Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ The mistery beyond the picture

Viperina murmurase ceva apoi se apropiase de Sayoko , privind cu neincredere asupra tabloului . I se parea ciudat , cum de se intampla asa ceva . Totusi , poate fi si ideea fetei o cale de scapare . Aprobase din cap si atinsese marginea acestuia cu mana dreapta . Pufnise sarcastic si se asezase din nou la podea ,in stilul ei , meditativ . "Trebuie sa fie gasit un tablou . Dar..unde se afla aceasta ? "
"Ai vreo propunere ? Unde ar putea fi acel tablou ? "
Privirea ei se atintise din nou asupra acelei picturi pe care o zarise din prima . "Daca e .. "
Se ridicase rapid in picioare si numai din cativa pasi mari ajunsese langa ea . De data aceasta , fata din imagine se uita intens in ochii Elizei , cu groaza .
"Sayoko , vin-o putin aici .. " , spusese ea , si , lasandu-se vrajita , ridicase mana , atingand panza catifelata , moale a picturii si simtind niste furnicaturi la buricile degetelor . Se incruntase ,neintelegand ce se intampla si fara sa isi dea seama , se simtea trasa de doua maini uriase si puternice ce o tineau de umeri ...

Ajungând lângă ea, şatena îi luă mâna de pe pânză.

-Nu-ţi recomand.

Privi cu atenţie rama de lemn, puţin crăpată şi-şi aminti de parchetul de la şcoală, pe care cineva scăpase nişte ceai fierbinde - parcă prfesoara de istorie - iar acesta se umflase şi crăpase.

-Are la fel de multe şanse să se fi stricat în timp, fiindcă nou sigur nu e. S-a şi decolorat puţin...

Exact aşa cum se albise masa ei din bucătărie după ce pusese o ceaşcă de ciocolată caldă - care caldă, fierbinte! - direct pe ea. Dar totuşi, masa aia ea dată cu lac şi alte prostii pe deasupra.

-În plus, dacă tabloul nu e magic, de ce mişcă personajul? Să spunem că e o vrajă temporară, dar şi ălea dispar la apă fierbinte. Numai dacă nu intră cineva să o reînnoiască periodic, poveste care mi se pare un pic trasă de păr.

Tresări.

-Cu condiţia să nu fi închis o persoană reală acolo, şi dacă e aşa, când atingem pânza ne poate prinde şi pe noi şi de acolo chiar nu văd cum mai ieşim.

La auzul ultimei fraze rostita de soimaneanca , Eliza se prinsese ce insemnau acea forta ce o lua pe sus . Simtea cum picioarele ei nu mai erau pe pamant, si cum se inalta tot mai mult in aer , tot mai aproape de nivelul tabloului . Inghitise in sec , incapabila sa faca ceva , chit ca se tragea , se clatina , acele maini nu voiau efectiv sa ii dea drumul . Se lasase pagubasa caci stia ca degeaba se zbatea , mai mult isi pierdea din forta si energie, in loc sa o foloseasca cine stie pe unde ajungea si cu cine se intalnea .

In scurt timp , trecuse prin panza , simtind cum atingerea acesteia era rece ca gheata , ca o ploaia de toamna . Inchisese ochii din instinct si asteptase sa treaca toata primejdia . Deodata , cele doua maini ii daduse drumul , lasand-o sa cada in gol pentru mult timp , pana aceasta se lovise puternic de ceva tare , si umed . Injurase in sinea ei si se ridicase , mai intai in genunchi , apoi in picioare. Deschisese ochii si ramasese impietrita , uimita de aceea priveliste.

Deşi nu-i stătea în obicei să înjure, Sayoko scăpă o chestie copilăroasă şi semiinofensivă.

-Draci bălţaţi! Cine te-a pus?

Privi în jur. Mobilă, semiîntuneric, fantome ceva mai vizibile, uşor incandescente, tablouri.... Pisica... Încercă să deschidă uşa. Inutil. Şi chiar dacă ar fi putut, nu ar fi folosit-o, O luă pe Okuni în braţe, verifică prezenţa lănţişorului ei şi a baghetei şi oftă scurt. De obicei se gândea de două ori. În mod normal ar fi plecat fără să ezite. Însă acum auzea vocea pisicii, rece şi diferită.

"Onorează-ţi a doua natură... sau mori."

Pufni. Avea la fel de multe şanse să dea colţul în ambele situaţii, dar numai una era o acţiune demnă de ea. Nu mai era vorba de statutul de Ochi de Şoim sau de capacităţile ei intelectuale - care contraziceau cu zgomot ceea ce gândea şatena - ci de a face ce trebuie. Nu ceea ce spune lumea, ci ceea ce trebuie cu adevărat să faci. Închise ochii şi trecu prin tablou. Auzi o voce necunoscută venind de peste tot şi de nicăieri.

-Ai ales... greşit.

Isi dusese mana la gura , curatandu-se de cateva firisoare de iarba , si urme de praf , ce o deranjau cumplit . Isi rotea ochii in jur , uimita de locul in care nimerise . Era asemenea celui vazut , atunci cand era in fata tabloului , dar acolo , totul parea real , avea viata . Aproape.. Facuse cativa pasi , dorind sa isi revina , si isi scuturase capul energic , rasunand in mintea ei un clopotel strident . Cateva cute ii aparuse pe fruntea senina si murdara , si se oprise din mers , in mijlocul unui deal micut , acoperit cu o patura de iarba vejtejita si putrezita in unele locuri .

Isi ridicase capul spre cer , sau , daca ceea ce se afla deasupra ei se putea numi cer . In viata ei nu mai vazuse asa ceva . Si cu atat mai mult real . Dar daca era totul o fantezie iar ea dormea , inconstienta la ce i se intampla . Sau chiar sa fie vrajita si cineva sa vrea sa o duc in eroare . Mii si mii de astfel de ganduri razbateau mintea viperinei , punand-o in ceata si lasand-o fara rasuflare. "Dar , chit ca se puteau intampla toate astea , as vrea sa stiu unde ma aflu !! "

Şatena ateriză fără zgomot, în picioare, fix în spatele viperinei.

-Ai păţit ceva?

Aşteptând răspunsul, puse pisica jos şi atinse iarba veştedă cu mâna stângă.

-Nu vibrează. Locul ăsta nu are viaţă. În mod clar, e mâna unei vrăji aici.

Începu să se gândească la o cale de ieşire. Dacă locul ăsta nu respecta nicio lege cunoscută, ar fi trebuit să rămână împreună, ca nu cumva să se îndepărteze una de alta doi paşi şi după aceea să se trezească având un zid de şase metri între ele. Tresări şi zâmbi. Îi venise o idee.

Până una, alta, se aflau pe suprafaţa unei pânze. Îşi socase creionul din buzunar şi desenă în aer o linie... care căzu pe jos cu zgomot. Sayoko o luă şi o îndoi. Avea consistenţa unei sfori. Evident, pentru că se gândise cum să facă să rămână mereu legată de Eliza prin ceva. Se gândi la un metal şi desenă un cuţit, care, de data asta, nu mai fu doar un contur, ci chiar căpătă îngăţişarea unei arme albe.

-Măcar acum ştim că putem avea tot ce vrem aici, mai puţin o soluţie la problemă.

Isi scuturase capul de cateva ori si se stersese la ochi, stiind ca arata ca o maimuta , insa nu putea intelege cum de a ajuns soimaneanca acolo , langa ea . "Asta e intr-adevar straniu ," isi spusese ea , ajungand la o concluzie . Daduse din cap in semn ca nu , desi simtea cum o dor genunchii si coatele , dar nu le bagase de seama . De obicei , durerea fizica nu ii nimic fata de cea sufleteasca , motiv pentru care niciodata nu s-a plans cand s-a lovit sau sa lesine din pricina unei dureri mai puternice . Nu , intotdeauna a ignorat-o si din cand in cand isi mai dadea seama ca mai exista .

Zambise cand vazuse aparitia pumnalului in mana lui Sayoko , ii luase creionul , spunandu-i numai din privire daca avea voie , si isi rotise mana prin aer formand o sabie frumoasa , albastra , cu maner argintiu si cu o nestemata incrustata in aceasta . Zambise satisfacuta si ii inmanase inapoi creionul fetei , dand din cap cum ca ii multumita . Lasase in jos sabia si incepuse sa mearga , privind in jur dupa ceva suspect .
"Cam liniste , nu crezi ? " intrebase Eliza , surprinsa de melancolia din jur . Totul era mort , vechi sau distrus . Numai exista nimic, nimic cu exceptia celor doua fete .

Şi a pisicii roşcăţele care privea fix un punct din iarbă.

-E puţin spus, admise asiatica. Trebuie să ieşim cumva...

"Ce noutate am mai zis şi eu.."

În acel moment, felina se aruncă graţioasă înainte, înspre punctul îndelung contemplat, miorlăi gutural, ofensiv, şi apoi se lăsă pe labele din spate, cu urechile lipite de cap. Şatenei îi trebui ceva timp să înţeleagă ce se întâmplase.

-A prins un şoarece, zise ea, în cele din urmă, zâmbind straniu, cu un licăr ciudat în priviri.

Dându-şi seama că ar fi putut părea nebună - de obicei nu i-ar fi păsat, dar în asemenea situaţii era de dorit o părere cât mai bună a Elizei despre ea - simţi nevoia să explice.

-Dacă sunt vietăţi mici, e apă. Dacă e apă, sunt oameni. Dacă sunt oameni, ne spune şi nouă cineva cum ieşim.

Oftă. Tabloul ăsta era un soi de univers paralel?

Aprobase spusele soimanencii si ii zambse satisfacuta pisicii . Macar acum erau sigure ca mai se afla cineva pe acolo . Chiar si o persoana , nu strica . Chit ca era in varsta sau cine stie , avea o boala anume , tot nu ii pasa . Deci , mersese in continuare , incercand sa retina in minte acel peisaj , poate , odata si o data va avea nevoie sa gaseasca drumul spre intoarcere . Nu vedea decat un palc de copaci , arsi pe jumatate , zarind numai trunchiul zdravan ce inca mai rezista . "Deci , cu asta voi sti pe unde voi apuca .. "Undeva jos , la poalele dealului , se afla un rausor ce curgea lent in vale , spre o casuta darapanta , cu ferestre micute , sparte si acoperisul aproape daramat .
"Nu cumva aceea este casuta pe care am vazut-o noi in tablou ? "
Ii era greu sa spuna "a vedea " si "tablou " caci , in acel moment , ele se aflau in tablou ceea ce nu suna prea bine .

Sayoko pufni.

"Până şi un antitalent în domeniu ar simţi energia care se propagă de acolo. Dar aceluiaşi antitalent i-ar fi uşor să-şi dea seama că nu se află nimeni înăuntru."

Îşi luă creionul şi desenă o sfoară cu care legă pisica.

-Asta ca nu cumva să dispari subit. Acum zboară şi spune-mi ce se vede de sus.

"Probabil nimic" admise, impasibilă, jucându-se reflex cu lănţişorul. "Cât despre casa aceea, dacă se simte energie, a fost cineva acolo mai devreme şi avem şanse să găsim ceva util. Asta, sau acolo a fost ucis un dragon şi, zău, nu ştiu care variantă pare mai puţin absurdă."

Între timp, primise şi informaţii de la pisică. Îi comunică Elizei, în timp ce aripile felinei se topeau în blana scurtă ca umbrele odată cu apusul, că la sud, adică, cel mai probabil, la stânga, se afla o pădure împrejurul căreia se perindau nişte "fiinţe suspecte" care, atunci când descrierea lor fusese solicitată de asiatică, se dovediseră a fi, cel puţin în ochii lui Okuni, o turmă de Dragoni de sol cu şase picioare, declaraţie care nu însenina deloc situaţia.