Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ The deathly taste of revenge

Hmmm Interesant începutul . Tema răzbunării, îmi place . Abia aştept primul capitol.

Imi place mult prologul !
Abia astept primul capitol si sper sa fie la fel de interesant .

M-am cufundat intr-o tacere infernala in camera mea. Simteam nevoia sa am putina liniste,oricat de scurt ar fi acel timp. Sunt constienta de faptul ca trebuie sa imi revin si ca sunt obligata oarecum sa imi fac datoria fata de parintii mei si sora mea. In momentul in care au murit mi-au lasat un gol imens in suflet si acela nu poate fi umplut de nimeni,oricine ar aparea in viata mea. Acum singurul lucru care ma mai tinea in viata era dorinta razbunarii. Stiu ca multi considera acest fapt unul jalnic,demn de dispretuit,dar mie nu imi pasa. Daca ar fi cineva in situatia mea probabil ca m-ar intelege perfect sau poate nu. Mie imi este tot acelasi lucru. Trebuie sa supravietuiesc pentru a-mi duce dorinta pana la capat,apoi nu mai imi pasa ce se va intampla. Voi lupta pana cand se va face dreptate. Dreptatea conteaza pentru mine acum si setea de razbunare, totodata. E ciudat,unii ar spune ca am innebunit. Mi-am pierdut toti prietenii sau majoritatea lor. De fapt,daca stau mai bine pe ganduri am gresit .. nu i-am pierdut,i-am indepartat singura,de buna voie si nesilita de nimeni. Asa si trebuia. Nu mai vreau sa aud de nimeni pana cand totul nu ia sfarsit, incepand cu suferinta mea. Pe cei care mi-au ucis parintii si surioara de doar cinci ani ii voi face sa plateasca, vor sta in genunchi in fata mea si vor plange cu lacrimi de sange pentru a-i elibera. In acel moment eu voi rade si ma voi uita spre cer spunandu-le alor mei ca totul s-a terminat .. Nu mi-e frica de inchisoare,nu mai imi e frica de nimic dupa acea noapte terifianta din viata mea.

Am inceput sa plang si am continuat asa cinci minute,dar nu era momentul in care sensibilitatea mea sa iasa la suprafata. Trebuia sa ma lupt cu mine insami pentru a ma trezi la realitate. Nu aveam cum sa las totul asa, in viata totul se plateste, nu-i asa? Ei bine,eu asa cred. In definitiv nu ma voi cai pentru ceea ce voi face,de asta sunt sigura. Mi-am sters lacrimile din ochi brutal incercand sa par dura, fortandu-ma sa imi amintesc scopul vietii mele, daca ceea ce traiam se mai putea numi viata. Pufnesc in ras la acest gand. Bineinteles ca lumea ma putea considera dezechilibrata mintal din moment ce eu trec de la o stare la alta: ba plang,ba rad. Schimbarile mele de temperament sunt bruste, dar nu imi pasa. Nu mai imi pasa de nimic! Gandesc de cel putin zece ori pe zi asta fiindca asa este. Pana la urma,daca chiar as fi fost nebuna nimeni nu m-ar fi acceptat asa de buna voie la Academia de Politie.

Am tresarit amintindu-mi de asta. Cum putusem sa uit? Intrebarea care ma macina mai mereu era daca voi fi un bun detectiv. Acesta este visul meu,dar uneori incep sa ma indoiesc de el fiindca nu mai cred in vise. Sperantele mi-au fost naruite de mult. Se spune ca speranta moare ultima, ei bine eu mai am o singura speranta,un singur tel: acela de a ma razbuna. Nu exista zi in care sa nu pronunt sau macar sa nu gandesc acest cuvant. Colegii mei de la Academie si-au dat seama de caracterul meu puternic si le e frica sa se apropie de mine,celor mai multi dintre ei. Ma amuza aceasta situatie,dar apoi imi aduc de fiecare data aminte de altceva.

Unde a ramas acea fetita care odata a crezut in dragoste, in fericire, in implinirea dorintelor? Unde este acea Daria care asculta de parintii sai si se plimba cu sora mai mica de manuta prin parc dispusa sa o ocroteasca orice ar fi? Unde este cea care voia sa studieze Medicina? Unde este cea care il iubea pe Hugo in ciuda tuturor inconvenientelor care au aparut in viata sa? Unde e .. Ah,gata,ajunge! A disparut. Si totusi .. dupa toate acestea: inca sunt in viata!

Wow...tipa chiar e disperata dupa razbunare si aproape ca ma sperie.DAr totusi e interesant asa ca primeste un 9 sper 10 inca nu sunt hotarata.Stiu ca niciodata nu o sa isi poata reveni din soc doar daca nu cumva viziteaza un psiholog.Oricum este doar un caracter.
"Am inceput sa plang si am continuat asa cinci minute,dar nu era momentul in care sensibilitatea mea sa iasa la suprafata. Trebuia sa ma lupt cu mine insami pentru a ma trezi la realitate. Nu aveam cum sa las totul asa, in viata totul se plateste, nu-i asa? Ei bine,eu asa cred. In definitiv nu ma voi cai pentru ceea ce voi face,de asta sunt sigura. "
Eu ma intreb cum a ajuns politista.Inteleg ca pentru a fi politist ai nevoie de curaj si dorinata de a face bine cu riscul vietii dar nici chiar asa.
"Unde a ramas acea fetita care odata a crezut in dragoste, in fericire, in implinirea dorintelor? Unde este acea Daria care asculta de parintii sai si se plimba cu sora mai mica de manuta prin parc dispusa sa o ocroteasca orice ar fi? Unde este cea care voia sa studieze Medicina? Unde este cea care il iubea pe Hugo in ciuda tuturor inconvenientelor care au aparut in viata sa? Unde e .. Ah,gata,ajunge! A disparut. Si totusi .. dupa toate acestea: inca sunt in viata" fragmentul asta imi place mult. As zice "cel mai" dar dupa spusele doamnei diriginte nu exista "cel mai".Oricm astept nextul sa vad ce mai face aceasta mica razbunatoare.

Wow,again wow!

Quote:Bineinteles ca lumea ma putea considera dezechilibrata mintal din moment ce eu trec de la o stare la alta: ba plang,ba rad. Schimbarile mele de temperament sunt bruste, dar nu imi pas.

O fi bipolara?
Imi place sys deci keep working,ca vreau capitolul 2

Ok, Eu la microfon)
Deci sa vin cu un com. Sa vedem... Ma tot gandesc la razbunarea asta. Nu am nimic impotriva acestei idei, eu am ganduri de razbunare si in realitatea pura. Sincera imi vine sa ma razbun cumva pe mine insami, ma confrunt cu mine cateodata si ma mint ca va fi bine. Caracterul personajului tai mi-a atras atentia ca seamana mult cu mine. Ai caracterizat bine, asta imi place. Incearca sa eviti totusi repetiile ce tin de cuvantul razbunare. Adica am vazut cam de multe ori acelasi cuvant, dar e bine si asa. Important e ca prindem esentialul.
Ce mai pot spune...Imi place, nu il denumesc perfect, dar mi-a captat imediat atentia felul tau de a scrie, iar asta e o bila alba in avantajul tau.
Continua tot asa, sper sa ajunga unde vrea

Imi place, doar cateve greseli de ortografie/gramatica pana mea, ala cu virgule . Astept nextul si fa-l mai scurt daca se poate cu alt font si alta culoare ca ma dor ochii de la cat ai scris .

Îmi place Chiar foarte mult. Îmi pare interesantă ideea de răzbunare şi felul ei de a trece peste ceea ce s-a întâmplat. Mă faci curioasă . Vreau mai repde capitolul II:>

Opss X_X scuzee de intarziere X_X acum am vazut X_X

Deci ador capitolul Razbunare imi place cuvantul asta :>

Quote:Pe cei care mi-au ucis parintii si surioara de doar cinci ani ii voi face sa plateasca, vor sta in genunchi in fata mea si vor plange cu lacrimi de sange pentru a-i elibera.

Sper ca va reusii sa isi razbune sora si parintii tin cu ea :>

Rose, adu capitolul doi

In dimineata urmatoare m-am trezit cu alte ganduri,alte prioritati. Nu am de gand sa ma abat de la principalul scop,dar astazi va trebui sa induc lumea in eroare. In ultimul timp colegii de la Academie au cam avut banuieli in privinta mea desi toti se dau drept prietenii mei,ceea ce bineinteles nu este bine deloc. Trebuie sa imi continui treburile obisnuite, sa ma apuc de studii pentru a-mi continua viata intr-un ciclu normal,cel putin in prezenta celoralti. Mi-am deschis telefonul pentru prima data in ultima saptamana. Nu pot sa cred cate mesaje stupide de 'Cum te mai simti?" am primit. Nu multi de la academie imi stiu numarul de telefon,iar eu regret fiindca le-am dat unora. Ma gandesc serios la a-mi schimba numarul,dar asta nu conteaza acum. M-am indreptat catre dulap si mi-am ales niste haine negre, cele mai potrivite pentru a merge la locul de studiu. Aveam sa fiu falsa, dar pana la urma ce conta? Nimeni nu ar putea sa isi dea seama de asta... Doar Hugo,care e plecat intr-o 'misiune' din cate am inteles. In fine,mie nu mai imi pasa de el. M-am imbracat in graba, iar in maxim jumatate de ora am ajuns la destinatie. Nu avea sa imi fie greu sa disimulez ca sunt bine,in definitiv stiam foarte bine sa ma prefac, sa consider ca totul este bine doar de ochii celorlalti.

"Buna , Daria!", rostise o voce foarte cunoscuta mie. Imi dadusem ochii peste cap. <Chiar nu aveam chef de ea acum>. Andrea se postase in fata mea dispusa sa nu se miste de acolo pana nu ii voi raspunde macar printr-un salut. Barfitoarea ar vrea sa afle mult mai multe,dar nu ii voi da aceasta satisfactie. Demult era cu ochii pe mine, vrand sa fac orice mica greseala pentru a ii spune directorului ca sunt o neghioaba, dar eu bineinteles nu aveam sa ii fac pe plac. Hm, uite asa incepe ziua in care trebuia sa fiu falsa .. Tocmai una ca aceasta fata este dintre cele care imi vor raul, cele carora nu le-am dat numarul de telefon. Voiam sa inaintez,dar de data aceasta aveam sa ii fac pe plac si sa o salut. Am dat din mana copilareste si am rostit:
"Buna! Imi place lantisorul tau."
Aceasta ramasese surprinsa si m-a privit cum nu a facut-o niciodata fiindca nu ii dadusem ocazia. Se mirase evident deoarece vorbisem cu ea. M-am uitat apoi chioras la ea si am decis sa plec inainte sa isi dea seama ca intr-adevar nu voiam sa o vad in fata ochiilor. Iar in legatura cu lantisorul mintisem,cum era si de inteles. Era oribil!


Cativa pasi mai incolo aparuse Eric, un baiat care ma place. De data aceasta abia m-am abtinut sa nu rad. Se pare ca astazi voi avea parte de multe intalniri neasteptate. Totusi,de el .. imi era putin mila. Am tinut mai strans de dosare incercand sa imi descarc furia pe ele,apoi am inganat un buna dupa care am inaintat nepasandu-mi de el. Pana la urma eu niciodata nu i-am dat sperante false,iar el stia ca singurul baiat pe care l-am iubit vreodata in viata mea era Hugo. Trasesem cu privirea in spate si l-am observat pe Eric uitandu-se in urma mea. Chiar ma placea! Ei bine,ghinionul sau,imi pare rau .. Sau nu!

Exact inainte sa intru in sala, cineva ma atinsese pe umar. Puteam sa banuiesc cine era,dar nu era posibil asa ceva. In primul rand nici macar nu tineam nevoia sa fie asa. Nu vreau sa se intample din nou,nu vreau sa il am in fata ochiilor , privindu-ma, rugandu-ma cu ajutorul ochiilor sai verzi sa ma impac cu el! Pe asta nu as fi suportat-o. M-am intors si am scapat dosarele din mana.
"Hugo!", am strigat uimita. Intr-adevar: simturile nu m-au inselat. El era. Se uitase la mine si deschise gura dispus sa spuna ceva,dar am rostit rapid:
"Lasa-ma. Te urasc!"
Cu asta s-a terminat falistatea mea. Il iubeam mai mult decat orice pe lumea asta,dar ca sa imi duc la capat razbunarea trebuia sa renunt la el.