Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ The mistery beyond the picture

Irisul aproape ca ii iesea din orbite , la cat de uimita era , insa se oprise exact la timp , ca Sayoko sa nu o vada ."Fiecare cu gusturile lui , dar , mie , imi plac cele mari . Soyoko nu stie ce sunt eu .. " isi zisese ea amuzatata in sinea ei si un zambet strengar tiparindu-se pe buze . Se intorsese cu capul spre fata , aratandu-si bucuria de pe chip . Isi amintea cu drag ziua in care a plecat cu prietena ei , printesa , copia fidela a lui Heather , spre imparatia ei , Kensas , planeta junglei . Un loc minunat , numai cu verdeata si feline , dar si cateva zburatoare , din cate isi amintea viperina . Desi nu a mai vorbit de foarte mult timp cu ea , si , fara sa se mai gandeasca la ea , in acel moment , ii era foarte dor de mica viperina . Schitase un zambet sters si isi aplecase capul , totodata , cascada de par acoperindu-i chipul . Un gol imens isi facuse culcus in stomacul ei , strangandu-se tot mai tare pe cat Eliza rostea in mintea ei numele printesei . Oftase trist si isi inchisese ochii , vazand numai intuneric in fata ei , si cateva luminite verzui , de nicaieri , din ce in ce mai intense .
"In fine , " spusese ea dupa un moment de tacere , si vorbind incet , cu pauze lungi intre cuvinte. " Nu te oblig sa tii cu parerea mea . Dar tu , parca Okuni nu , " zise ea , spre pisica . " Daca vei dori , te voi duce pe o planeta , destinata felinelor ... "

Pisicii i se zbătu o ureche. Îşi înfipse uşor gheruţele lăbuţei stângi din faţă în materialul negru, semn că nu are chef să fie deranjată cu aşa ceva. Apoi, brusc, vocea care ştiam că mi se va împleti printre gânduri la fiecare răspuns al lui Okuni a răsunat tare şi clar, de peste tot şi de nicăieri, fără ca felina să mişte vreun muşchi. Eram absolut convinsă că Eliza o aude, aşa cum mă auzea pe mine.

-Nu, mulţumesc.

Moment în care mi-am scăpat ultima felie de mandarină. Aceasta a căzut cu un zgomot ciudat, ca acela pe care-l face cineva când apaudă, nu prea convins, lovindu-şi vârfurile degetelor unei mâini de podul palmei celeilalte.

Cuvintele se topiră încet, lăsând aerul să vibreze, iar felina reveni la torsul ei catifelat, mişcându-şi inperceptibil vârful cozii.

"Ce pisică..." am gândit. N-o mai auzisem vreodată vorbind şi ceva îmi spunea că aveam şi mai puţine şanse s-o aud de-acum încolo.

Viperina zambise , totusi , putin trista , caci avea chef de inca o aventura pe acea planeta , dar , nu conta oricum , mai gasea ea ocazii in care sa mearga acolo .
"Usor Sayoko , " spuse ea , vazand ca soimaneanca , dupa cum spusese aceasta , a scapat o felie de mandarina pe podeaua de marmura , obtinandu-se un sunet straniu in linistea lor . Apoi , isi indreptase atentia asupra pisicii , nefiind la fel de surprinsa ca cealalta fata . De fapt ,se si asteptase la asta .
"Yep , inteles . Cum doresti Okuni . Si ma bucur ca mi-ai raspuns prin viu grai . Desi , daca nu gresesc , in mintea mea poti sa patrunzi . Am dreptate ? " Intrebase ea , zambind siret spre pisicuta de pe bratele ei , si din cand in cand privind pe fereastra din spatele lor , zarind cerul cu nuante albastru si violete , ce se stingeau tot mai mult . "E noapte cumva ? " Nu intelegea cum trecusese asa de repede ziua , dar , nu avea chef de absolut nimic . "Clar , mi s-a facut iar rau .. "

"Spune-i că nu pot" mi-a cerut pisica, întorcându-se uşor în poala ei. Clar, n-avea chef să mai facă uz de această... abilitate.

-Nu poate, am transmis eu pe un ton sec. Putem doar să ne captăm reciproc anumite influxuri nervoase.

Am luat o foaie şi creionul - care avusese, iniţial, 25 de centimetri, iar acum avea 10 - şi am început să desenez viperina cu Okuni în braţe. Nu mă uitam pe foaie, ci la ele, iar mâna mea zbura conturând automat ceea ce vedeam. În momentul ăla, coada felinei a zvâcnit rigid, şi-a dat urechile pe spate şi a sărit din poala Elizei pentru ca, înainte de a atinge duşumeaua rece, să-şi deschidă aripile şi să dispară după colţ într-un număr acrobatic nefiresc de silenţios.

Cu senzaţia că ştiu unde se duce şi că nu e bine, am strecurat creionul în buzunarul vestei de blugi, am pus cutia de plastic în poşeta de piele şi am şters-o pe coridor după ea. Fără să mă uit în spate, aveam sentimentul că, aproape imediat, fata cu părul de-o culoare anormală - verde - a-nceput să alerge şi ea după mine.

Surprinsa ca pisica a plecat din bratele ei , apoi zburand pe coridor , urmata de Sayoko , se ridicase la randul ei in picioare si fugise dupa ea . Alergau pe un coridor lung , podeaua fiind acoperita cu un covor matasos , ceea ce ii aduse aminte viperinei , ca erau intr-un culoar privat . "Am dat-o in bara !" zisese ea , tinand ritmul cu soimaneanca . Desi ii era greu sa o faca , reusise totusi sa o prinda din urma , dar cu cateva dificultati . "Cat mai dureaza? " In fata ei nu vedea nimic altceva decat silueta lui Soyoko .. si nici urma de pisica . "Nu , asa nu mai pot continua deloc , am sa mor aici ! " Si , cu o ultima rasuflare ramasa , se lasase la pamant , in patru labe , acestea devenind , odata cu atingere podelei , in unele cu blana neagra , si pete mici , rosii . Corpul i se alungise , devenind de aceeasi culoare cu labele , mai intensa , iar capul i s-a micsorat , si niste urechi arcuite , lunguiete , ii aparusera la capetele acestuia . Alergat ritmic , o ajunsese din urma pe Soyoko , ba chiar intrecand-o si ... nu vedea pe nimeni in fata ei , cu exceptia unei usi . Pusese frana cu labele din spate , aproape dand cu botul in usa de lemn .
"Am ajuns , cred , " murmurase ea sumbru .

A doua mea natură se făcea în sfârşit utilă. Alergam pe coridor cu viteza unei pantere fără nicio problemă... decât la curbe. Cam ştergeam pereţii de praf.

Apoi am văzut ceva negru aproape zburând pe lângă mine, oprindu-se în faţa uşii din capătul holului. Abia atunci am văzut ce era, şi n-am prea priceput. Adică, în spatele meu fusese doar Eliza, cu o clipă-n urmă... Doar... Curioasă, m-am uitat peste umăr. Nici urmă de ea. Am clipit buimacă, alungând ideea ciudată care-mi înceţoşa gândirea. Fuga mea s-a topit într-un mers lejer, cu paşi siguri şi, când am văzut uşa perfect închisă, am ştiut că pisica nu avea cum să fi intrat acolo. Şi totuşi, ceva mi-a spus că trebuia să intru. Am apăsat uşor clanţa şi uşa a alunecat înapoi, ca trasă de un arc.

Mi-am lăsat mâna să cadă pe lângă corp şi am intrat.

Pantera neagra, cu priviri provocatoare asupra fetei , intrase in urma ei , pasind pragul usii . Vazand ca Soyoko nu isi intoarce capul in spate , rapid , murmurase o incantatie si , in scurt timp , felina intunecata se transformare in fata verzuie si cu ochii violeti . Se apropiase tiptil-tiptil de soimaneanca , fara sa faca vreun zgomot cu pasii ei si ... o atinsese pe umeri , soptindu-i in ureche :
"Hey Soyoko , m-ai pierdut nu ?" intrebase ea usor amuzata .
Ii daduse drumul , punandu-si mainile pe langa corp si inainte , privind incruntata in camera in care tocmai intrasera . "Hmm..de ce imi pare cunoscut locul ? Sau mi se pare numai ? " Isi rotise ochii de la stanga la dreapta , mai mult atintindu-i asupra tablourilor in care erau prezente mai multe persoane.
"Am senzatia ca suntem .. intr-o camera plina de fantome ? Adica, acele persoane din picturi misca . Nu e posibil sa se ma..." dar tacuse malc , atunci cand simtise un fior de groaza pe sira spinarii . Se intorsese pe calcaie imediat , dar nu zarise pe nimeni in spatele ei . "Ciudat,"reusise ea sa isi spuna.

-Am citit despre locul ăsta. Şi mi-au spus colegii din anii mai mari... Impropriu, "mi-au spus", dar la cât de tare vorbesc...

Am schimbat subiectul.

-E Camera Fantomelor. am scurtat-o, cutremurându-mă. Şi eu de-abia reuşesc să mă împac cu Doamna Gri...

Pisica a răsărit de nicăieri, s-a dus în spatele meu, a sărit uşoară ca un fulg, a dat odată din aripi şi mi-a aterizat pe umăr, făcându-mă să mă clatin. Nu pricepeam cum închisese uşa. Okuni putzea face multe, dar degete opozabile n-avea. Sau...

Am râs scurt. Apoi râsul s-a topit într-un zâmbet, iar zâmetul într-o expresie îngrijorată. Nu era curent, deci altcineva închisese uşa. Ca răspuns, aceasta din urmă s-a trântit în urma noastră cu un zgomot. Nu m-am întors. Ştiam c-ar fi în van. Urma să nu văd nimic altceva decât întunericul care se lăsase brusc. Acum, singura care ştia ce are-n faţă era felina cu pupile aurii, care-mi privea, de pe umăr, sandalele, aducând cu o creatură mitică, aşa, cu aripile desfăcute.

"Asa deci se numeste , de asta imi parea mie asa de cunoscuta .. " isi spusese ea, surprinsa de privirile crude ale persoanelor din tablouri . Curioasa , si parca luata de la spate de un indemn pe care nu il putea ocoli , facusese pasi marunti spre una dintre ele , cu mana intinsa , si atingand cu buricile degetelor rama solida , din lemn fin , si catifelata . O senzatia ciudata o cuprinsese , si se evaporase la fel cum venise . Se incruntase si isi luase bagheta din buzunar , nerostind nimic , si ridicand-o la nivelul tabloului , la aceeasi inaltime cu ea , o luminita vesela iesind de la capatul acesteia .

O femeie , fara chip , acesta fiind ascuns sub un val negru ca piatra pretioasa - onix , statea asezata pe o banca de lemn , roasa pe alocuri , si cu cateva pete rosii in dreptul ei . In spatele acesteia era o casa mare , cu geamuri multe si .. toate sparte , insa , o lumina trandafirie , plapanda , se zarea la pervazul fiecareia . Pe ici pe colo rasarise cate un copacel fragil , micut , de mai putin de un metru , si cu mici frunzulite ingalbenite , ce cadeau in bataia vantului . Cerul era innorat , de un gri inchis , trist , si din cand in cand mai aparea o lumina ciudata , stralucitoare, in zig-zag pe acesta ...

Eliza isi luase privirea de la tablou , descumpanita , dandu-se cu cativa pasi inapoi .
"Sayoko,vin-o aici , "spuse ea cu un glas domol .

Am făcut câţiva paşi înainte, prcaută - sau speriată - şi am atins ezitant pânza tabloului.

-Ce e? am întrebat eu, dându-mă în spate când mi-a trecut prin piele ceva ca un curent electric slab, venind dinspre tablou. Să nu-mi spui c-o ştii... Că eu nu ştiu decât că al doilea pom pe stânga e gutui, am zis, mijind ochii. Sau poate păr...

Ca să vă pun la curent, a schimba subiectul era una dintre metodele mele de a mă calma. Întunericul din jur mă sufoca. Nu mai puteam gândi logic. De fapt, nu mai puteam gândi deloc! Un singur lucru mi-a venit în minte: Lumos Maxima. Însă colegii mei de casă ar fi fost dezamăgiţi dacă s-ar fi aflat că am făcut o asemenea prostie. Foarte puţine fantome de aici erau amabile, iar restul... Să spunem că nu trebuiau deranjate de lumină.

"Să gândim logic." îmi spuse pisica.
"Îmi doresc."
"Putem ieşi pe uşă."
"În câte filme ai văzut tu că după ce se trânteşte o uşă în urma ta, o deschizi când vrei?"

Îmi munceam creierii să găsesc o soluţie, când mi-am dat seama că, într-un fel, lipsa mea de indei se datora faptului că răspunsul Elizei nu venise încă. Mi-am coborât privirea la sandale, de parcă mi-ar fi putut spune pielea-ntoarsă vopsită în kaki ce să fac.