Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri

1 2 3 4 5 Next »

/ Vlentine's day

Ingana melodia sa preferata, pe care o canta mama la pian, in serile de Dragobete.Era o melodie speciala, de familie, si nu era fredonata decat o singura data in an.Ascundea pe semne un mister. Ramanea o enigma vie spre a carei culmi Fantine inca nu ajunse.Se multumea doar sa isi aduca aminte de frumoasele seri cu luna ascutita si cer senin, fara a cauta sa afle mai mult despre radacinile cantecului, infipte adanc in istorie.
"Nu strivi corola de minuni a lumii..." isi aminti ea.
Mergea in noapte, contopindu-se cu intunericul, chiar daca rochia sa de un alb pur ar fi trebuit sa iasa in evidenta.Isi luase paltonasul subtire, mai mult dintr-un reflex bine invatat pe parcurs.Ar fi fost neobisnuit sa ii vezi figura slabuta plutind printre fulgii iernii, doar intr-o rochie subtire de matase...
Fulgii se opreau in parul ei rosu ca o vapaie, insa nu se topeau.Parul ei nu se comporta deloc ca un foc, ci lasa fulgii sa se aseze lin, ca niste flori parfumate de cires.
Privea cerul incarcat cu albine vopsite in alb, pasind spre lumea sa de vise, spre libertatea ei.Padurea o ademenea cu valuri subtiri de caldura blinda...

• Trase cu putere aer in piept, il tinu o clipa acolo, incalzindu-l, si expira, urmarind in liniste felul in care respiratia calda se contura in aerul rece. Hawkeye zambi si isi baga mai adanc mainile in buzunarele paltonului negru. Era amuzat, caci isi amintise un simplu dialog mai vechi.
  
  " Nu ii e frig lui Colin?"
  " Neah... Lui Colin i-a fost frig acum o jumatate de ora, inainte sa se transforme intr-un turture"
  
  O mica gluma menita sa lumineze un viitor sumbru. Si nu regreta nimic, mai ales acum, cand se simtea de parca Marele Anonim era de partea sa.
  El cu lumina lui sporea a lumii taina, si-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micsoreaza, ci tremuratoare mareste si mai tare taina noptii, asa imbogea si el intunecaa zare cu largi flori de sfant mister. Si tot ce-i neinteles se schimba-n neintelesuri si mai mare sub ochii sai. Caci el iubea si flori si buze si morminte.
  Cum de ajunsese el acolo? Cu ce motiv? In ce scop? Dar ce? Mai conta? Hawkeye se rezema de trunchiul unui copac, imaginandu-si felul in care probabil se jucau desenele de gheata desprinse de scoarta si agatate in materialul aspru al hainei lui. Desi, in teorie, inca era iarna, nimeni nu se mai astepta la ninsori. Si totusi, spre marea bucurie a tanarului, fulgii incepusera sa se scuture de ziua lui. De atunci, se tot fataiau in reprize. Insa era ceva multumitor.
  Gandurile ii zburasera aiurea. Suficient de mult incat sa ajunga sa-si imagineze tot soiul de lucruri. Asa cum isi imagina acum silueta albicioasa ce se contura la distanta.
  
  

In spatele ei se profilau siluete de copaci, iar Fantine inainta fara ezitare printre arbori, prin intunericul nud.
Caldura ii invelea pielea ca un voal sidefiu, gadilandu-i simturile.Parea a fi in siguranta, mai ales datorita senzatiei de caldut ce ii invalui corpul, fiindca nu putea sa o simta decat ca pe o lumina ce ii mangaie inima, nu si pielea.
Nu putea sa treaca ca un orb, fara a devora cu privirea comorile ascunse dupa cortinele de fulgi pufosi.Mainile sale tremurande de emotie atingeau pe rand scoarta tare a copacilor amortiti.Simtea seva vietii cum curgea bubuind, sub carapacea de lemn.Copacii fusesera dintotdeauna dragostea ei, si ramaneau a fi pana in prezent...Ii iubea.. si ce daca in aceasta seara de ajun de Dragobete aveau sa se transforme intr-un EL care in viata reala nu exista?!
Voia iubire, iar ei i-o puteau oferi, chiar daca era imateriala...O iubire mica, dar suficienta ca sa ii umple singuratatea...
"Si totusi nu sunt singura..." gandea Fantine entuziasmata de noul "iubit"..."O iubire pentru doi melancolici incurabili"

Gandul ii paru atat de frumos, chiar daca absurd pentru altii...
"Da, pentru altii, pentru cei care nu stiu sa viseze.Jalnici, inutili, urati..." gandi ea cu voce tare, insa termina brusc, speriata de sunetul straniu ce se asternu peste visul ei.Mai era cineva acolo...Ochii sai deslusira in intuneric o figura cunoscuta...
"Colin?"

• Continua sa urmareasca precum in vis mica fantoma. Ce conta daca era doar rodul imaginatiei lui? Se putea bucura de el, corect? Firava, dar puternica, inconjurata in alb -sau o culoare deschisa; Hawk nu prea isi putea da seama din cauza intunericului- cu un mers matasos, se strecura agale printre copaci, ca o fantasma.
  In linistea noptii, auzi un murmur melodios, cantand versuri pe care nu le auzea pe deplin. Mai prindea ocazional cate un cuvant sau doua, insa nimic mai mult. Isi explica in minte ca asta se datora probabil faptului ca el nu poate compune un cantec cap-coada. Si cu versurile nu se descurca niciodata. Asa ca probabil auzea doar cuvintele pe care le simtea potrivindu-se liniei melodice. Insa, in curand, disparura si ele, atat de mici in volum incat se pierdura printre zgomotele padurii. Continua sa o urmareasca.
  " Da, pentru altii, pentru cei care nu stiu sa viseze.Jalnici, inutili, urati..."
  Isi dori sa aprobe mica izbucnire, desi habar nu avea la ce se referea silueta. Nu ar fi trebuit sa stie, din moment ce era doar o realizare a subconstientului sau? Hawkeye se incrunta, derutat. Nu era niciodata bine cand 'prietenii imaginari' iti raspundeau. Nu la varsta lui, in orice caz. Isi inchise ochii, ferm hotarat ca totul era ireal. Poate ca ciupercile pe care le mancase la pranz nu erau atat de inofesive pana la urma...
  " Colin?"
  Hait! Soimeanul crapa usor un ochi, uitandu-se spre cea care detinea vocea. Cineva care era cat se poate de real, acum ca ii deslusea chipul, dar cineva care, in acelasi timp, nu ar fi trebuit sa se afle acolo. Era pur si simplu... Pffaaa! Cu rochia alba, cu fulgii prinsi in parul roscovan... Un gand din mintea baiatului se preocupa de faptul ca fetei ar fi trebuit sa-i fie frig, dar un altul ii aminti de calitatile lupesti. Hawkeye isi inchise iar ochii si ii redeschise, pentru a se asigura ca nu ii joaca privirea o poanta. Isi ridica mana si o atinse delicat pe umar, retragandu-si imediat degetele.
  " Fanty?!"
  

Colin stia desigur, mai bine decat oricine despre aventurile nocturne ale Fantinei, caracteristice sezonului de toamna, cand melancolia era la ea acasa iar padurea devenea locul cel mai potrivit pentru meditare si contemplari mult prea iesite din comun pentru o fata de 16 ani, o fata simpla la prima vedere.
Plimbarile pe timp de iarna in frigul noptii nu erau tocmai obisnuite, asa ca Fantine simti cum sangele ii invadeaza obrajii, insa stia ca intunericul ii ascundea defectu, daca putea sa-i zica astfel.
Ei si acuma ce sa-i zica?Ce cauta ea in padure la vremea aceea, intr-o noapte atat de geroasa, chiar daca asta nu era cel mai mare impediment, pentru una ca ea...
Hei hei hei! Ce cauta ea? Dar el!?
"Rovson, incerca ea sa adopte un stil cat mai oficial, ce cauti aici?"
Stia ca a sunat mai jalnic decat crezuse ea, insa nu facea nimic!Colin era fratele ei, iar in fata fratilor nu trebuie sa iti fie deloc rusine...Chiar daca el semnifica mult mai mult, ea doar sentimentul fratesc voia sa-l dea pe fata, nu si pe celalalt.Sentimentul care exact peste cateva minute isi va sarvatori ziua... sentimentul Dragostei.Peste cateva minute, fiindca doar intr-un sfert de ora se facea cea din urma ora a acelei zile..

• O privi complet pierdut. Deci era complet reala; nu il imbata imaginatia cu apa. Bun, bine de stiut. Nu ca l-ar fi deranjat sa-si imagineze asa ceva.
  Ce facea el acolo? Pai... Pai... Tresari cand o auzi spunandu-i pe numele de familie. Era ceva ce-i zguduia un clopotel demn de armata, insa in conotatiile pozitive. Ridica din umeri si se grabi sa-i raspunda, desi nu avea niciun cuvant in minte.
  " Pe aici, pe acolo..." reusi sa ingaime intr-un final si isi dadu seama ca, frate, era frig. Buzele ii tremurara si isi ridica instinctiv umerii, strangandu-si bratele pe langa trup.
  Mintea lui se porni, trezita din micul moment de reverie. Ce facea el acolo? Incerca sa gaseasca raspunsuri. Incerca sa-si gaseasca linistea interioara. Si incerca sa scape de amintirile neplacute. Insa, atat de tarziu in noapte, era ferm hotarat sa respinga toate gandurile cand acestea amenintara sa-i asalteze mintea. Zambi, un zambet firav si obosit pe care era convins ca Fantine il vedea destul de clar.
  " Aveam nevoie de o schimbare de peisaj" marturisi el.
  Si avea nevoie de o perioada zdravana de timp, de cand era cu capul in nori si cu picioarele prinse in pamant. De cand realizase ca o va iubi mereu pe fata ce-i statea acum in fata. Se simtea aiurea pentru ca nu stia cum sa-i zica. Pana la urma, o sucise atata. Ii venira in minte imaginile dureroase din pestera, atunci cand stateau ghemuiti langa un foc marunt... Mesajul scrijelit pe perete...
  Isi scutura capul intr-o miscare brusca si incerca sa se concentreze.
  " Dar tu ce faci pe aici? E iarna..."
  

Din cauza zimbetul acela al naibii de cuceritor pe care il zarise in ciuda intunericului si care putea sa sensibilizeze orice statuie cu inima inghetata, se topi ca pe un jeleu sub o dogoare straina.
Ii veni din nou o idee trasnita, a doua pentru minutul acelea , o a mia pentru seara respectiva: "Poate ca Colin era CALDURA ei, cea pe care o cautase de atata timp si pe care voia sa o simta nu doar pe propria piele ci voia sa-i faca parte din esenta corpului." Voia corpul lui Colin contopit cu al ei, intr-un tot intrg...era egoist sa-l foloseasca ca pe o proporietate, insa iubirea nebuneasca o facea sa judece irational.
Nu-l stia decat ca pe un tip cu umor, aventuros si super-inteligent, insa nu ca si pe unul sensibil.Era deja a doua oara cand descoperea latura sentimentala a baiatului.Prima data, in camera cu pereti de mucegai si usa putrezita, cu intuneric ce te buimacea si mistere cu nemiluita! Si acum...a doua oara!
"Da!E melancolic si sentimental!" fiindca chiar era.Ce om normal si-ar permite sa iasa in miez de noapte in cel mai periculor loc din Londra: Padurea Interzisa!?Doar unul care e chinuit de ganduri ce nu-l lasa sa se odihneasca, sau unul ce viseaza cu ochii deschisi la culmi nemaivazute...sau poate un indragostit...Ca in cazul ei!
"Mda, Rosalie, Rosalie!..." gandi ea, iar invidia ii cotropi inima ca o forta neagra.Nu o voia acolo, nu putea sa-i justifice prezenta.Ea trebuia sa raman pana la urma fata curata, cu inima buna.
Stia ca nu putea fi nimic intre ei, nu doar din pricina iubitei lui Colin, dar si din cauza inexistentei a macar unui mic fior care sa il faca pe baiat sa o priveasca cu alti ochi.Chiar daca pe dansul nu il interesa ce facea ea acolo si toate intrebarile care sigur zburasera adineaori pe langa ei ca simple replici care trebuiau sa umple tacerea dintre, dar din care nu isi amintea nimic acuma...ea voia sa ii ofere o mie de raspunsuri doar pentru a sta mai mult acolo, in frig, pentru a-si indeplini misiunea de "soba" cum spusese el...Ah!Parca trecusera sute de ani de atunci!
Era clar: Colin isi daduse o intalnire! Balbaiala, intrebarile "formale", nevoia "schimbarii de peisaj", nedumerinta, dar si masca vizibila erau un argument in acest sens.
"Ce mai stai, maai!?" ii zise indignat ingerul negru din corpul ei "Dute cu copacii tai, esti de prisos!Doar voia sa nu te faca sa te simti urat!"
Fara a se mai gandi ii raspunse intr-o doara:
"Mi-am dat o intalnire...Nu spui nimanui, nu? " si schita cel mai fals zambet posibil

• Se astepta la un raspuns lipsit de actiuni palpitante. Poate un ' Oh, stii si tu, pe aici'[i] sau o simpla politete meticuloasa. Si, cu fiecare milisecunda ce trecea, si-ar fi dorit din tot sufletul sa auda chiar si cea mai patetica incercare de a face conversatie de dragul de a sparge linistea. Dar o [i]intalnire?! Ceva se franse in interior, iar urechile incepura sa-i tiuie. Intreaga expresie faciala i se bloca, lasand surpriza sa se amestece in trasaturile lui dure. Soc si poate si un strop de dezamagire? Desigur, nu era dezamagit de Fantine. Pana la urma, nu el era cel care o impinsese frumos de la spate? Fata doar il ascultase si isi vazuse de viata. Mai ca ii venea sa-si dea un sut pentru cuvintele pe care le spusese cu atat de mult timp in urma. Era dezamagit de el insusi. Tocmai pentru cuvintele pe care le spusese, pentru gandurile pe care le avusese. Pentru propria prostie si pentru ideea ca, daca ar fi spus ceva mai devreme, probabil ar fi existat o sansa. Dar asa? Bine macar ca a aflat...
  Acum stia ca trebuie sa-si tina gura. Daca ar ciripi ceva nu ar face decat sa-i provoace suferinta. Ii lua o secunda sa se adune, dar se forta sa zambeasca, cat mai plauzibil. Chiar se stradui sa puna si un strop de entuziasm.
  ' Trezeste-te, Rovson! Ai ajuns prea tarziu!'
  Oh, da. Macar vocea aia pitigaiata din mintea lui avea dreptate. Ajunsese prea tarziu. Soimeanul se stradui sa readuca atmosfera la ceva normal. Mima ca isi inchide gura cu un lacat.
  " Nu, stai linistita, secretul tau e in siguranta cu mine" zambi el din nou. Se abtinu sa nu intrebe cine era prea fericitul. Poate ca nici nu ar fi bine sa stie.
  Urma un minut de tacere apasatoare, minut in care Hawk isi lasa ochii sa se aventureze in jur, ocolind cu grija privirea Fantinei. Un minut de tacere penibila.
  " Pai... Nu vreau sa te retin... Ma bucur ca te-am revazut... da... O sa faci senzatie cu rochia. Ne... Ne auzim"
  Brunetul zambi iar si se intoarse, incercand sa se indeparteze cu pasi kilometrici inainte de a compromite intalnirea Fantinei. Sau, mai bine spus, inainte de a face el ceva stupid.