi ce vreau sa zic. Apoi cand mi s-a spus ce ai facut, cand mi s-a spus ce fel de om esti mi-am da seama ca te urasc. Mi-am dat seama ca vreau sa te vad mort in cele mai mari chinuri. " am zis pe un ton rece. "Si totusi nu iti este frica de ce poti pati?" intreba el. Mi-am dat seama ca se referea la faptul ca ma poate omora se poate razbuna pe mine dar nu stia nimi despre familia mea sau despre prietenii mei si nici nu va afla. Cercetasa ma intreb cum puteam sa gandesc asa dar nu i-am dat atentie pana cand Porrin nu o lua de par indreptand bagheta spre ea. "Chiar o sa o omori? Uiti de blestem?"am intrebat zambind. Acesta ii dadu drumul. Era atat de prost chiar nu-si daduse seama ca l-am ridicat acum o saptmana? "Stii de asta am venit aici ca sa negociem"spuse Porrin.

Am inceput sa rad la spusele Cercetasei. Singura persoana care avea dreptul sa il omoare era Rose iar eu aveam dreptul sa ii fac viata un chin pana cand aceasta ii punea capat. Am renuntat totusi la al mai tortura pentru ca nu aveam chef ca Elizabeth sa iasa din sala si sa tipe pe coridoare ca eu torturez un om, un om care meria sa moara in cele mai mari chinuri. Dupa ce Porrin se ridica de pe jos gafaind se uita cu ura la mine. "Esti mai puternica decat data trecuta." spuse el ranjind. "Data trecuta nu eram sigura daca te-as putea considra unul dintre ai nostri, daca intelegi ce vreau sa zic. Apoi cand mi s-a spus ce ai facut, cand mi s-a spus ce fel de om esti mi-am da seama ca te urasc. Mi-am dat seama ca vreau sa te vad mort in cele mai mari chinuri. " am zis pe un ton rece. "Si totusi nu iti este frica de ce poti pati?" intreba el. Mi-am dat seama ca se referea la faptul ca ma poate omora se poate razbuna pe mine dar nu stia nimi despre familia mea sau despre prietenii mei si nici nu va afla. Cercetasa ma intreb cum puteam sa gandesc asa dar nu i-am dat atentie pana cand Porrin nu o lua de par indreptand bagheta spre ea. "Chiar o sa o omori? Uiti de blestem?"am intrebat zambind. Acesta ii dadu drumul. Era atat de prost chiar nu-si daduse seama ca l-am ridicat acum o saptmana? "Stii de asta am venit aici ca sa negociem"spuse Porrin.

Când începu să râdă, clătină din cap. Niciodată nu crezuse tot ceea ce se spunea despre Viperini, dar acum chiar nu ştia ce să mai zică. Spera ca comportamentul acesta al ei să fie doar de faţadă, dar sincer nu prea credea asta. Ea nu ar fi putut trăi cum o făcea ea. Nu putea trăi gândindu-se că i-a făcuta sta altui om, indiferent de cât de mult o merita. Era aşa diferită de Lily.
Acum nu avea de gând să se ducă să spună cuiva, chiar dacă nu era de acord cu ce se întâmpla acolo. Din câte era ea: naivă, copilăroasă,enervantă etc. nu era trădătoare. ,,Eşti mai puternică decât data trecută." O privi cu coada ochiului pe Lily. Îşi dădu seama că se cunoşteau de mult timp , şi poate Viperina chiar ştia ce face.
Scoase un scâncet slab atunci când aceste îi puse bagheta la gât. Era unul din singurele momente în care îi fusese cu adevărat teamă. Când îi dădu drumul făcu câţiva paşi în spate. Înghiţi în sec uitându-se la acesta.