Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Azkaban

« Previous 1 2 3 Next »

/ The game with death.

Fusese o zi ingrozitoare pentru Ronnie. Inca de la primele ore ale diminetii vrajitoarea reusise sa-si distruga tot restul zilei. Mai intai se trezi plangand datorita unui vis pe care-l avusese in noaptea precedenta. Se facea ca Helena fugise de la conacul familiei Dupont si avea parte de necazuri mari. Oare daca asta se intamplase cu adevarat?
Fata avea de gand sa-si contacteze sora si sa vada daca totul era bine acasa. Mai intai se duse in hambarul bufnitelor - unde, de altfel si lucra - sa-si caute bufnita. Nu prea ii veni sa creada cand vazu ca Zoya disparuse. Trase aer adanc in piept si incerca sa se linisteasca. Se gandi sa foloseasca bufnita Bellei sau a lui Rosalie, fiind sigura ca acestea nu aveau sa se supere. Multumita fiind de ideea ce-i trecu prin minte se apuca sa-i scrie un bilet Helenei.

Am avut un cosmar teribil legat de tine. Te rog sa-mi infirmi grijile spunandu-mi ca totul este bine acasa si ca tu n-ai patit nimic.
A ta,
Veronique Astrid Rose

Dupa ce a scris biletelul, viperina incerca sa-l lege de piciorul bufnitei Bellei, dar cand se apropie de ea bufnita sasai intr-un mod care parea nenatural pentru o pasare.
Cand vazu ca n-are sorti de izbanda, vrajitoarea iesi pe domeniu, hotarata fiind ca-i va inmana personal biletelul surorii sale.
Nimeni nu dispare si apare la Hogwarts. E o prostie ceea ce incerci sa faci. Se gandi viperina, dar nu-si inceta nici macar cu un pas, mersul vioi. Totusi, poti disparea daca gasesti locul potrivit. se adresa catre sine indepartandu-se de domeniu.
Cand ajunse in locul potrivit isi scoase pelerina si isi arunca micul rucsac patat care pana atunci ii atarna greoi pe umar. Primele incercari de dispritie nu fusesera prea bune. La inceput aparea in acelasi loc, iar apoi incetul cu intceul incepu sa apara la cativa centimetrii distanta. Nimei nu poate aparea la Hogwarts. Nici cel mai bun vrajitor. ii spunea subconstientul facand-o sa-si doreasca si mai tare sa apara si sa dispara. Eiii, nu-l cunsosc pe acest cel mai bun vrajitor, dar sunt sigura ca sunt de o mie de ori mai buna decat el. ii zise vocii din cap, care, defapt, era tot ea. Ma rog, acest lucru n-ar fi fost ceva nou, avand in vedre ca micuta vrajitoare nu fusese niciodata rationala sau lucida in adevaratul sens al cuvantului.

"Ronnie? Esti chiar tu?" auzi o voce familiara venind din spate, dar nici macar ca i-ar fi putut pasa mai putin ca mai e cineva prezent in timp ce dansa incerca sa dispara de la Hogwrats.
"Te rog, pleaca. Am deja prea multe probleme pe cap" i se adresa Ronnie vocii si continua sa dispara.

"Conacul Trandafirilor, Pestera lui Godric" zise viperina apucandu-l pe baiat de incheietura, strivindu-i venele si incercand sa-i opreasca circulatia sangelui. Nu, acesta nu era un gest care se doarea a fi mortal, ci numai un impuls ce-o facea pe fata sa se simta in siguranta. Cercetasul nu protesta si o ajuta sa dipsara de pe domeniu si sa apara exact in fata portii conacului.
"Aaaaaa.....haide sa intram" zise aceasta incercand sa evite orice fel multumire.
Fata o lua inaintea baiatului mergand repede si apasat. Pentru cateva secunde si uitase ca el se afla acolo. Defapt, nici macar nu-i pasa de el. Acesta fusese doar transpontul, dar oricum nu avea nevoie de el, stia ca pana la urma s-ar fi descurcat si singura.
"Après Vous" zise viperina, iar Robert deschise poarta din bronz a domeniului.
Mersera impreuna jumatate de kilometru printr-o gradina impresionanta de trandafiri rosii, doar nu degeaba se numea Conacul Trandafirilor. Cand ajunsera in fata usii facuta din mahon si sculptata de insasi tatal sau cu modele de trandafiri, mai mari si mai mici, fata dadu sa deschida usa, dar observa niste cuvinte scrise dezordonat pe centrul usii. Lasciate ogne speranza, voi ch'entrate. Cuvintele italienesti o nelinistita pe viperina. Era ca si cum cineva scrijelise acele cuvinte cu un cuti sau o unghie.
"Intra tu primul" i se adresa fata partenerului sau de calatorie si il impinse in casa.

Cand il zari pe baiat inaintand, Ronnie il urma. Cand vazu ceea ce mai ramasese din casa ei se soca. Ce fel de monstru ar putea distruge mobila si decoratiunile pastrate cu grija de familia sa timp de secole?
"In amintirile mele era mult mai frumoasa" spuse viperina uitandu-se la holul ce dadea in sufragerie.
Fata continua sa mearga pe urmele lui Robert pana ajunsesera in dreptul unui perete patat de sange.
"Simt mirosul sangelui surorii tale" zise baiatul adulmecand urmele de sange.
Ronnie ramase fara cuvinte in secunda aceea. Nici macar nu-l intreba cum de putea recunoaste mirosul sangelui sau de ce fluidul il facuse sa prinda trasaturi animalice. "Asta nu este posibil. N-are cum. Oare cine ne uraste atat de tare incat sa ne faca asta?" se intreba fata parca pe sine.
Robert dori sa spuna ceva, dar niste zgomote oribile incepura sa se auda de sub ei, mai exact, din pivnita.
"Urmeaza-ma" zise fata scotandu-si bagheta si incepand sa alerge pe scarile din salon. Mergea cu grija, dar in acelasi timp destul de repede. Nu se temea de ceea ce se afla jos. Ii era doar frica de ce alte ramasite umane ar mai putea gasi.
Cand ajunsera jos descoperira ca toate micile dulapioare pictate manual erau deschise si toate proviziile erau imprastiate pe podea.
"Ce-i aia?" intreba Ronnie cand observa o umbra intinsa pe tot peretele vestic.
"Fie-va teama, servitori ai intunericului" se auzi o voce pitigaiata, iar din intunericul abundent aparu un spiridus ce tintea o tigaie catre Ronnie.
"Scratch" tipa Ronnie si se napusti asupra spiridusului sa-l imbratiseze. "Ce s-a intamplat?"
"A fost rau, rau de tot. Ne-au atacat, atacat. Rau de tot, stapana" zise bietul spridus imitand ca deobicei un ecou.
"Cine? Cine v-a atacat?" intreba viperina ingrijorata.
"Doar Burtug stie, Burtug stie, stapana" explica Scratch aratand spre un colt unde se afla un alt spiridus ce tremura din toate incheieturile si care, la un interval exact de tremuraturi se lovea cu capul de perete.
"Burtug?" intreba Ronnie, iar spiridusul isi intoarse imediat capul. "Ce s-a intamplat?" intreba ea inca tinandu-l strans in brate pe Scratch.
Burtug se tara pana in dreptul stapanei sale si o apuca de mana stanga. "Stapanul ii cheama" zise spiridusul dandu-i la o parte maneca vrajitoarei si apasandu-i pe semnul intunecta. "Azkaban e rezolvarea" continuna el si incepu s-o stranga tare de incheietura.
"Au, ma doare. Lasa-ma!" spuse fata, dar Burtug intra ca intr-un fel de transa. Ronnie incerca sa se elibereze de una singura, dar oricat de tare ar fi incercat sa traga de mana spiridusului nu se putea desprinde.

"Plecati acum sau pregatiti-va sa muriti" spuse spiridusul cand isi reveni.
Ronnie se dadu cativa pasi in spate si se aseza pe podeaua murdara chiar in coltul de la langa dulapul cu portelanuri. Fata isi imbratisa genunchii tinand-i strans la piept si incepu sa-si muste buza inferioara pana ce aceasta incepu sa sangereze. Acest ritual era unul obisnuit pentru viperina. Obisnuia sa faca asta cand era stresata si incerca sa gaseasca rezolvare la o problema.
"Trebuie sa plecam" murmura fata, iar cuvintele se auzira atat de incet incat intreaga balmajeala paru doar o soapta. Cand realiza ce aveau se faca, Ronnie se ridica si isi linse sangele. "Stai nemiscat" ii spuse lui Robert si il apuca strans de brat. Acum ca el ii stia secretul nu mai avea ce risca. Pelerina sa se ridca rapid invaluindu-i pe amandoi in faldurile sale intunecate. Cei doi disparura ca o umbra, iar in urma lor ramase doar un strat gros de parf ce se ridca usor spre tavan.
"Azkaban" zise fata cand aparura in locul in care le spusese spiridusul.

Dupa ce aparu in Azkaban, fata se uita in jurul sau. Nu multe se schimbasera de cand torturase un frate devorator intr-una dintre celule. Peretii scorojiti erau exact unde ii lases, iar podeaua patat de vreme se ingusta cu fiecare pas pe care vrajitorii il faceau. Spatiul era suficient pentru o persoana, dar pentru doua parea mult prea sufocant.
"Stii. Ai putea sa-mi vorbesti altfel. Nu e vina mea ca ne aflam in echipe diferite. In seara asta jucam pentru aceias echipa. Asa ca baga asta bine la cap si ofera-mi putin respect" tipa fata si trecu in fata lui Robert, lovindu-l in treacat pe barbat.
In sfarsit Ronnie simtea ca putea avea putin spatiu. Isi urma unicornul in liniste printre pacala de dementori ce se formase in jurul lor. Nu stia unde se duce. Isi urma instictul fiind sigura ca atunci cand se va apropia de locul potrivit, semnul avea sa inceapa s-o doara.