Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon
« Previous 1 2 3 4 Next »
/ Life makes love look hard

**Raizen Isildur** · (This post was last modified: 10 Sep 2011, 20:42 by Raizen Isildur.)

Îi prinse o șuviță de păr între degete, răsucind-o. Avea părul atât de mătăsos. Se apropie de ea și o sărută ușor pe buze făcând-o să zâmbească. Era cel mai frumos lucru din lume. Era superbă, era dulce și era a lui. O mai sărută o dată parcă pentru a-și demonstra asta. Avea momente în care nu credea că e adevărat ce i se întâmplă. Era în sfârșit complet, o găsise pe ea. Nimic altceva nu mai conta în viața lui, decât ea. Până acum trăise doar în iluzii, însă acum simțea că ea e cea care trebuie să-i fie cu adevărat alături.

Raizen se ridică în picioare și se întinse mârâind. Se aplecă și o ridică în brațele sale pe Bells, ca pe un copil. În fond, îl și privea ca un copil. Era atât de dulce. Priviră amândoi în zare, el stând drept și încruntat iar ea, din brațele sale, zâmbind din colțul gurii. O purtă așa prin iarba înaltă, udată de roua dimineții până într-un drum de țară. Nu erau mulțe case prin partea aceea însă puținii oameni de acolo îi priveau curioși din fața porții. Lui Raizen însă nu-i păsa. Era fericit. Era cel mai fericit om alături de ea.

Într-un final ajunseră pe Aleea Diagon. Raizen o lăsă ușor pe Bell cu picioarele pe pământ. Râdea de ea privind cum se întinde încercând să-și dezmorțească picioarele. Înțepenise în brațele tânărului. Merseră de-a lungul străzii trecând zâmbitori pe lângă toate magazinele de pe margine. La un moment dat dădură cu ochii de un local ce părea destul de drăguț așa că deciseră să intre pentru a lua micul dejun. Raizen cel puțin era înfometat mai ceva ca un pui de vrabie.

„Ei bine nu e un restaurat de primă clasă, dar... ce spui, draga mea, intrăm ?” zise Raizen privind-o și râzând.

**Bell Evans** · (This post was last modified: 11 Sep 2011, 23:12 by Bell Evans.)

Ridică uşor o sprânceană şi începu să râda; tânărul luă o faţă de copil înfometat, aşa că nu mai aşteptă şi deschise uşa. Se uitară după o masă liberă şi găsiră în cele din urmă una într-un colţ îndepărtat; aflară motivul pentru care Aleea era atât de pustie la ora aceea - lumea lua masa. Micul-dejun părea ceva foarte important in viaţa vrajitorilor - câ şi în viaţa lui Raizen - aşa că nu putea face nimic; trebuia să se resemneze cu ideea.

"-Oare au şi ceva pentru mine pe aici?" întrebă ea, când se aşezară la o masă. Raizen începu iar să râdă iar Bells îşi dădu ochii peste cap. "Ceva..comestibil adică" insistă aceasta. "Cum ar fi nişte cereale geniale cu lapte?"

Începu şi ea să râdă când realiză că se purta ca un copil mic şi pretenţions; Raizen se aseză lânga ea, luându-i mâna într-a lui. Era atât de mică în comparaţie cu el; însă lucrul ăsta îi plăcea acum, chiar dacă în unele momente o facea să dispere. Avea unele clipe în care îşi dorea să fie mereu aşa - să ia masa împreună, să se plimbe împreună, să stea 24 de ore din 24 cu el. Şi ştia că acum era posibil - după atât de mult timp. Nu voia nimic mai mult.

"-Ce vrei să mănânci, pui?" întreba tânăra când un vrăjitor tânăr le aduse două meniuri; începu să răsfoiască grăbita paginile, căutând aproape disperată ceva bun. Nu găsi cereale, însă dădu peste nişte tarte cu ciocolată şi caramel care păreau perfecte. "Cu siguranţă nu ce imi iau eu" continuă ea, râzând.

Raizen privi curios felul de mâncare şi se strâmbă; o privi ceva gen Cum poţi să mănânci ceva atăt de dulce?! şi începu să râdă. Râse la rândul său, privindu-l cu blândeţe. Îi plăcea să îl privească mereu, să îl ştie aproape de ea. Iar în momentele în care erau departe unul de celălalt simţea că totul se transformă în ceva plictisitor şi inutil; de parcă nu ar fi existat altă lume decât cea în care erau ei doi, împreună. Părea aproape ilogic dacă priveai situaţia din exterior - era convinsă de asta. Însă nu îi păsa.

Ajunsese să nu mai pună la suflet vorbele celor din jur; să nu îi mai pese de răutatea lumii sau de cei care vorbeau doar pentru că nu aveau altceva mai bun de făcut. El era al ei - la fel cum ea era a lui. Şi lucrul ăsta nu putea să-l schimbe nimeni, niciodată; fuseseră făcuţi unul pentru celălalt.

Comandară în cele din urmă, iar chelnerul le luă meniurile; rămaseră singuri, din nou. Se întoarse încet, privind în jur; micul local începuse deja să se golească. De parcă sincronizarea era mereu perfectă - ei veneau, lumea pleca. Adora chestia asta.

Zâmbi şi îl sărută încet, luându-i chipul în maini; simţi că se pierde în abisul negru al ochilor lui şi chicoti uşor. Simţi în acel moment că merită; că avea să lupte până la capăt pentru relaţia lor. Pentru că era cel mai bun lucru care i se întâmplase. Şi lucrurile bune trebuiau preţuite şi păstrate.

"-Când vine ăla cu mâncarea?" întrebă Raizen, brusc; Bell începu să râdă, dându-şi ochii peste cap. Auzise de foamea care îl apuca în cele mai nepotrivite momente, dar abia acum începea să se convingă. "Ceee?" remarcă el, cu o voce subţire. Simţi că o bufneşte iar râsul, însă se abţinu. Chelnerul venea cu două tăvi mari, argintii, spre masa lor.

**Raizen Isildur** · (This post was last modified: 20 Sep 2011, 18:56 by Raizen Isildur.)

Raizen îl privi nerăbdător pe chelner cum se apropia de masă. Puse tăvile argintii în fața fiecăruia și dădu să plece însă strigătul lui Raizen îl făcu să-și întoarcă privirea.

„Ce mai e și asta ? Un fel de glumă ? Tarte cu ciocolată !? Eu am comandat o friptură de porc cu garnitură de cartofi franțuzești !”

Brusc niște strigăte și mai puternice răsunară în localul acela linștit în marea majoritatea a timpului:

„Friptură de porc !? Ești nebun ? Îmi aduci la micul dejun friptură de porc ? Eu am comandat tarte cu ciocolată !”

Chelnerul se uita pierdut de la unul la altul nemaînțelegând ce se întâmplă, însă Raizen își dădu repede seama și îl lămuri și pe săracul om:

„Ai încurcat tăvile !”

„Dar.. oh, îmi cer scuze, domnule. Nu se va mai repeta !” zise chelnerul și se repezi să schimbe tăvile între ele, după care plecă rapid de acolo, scăpând parcă din cușca cu lei.

Raizen și Bells se uitară unul la altul pentru un moment după care izbucniră amândoi în râs.

„Ai văzut ce față a făcut !? Poate se gândea că dacă mânânci o friptură te mai întremănezi și tu... știi cum sunt unii, voi să aibă pe ce pune mâna. Cred ca ne vom aduce aminte de asta toata viata.” zise cu greu Raizen într-un râs isteric.

Bells scăpără fulgeri din ochi, așa că zâmbetul îi pieri rapid de pe față lui Raizen. Luă cuțitul și furculița în mână și începu să mănânce ca un copil cumințel ce e. Friptură de porc cu garnitură de cartofi franțuzești la micul dejun. Tipic lui. Se întrebă ce părere avea Bell de asta. Cu siguranța una nu tocmai bună.

**Bell Evans** · (This post was last modified: 22 Sep 2011, 19:50 by Bell Evans.)

Îşi privi uşor amuzată tartele cu ciocolată şi caramel, părând nedumerită; în următorul moment însă întinse repede mâna şi luă furculiţa din mâna lui Raizen. Acesta o privi aproape şocat cum îi fură din cartofi, aşa că pe moment nu avu nicio reacţie. Tânăra începu să îi savureze, uitând de propriul mic-dejun.

"-Mm, dar să ştii că sunt chiar foarte buni" remarcă fosta cercetaşă, râzând; mereu avusese problema asta. Murea de poftă de fiecare dată, iar felul în care mânca Raizen nu o ajuta deloc. Îl privi amuzată, sperând să îşi întipărească pentru totdeauna figura lui din acel moment. "Ohh, haide; poţi să-i mănânci tu pe restul. Şi carnea ştii prea bine că nu mă tentează" continuă Bells, fluturând furculiţa goala. Nu luase decât trei sau patru cartofi, cât să-şi astâmpere pofta. Mai luă însă unul, îndreptând furculiţa spre Raizen. Acesta o privi uşor confuz, dar realiză ce încerca să facă şi începu să râdă. "Să ştii că îmi place să te hrănesc..atâta timp cât împarţi cartofii cu mine" chicoti ea.

Îl lăsă în cele din urmă să mănânce singur, întorcându-se la tartele ei; erau geniale - şi asta era puţin spus. O doză bună de zahăr înca de la primele ore ale dimineţii. Era cel mai bun mod de a-şi începe ziua.

Îşi rezemă spatele de spătarul rece al scaunului, continuând să manance încet; îl privi cu blândeţe pe Raizen, chicotind uşor. Acesta îşi ridică aproape instantaneu privirile spre ea, arborând un zambet dulce. Zâmbi la rândul său, neputând să se abţină; era ceva imposibil. Zâmbea doar cand il vedea - când zâmbea şi el simţea că nu mai are stare.

"-Ce vrei sa facem după ce terminăm de mâncat?" întreba el, tăindu-şi o altă bucată de friptură.

Rămase pe gânduri preţ de câteva secunde, după care îşi dădu o palmă peste frunte; tânărul o privi aproape terifiat, însă ea începu să râdă în următorul moment. Uitase cu totul de asta.

"-Ãăă..nu cred ca ţi-am spus; adică sigur nu ţi-am spus, din moment ce nu ne-am întâlnit toată vara" începu ea. Raizen ridică o spranceana, aşteptându-se probabil la cel mai rău. "Mi-am cumpărat un..câine" continuă Bells. "Un labrador, mai exact; acum patru luni. E abia un puiuţ şi astăzi l-am lăsat în camera mea de la castel. Au trecut cam multe ore de când e singur; şi, umm..e el micuţ, dar e în stare să distrugă un arsenal întreg de perne". Tânărul începu să râdă, iar Bell îşi dădu ochii peste cap. Nici nu era prea sigură dacă avea voie cu câini la castel. Dar nu avea cine să îi reproşeze asta, până la urmă. "Deci, ce zici?" întrebă ea, după alte cateva minute de tăcere. "Vii să o cunoşti pe Annie?".

Fu aproape uimită de entuziasmul tânărului când o luă de mână câteva minute mai târziu, ducând-o afară; ieşira în grabă de pe Alee, dispărând într-un vârtej de culori şi senzaţii. De parcă singurul ideal al lui Raizen era să plimbe un pui de labrador. Păcat că nu ştiuse asta mai de mult.

Va urma..

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon « Previous 1 2 3 4 Next » //  / Life makes love look hard

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon
« Previous 1 2 3 4 Next »
/ Life makes love look hard