Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri

1 2 3 4 5 Next »

/ Dirty Hands

Pe langa cei trei lupi fiorosi care semanau cu niste bestii de fier acoperite cu o blana cenusiu-fumurie, mai era inca un detaliu care ii atrase atentia in mod deaosebit si care poate nici macar nu putea fi numit delatiu, fiindca se impunea prin poportii imense. O lumina diafana cu sclipiri rosiatice ce producea mici scintelatii la fiecaremiscare.Era un lup, unul asemanator ei, asemanator celor trei.Sigur era o vraja care ar fi trebuit sa o sustraga, sa o atraga prin maretia ei, sa o haucineze , sa-i trimita gandurile de la misiunea ce o avea, de la misiunea pentru care sacrificase prea multe…
Se avanta cu si mai mult patos in lupta, distrugand si injunghiind cu dintii carnea vie acoperita de blana, lasand in urma doar sange si schelaituri.Se schimbase mult, poate prea mult, incat « lebada alba » murise pentru totdeauna, lasand demonul din ea invie, lasand lebada neagra sa-si amestece penele de smoala printre firele moi de blana roscovana.
Privea inca vrajita salturile lupului de lumina, si ochii i se faceau mari cand observa ca acesta defapt nu lupta impotriva ei, ci chiar i se aliase. Putea fi sigura ca un dusman era lichidat, iar pe umerii ei era pusa responsabilitatea celorlalti doi lupi. Nu !avea sa-si concentreze puterile pentru a-l lichida peu nul dine i, incercand sa sclipuiasca un plan.Avea nevoie de unul dintre ei, pentru a descoperi misterul ascuns in spatele atator indicii, atator jertfe si valuri de sange…
Actiona sigur si prudent cu mult mai multa incredere, stia ce avea de facut si stia ce isi doreste, incat se impaca cu gandul ca il lasase pe Colin departe de gandurile sale, departe de toata povestea asta…Se putea descurca singura, fara a mai face alte jertfe.
Era puternica!
Nu se gandea deloc de unde ar fi putut sa apara cretura de lumina, fiind prea ocupata de lupta sa...
Lasa totul sa mearga de la sine, fiind mai sigura ca niciodata ca va reusi!

• Zambi firav cand o vazu. In toata gratia lupeasca, reusea sa fie tenace si eficienta. Insa asta nu-l facu sa-si coboare bagheta si sa se aseze pe margine, privind spectacolul. Intari vraja lupului din scantei, redirectionand-o spre un alt inamic.
  Aproape ca simtea conexiunea. Aproape ca era el cel care ataca, invartindu-se in jurul patrupedului urias, aratandu-si coltii, dandu-si urechile pe spate amenintator si pregatindu-si muschii de atac. De data asta, jocul avea sa fie al lor. Privirea baiatului se fixa concentrata, simtindu-se in locul vrajii sale pentru o singura clipa. Insa acea secunda infinita ii destepta simturile. De parca era perfect constient de ceea ce se intampla in jurul sau. De parca venele si arterele sale erau umplute de fluxul magiei, ci nu de sange. De parca intreaga viziune se inrosise pe la colturi.
  Aceasta desteptare lasa in urma un sentiment de goliciune sufleteasca. Lasa in urma o inima ce batea intr-un ritm dereglat, respiratiile rapide si durerea sfasietoare a muscaturii, lucrata de lichidul vietii ce tot curgea. Lasa in urma un suflet pustiit, la fel de singur si de pierdut ca in clipa in care impartise acelasi trup cu Fantine. Simtea nevoia de a se retrage inapoi in peretii reci ai unei pesteri a ratiunii. Sa se faca mic si sa se ascunda de oricine si de orice. Colin lupta cu sentimentul cum putu mai bine, fortandu-si atentia asupra luptei. Nu prea intelegea cum, dar curand, alt lup cazu. Ramase doar unul. Ceva ii spunea ca de asta era nevoie. Reactiona din reflex. Lupul din scantei sari de indata ce baiatul isi ridica bagheta, tinand inamicul cazut la pamant, transformandu-se incet in forta pura.
  Pentru Soimean, lupta se termina in acea clipa. Mintea lui reveni la conditia sa umana si la limitele acesteia, intorcandu-se precum un elastic intins caruia i se da drumul brusc. Cazu in genunchi, tremurand usor. Era slab. Nu era prima oara cand i se si dovedea asta. Dar zambi, fata palida, fruntea transpirata.
  

Lupul de argint si foc salta gratios, emanand un soi de energie vie si umpland atmofera cu magiea sa.Parea ca ascunde un suflet de om, era mai mult decat o vraja, mai mult decat un Patronus...era ca o prezenta vie, aproape uman!
Doborase unul dintre lupi si ii ajutase fetei sa-l sfartece si pe al doilea.Facuse mai mult de jumatate din toata treaba, facuse poate prea mult fiindca lupta aceea care trebuise sa fie a sa, a Fantinei nu ii mai apartinea.Fusese castigata de dansa, insa nu ea fusese cea care facuse miracolul, nu ea savarsise minuntul si victorioasul atac.
Ii era recunoascatoare desigur, insa era totodata revoltata pe el, pe lupul cu licariri rosiatice...Se simtea slaba si nesigura.Nu isi putuse implini misiunea de una singura, avuse nevoie de ajutor, iar acesta veni..Da!Veni, fiindca ea nu era in stare sa tina piept, era slaba, si lasa...
Incepu sal priveasca ca pe un dusman.Poate chiar era unul.Poate fusese trimis de cineva ca sa o ajute sa scape de dusmanii ei, ca mai apoi sa devina prada usoara la randul ei.
Isi arata coltii fiorosi ca o amenintare la adresa lupului imaterial, insa isi oprsi atacul cand realiza ca are alta treaba mai importanta decat lupta cu propriile presupuneri, si anume avea de incheiat lupta aceea, la care aproape nu isi aduse aportul.Trebuia sa-si puna in functiune rotitele si sa isi construiasca un mic plan, insa nu avea ideea cum se face.Avea nevoie de cel de-al treilea lup, pentru a descoperi misterul ascuns in foaia cu capul de lup si numele victimenlor.Era sigura, insa, ca dusmanul nu voia acelasi lucru...
Trebuia sa se transforme iar in om...Asta l-ar fi impus si pe adversar sa o faca.Astfel se mai zarea o mica sansa in a-si implini misiunea.
Din doua salturi reveni la forma umana.Era incercuita, ...Doi lupi: posibil doi dusmani, unul de argint cu sclipiri de foc, altul real si material, gata de trensformare...

• Concentrarea sa scapa, iar lupul de scantei se destrama inainte ca Hawk sa-l poata opri. Inca lupta pentru a-si controla respiratiile mult prea repezi. Isi sterse fruntea cu maneca. Privi spre scena din fata lui si se decise sa astepte. Daca era sa apara acum, probabil ca doar ar incurca lucrurile. Era prea slabit ca sa reziste unui atac. Asa ca se tarsai pana la adapostul copacilor, ghemuindu-se undeva unde poate observa fara sa fie observat. Isi trase blugul peste gamba, strambandu-se atunci cand vazu muscatura. Nu era adanca, asa ca nu se ingrijora in privinta ei prea mult. Totusi, isi infasura degetele in jurul ei, incercand sa tina cat mai mult sange in interior, de preferat. Abia daca realiza ca degetele sale erau reci. Ce-i drept, ii era cam frig. Nu stia din ce motiv. Din nou. Poate era intr-adevar frig. Poate pierduse prea multa energie. Poate il apuca o criza de hipoglicemie ca atunci cand era copil.
  Isi rezema capul de trunchiul copacului, permitandu-si sa se relaxeze fizic pentru o clipa. Psihic, nervii lui erau intinsi la maxim. Degetele lui urmaru miscari scurte pe bagheta, de parca Hawkeye incerca sa framante lemnul. Oricum el nu fusese niciodata prea calin pentru orice tip de actiune.
  Incerca sa puna indiciile cap la cap. Numele de pe lista erau asezate intr-o anumita ordine. Dar felul in care se urmarea uciderea respectivilor era in functie de suprapunerea cu acel simbol tatuat pe trupul victimei din tunel. Un cap de lup. Exista o legatura, era sigur de asta, doar ca nu isi dadea seama care anume.
  Ochii lui distanti, pierduti, albastri, privira inapoi spre scena. Fantine arata ca... Fantine. Observase ca fata se transformase inainte ca el sa scape vraja, doar ca nu constientizase pe deplin. Celalalt lup nu se misca pentru o clipa. Dar in final realiza un salt, lasand in urma o silueta umana.
  

Banuise desigur acest lucru, insa ceea ce vazuse in acel moment reprezenta cel mai mare dintre toate indiciile si poate cel mai important.In fine, care indiciu poate fi cel mai important intr-o crima daca nu predarea faptasului.Si da!Acum stia ca il avea in fata!Si mai stia si cine este..Era aproape evident, nu doar ca ii daduse de banuit de la inceput inca ci si din cauza ca ar fi fost absurd sa mai apara in acel moment inca un necunoscut care nu doar ca i-ar fi stricat toate banuielile si supozitiile ci ar fi complicat cu totul cazul...Si asa erau prea multe fete necunoscute care inca ii puneau o multime de semne de intrebare...
Purta aceeasi pelerina mult prea mare pentru el de un negru fumuriu, era vigilent, se temea parca, chiar daca stia ca Fantine fiins doar o copila nu reprezenta o amenintare chiar atat de mare si ca era o prada usoara..Dominat era de aceleasi priviri aprige si destul de banuitoare pe care Fantine le interpreta acum doar ca pe un simplu tic, si nu ca pe o frica ascunsa, la fel ca data trecuta...Nu mai era deloc un mister, era doar o creatura dezcustatoare, un sobolan..findca chiar semana cu unul, din cauza gestului pe care il facea cu mainile atat de des.
Era unul din "cei trei" de tata trecuta, era unul din "cei trei" de acum, iar cei "trei din trecut" erau aceiasi "trei din prezent"...Doar ca doi deja nu mai erau.Ramase el, cel pe care Fantine il considerase "lider" inca de prima data, din padure...Las, fricos, jalnic..
Acum cand se afla fata in fata cu criminalul(doar unul dintre ei, fiindca era sigur ca nu savarsise atatea crime de unul singur)...Stop!Si daca era asa?Si daca...Nu! Nu putea nicidecum sa accepte ideea unui Horcrux!...
Trebuia sa-si alunge gandul, avea doar sa-i incurce, sa o desconcentreze.Isi aduna toate puterile si isi stranse mana in gurul baghetei intinzand-o amenintator inspre barbat.Continua cu cea mai taioasa replica care ii veni in minte in acel moment:

"Unde e tata, Ipocritule!? "

• Ochii i se ingustara, iar privirea ii deveni ostila. Ipocritul ala bun de nimic! Criminal cu sange rece si mult prea batut in cap ca sa observe realitatea. O sa aiba grija cu piticania aia, aceeasi ca cea din padure, aceeasi care ii bagase in toate problemele cu pestera. Din cauza lui pierduse Hawkeye controlul asupra situatiei si din cauza lui totul devenise anapoda. Simti furia ridicandu-se in valuri subrede la inceput, dar din ce in ce mai sigure. Din ce in ce mai aprige. Daca ar fi putut sta in picioare, s-ar fi dus in secunda aia si i-ar fi tras un pumn in moaca de sobolan.
  Hawkeye trase adanc aer in piept, gandindu-se la urmatoarea miscare. Aveau nevoie de resurse. Va cauta resurse atunci. Trase aer printre dinti si stranse ochii din cauza durerii, dar nu se lasa descurajat. Rezemandu-se cu o mana de trunchiul copacului, Soimeanul se puse usor pe propriile-i picioare. Schiopatand, se apropie iar de granita copacilor, acolo unde putea vedea mai bine situatia.
  Observa duritatea din cuvintele Fantinei. Observa ticurile netrebnicului. Observa cum abia se abtinea el insusi sa nu-i adreseze niste injuraturi regale in galeza. Si observa cum se trezi nevoit sa se sprijine de un alt trunchi pentru a nu cadea jos. Stranse din dinti, iar ochii albastrui privira obositi inainte.
  O singura miscare. O singura miscare si lupta pornea din nou. Hawk se abtinu sa-si ridice bagheta spre barbat si sa-l faca sa-i raspunda domnisoarei la intrebare, riscand sa se dea singur de gol.
  

Simtea batjocura ascunsa pe fata individului.Avea in ochi ura iar mainile ii tremurau sub miscarile bruste si enerbante.
Nu reactionase in nici unul din felurile pe care si le imaginase Fantine, nu ii raspunse, dar nici nu se incumeta sa atatce.De fapt cu ce ar fi putut sa atace?Isi aduse aminte de detaliul de data trecuta la care atrase atentia cel mai mult.Era totusi diferit de cei doi, nu doar prin statura si infatisare, era ceva mai mult, la sigur un mister.Si lipsa unei baghete, care era absolut necesara intr-o lume a magiei, dadea de banuit.Poate ca nici nu era un vrajitor!Insa care era puterea lui, fiindca era mai mult ca sigur ca o avea ...era una ascunsa si foarte pretioasa, daca nu se grabea sa si-o arate.
Nu ar fi putut sa renunte atat de usor la lupta in forma aceea, de lup, pentru o lupta in forma umana stiind ca nu are nici un fel de putere.Era ceva la mijloc, ceva malefic si inspaimantator.
Figura aceea mica si dezgustatoare incepu sa-i repugne mai ales acum cand incepu sa rada batjocuritor, aratand cu degetul spre Fantine.
Se simtea umilita, insa datoare sa se razbune, oricat de multe nu ar fi trebuit sa indure.Nu isi putu reprima un strigat in care isi adunase toata furia si ura:
"Taci! Taci!"...facu cei cativa pasi care o desparteau de tipul cu tupeu, continuind sa-l urmareasca cu bagheta, apoi i-o infipse amenintator sub barbie.Observa ca era de statura ei, nici macar cu un centimetru mai inalt, iar asta incepu sa ii imprastie incredere pe tot corpul, invaluind-o intr-o caldura nevazuta!Acum stia ca erau egali, si lupta adevarata putea sa inceapa.Aparent egali!Nu se stia ce ascunde figura aceea malefica insa in aceeasi timp jalnica, slaba, demna de mila...
Stia ca ajunse foarte departe, si ca acum ea putea decide totul...Totul, doar daca reusea sa-si aseze gandurile si sa decida ce avea de facut...Sa riste, dansu-i inca o sansa?Sau sa il ucida?..De fapt ce vraja putea sa foloseasca ea?Ea care nu se pricepea la vrajile de genul respectiv.Mai era si vina care avea sa o poarte toata viata, chiar daca ar fi stiut ca fusese ultima cale de salvare.Era deajuns o crima pe constiinta lor..a lor, si gandurile incepura sa ii zboare iar la fiinta pe care o adora, pe care o iubea si pe care voise sa o salveze, punandu-si in pericol propria viata.
Cel mai bine ar fi fost sa actioneze dupa cum ii spusese primul gand, nu sa-i dea o sansa de a fi salvat, ci doar o sansa de a mai trai cateva zile, adica pana ajungeau cu dansul la Hogwarts, iar de acolo ar fi fost transportat la Azkaban!
Tipul continua sa rada, pe acelasi ton leger, fara nici macar o urma de grija...
"Copii prosti! "continua el printre dintii scrasnind... "Aha -ha -ha-haaa! Credeati ca aici aveti jocuri de pici!? ...La tatal tau? Ahahaaa!Te vrei prada usoara!?"
Inima ingheta in Fantine cand "sunetul" vocii malefice ii ajunse la creier..

• Furie oarba clocoti iar la suprafata, incalzind pielea Soimeanului si grabindu-i inima in batai. Buzele lui se strambara, dezvelind dintii albi intr-o maniera aproape animalica. Adrenalina isi facea iar aparitia, facandu-i vederea cetoasa pe margini. Nu mai conta nimic in afara de piticania dezgustatoare de la cativa zeci de metri in fata lui. Uita reactiile Fantinei de indata ce le vazu, mintea lui preocupata cu rasul de dobitoc. Daca Hawkeye ar fi fost vreo felina de prada, atunci probabil ca in acel moment ar fi scos un sasait de toata frumusetea. Se simtea puternic si increzator. Se simtea dator sa apere ce era al lui. Se simtea dator sa actioneze.
  Ii veni in minte imaginea barbatului pe care il omorase. Ii veni in suflet frantura dezgustatoare si sentimentul ingrozitor ce ii facea constinta sa urle. Brusc, baiatul din mintea lui disparu. Nu mai era acelasi inaltagan schelambic, impiedicat, cu parul ciufulit si zambetul mereu pe buze. Era precis si letal, cu ochii intunecati, vocea grava si lipsit de orice expresie. Era un asasin uitat de vreme intr-un trup de pusti. Era un justitiar feroce, un fiu al Pamantului, al Marii si al Cerului, un copil al Magiei, nascut pentru a servi si a proteja. Era o stanca de neclintit, cu o putere nelimitata.
  Stranse bagheta in mana, suficient de tare incat se temu pentru o clipa ca o va frange. Pasi inainte, cu barbia ridicata si umerii trasi usor in spate. Nu isi permise sa schioapete, iar adrenalina il ajuta in sensul asta. Ceea ce stia ca avea sa fie un mers dureros se dovedi doar o mica jena, chiar daca Soimeanul stia ca nu va dura mult. Deveni calculat, precis in miscari.
  Fara sa ezite si fara sa crute o privire spre Fantine, Hawkeye isi prinse mana stanga de pelerina barbatului, strangand-o in pumn. Varful baghetei atinse imediat spatiul dintre omoplati.
  " Te vrei mort?" intreba nonsalant, desi vocea lui era cat se poate de rece, distanta, taioasa, puternica. Pana la urma, barbatul era cu un cap mai scund ca el. " Raspunde la intrebare" marai Colin, ochii stralucind intr-o nuanta intunecata de albastru. Isi fixa privirea in ceafa omuletului.
  

Aparitia baiatului avuse efectul de lumina puternica ce iti ucide ochii in diminetile tale de somn dus, in care esti hipersensibil si anxios.
Se simtea nubila si inutila, ca un linx stand la panda privindu-se in oglinda.Se uita in interiorul sufletului ei si parca ii era mai bine.Erau doi, puterea crestea.Plus Colin care era acolo si care ii aduse in inima o energie vie ce ii omorase orice urma din indiferenta aceea reptiliana ce se facuse comod in sufletul ei si pentru a ramane acolo pe vecie ii roase carnea pentru a se ingropa acolo, pentru a ramane pe vecie intre fibrele musculare inca de cand il parasise pe cel pe care il iubea-pe Colin...Isi imagina acum fara nici o legatura cum facuse Colin drumul acela, pana la ea, sau poate fusese aproapa de ea, insa avuse grija sa nu fie observat.Orice nu ar fi facut, acum nu mai conta.Importat era faptul ca el era acolo si ii aduse forta de care avuse ea nevoie, optimismul la care tanjea...

"Colin!" scoase un tipat ca de porumbita."De unde..?"

Acum insa toate acestea erau umbrite de vorbele tipului care ranjea batjocuritor.Si daca nu era el vina tuturor celor intamplate.Asta ar fi fost urat, foarte urat, fiindca cu fiecare persoana care intra in povestea aceea, totul devenea mai complicat si mai complicat!
Cuvintele inca ardeau ca jaratecul pe inima.Devenea prada usoara in mainile tatalui sau...De ce?Ce rol avea el in toata povestea aceea? Nu era el victima principala?...
Individul deveni mult mai serios si se resemna, parca, cu faptul ca era prins, chiar daca nu se afla in mainile unor rivali pe masura.Zambetul respingator inca nu ii parasi mutra diabolica insa se pitise in coltul drept al gurii.Nu voia sa raspunda, insa nici nu putea sa taca, asa ca incepu sa bolborosearca ceva printre buzele uscate din cauza vantului, crezand ca asta il va scuti de orice pedeapsa.
Fantine incerca sa isi potoleasca gandurile pentru a se concentra pe spusele individului...

• Cand isi auzi numele, Hawkeye isi ridica automat capul, fixandu-si privirea in ochii Fantinei. Zambi, aratandu-si dintii, chiar daca nu dura mult. Se vazu intrerupt - intr-un mod nepoliticos, ar spune el- de barbatul pitic. Soimeanul se apleca usor inainte, ajungand cu ureche deasupra umarului omului. Ii vazu cu coada ochiului buzele miscandu-se si se apleca si mai mult pentru a prinde bolboroseala grava. Casca ochii si lasa pumnul sa se relaxeze, scapand pelerina din stransoare. Dintr-o miscare rapida si in care, surprinzator, Hawk nu se impiedica, ajunse in fata barbatului, cu bagheta periculos de aproape de gat. Reusise sa se posteze intre cei doi.
  " Serios?!" facu el, incruntandu-se, desi nu intelesese niciun cuvant din cele spuse de om. Eh, uneori nu strica sa joace putin teatru si forteze nota cum putea mai bine. Si nu avea sa refuze de data asta, cand putea primi, cumva, un ajutor.
  Brunetul risca o privire rapida peste umar. Se uita la Fantine, evaluand-o din cap pana-n picioare si caud vreo lovitura serioasa. Poposi putin mai mult asupra ochilor ei, incercand sa inteleaga ce se petrecea in mintea ei. Dar, dupa ce isi fixa cu atentie imaginea in minte, se intoarse cu fata spre barbat.
  Poate ca ea nu-l dorea acolo si poate ca ea nu avea de gand sa fie multumita de miscarea lui, insa, daca statea bine sa se gandeasca, nu mai conta. Ar risca de o mie de ori si ar suporta un car de ani in care care Fantine sa-l urasca, atata timp cat stia ca ea este in siguranta.